x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dorel Vişan: Trăim într-o civilizaţie în care viciul îi ridică osanale virtuţii

0
Autor: Marius Tucă 13 Oct 2008 - 00:00
Dorel Vişan: Trăim într-o civilizaţie în care viciul îi ridică osanale virtuţii
Vezi galeria foto


"Eu mi-am propus, cum spune Eminescu, să rămân ce am fost: romantic". Cu aceste vorbe, Dorel Vişan – actorul, propovăduitorul laic Dorel Vişan – îţi deschide calea spre lumea lui: nu joacă, ci reconstruieşte destine!




  • Marius Tucă: De unde vedeţi lumea mai interesantă, de aici sau de la Cluj?
Dorel Vişan: Începe să se uniformizeze, aproape că nu o mai vezi altfel de nicăieri. Cel mai bine se vede încă de la o casă de la ţară, o casă într-un cătun unde mai sunt doar câţiva bătrâni. Când vor dispărea, nu ştiu ce se va întâmpla. E singurul loc unde iei contact cu natura şi cu legile ei care pentru un artist sunt fundamentale. Libertatea artistului stă tocmai în înţelegerea şi respectul faţă de aceste legi. Este singura cale spre certitudini.

  • Trăim într-o lume lipsită de certitudini.
Trăim într-o lume total lipsită de certitudini, o lume ce se de­gra­dează într-un proces legic. Nu depinde de noi să o dregem. Noi putem să o reparăm făcând mici tencuieli, vă­ruieli. Lumea merge aşa pentru că aşa este drumul civilizaţiei. O civilizaţie în care viciul îi ridică osanale virtuţii. Şi asta e foarte pe­riculos.

  • Pentru un artist, o lume a incertitudinilor ar fi mai interesantă totuşi decât o lume în care lucrurile sunt dinainte ştiute.
Întotdeauna artistul adevărat trăieşte în singurătate şi incertitudini. Rostul lui este să caute certitudini. Şi atunci simte nevo­ia unor puncte de sprijin. Un artist începător trebuie să se sprijine pe valori lansate şi verificate. Din păcate, există la noi cre­dinţa că se poate începe de la zero, că poţi lua frâiele fără să ştii drumul pe care să duci caii. Or, cum spunea Goethe, caii desti­nului ştiu drumul, noi nu putem decât să ocolim o pietricică,
un şanţ, dar ei se duc înainte.

  • Are nevoie un artist cum este Dorel Vişan de certitudini?
Da. Fără certitudini nu poţi face nimic. Un artist este pe principiul acumulatorului: are un suflet, un trup şi un creier. Sunt singurele lui instrumente. Iar aceste instrumente – universal valabile – au şi un coeficient de uzură. Investiţia netă – ca să vorbim în termeni moderni şi pragmatici – trebuie să ţină cont de uzura capitalului investit. Actorul e el însuşi capitalul investit şi se uzează. El trebuie să se culturalizeze, să citească, să fie un om informat, dar cea mai importantă rămâne experienţa de viaţă.

  • Asta mă şi interesează: experienţa dumneavoastră de viaţă şi felul în care priviţi lumea. Dacă aţi observat, nu am nici o întrebare scrisă.
E foarte bine. Nici eu nu am răspunsuri gata pregătite.

  • E prima dată când fac asta, pentru că am stat mult să mă gân­desc din ce perspectivă să abordez un personaj ca dumneavoastră, un mare artist. M-am oprit la perspectiva omului Do­rel Vişan, care a trecut de mult graniţa de la a fi un mare artist la un om al cetăţii. V-am văzut de multe ori luând poziţii bine argumentate şi tăioase. Vă deranjează lumea în care trăim!
Mă deranjează şi mă demobilizează adesea. Dar atunci recit un vers din Horaţiu: "Nu mă duc eu la situaţie, aduc situaţia la mine". În epocile de înflorire a culturii, în perioada tragicilor greci sau în Renaştere, artiştii mari au fost şi oameni ai cetăţii. Toţi tragicii greci erau prezenţi în agora şi luau parte la proble­mele societăţii. În ultimă instanţă, acesta este rolul unui artist: de a transmite un mesaj lumii. Un mesaj pozitiv, care, aşa cum spunea Coşbuc într-o poezie superbă inspirată din înţelepciu­nea indiană, să conţină "toată cuminţia lumii". Noţiunea de artist a primit acum alte conotaţii: se numesc actori oamenii politici sau militarii. Câmpurile de conflicte se numesc teatru sau scenă. E încă o dovadă că societatea nu mai conjugă verbul a fi, ci a avea. Societatea îi impune artistului să devină un instrument de divertisment, care nu mai vehiculează problemele fundamentale ale omului, ci nişte lucruri ce de multe ori creează confuzie şi superficialitate.

