x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special "Doar nu s-a făcut borş cu oasele ei!"

"Doar nu s-a făcut borş cu oasele ei!"

de Carmen Preotesoiu    |    Irina Munteanu    |    25 Mar 2008   •   00:00
"Doar nu s-a făcut borş cu oasele ei!"

CAZUL ALINA LUCACI ● Mama fetei îi acuză pe poliţişti de nereguli în anchetă, dar şi de hărţuire şi intimidare
Se împlinesc 19 ani de când Cezaria Lucaci a îngropat rămăşiţele copilei sale, dispărută şi tăiată în bucăţi. Ani de-a rândul a fost supusă interogatoriilor, testelor cu poligraful, "intimidărilor şi presiunilor poliţiştilor", după cum spune femeia, însă nici un detaliu nu a dus către identificarea ei ca fiind autorul crimei. Anchetatorii o văd ca pe o femeie inteligentă, capabilă să iasă din orice situaţie, multă vreme considerând-o unul dintre principalii suspecţi.
CAZUL ALINA LUCACI ● Mama fetei îi acuză pe poliţişti de nereguli în anchetă, dar şi de hărţuire şi intimidare
Se împlinesc 19 ani de când Cezaria Lucaci a îngropat rămăşiţele copilei sale, dispărută şi tăiată în bucăţi. Ani de-a rândul a fost supusă interogatoriilor, testelor cu poligraful, "intimidărilor şi presiunilor poliţiştilor", după cum spune femeia, însă nici un detaliu nu a dus către identificarea ei ca fiind autorul crimei. Anchetatorii o văd ca pe o femeie inteligentă, capabilă să iasă din orice situaţie, multă vreme considerând-o unul dintre principalii suspecţi.


Priveşte în gol. Privirea-i aspră şi albastră răscoleşte amintirile. În spatele uşii sufrageriei, câinele şi pisica se hârjonesc. Femeia pare că nici nu-i mai aude. Vocea-i repezită şi gesturile agitate fac ca roşeaţa din obraji să fie mai intensă. "Era un copil tare bun, iubitor şi ascultător", începe femeia povestea a 19 ani din viaţa sa, ani grei şi terifianţi. Cezaria Lucaci este una dintre mamele îndoliate care şi-au pierdut pruncii de când aceştia de abia învăţau să scrie şi să citească. Dar nu oricum. Nu de boală, nici de moarte naturală, ci tăiată în bucăţele şi aruncată într-o scară de bloc şi pe fundul unei fântâni. Îşi aminteşte, de parcă clipele nu s-ar fi adunat în ani mulţi, cum în Joia Mare a anului 1989 fetiţa sa, Alina, de numai 9 ani, a fost parcă înghiţită de pământ. De-atunci, din "femeia veselă, vorbăreaţă şi plină de viaţă", precum o caracterizau colegii săi de serviciu, Cezaria Lucaci a ajuns să se închidă în ea, să uite de prieteni şi de vecini, să trăiască cu stigmatul de mamă cu copilul dispărut, dar şi de suspectă.


