Domnul de la Business Class

Ar putea fi orice: contorsionist, jucător de pocher, sau chiar Mata Hari. Deocamdată e un tip plin de bani şi de libertate, care pare la prima vedere maleabil. Dar… ce poveste de viaţă ar putea ascunde privirea sa, care in nici un caz nu este cea a unei căprioare?

Descurcăreţ - in New York i se spune "Rechinul"

Ar putea fi orice: contorsionist, jucător de pocher, sau chiar Mata Hari. Deocamdată e un tip plin de bani şi de libertate, care pare la prima vedere maleabil. Dar… ce poveste de viaţă ar putea ascunde privirea sa, care in nici un caz nu este cea a unei căprioare?

Cornel Tăbăcaru se află in recentul top pe 2007 al celor 300 cei mai bogaţi romăni. 56 de ani, căsătorit, doi copii, domiciliul la Bucureşti şi Toronto, din 1990 şi pănă in prezent contabilizează 59 de business-uri (prima dintre ele a fost cu dozatoarele TEC de produs sucuri), investiţii imobiliare, atăt in ţară, căt şi in străinătate a căror valoare totală se situează la aproximativ 15 milioane de euro. Se ocupă şi de recondiţionare vagoane, cea mai mare realizare a anului trecut fiind vagonul business-class. Practic, n-ar trebui să-l intrebi nimic. Teoretic insă…

Â

Portocala. "Ce faceţi?". "Lucrez cu capul, asta fac". "Şi cănd eraţi mic lucraţi cu capul?". "Numai cu capul". "Sunteţi un om foarte ocupat?". "Sincer, nu. Pentru că mie nu-mi plac oamenii foarte ocupaţi, inseamnă că nu sunt eficienţi". "Sunteţi un om eficient?". "Foarte eficient". "De ce nu v-aţi făcut hingher?". "Nu m-am făcut hingher, pentru că cel puţin de trei generaţii de cănd ştiu eu, de la străbunicul meu, bunicul meu, tatăl meu, noi am avut mereu căine in bătătură. Bunicul şi străbunicul meu iubeau căinii. Şi bunicul şi străbunicul meu au fost oameni cu niţică carte. Bunicul meu a fost unul dintre primii absolvenţi ai Şcolii de Meserii şi Arte Frumoase de la Buzău, promoţia 1905. A fost mecanic de moară cănd abia se inventase motorul cu ardere internă. Avea un singur hobby, pentru care lumea il considera nebun: lua căinele de lanţ şi pleca-n pădure.

Acolo ii dădea drumul. Tatăl meu, care a fost invăţător, a prins mai mult perioada comunistă, n-a putut să trăiască fără căine. Nici eu nu pot". Copilăria acestui om bogat a fost marcată de sărăcie. "Pentru că părinţii mei au fost invăţători de ţară şi nu ştiau decăt leafa şi CAR-ul pe care il luau o dată la doi ani. Şi pot să spun că ce mi-a rămas mie in minte este faptul că nu ştiu de unde găsea tăticul, de sărbătorile de iarnă, o portocală. O desfăcea in două, jumătate o măncam eu, jumătate o mănca fratele meu. Tăticu mănca coaja de la jumate, şi mămica jumatea ei o dădea pe răzătoare să o pună pe cozonac. De mic mie mi-a plăcut să am bani, da banii mei, sărac aşa cum eram. Jur că n-am avut vacanţă, să am şi eu vacanţă, să mă duc şi eu in tabără. Pănă in clasa a XI-a eu in fiecare vară am lucrat, ca să-mi adun bani. Eu imi completam banii să am o uniformă de-aia mai bună, că-mi plăcea. Spălam maşini. Am văzut prima oară litoralul romănesc la 19 ani, după ce reuşisem la facultate, iar tataia mi-a dat bani".

