Din Franţa, spre Vietnam, prin Teleorman. Patimile cu ţuică şi slănină ale unui francez înzăpezit la noi

Aproape 10.000 de kilometri despart estul Frantei de Vietnam. E un drum la care nici nu avionul nu prea iti vine sa te incumeti. Un francez de 27 de ani a decis sa parcurga traseul cu bicicleta. Iar zilele trecute a tranzitat si Romania. Un tranzit care l-a pus la grea incercare.

"O sa fiu imbracat in haine inchise la culoare. Am si un rucsac rosu." Asa mi s-a descris Marc Antoine Betra cand am stabilit intalnirea pentru interviu. Peste putine ore pleca din Bucuresti spre Turcia. Iar toate detaliile le-am stabilit pe mail. Francezul pornit intr-o calatorie cu bicileta spre Vietnam nu are telefon mobil.

La drum, fara mobil si fara planuri
A aparut la intalnirea din apropiere de Rahova pe bicicleta, cu codita in stil jamaican vanturandu-se sub rafalele bucurestene. Cu greu s-a strecurat printre troiene inghetate, balti pe jumatate inghetate si masini cu soferi foarte dezghetati cand au ocazia sa ocarasca un biciclist.

Am aflat ca nu a pornit la drum doar fara telefon mobil, ci si fara planuri bine stabilite, fara rezervari sau cunostinte cu care sa isi fi aranjat o cazare sau macar o seara la un pahar de vorba. Aventura lui Marc Antoine se deruleaza "in orb". Se bazeaza pe oamenii cu care se mai sfatuieste pe Internet si cu cei pe care ii intalneste pe traseu. Si spune ca, din acest punct de vedere, Romania i-a oferit cele mai placute experiente. "Am intalnit peste tot oameni care m-au ajutat, m-au primit la ei, mi-au dat de mancare, m-au invitat sa dorm la ei. O data am avut o problema cu bicicleta, si o familie m-a invitat sa cumpar cele necesare ca sa o repar. Cea mai puternica amintire cu care raman din Romania este ospitalitatea oamenilor, caldura cu care te invita langa ei, sa imparti momente alaturi de ei", spune francezul.

O alta amintire pe care Marc Antoine nu are cum sa o uite prea curand este iarna romaneasca. Pe care a prins-o la apogeu. "Cand am plecat din Serbia incepuse sa ninga, dar nu era mare lucru. Se intampla acum o luna. Apoi am intrat in Romania, am trecut de Portile de Fier, apoi am ajuns la Calafat si am luat-o pe malul Dunarii." Din acel punct, nametii romanesti l-au facut sa isi schimbe planurile. Dupa Turnu Magurele, Marc Antoine nu a mai mers de-a lungul Dunarii, asa cum isi propusese. In loc sa continue spre Giurgiu, a pornit spre Bucuresti. L-au convins localnicii ca drumul e aproape impracticabil. Romania devenise cea mai dificila etapa din traseul inceput aproape de granita dintre Franta si Germania. "A fost greu in special din cauza zapezii, dar incepuse sa fie si foarte frig. Eu dorm in cort, iar uneori temperatura ajungea, noaptea, la –20 de grade. Chiar daca aveam un mic resou unde imi fac cate o ciocolata calda sau o supa, era prea frig ca sa mai pot dormi", povesteste Marc Antoine. Cel mai greu a fost in Teleorman, pe langa Alexandria. Ningea tare, iar din cauza viscolului nu mai putea merge. Dar nici sa ramana pe loc nu prea putea. Vantul ameninta sa ii ia pe sus cortul si putinele bagaje cu care se deplasa.

Ospitalitatea cu branza, varza si carnati
Din fericire pentru el, Romania l-a intampinat cu raceala doar din punct de vedere meteo. "La inceput mi-a fost putin frica, eram in zona rurala, eram pierdut, dar oamenii m-au primit la ei, mi-au spus: «Vii la noi, nu e nici un fel de problema». Mi-au dat slanina, carnati... varza... branza." Ajuns la branza, Marc An­to­ine nu mai tine minte cuvantul ro­manesc. Dar il gaseste repede intr-o agenda pe care o rasfoieste rapid, desi are mainile gros inmanusate. "Branza. Branza de vaca", recita din caiet. "Si paine de casa.. era foarte buna." Bune i s-au parut si bauturile cu care localnicii l-au incalzit. "Am baut pa­linca... Si vin, vin de casa, foarte bun. Si putina apa." Accentueaza cuvantul "putina", cu un zambet care ar incalzi tot Teleormanul.

Ajuns la Bucuresti, in jur de 10 februarie, Marc Antoine si-a dat seama ca urmatoarea etapa a calatoriei sale trebuie sa aiba loc pe patru roti, in loc de doua. A decis sa ia autocarul spre Turcia. Nu nametii l-au invins, ci birocratia de la Ambasada Iranului, de unde spera sa isi ia repede viza. O viza esentiala pentru traseul spre Vietnam, dar pentru care ar fi trebui sa astepte 20 de zile sau o luna la Bucuresti. Asa ca francezul a decis sa faca o incercare la consulatul iranian din Istanbul. O loterie de care e constient. "Poate acolo va fi aceeasi situatie, poate va fi altfel... nu stiu."

Nu a fost usor sa isi incarce bicicleta in autocarul catre Istanbul, dar putine piedici il sperie pe francezul de 27 de ani. E hotarat sa astepte oricat e nevoie ca sa isi indeplineasca visul. Vrea sa ajunga in Vietnam. Acolo va scrie un raport despre efectele substantei toxice numite Agent Orange, folosita de armata SUA in sangerosul razboi vietnamez de acum patru de­ce­nii. "Sunt deja trei generatii de copii viet­namezi nascuti cu malformatii sau cu handicapuri din cauza acestei subs­tante. Vreau sa vad care este si­tua­tia la fata locului, sa stau de vorba cu oamenii si sa scriu despre toate acestea." Nu stie exact cand va ajunge la destinatie, dar isi actuali­zea­za traseul pe un site pe care l-a creat special pentru a-i consemna aventura, www.accrosstheworld.com.

Tot cu ajutorul Internetului tine si legatura cu prietenii si familia. Ii anunta, din cand in cand, pe unde a ajuns si ii asigura ca totul e bine. Asa a fost pana acum, iar Marc Antoine spune ca nu are motive sa creada ca va merge ceva prost. Intai pentru ca e un optimist. In al doilea rand, pentru ca experienta din Romania i-a dat motive in plus sa simta ca va reusi.