VARIANTA MAMEI. Cezaria avea 36 de ani când copila sa a fost răpită şi omorâtă. 27 aprilie 1989, ziua în care i-a dispărut fetiţa, a găsit-o pe mamă acasă. "Mă învoisem de la serviciu pentru a coace câteva kilograme de cozonac", povesteşte femeia. "Era ora 12:00. Băiatul, de 10 ani, şi cealaltă fetiţă, Coculeana, care avea aproape 8 ani, au mâncat. Alina şi tatăl său au zis că se duc să doarmă. Soţul meu trebuia să înceapă lucrul pe la ora 6:00 seara. Muncea ca şofer. Pe la 4:00 după amiază s-au trezit amândoi. În această perioadă eu am curăţat în balcon nuci. Când Alina şi taică-su s-au trezit, au mâncat şi apoi el a plecat la lucru. Băiatul, Telu, mi-a cerut voie să plece la un fel de circ ce era prin zilele alea pe acolo, iar Alina a plecat să ducă gunoiul. Şi-a pus repede în picioare o pereche de papuci de-ai mei, iar pe lângă fusta de pionier, cu care rămăsese de la amiază, şi-a pus un pulover de culoare roz. Coculeana a mers cu ea până în stradă şi de acolo s-au despărţit", spune femeia. Timp de 15-20 de minute ea nu şi-a făcut griji. Aflăm de la femeie că Alina mai obişnuia să stea de vorbă cu colegele de şcoală, vecine cu ea, ba chiar uneori să dea o fugă şi pe la bunicii din partea ei, care stăteau la câteva sute de metri distanţă, o aruncătură de băţ de casă. "Între timp, şi eu am coborât să iau cota de alimente, cum era pe atunci, dar nu am lipsit mai mult de 15 minute, mai ales că ştiam că Alina nu are cheie pentru a intra în casă. Când m-am întors, am azvârlit pe canapeaua din sufragerie pachetul şi am început să îmi fac griji: de ce nu mai vine? De ce întârzie atâta, mai ales că groapa de gunoi era la două-trei minute de casă?" Nu a mai avut răbdare şi a coborât din apartament, zicând că poate se întâlneşte cu ea, cu intenţia de a-i da îngheţata pe care fetiţa şi-o dorea încă de după-amiază, ca recompensă că a dus gunoiul. Ca apoi să îşi continue drumul la mama sa, să ia nişte ouă pentru cozonaci. "Alina însă nu era de găsit. Se făcuse ceasul 17:30-17:45. Coculeana mi-a spus că de-ndată ce au coborât cu găleata s-au oprit în dreptul unei colege de clasă, cu care au vorbit, au mai mâncat şi nişte nuci rămase prin găleată, după care Coculeana şi-a continuat drumul împreună cu fetele, la denie."


"ERA TĂIATĂ ÎN FĂŞII CA PENTRU ŞNIŢELE!" Aici, mama copilei se opreşte. Firul se rupe brusc. Îşi frământă mâinile. Ochii arareori se dezlipesc de locul fix în care priveşte. Au trecut patru ani de când cazul s-a prescris şi femeia este cunoscută şi acum printre vecini ca fiind "mama fetiţei dispărute". La data de 10 mai 1989, după cum spune mama fetei, trunchiul şi capul fetei au fost găsite sub o macara pe un şantier din centrul Romanului, puse într-o pungă de plastic alb murdar. Două zile mai târziu, zece bucăţi din corpul Alinei au fost găsite într-o fântână pe un drum judeţean, la 300 de metri de intrarea în satul Hărmăneşti, comuna Todireşti, aflată la 4-5 kilometri de Paşcani. "Crima asta nu a fost făcută de un om prost, de un ţăran, nici de un psihopat, că doar nu a făcut borş cu oasele fetiţei mele! Mă gândesc că poate au făcut un film de groază cu ea", spune femeia, şi-şi încruntă privirea. "Copila mea a fost găsită fără cap, fară braţe, iar carnea de pe picioare era tăiată fâşii de parcă trebuia să facă şniţele din ele. Oasele picioarelor nu s-au găsit, nici ale antebraţelor. Ci numai ale braţelor. Tălpile erau decupate de la gleznă cu o precizie extraordinară, la fel şi mâinile. Puteai să vezi cartilagiile, oasele curăţate de carne nu erau zgâriate", povesteşte mama cu o stăpânire de sine stranie. Fără ca vreo lacrimă să-i străbată chipul, fără ca vocea să-i tremure. "Cred că fetiţa mea a folosit la ceva, moartea ei nu a fost întâmplătoare. Dacă dădea o maşină peste ea, o găseam pe jos, dar ea a fost luată pentru a-i folosi oasele la vreun transplant, altfel nu îmi explic, de ce carnea era curăţată de pe oase şi făcută pacheţele? Nu s-a constatat că a fost violată, iar dacă criminalul ar fi vrut să scape repede de corp, nu cred că ar fi stat să o ciopârţească cu atâta precizie", spune femeia, şi scoate din plicul galben, rupt şi învechit, câteva fotografii cu fiica sa. Alina, în mijlocul colegilor de şcoală, numai o săptămână înainte să fie omorâtă, cu bentiţă albă pe cap şi uniforma de şcolar, curată, vioaie şi zâmbăreaţă. O alta în care te privea dintr-un tablou mare, cu ochii săi pătrunzători şi senini, care nu prevesteau nimic din chinul ce avea să urmeze. Printre ele, femeia găseşte o fotografie mică, alb-negru. Capul Alinei, pus în două beţe de poliţişti, pentru a fi identificat de părinţi. "Un poliţist mi-a dat fotografia ca să mă obişnuiesc puţin cu ce o să văd şi apoi mi-a arătat capul în realitate. Nu i-am mai dat poza înapoi", spune femeia. Dă să enumere echipele, poliţiştii, procurorii care au lucrat la caz de-a lungul celor 15 ani, după ce fapta s-a prescris, dar "e imposibil, au fost atât de mulţi, însă nimeni nu a făcut nimic. M-au acuzat pe mine şi m-au pus cu forţa şi cu ameninţări să declar că eu am săvârşit crima, când nu era adevărat", se vaită femeia, blamând comportamentul poliţiştilor anchetatori.