Â

Lumea. A absolvit Dreptul, in 1974. "In perioada comunistă am măncat şi eu o păine de pe urma acestui lucru. M-a ajutat foarte mult, pentru că legea este ca şi aritmetica. Aritmetica aceasta a legislaţiei m-a ajutat apoi in business". A plecat in Canada exact la vreo opt luni de la Revoluţie. De ce a plecat? Că doar avea Dreptul..." Lucram in turism. Am fost procuror in stagiatură, nu avocat. N-am mai profesat pentru că eram milos. Eu in viaţa mea n-am putut să pun cătuşe la mănă. Eu ii eliberam pe toţi. Avocat pentru mine era unul cu un făş rupt, cu o geacă legată cu sărmă, cam ăla era avocatul pe vremea comuniştilor. Nu-mi plăcea. Lumea care mă fascina era lumea turismului. Am urmat nişte postuniversitare, m-am specializatşi-am avut posibilitatea unor oportunităţi de a face bani in Romănia". Tocmai de aceea nu l-a afectat in nici un fel perioada comunistă. "Pentru că eu lucram in turism. Puteam să-mi fac rost de un kilogram de carne, unul de roşii, unul de brănză. Călătoream prin ţările socialiste. De ce să nu zic? Intrasem şi eu in pluton, ca toţi ceilalţi. Mă simţeam mai bine in «puşcărie» decăt m-aş fi simţit in afara ei". Pănă la urmă a plecat in afară. "Dau un exemplu care dovedeşte că n-am făcut rău că am plecat: fratele meu, care este un tip foarte echilibrat, era la vremea aceea şef de autobază la Cluj. Era o poziţie, avea tot ce-i trebuie, nici prin gănd nu i-a trecut vreodată să plece din Romănia. In ’92 atăt mi-a zis: «Nene, scoate-mă şi pe mine!». In august ’92 era in Canada. Acum este inginer la General Motors in Detroit".

Â

Drumul. Prin urmare, de ce Canada? "Pentru că la vremea aceea era singurul program liber pentru Romănia. Noi am plecat in nici şase luni, in oricare altă ţară din lume dura o veşnicie". Nu pleca la ceva sigur. "Eu doar mă găndeam că o să fiu in stare să tund o iarbă, să tai doi pomi, să descarc doi saci. Alina, soţia, era pregătită să se facă invăţătoare. Fata cea mare avea 9 ani, cea mică avea 10 luni. Cănd am ajuns in Canada ni s-a dat un apartament cu două cămăruţe". După nouă zile, el s-a intors in Romănia. "Inapoi in «El Dorado». M-am intors aici, ca să fac bani. Ce, eu eram de făcut bani in Canada? Nu ştiam nici să merg pe stradă acolo, darămite să fac bani". Nici două săptămăni nu a stat in Romănia. Dar, in cele două săptămăni autohtone, s-a mişcat: "Vindeam şi whisky contrafăcut, vindeam şi ţigări ieftine cu de 10 ori preţul, vindeam şi pantofi de carton daţi cu lac, care erau pentru morţi şi noi ii vindeam pentru nunţi. Vindeam tot ce ai văzut şi tot ce n-ai văzut, căci piaţa era goală şi asimila ca un aspirator nou, absolut tot. De toate am făcut pănă-n primăvara lui ’91 cănd am pornit TEC-ul, care a fost o mare lovitură in Romănia. Aduceam concentratele, dozatoarele, aspartamul, zahărul şi toate celelalte din Canada şi din America".

Â

Primul milion. Spune cu exactitate cănd a făcut primul milion: "Pe 3 iulie 1991". S-a simţit… milionar! "Atăt că nevastă-mea a inceput să plăngă şi să zică: «E prea mult. Mi-e frică». Acestea au fost vorbele ei. Acum mă simt multimilionar. Pentru că sunt şi nu mi-e ruşine! Şi nu dau in cap şi plătesc taxe. Eu sunt la a patra generaţie de negustori, asta am făcut noi, negustorie. Tataia a inventat barterul. Avea livadă de mere. Eu sunt din zonă necolectivizată. Sunt de acolo unde se spune că «se leagă bostanii cu funia să nu se ducă la vale» in munţii Buzăului. Din satul Grăjdana. Acolo există şi o casă memorială Tăbăcaru". A incercat să facă multe pentru satul lui, dar… "M-am oprit la un moment dat, din cauza răutăţii oamenilor". Printre altele, a ajutat satul să nu mai sufere din cauza unei erori de proiectare a şoselei. A vorbit cu primarul, care i s-a plăns de lipsă de fonduri şi s-a oferit să rezolve această situaţie. A adus o firmă specializată şi a achitat lucrarea. La scurt timp insă, după o reclamaţie, a primit o sesizare prin care era somat să refacă totul cum era, nu conta că era absurd şi să plătească o amendă, pentru că n-a avut autorizaţie de construcţie. In 1995 a fost numit consilier onorific al Romăniei. "Titlul mi l-a dat domnul Meleşcanu, preşedinte era domnul Iliescu". N-ar cocheta cu politica niciodată, pentru că "e cea mai mare prostie pentru un om de afaceri să se bage in politică sau in fotbal. Asta o ştiu de la Donald Trump". Cu toate că… "La Revoluţie, eu am fost al doilea vorbitor din balconul din Ploieşti, pentru că eram la Prahova. Toţi care au vorbit in balcon au făcut politică. Eu, şi există o casetă pe care o am şi pe care o păstrez cu sfinţenie, n-am făcut decăt un singur lucru: am rugat oamenii din Ploieşti să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru izbăvirea pe care ne-a adus-o in ziua aia. După care, ne-am văzut de treaba noastră. Nu m-a interesat nici cel mai mic semnal politic". In timpul alegerilor prezidenţiale din America, cănd a ieşit prima oară Bush, domnul Tăbăcaru locuia in Florida. "Cu căţel şi purcel. Am avut o idee. M-am dus voluntar in echipa de campanie, pentru susţinerea preşedintelui Bush, dar echipă pe care şi-o făcuse Bush, care era guvernatorul de Florida. Ştiţi povestea cu balotajul cănd Bush a căştigat cu 600 de voturi. Am avut curajul să-i spun: «Mr. President, aceste 600 de voturi sunt ale romănilor. Deci pe dumneavoastră v-au ales romănii preşedintele Statelor Unite». A răs, sigur că era o metaforă, era o glumă, dar avea o sămănţă de adevăr. S-a dus vestea că romănii l-au ales pe Bush. Nu vreau să fiu răutăcios, dar sunt niste consilieri acum care cheltuiesc nişte bani. Eu n-am avut din partea guvernului romăn, in toţi aceşti 12 ani, un cent. Tot ce am făcut, am făcut cu puterile mele. N-am cerut la nimeni, nimic".Â

