x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Dincolo de orice vamă, Olăraşu seduce şi intrigă

Dincolo de orice vamă, Olăraşu seduce şi intrigă

de Claudia Daboveanu    |    28 Aug 2009   •   00:00
Dincolo de orice vamă, Olăraşu seduce şi intrigă
Sursa foto: Karina Knapek/JURNALUL NAŢIONAL

Cel mai frumos îl descriu prietenii. Cel mai frumos îl reprezintă arta sa, împărţită-n două: muzica şi poezia. Sau viceversa. Scrie cu uşurinţa cu care vorbeşte, pentru că vorbeşte poezie.



Se zice că are în agendă numărul de telefon al lui Iisus, care-l leagă bine de Dumnezeu. Că e adevărat o dovedesc piesele lui. Muzica şi versurile sale compun un tot, ca-n Corespondenţele lui Baudelaire: "Parfum, culoare, sunet se-ngână şi-şi răspund"... Parfumul garoafelor, "al tău, care trei zile nu dispare", al mărilor de "dincolo de orice vamă", al "ploii nebune ce-a spus că vine şi nu mai vine". Culoarea asfinţitului privit cu o mână de prieteni. Suficiente argumente ca să fii fericit... Cât despre sunet, nu trebuie decât să-ţi deschizi sufletul şi să-l primeşti. Are-n el îngerul şi demonul. Fascinează, seduce, intrigă, provoacă, deranjează, inspiră... Primiţi-l în inimile voastre pe compozitorul imnului Folk You! Pe jumătate poet, pe jumătate cântăreţ, pe de-a-ntregul Dinu Olăraşu.

"Dinu Olăraşu se prezintă singur în faţa publicului său", spune Alina Ioana Deac, care are şi un site de folk: folkblog.ro. "O face în primul rând prin muzica şi, mai ales, prin versurile sale. El «scrie poezii cu verbul a fi» pe care le pune pe note muzicale şi te invită să păşeşti în universul lui «nu vrei să fii tu fratele meu?»/ Nu vrei să vii tu în neliniştea mea? Am acolo ascunse, bine ascunse, bune idei/ prin care ne-am putea salva..."

FASCINANT, PROVOCATOR

Dar comunicarea specială a lui Olăraşu cu cei din faţa scenei mai are, pe lângă versuri şi muzică, un ingredient important: propria lui prezenţă.

El e mereu acolo, prezent în carne şi oase, fără a coborî însă cu totul printre muritorii de rând, cu tolba de "cugetări" olăraşiene mereu asupra-i, cu mici săgeţi aruncate, ca într-o joacă, exact acolo unde era nevoie de o înţepătură, cu imprevizibile gânduri rostite raaaar ("ca să fie clar, daaa?"), cu semne de întrebare aşezate la final de frază şi început de cântec, cu pauze meditative sau "publicitare" între cuvinte, cu improvizaţii de moment, care schimbă sensul cântecului cunoscut de acasă, cu Simona lui mereu prezentă, uneori aşezată frumos şi firesc între versuri, alteori chemată, invocată parcă, să vină acolo unde îi este locul.

Romantic, aparent inofensiv şi fragil, se dovedeşte a fi, în acelaşi timp, incomod şi provocator, enervant şi seducător, imprevizibil şi nefiresc de sincer, o fire încurcată, cam alandala, un spiriduş care îţi cotrobăie prin suflet degajat, un drăcuşor împieliţat care are însă pile în Rai,  pe care un curcubeu îl leagă bine uneori de Dumnezeu, aşa,  pur şi simplu.

CU UN PICIOR ÎN ALTĂ DIMENSIUNE
Ascultându-l şi văzându-l pe Dinu - altminteri, dincolo de scenă (şi de orice vamă...) - o persoană normală, familist convins, cu o soţie minunată şi un copil superb, mi-am dorit să aflu cât mai multe despre el.

Cine e acest Olăraşu care zice că iubirea poate reinventa din nimic toate lumile? Dar am învăţat un lucru de la Cătălina Buzoianu cu trista ocazie a morţii lui Adrian Pintea. Că artiştii n-au fost, ci sunt. Şi, dacă sunt, sunt cu un picior în altă dimensiune. Aşa e şi Dinu Olăraşu. Restu-i muzică şi poezie.

"Îmi amintesc inul înalt mirositor, cânepa la capătul careia ieşeam ameţit, mirarea că bunica mea are un «x» în nume, Ruxandra, cutia de tablă din care furam zahăr
cu boţuri de mămăligă..."

"Moldova/Reşiţa/Sighişoara e axul pe care se-nvârte viaţa mea. Cu bunele, lucitoarele, întunecatele aripi, cu tâmpeniile şi nemerniciile, cu copiii şi femeile... Şi motoarele mele turate la maximum, în plină noapte..."

"Probabil cea mai mare realizare a mea e că am făcut, nici eu nu ştiu cum, să funcţioneze viaţa mea, neliniştitoare, frumoasă, fără rest, într-o ţară atât de nefericită cum e România"


Dinu Olăraşu - cantautor

Dacă e luni, e Dinu Olăraşu
Nu ştiu cum face, dar îi iese: Dinu Olăraşu e mereu altul. Nu imită pe nimeni. E irepetabil. Unic. E o marcă de lux. Ţineţi-i minte semnătura. Avem pentru voi un CD cu 17 piese semnate, muzică şi versuri, Dinu Olăraşu: Iată s-au deschis, Zece ani, Dă-i la naiba, Regele meu, Ploaia asta nebună, Ea nu mă lasă, Nu vrei să fii tu fratele meu?!, Ochiul dracului, Camera cealaltă, Mâine zi, Cu toate averile, Naşpa, Folk You!, Cea mai urâtă, Sună-mă noaptea, Femeia mea, N-ai nevoie de foarte multe. Cu poeticul i se părea, încă de copilandru, că poate adăuga ceva la freamătul lumii în care trăia. Încă mai crede asta. Olăraşu e produsul bucuriei rămase din copilărie, al lecturilor sale de adolescenţă, al pasiunii pentru The Beatles şi Pink Floyd, al iubirii împărtăşite cu Simona, Vlady, prietenii şi admiratorii săi. E mult, e puţin? "N-ai nevoie de foarte  multe ca să fii fericit"... spune el şi ştie ce spune...

Dacă e luni, e Dinu Olăraşu. Îl ştiţi? Foarte bine! Nu-l ştiţi? Descoperiţi-l! Nu veţi regreta. Garantat 100%.

×
Subiecte în articol: special dinu olarasu