ANCHETĂ DUPĂ DOUĂ SĂPTĂMĂNI. "Eu chiar în seara aia, să fi fost 8:00-8:30, m-am dus la poliţia noastră din Paşcani pentru a anunţa dispariţia Alinei. Poliţistul de serviciu m-a luat în râs. «Sunt copii, doamnă, o să apară, mergeţi acasă», aşa mi-a spus şi a zâmbit la mine. Nici nu m-au luat în seamă", povesteşte femeia despre prima greşeală pe care anchetatorii au făcut-o. Au continut, după cum spune ea, cu o serie de nereguli, "care nu au dus la nimic, decât la a înnebuni un Paşcani şi un Roman întreg, ba şi împrejurimile, cu întrebări, verificări a tot felul de oameni, că ajunsesem să fim văzuţi ca nişte monştri, ca nişte mafioţi, lumea parcă nici nu ne mai privea ca pe nişte oameni". A doua zi dimineaţa, femeia a fost iar la poliţie, unde a depus şi o cerere scrisă, după ce seara, împreună cu părinţii şi soţul său, cumnatul şi sora au căutat-o pe fetiţă peste tot, ba tatăl a mers şi la primar pentru a cere o motopompă pentru a scoate apa dintr-un canal de lângă ghena plină ochi de apă, crezând că poate, vrând să spele găleata, fetiţa ar fi putut să cadă în el şi să se înece. Ulterior, după câteva luni, Cezaria a aflat, prin intermediul unui poliţist care a anchetat cazul, că cererea ei a fost înregistrată abia după câteva zile, la început nefiind băgată în seamă. Ba, mai mult, anchetatorii s-au prezentat la faţa locului la 6 mai, la aproape două săptămâni de la dispariţie.