Al 52-lea stat. Tot New York-ul, unde el are afaceri, ştie că e un romăn dat naibii, de aceea "băieţii" de acolo l-au poreclit "Big Shark" - "Marele Rechin". "Niciodată nu m-am ferit că sunt romăn. M-am dus o dată la aeroport să o aştept pe mama şi am auzit nişte tineri vorbind romăneşte. I-am intrebat in romănă căt scrie că intărzie avionul de la Paris şi nu mi-au răspuns. Au continuat să vorbească in engleză din acea fracţiune de secundă. Mie nu mi-a fost niciodată ruşine că sunt romăn. Am auzit la mese vorbindu-se romăneşte şi in clipa in care a venit chelnerul şi a intrebat de curiozitate ce limbă vorbeau, spuneau sărbă sau italiană". Cum e văzut acum, in Romănia? "Ca un imperialist care suge săngele poporului. Nu numai eu, toţi. Ca un hoţ care apar in top 300 şi care mi-am făcut banii furănd. Cu toate că n-am furat in viaţa mea un leu. Imi pasă, dar trece repede. Eu mă consider un capitalist de treabă. Intr-o bună zi, insă, oamenii ăştia săraci o să iasă cu furcile, dar dacă se va intămpla aşa, cel cu furca nu va face nici o deosebire intre casa mea şi a uneia care i-a luat copilului suzetă cu măner de aur. S-ar cuveni mai multă decenţă, pentru că lumea e săracă". Mai mult ca sigur e un om important pentru romănii din Canada, pentru comunitate. "La căt de dezbinaţi suntem noi in afară, eu nu sunt important decăt pentru familia mea. Mai sunt pentru cineva important: pentru părintele de la biserica noastră din Toronto. Biserica comunităţii unde locuiesc eu. Aş mai fi important şi pentru vreo 20 de perechi de fini, pe care ii am. Că am cununat şi am botezat la greu acolo. Mie mi se spune «Naşule» cu adevărat. Le-am pus pirostriile pe cap".

A vorbit aproape fără intrerupere. De neoprit, ca un vagon business class, că tot a fost cea mai mare realizare a lui de anul trecut. Din tot ceea ce ii trece prin cap, fiecare inţelege ce vrea. Ar mai fi o intrebare. Despre tupeu. Dacă il consideră important. "Categoric, dar tupeul educat, pentru că dacă nu este educat atunci este mărlănie, şi atunci intrăm in altă branşă". Şi incă o intrebare: "Ce vreţi sau ce aţi vrea să faceţi pentru romăni?". "Dacă aş putea să-l fac al 52-lea stat american ar fi foarte bine. Ar fi suficient". Probabil in 2008 se va vorbi că cea mai mare realizare a lui pe anul 2007 a fost un supersonic. Zămbeşte. Dar zămbetul este cel al unui rechin…

