x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Din om a devenit un simplu număr

Din om a devenit un simplu număr

de Raluca Cret    |    09 Aug 2008   •   00:00
Din om a devenit un simplu număr

POVESTEA LUI ZOLTAN BLUM ● A supravieţuit lagărului de la Auschwitz
Ultimul evreu din Gherla a supravieţuit lagărului de la Auschwitz ca să povestească şi celorlalţi, "să nu se uite".



POVESTEA LUI ZOLTAN BLUM ● A supravieţuit lagărului de la Auschwitz
Ultimul evreu din Gherla a supravieţuit lagărului de la Auschwitz ca să povestească şi celorlalţi, "să nu se uite".

O poartă maro, o casă netencuită, brazi în curte. Sînt coordonatele unei case din Gherla unde locuieşte Zoltan Blum, un octogenar plin de viaţă, interesat de grădină, de curte, de nepoţi, în general de tot ceea ce îl preocupă pe un pensionar obişnuit. Zoltan Blum este însă ceva mai mult.

LECŢIA DE VIAŢĂ.
Este unul dintre puţinii norocoşi care au scăpat cu viaţă din coşmarul de la Auschwitz. Şi-a pierdut aproape toată familia dintr-o singură mişcare de mînă: voi la stînga, voi la dreapta. Vorbeşte greu, iar uneori îl îneacă lacrimile. A învăţat o lecţie de viaţă dură: "În lumea asta sînt doi oameni: omul bun şi omul rău". Şi a mai învăţat ceva: a văzut cum, în condiţii extreme, oamenii se transformă în animale. Amintirile sînt şi acum dureroase: "Nici fiicei noastre nu i-am povestit. Dar ea ştie, că a citit tot felul de cărţi", spune doamna Blum. Reticent în faţa ziariştilor, Zoltan Blum se lasă greu antrenat în discuţie. Povestea lagărului este încă departe. Se deschide cînd începem să vorbim de copilărie şi de familie. S-a născut la Fizeşul Gherlii, la cîţiva kilometri de Gherla. "Mama era foarte religioasă şi în casă vorbeam mereu evreieşte. Păstrau cu sfinţenie obiceiurile iudaice, iar gătitul în vase separate era ceva fără de care nu se putea trăi. Părinţii, comercianţi, au dus-o bine, pînă în 1943, cînd nu au mai avut voie să vîndă. Atunci, mama şi-a amanetat verigheta şi cerceii, ca să aibă din ce să-i hrănească pe cei cinci copii". Zoltan Blum avea 16 ani, terminase şcoala primară şi îi auzea seara pe părinţi vorbind despre evreii care erau duşi undeva la muncă. Nu bănuiau nici un moment grozăvia care avea să se întîmple în lagărele naziste. Arestarea a venit repede şi pe neaşteptate. În acea perioadă, maghiarii căutau gaz în zonă, iar evreii cu căruţe erau solicitaţi la muncă. Acolo l-au arestat, într-o zi de mai a anului 1944, şi a fost dus acasă, doar pentru a-şi lua cîteva kilograme de haine. "Fiecare casă de evrei era înconjurată. Am avut voie să luăm cu noi 80 de kilograme. Restul a rămas în case. Fiecare evreu era cu căruţa sa şi ne-a dus la fabrica de cărămidă, unde am stat două săptămîni. Stăteam în barăci, pe jos, şi îmi aduc aminte că poliţiştii îi ardeau cu fier roşu pe cei care nu voiau să spună unde au ascuns aurul. După două săptămîni, ne-au urcat în vagoane de vite şi ne-au dus la Cluj, unde erau deja mii de evrei, aduşi din toată zona. În fiecare sat erau două-trei familii de evrei", îşi aminteşte domnul Blum.

