x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Doar 12 imobile au fost "întărite" în 20 de ani

Doar 12 imobile au fost "întărite" în 20 de ani

de Monica Andrei Capatos    |    04 Mar 2010   •   00:00

Din 1990 şi până în prezent au fost consolidate 12 clădiri din cele 350 încadrate la categoria risc seismic ridicat.



Birocraţia, dar şi refuzul oamenilor de a-şi părăsi apartamentele pe timpul lucrărilor de reabilitare au fost principalele cauze care au încetinit această acţiune. Şi banii sunt o problemă. Guvernul finanţează doar proiectarea, lucrările efective se fac pe banii proprietarilor, iar locuinţa le este ipotecată până la achitarea sumei.

În Capitală, 350 de blocuri au bulină roşie, ceea ce înseamnă că sunt încadrate la categoria de risc seismic ridicat. Din păcate, din 1990, doar 12 imobile au fost consolidate, iar pentru alte opt licitaţia a fost încheiată, urmând să fie începute efectiv lucrările. Dacă în perioada 1990-2008 s-au rezolvat problemele pentru 10 blocuri, între 2008 şi 2009 au fost finalizate lucrările la doar două, respectiv Ştirbei Vodă nr. 17 şi Calea Victoriei 33-35.

În 2009 s-au făcut licitaţii pentru imobilele din Maria Rosetti nr. 55, Bulevardul I.C. Brătianu nr. 5, Intrarea Victor Eftimiu nr. 9, Strada Ion Câmpineanu nr. 9, Strada Armenească nr. 28 şi 28 A, Strada Ion Brezoianu nr. 38, Bulevardul Schitu Măgureanu nr. 19, Strada Sfântul Elefterie nr. 11. Următorul pas va fi demararea lucrărilor.

"Oamenii sunt foarte greu de convins să se mute pe perioada intervenţiilor în locuinţele pe care Primăria Capitalei le-a pus la dispoziţie. Vorbim aici despre blocuri care nu sunt amplasate în Ferentari, ci pe Calea Victoriei. Deci tot central. Însă până acum s-au mutat doar patru persoane. În unele cazuri, lucrările de consolidare se pot face şi cu oameni în apartamente", ne-a declarat Bogdan Hrepcă, director executiv al municipalităţii.

CASE CUMPĂRATE CU BANI DE LA GUVERN
Refuzul anumitor proprietari de a pleca din casele lor pentru o perioadă de timp are şi un substrat financiar. Banii pentru aceste lucrări sunt plătiţi de ei. Sumele variază, în funcţie de apartament, de la 2.000 de euro până la 8.000 de euro. Proprietarul poate să-i plătească în 25 de ani, fără dobândă, însă până la achitarea sumei are ipotecă pe casă. Dacă vrea să-şi vândă locuinţa şi nu a plătit toată suma, trebuie să ceară acordul Primăriei Capitalei.

"Însă până a ajunge la plată vreau să spun că problemele apar de la început. Mulţi proprietari nu sunt de găsit, alţii nu vor pur şi simplu, iar fără acordul lor nu se poate face nimic. Chiar şi o decizie a primarului general poate fi atacată în instanţă. Dacă n-am avea aceste piedici, în cinci ani toate clădirile cu risc ridicat ar putea fi consolidate", a mai spus Hreapcă.

Pe de altă parte, primarul general, Sorin Oprescu, a declarat că se fac eforturi în continuare pentru a fi pregătiţi în cazul unui eveniment pe care nimeni nu şi-l doreşte. El a precizat că susţine ideea ca, împreună cu Guvernul, să poată pune la dispoziţia persoanelor care locuiesc în clădiri şubrede unele locuinţe în care acestea să se mute pe perioada consolidărilor. "Guvernul este cel care poate şi are capacitatea de a se îndatora pentru a lua între 3.500-4.000 de apartamente de la dezvoltatorii imobiliari pe care să le punem la dispoziţia proprietarilor pe perioada lucrărilor", a spus Oprescu.

×
Subiecte în articol: special cutremur 4 martie 1977