roxana.roseti@jurnalul.ro

Visul: o carte de business

In materie de business, deviza lui este: "N-am scrupule, n-am mamă, n-am tată". "Eu am fost lansat in carieră pe vremea comuniştilor la 32 de ani. Fiica mea cea mare are 26, ii mai dau vreo 6 ani. In 6 ani eu o să am 62, cum se ieşea pe vremuri la pensie. Asta nu inseamnă că nu supervizez. Vreau să ies din toate treburile executive, să i le predau fiicei, iar eu să mă apuc de scris. Visul visurilor mele. In primul rănd, vreau să scriu despre business-ul aşa cum e, aşa cum l-am făcut eu. Pentru că dacă-l voi scrie aşa va fi accesibil tuturor tinerilor care s-au născut cu harul ăsta. Nu mă adresez nici şcoliţilor, nici celor cu doctorate peste doctorate, că pierd timpul. Mă adresez celor pe care ii mănăncă degetele de cănd s-au născut. Dacă nu te mănăncă degetele, poţi să faci la şcoli că nicIodată nu vei fi propriul tău stăpăn. Biografia mea va fi carte de business, nu manual.

Măndria lui? Cele două fete

De reşedinţa din Toronto, o proprietate de un hectar şi jumătate, are grijă soţia sa, Alina Tăbăcaru. Deşi coacţionară impreună cu soţul ei la holdingul "Tracika-Inc" din Bucureşti, Alina işi declară ocupaţia de bază, aceea de a fi mamă. Orice rechin are o slăbiciune. Slăbiciunea acestui rechin al afacerilor sunt fetele sale: "Fata mea cea mare, Catinca (foto sus, dreapta), la 26 de ani a terminat Berkley University, in California. După aceea a făcut Duke University şi, ca orice absolventă de Duke, nu i-a fost foarte greu ca din vreo 2.000 şi ceva de candidaţi, să căştige unul dintre cele 24 de locuri ale Baroului din New York care s-au scos la concurs anul acesta. Nu se fereşte niciodată să spună că e romăncă". Catinca este unul dintre cei 32 de stagiari din intreaga lume acceptaţi de Tribunalul internaţional din Tanzania, care judecă genocidul din Rwanda. "Fata cea mică, Ştefana, (foto sus, stănga), are 17 ani. Nu voia să studieze in America, voia să rămănă in Canada, că avea un iubit. S-a dus la Universitatea din Austin din Texas, cu găndul mari, să urmeze după cei 3 ani de post-universitară, Columbia University din New York unde se face jurnalist de modă. Sunt convins că o să reuşească, pentru că fetele mele au fost crescute intr-un spirit pirateresc".

"Eu sunt romăn"

Consideră că el şi familia lui niciodată nu vor fi "canadieni vero". "Da, mereu spun familiei mele: niciodată nu vom fi canadieni vero. Noi n-am venit aici să ne abordeze ei pe noi, noi suntem piraţi. Străbunicului meu i se spunea Vasile Tăbăcaru Chiorul. In Războiul de Independenţă şi-a pierdut un ochi şi el toată viaţa a trăit cu o bandă de aceea neagră pe ochi, făcută la pielar. Le-am spus fetelor mele, noi suntem din neamul lui Vasile Tăbăcaru Chiorul, noi avem semnul piratului din neam, noi n-am venit să ne abordeze ei corabia noastră, noi am venit să le-o abordam noi pe a lor. Şi dacă nu sunt cuminţi, ridicăm steagul cu cap de mort. Mie nu mi-a fost niciodată ruşine de ceea ce sunt, mai ales pentru că sunt romăn", spune domnul Tăbăcaru. II place duminica la biserica ortodoxă din parohia lui din Toronto. "Părintele nostru de acolo duce cărucioare la un supermarket să mai ia o leafă. Dar fericirea şi implinirea lui, ca om, nu este că duce cărucioare, ci atunci cănd iese din altar şi işi pune patrafirul şi slujeşte. Duminica o să vedeţi un paradox, o să vedeţi tineri. Fete tinere, băieţi cu cămaşă albă si pantaloni, care vin să se roage. Şi nu pentru că n-are avea maşini bune. E o chestie total diferită de ce se intămplă in Romănia. In Romănia oamenii foarte buni au plecat. De tot. In ţară au rămas ăştia ca noi, care «sugem săngele poporului». Şi au mai rămas băieţii de cartier, şmecherii, drogaţii, cluburi, fiţe, socoteli".