VARIANTA POLIŢIŞTILOR. Ani în şir, femeia a fost în ochii poliţiştilor suspect, aceştia considerând că la un acces de furie ea ar fi înfipt mâinile în gâtul fetiţei şi ar fi ucis-o. Ba, mai mult, că fetiţa n-ar fi ieşit din casă, mai cu seamă că acele coji de nucă din gunoi nu s-au mai găsit niciodată. Bănuiala a căzut asupra femeii după ce un psiholog ar fi ajuns la concluzia că este o femeie inteligentă, care are puterea de a ieşi din încurcături de orice fel. Cezaria Lucaci s-a văzut în situaţia ca orice vorbă pe care ar fi spus-o să-i fie răstălmăcită sau contrazisă. Varianta pe care femeia o consideră plauzibilă este cea spusă de colega şi prietena Alinei, Simona Bostan: maşina neagră de pe stradă, din ziua aceea, în care se aflau doi bărbaţi şi o femeie blondă. "Poliţiştii nu au crezut prea mult în mărturia fetiţei care a spus că a văzut cum i s-a pus mâna la gură şi cum Alina a fost vârâtă în maşină. Fiind mai devreme afară, ea i-a văzut cum dădeau târcoale blocului, cum au urcat pe scară, de parcă ar fi pândit-o pe fetiţă", spune femeia indignată. Conform colonelului Ionel Moraru, femeia se încurcă în declaraţii: "Ne-a spus iniţial că nu a întâlnit pe nimeni pe stradă, că nu era nici un copil, femeie sau bărbat care să fi declarat că a văzut-o pe Alina în acea seară, pe la ora 17:30-17:45, iar apoi, în seara următoare, tatăl său a venit împreună cu fetiţa, Simona, să declare cum că ar fi văzut-o pe Alina şi că ar fi vorbit cu ea. Cred că sunt declaraţii-fantomă". Însă mama îşi aminteşte de un alt copil care ar fi spus că a văzut aceeaşi scenă: "Peste o lună, cam aşa, am fost la o şedinţă cu părinţii pentru Coculeana, iar o mămică mi-a spus că băiatul ei, care avea 12 ani pe atunci, ar fi văzut şi el că Alina a fost băgată într-o maşină neagră, iar că în ea se aflau mai mulţi bărbaţi şi o femeie blondă. Diferenţele dintre declaraţii se referă la faptul ca unul dintre ei a spus că Alina a fost pusă în portbagaj, celălalt, pe bancheta din spate", povesteşte mama copilei. Colonelul Moraru retează din rădăcini această variantă, spunând că era practic imposibil să fie o maşină în acel loc, mai cu seamă că acolo, conform actelor unei firme care asfalta, pe acea stradă s-ar fi lucrat până la 7:30 seara şi nici unul din cei 12 muncitori nu ar fi văzut o maşină şi nici o fetiţă care să ducă gunoiul şi care să corespundă descrierii Alinei.


ÎN AUDIENŢĂ. Văzând că Poliţia Paşcani, la fel ca şi cea din Iaşi, nu face mai nimic pentru a înainta cu cercetările, femeia s-a urcat în tren împreună cu soţul său şi la 9 mai ajungea în Capitală, în audienţă la ministrul de Interne de pe atunci, Postelnicu. "Ne-a primit unul, Iulian Vlad, am fost la el cu cumnatul meu, care lucra în Bucureşti la Minister. La 8 mai, luni, fusesem şi la Procuratura Paşcani. Poliţia m-a dat pe mine afară, a adus doi vecini şi, cu soţul martor, a dat toată casa peste cap, s-au uitat peste tot, până şi prin chiloţii din coşul cu rufe. Ba, mai mult, chiar Măgureanu, venit special de la Bucureşti, l-a urcat pe soţul meu pe bloc, fără să ştim nici acum motivul. Ăsta a fost rezultatul memoriului meu. Poliţiştii au venit de la Bucureşti, dar s-au călcat unii pe alţii pe picioare."


ŞOARECI ŞI DETECTOARE. În mintea femeii multe gânduri şi nemulţumiri ies la iveală. Potrivit declaraţiilor ei, poliţiştii i-ar fi interzis să desigileze sicriul cu trunchiul şi capul fetiţei, în momentul în care aceasta a sosit de la Roman la Paşcani. Ba, mai mult, de-a lungul timpului, mai ales în 2001, trei luni, zi de zi, a fost constrânsă să mărturisească că ea este autorul faptei, punându-i-se în faţă mărturii "mincinoase, pe care eu trebuia să le semnez, cu care eu trebuia să fiu de acord. Când am fost supusă la detectorul de minciuni, în ’89, aproape patru ore am fost ţinută acolo, iar în mijlocul testului, din senin, au apărut nişte şoricei care se plimbau prin cameră de colo-colo, doar-doar mă intimidez şi iese ce nu trebuie la test. Au vrut să mă termine psihic", spune cu tărie femeia, şi nu uită să amintească de caseta pe care poliţiştii au filmat-o la înmormântarea fetiţei, pentru a identifica oareşce suspecţi. "I-au pus caseta fiicei mele, Coculeana, acum ceva timp, când ea avea 20 de ani. Dar ce să ştie ea, pe cine să recunoască dintre oamenii aceia, când ea, la dispariţia Alinei, avea 8 ani? Mie mi-au refuzat această dorinţă, când eu aş fi putut poate să văd, să observ ceva suspect."


