x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Doar cu hotarare judecatoreasca

Doar cu hotarare judecatoreasca

de Eliza Popa    |    04 Noi 2005   •   00:00
Doar cu hotarare judecatoreasca

Bancile nu blocheaza conturile persoanelor suspectate de spalarea banilor sau de tranzactii ilicite decat daca exista o hotarare judecatoreasca in acest sens, a precizat ieri, la Realitatea TV, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Radu Ghetea.

Oficialul bancar a recunoscut insa ca exista institutii abilitate care cer informatii despre soldurile anumitor conturi, adaugand, totodata, ca in astfel de situatii procedura de oferire a informatiilor este foarte stricta. Informatiile despre conturile unei persoane intra in categoria secretelor bancare.

ARGUMENTE. Din acest motiv, solicitarea unor asemenea date trebuie sa fie bine argumentata si sa vina din partea unei institutii de cercetare. Tot ea decide, in urma investigatiilor, daca blocheaza sau nu conturile cercetate. "Nu blocam, nu supraveghem conturile. Bancile nu fac acest lucru. Avem o singura situatie in care blocam conturile, atunci cand avem o hotarare judecatoreasca prin care se face sechestrarea sau blocarea", a mai spus Ghetea.

NEINFORMABIL. Persoanele ale caror conturi sunt cercetate nu sunt informate, conform legislatiei, despre acest lucru. Cu toate acestea, procurorii de la crima organizata au anuntat recent ca in prezent sunt cercetate conturi ale aproximativ 60 de persoane.

PROCEDURILE. Legea 656/2002, pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, prevede la articolul 26 ca in cazul infractiunilor de spalare de bani, precum si in cazul infractiunii de finantare a actelor de terorism, "secretul bancar si secretul profesional nu sunt opozabile organelor de urmarire penala si nici instantelor de judecata". "Datele si informatiile solicitate de procuror sau de instanta de judecata se comunica - de catre bancile, sucursalele bancilor straine, institutiile de credit si sucursalele din Romania ale institutiilor de credit strain - la cererea scrisa a organelor de cercetare penala, cu autorizarea procurorului ori a instantei", prevede legea, care a fost modificata in iulie 2005. Pe de alta parte, Legea 508/2004 privind infiintarea, organizarea si functionarea Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) permite procurorilor antifrauda sa dispuna supravegherea conturilor persoanelor suspectate ca au facut tranzactii oneroase.

TERMENE. Masura poate fi dispusa de procurorii DIICOT, pe o durata de cel mult 30 de zile. Pentru motive temeinice, aceasta masura poate fi prelungita de procuror prin ordonanta motivata, fiecare prelungire neputand depasi 30 de zile. Durata maxima a masurii dispuse este de patru luni.

OBLIGATIA SESIZARII BNR
CLARIFICARE. Radu Ghetea spune ca bancile nu blocheaza conturi
De altfel, Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, Banca Nationala a Romaniei au obligatia de a sesiza Ministerul Public cu privire la tranzactii financiare care ar putea fi considerate suspecte. Orice suma mai mare de 10.000 de euro aparuta intr-un cont este verificata de banci, tocmai pentru a impiedica spalarea sumelor prin intermediul unitatilor. Articolul 16 al Legii 508/2004 arata ca atunci cand sunt indicii temeinice cu privire la savarsirea uneia dintre infractiunile atribuite prin prezenta lege in competenta Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, in scopul strangerii de probe sau al identificarii faptuitorului, pot fi dispuse urmatoarele masuri: punerea sub supraveghere a conturilor bancare si a conturilor asimilate acestora; punerea sub supraveghere, interceptarea sau inregistrarea comunicatiilor; accesul la sisteme informatice.

×
Subiecte în articol: eveniment