"ŞI MORŢI ŞI VII". Credeau în continuare că vor fi duşi undeva la muncă, după care se vor întoarce acasă. Au început să-şi piardă speranţele cînd au fost urcaţi în trenurile morţii, unde în cîteva zile aveau să înveţe cine sînt cei care i-au luat de acasă. "Geamurile erau bătute în cuie. Apă nu ştiu dacă aveam. Degeaba băteam în uşi, în geamuri, nu venea nimeni. Erau în vagoane şi vii şi morţi". Au coborît la Auschwitz, unde o mînă le-a hotărît destinele: "Voi la stînga, voi la dreapta". "Eu şi cu fratele meu am ajuns într-o parte, ceilalţi, în altă parte". Avea să afle despre soarta celorlalţi abia mai tîrziu, cînd l-a întrebat pe un supraveghetor cum poate să îşi vadă părinţii: "Vezi fumul acela gros? Acolo sînt", i s-a răspuns. "După triaj am ajuns la băi, unde ni s-a spus să ne lăsăm hainele, ca să ni le luăm după baie. Am intrat pe o uşă şi am ieşit pe alta. Apoi am primit tatuajul. De acolo erai numai un număr, nu mai conta cum te cheamă. Am primit haine vărgate şi un fel de pantofi, probabil de la cei pe care i-au omorît". Pentru că erau tineri şi în putere au fost transferaţi la Bunna, unde se construia o fabrică, dar fără să se ştie ce anume. "Erau acolo 22.000 de oameni din toată lumea. Noi aveam stema galben cu roşu, adică eram evrei politici. Erau acolo şi criminali, care erau puşi conducători". Stăteau în barăci, iar dimineaţa primeau 200 de grame de pîine cu marmeladă sau cu pateu, iar la prînz şi seara primeau supă de napi. "În lagăr, oamenii erau neoameni. Dacă nu erai atent îţi smulgeau bucata de pîine de la gură. În ’45, cînd nu mai aveau ce să facă însă cu noi, a început mutarea. Eram atît de slăbit, încît abia am reuşit să merg singur pînă la Mauthausen." Pe drum l-a pierdut pe fratele său: "Eram aşa de mulţi, că, dacă dădeai drumul la mînă, îl pierdeai imediat". Nu l-a mai găsit niciodată. Pe drum, numărul prizonierilor a scăzut considerabil. Pe cei de origine germană, gardienii i-au trimis pe front, să lupte cu ruşii. Ceilalţi au fost abandonaţi de gardieni într-o pădure.

Aşa i-au găsit americanii, care i-au înconjurat şi i-au dus într-o cazarmă, unde i-au umplut cu DDT. "Acolo am primit tratament şi mîncare. Eram bolnavi de tifos şi primeam doar fulgi de ovăz, pentru că nu rezista organismul." După ce s-au pus pe picioare, "au vrut să ne ducă în Israel. Noi am zis nu, mergem acasă".

Lecţie despre Holocaust

După întoarcerea acasă a început să-şi refacă viaţa. A găsit casa goală, dar a avut noroc cu fratele mai mare, care s-a întors mai repede. "Au fost şi oameni care ne-au dat cîte o bucată de pîine, au fost şi oameni care ne-au spus că mai bine muream acolo." Dincolo de privirile dispreţuitoare ale unora, Zoltan Blum a reuşit să meargă mai departe. S-a căsătorit cu fata pe care o cunoscuse înainte să fie luat, s-a angajat pe unde a găsit şi, încet, încet, şi-a făcut un rost. Acum are copii, nepoţi şi o pensie de 690 de lei. Nu se plînge însă, dar mai are un ghimpe în inimă: sinagoga, a cărui cheie o ţine el, se prăbuşeşte văzînd cu ochii, plouă înăuntru, tencuiala a căzut, iar însemnele religioase abia se mai văd. A rămas totuşi lista evreilor din Gherla care au murit în lagărele naziste, pentru cei care mai vor să ştie. Zoltan Blum este ultimul evreu din Gherla şi o dată pe an le vorbeşte copiilor din oraş despre Holocaust, "ca să ştie toată lumea ce s-a întîmplat acolo".

×
Subiecte în articol: special zoltan blum zoltan blum