"MĂ ŞTIU CURATĂ!" Deşi a fost în nenumărate rânduri acuzată de crimă, femeia este văzută de colegi ca fiind o mama exemplară: "Era foarte grijulie şi iubitoare cu fetele. Nu le bătea, le facea toate poftele, ba, de cele mai multe ori le lua cu ea la lucru, îi plăcea să le aibă prin preajmă". "Am încercat din răsputeri să fiu puternică, să rezist, dar căutam adevărul. Voiam să ştiu ce s-a întâmplat cu copilul meu", spune Cezaria. Aşa că nu a stat pe gânduri atunci când a auzit de o clarvăzătoare din Craiova, care i-ar putea spune cine a omorât-o pe fiica sa. "Când am ajuns acolo, am văzut cum femeia aceea vorbea cu morţii, practic vocea ei devenea vocea mortului, având acelaşi timbru vocal. Ne-a spus că Alina a fost luată de la colţul blocului, că i s-a tăiat gâtul şi că fetiţa nu îi cunoştea pe autori", povesteşte femeia. Acum, mama Alinei încearcă să îşi găsească alinarea în "dreptatea pe care o va face Dumnezeu", după cum spune ea. Locuieşte cu soţul şi cu fiul cel mare şi încă mai speră că adevărul va ieşi la iveală. Căci, spune ea, "eu mă ştiu curată, nu am de ce să mă tem...".


Stufărişul din grădină

Colonelul Moraru crede că cea care a înfăptuit crima este o femeie, iar cadavrul a fost dus într-un stufăriş, unde a şi fost tranşat. Cezaria Lucaci nu pare surprinsă de varianta colonelului. "Mi s-a spus şi mie în faţă de atâtea ori că eu aş fi criminalul şi că o să-mi dovedească", spune ea degajată. "Părinţii mei au stat la curte şi în spatele casei lor este un lan de stufăriş. Sigur la mine se referă, dar locul acela a fost cercetat, nu s-a găsit nimic", spune ea, după care întreabă: "Dacă aş fi omorât-o, să zicem, de ce aş fi ciopârţit-o la milimetru? De ce nu am luat un topor cu care o tăiam bucăţele, de ce îmi trebuia atâta precizie?".


Flirt cu colegii

În 1989, Cezaria Lucaci împlinea 12 ani de muncă. Era funcţionar la depozitul de carburanţi Paşcani. Intervievaţi de miliţieni, colegii de serviciu o caracterizează ca fiind un om de treabă, căreia îi plăcea viaţa. Unul dintre colegi, M. Ioan, cu care s-ar fi zvonit că ar fi avut relaţii intime, a declarat: "I-am propus, pe vremea când nu era căsătorită, mai în glumă, mai în serios, să avem relaţii apropiate, dar m-a refuzat. Mi-a spus că dacă am intenţii de căsătorie, acceptă, dacă nu, să o las în pace. La serviciu era deschisă, glumea, nu se supăra dacă vreo glumă era mai deocheată, răspundea şi ea cu astfel de glume. Când un coleg o strângea în braţe sau o săruta în public, chiar şi după ce se căsătorise, nu se supăra, ba chiar uneori ea făcea nişte gesturi şi nişte glume care întărâtau pe orice bărbat". Într-un raport al Poliţiei se precizează că "nici mama şi nici tatăl nu ar fi fost prea afectaţi de dispariţia fetiţei şi că într-una din seri ar fi fost împreună la un restaurant".


Nu rataţi!
Citiţi mâine cum a decurs cercetarea în cazul Alinei Lucaci, din perspectiva colonelului Ionel Moraru, coordonatorul anchetei.




Citiţi şi:

 



"Autostopul"

"Cazul Cristina"


Cazul farmacistelor


Cazul Alina Lucaci

×