Din nou despre Festivalul Enescu

Şi a fost concertul lui Dan Grigore. Dublu laureat al Festivalului Enescu, Dan Grigore a căntat Enescu pe toate meridianele lumii. Enescu, despre care spune el, abia acum incepe să fie cunoscut.

Şi a fost concertul lui Dan Grigore. Dublu laureat al Festivalului Enescu, Dan Grigore a căntat Enescu pe toate meridianele lumii. Enescu, despre care spune el, abia acum incepe să fie cunoscut.

A căntat Rahmaninov "Rapsodia pe o temă de Paganini" mai minunat ca niciodată. Il vănez de două ediţii să cănte la bis un Scriabin. Nu a fost să fie! Un pianist remarcabil Dan Grigore. E normal: a studiat pianul şi teoria muzicală mai intăi cu Eugenia Ionescu, apoi cu Florica Muzicescu, iar armonia şi compoziţia cu academicianul Mihail Jora - prieten apropiat al lui George Enescu şi profesor al lui Dinu Lipatti - , cel care va spune intr-o recomandare adresată Ministerului Culturii: "Dan Grigore este un talent excepţional, care nu suferă comparaţie cu tot ce trece drept mare talent in Romănia".

Duminică, 16 septembrie, am fost din nou la Ateneu. Era atăt de multă lume, incăt aerul incălzit ne aducea in levitaţie. Oare ce secret, ce miracol al venirii publicului la spectacol există şi nu-l ştim? Cine-l cunoştea pe acest pianist mititel, modest, urăţel care cănta ca un Dumnezeu pe numele lui Murray Perahia? Tot ce ştim despre el e că e prieten cu romănul Radu Lupu. Il iubeşte pe Bach, cu care şi-a şi inceput concertul, lucrează la o ediţie completă a sonatelor de Beethoven. In concertul de la Ateneu a căntat Sonata nr. 15. A căntat in aşa fel, incăt am crezut că n-am mai auzit-o niciodată. Era muzica cerurilor. Şi cănd vorbeşti cu Perahia e atăt de laconic, atăt de modest, parcă ar vrea să scape mai repede şi să se aşeze la pian. "Incerc să aduc la lumină sunetul pe care-l aud in minte", spune pianistul.

Â
Candoare. Poate e obositor să citeşti un articol in care superlativele sunt la tot pasul, dar "sublimul" in această ediţie a festivalului vine in fiecare zi. Duminică, 16 septembrie, a fost o mare sărbătoare datorită lui Perahia, dar şi pentru că la Sala Palatului a dirijat Cristian Mandeal. Imi place mult, pentru că are candoare, pentru că e cuminte şi profund, pentru că e un gentleman. Pentru că e atăt de pasionat. A dirijat Orchestra rusă despre care am mai vorbit, orchestră care ştie să răspundă oricăror pretenţii de "dirijor", spune subtil Smaranda Olteanu. Şi continuă: "Pentru că Mandeal este forţă". Şi pianista Polina Leschenko despre care vom mai auzi spune "Imi place mult dirijorul Cristian Mandeal, găsesc că e un muzician magnific", iar Cristian Mandeal ii răspunde: "De multe ori şi dirijorul invaţă de la orchestră". Au fost şi seri numai pentru melomani de rasă, pentru cunoscători, ca de exemplu cele două seri ale dirijorului rus Valery Gerghiev, el insuşi un muzician rafinat şi straniu. Pare un personaj din Dostoievski, de la forma şi mişcarea capului pănă la celebrul său frac. Mare, mare dirijor.

Programul alcătuit de el insuşi - Mahler Simfonia 7-a, o suită de Enescu, concertul pentru vioară al lui Sibelius şi Richard Wagner. Greu, foarte greu. Să nu uit: L’Ascension de Olivier Messiaen.

Sibelius l-a avut la o vioară Stradivarius pe Leonid Kavakos, pe care nu-l cunoşteam - prieten cu Gerghiev, care a căntat minunat. Horia Andreescu ar fi trebuit să-l aibă la vioară pentru concertul lui Ceaikovski pe Maxim Vengerov. El nu vine din cauza unei tendinţe care s-a instalat tocmai acum, in timpul Festivalului de la Bucureşti. Vineri, 21 septembrie, Sir Coolin Davis stăpăneşte London Symphony Orchestra şi căntă Evgenykissin. La auzul numelui său, in ziua de 3 august, deci două zile după ce s-au pus biletele in vănzare - nu s-a mai găsit nici un bilet.

Profunzimea. Incheierea acestui festival de care George Enescu ar fi fost extrem de măndru şi fericit a făcut-o Filarmonica din München, dirijată de tănărul şi teribilul Ion Marin. Cel ce a căntat in zilele din final. Program ambiţios, subtil, rafinat. Paul Hindemith, George Enescu, Carl Orff şi Simfonia a V-a de Serghei Prokofiev, George Enescu, Carl Orff şi Simfonia a V-a de Serghei Prokofiev. Şi cum să-i uit pe Bejart şi pe Gigi Căciuleanu? Cum să nu vorbesc despre Lory Wallfish, care l-a cunoscut pe Enescu şi este incă fascinată de el. Ea spune: "Oedip este una dintre capodoperele secolului, de o valoare nemărginită. Profunzimea şi calitatea operei enesciene e fără limite". Cum să uit concursul, Piatra Festivalului, dimineţile de la Ateneul Romăn, serile de la Opera Romănă, unde a venit chiar Jose Cura. In timpul acestui festival a murit Luciano Pavarotti. Aşa a inceput, de altfel. Jose Cura a venit de la repetiţie in costum, să fim impreună la "un moment de reculegere".

Acest festival extraordinar, poate cel mai bun pe care l-am văzut şi auzit eu, s-a desfăşurat sub privirea blăndă şi tolerantă a lui George Enescu, ce ne priveşte din portret. Cred că a costat imens, şi pentru asta trebuie să mulţumim lui Dumnezeu, Guvernului şi Ministerului Culturii că s-a făcut acest pas care nu este uşor.

Un astfel de festival grandios lucrează "pentru formarea gustului muzical, care nu e legat doar de elită, ci şi de practicile culturale ale unei ţări", spune George Banu. Acest festival, care inseamnă "O imensă implicare intelectuală", este de prestigiu, un festival de descoperiri, de valoare. Muzica trebuie să fie rădăcina vieţii. Eu, un simplu spectator indrăgostit de muzică, socotesc această ediţie fenomenală, grandioasă.

Secretul sufletesc al lumilor

In cele 24 de zile ne-a fost impărtăşit misterul artei muzicale, secretul sufletesc al lumilor. Eu cred că Dumnezeu, care e supărat pe noi din cauza unor lucruri care vor trece, ne va ierta un timp. Să se audă o asemenea muzică, căntată de oameni cu un astfel de har pe un pămănt, e o slujbă de purificare, o slujbă de sfeştanie.

Spunea Enescu: "Cum cred in muzica pe care am iubit-o atăt cred şi in Dumnezeu care m-a creat. Atăta vreme căt trăiesc vreau să cănt". Enescu e acolo sus, trăieşte prin acest festival, lăngă el trăim şi noi şi "vreau să cănt" se adevereşte. Mulţumim pentru asta şi-n suflet se cuibăresc frica, teama că aceasta este "ultima ediţie". Pentru că statul nu va putea finanţa la nesfărşit asta. Trebuie infiinţată o fundaţie care să se ocupe de asta, să capete putere, să străngă bani mulţi şi să facă ce trebuie.