  • Ţine cumva de specificul circului sau al artiştilor ambulanţi, dar nu au nimic din farmecul şi valoarea lor.
Nu, artiştii ambulanţi erau mult mai importanţi, pentru că ei spuneau nişte poveşti cu mesaje, adevărate forme de înţelegere şi cunoaştere.

  • De acord, asta şi aşteptam.
Artiştii sunt chemaţi la televiziuni nu să facă ceea ce ştiu, ci să spună ceea ce trebuie pe fundalul unor fete cu picioare lungi. Numai că telespectatorii învaţă ceea ce văd, lucruri ce îi îndepărtează de propriul suflet. Nu poţi să te culturalizezi la o producţie ce-şi zice culturală şi pune o bulină roşie.

  • Înţeleg că nu vă place deloc televiziunea din România.
Sincer să fiu, nu! Mă feresc de prea numeroasele show-uri, pentru că ele nu sunt în legătură cu gândurile mele. Eu mi-am propus, cum spune Eminescu, să rămân ce am fost: romantic. Eu am făcut o şcoală de teatru foarte serioasă: şcoala trăirii, care se baza pe metoda lui Stanislavski, dar nu fără să-i ia în consi­de­ra­ţie pe alţi teoreticieni ai teatrului, ca Brecht sau Diderot. Însă, du­pă părerea mea, teoria apropierii de rol a lui Stanislavski este fun­damentală. Nu poţi să te îndepărtezi de ceva, dacă nu te-ai apropiat.

  • Teatrul românesc din anii ’70-’80 era o imagine a metodei lui Stanislavski.
Teatrul românesc a avut foarte multe perioade bune – şi înain­te de 1940 – în care funcţiona modalitate de expresie realistă; teatrul era considerat un loc de întâlnire a adevărului, ca un al­tar laic. Aşa şi este de fapt. Actorul e un propovăduitor laic. Aceasta nu este o meserie, ci exerciţiul unei vocaţii. E legată cu alte fire, subterane, ale sufletului, fire ce echilibrează această sta­re a omului mişcător între sublim şi mizerabil. Întotdeauna artistul şi arta adevărată trebuie să ducă pe scenă şi pe ecran viaţa reîntrupată artistic. Or, în mare parte, teatrele de acum nu mai aduc viaţa. Aduc prea multe isprăvi ale unor neisprăviţi. Dacă Shakespeare a rămas la fel de mare după atâtea sute de ani, nu se poate ca un nimeni-drum, cum zice ardeleanul, să-l facă harcea-parcea!

  • Nu prea sunteţi de acord cu interpretările moderne!
Recunosc! Cred că teatrul este dator să se îmbogăţească prin noi modalităţi de expresie, dar şi să se ferească de acelea care duc actorul în zona exhibiţiei şi a minciunii, creând confuzie în limpezimea mesajului ce adesea nu există. O creaţie ce nu transmite mesaj e nimic. E o chestie pe care poţi s-o vezi, s-o asculţi şi să te duci acasă. Dar nu mergi cu un gând. Mie mi-a făcut o plăcere extraordinară după filmul "Iacob" un spectator care mi-a spus: "Domnule Vişan, vreau să-ţi spun o treabă: tot timpul am suferit că stau foarte departe de centru; după ce am văzut filmul «Iacob», am mers pe jos până acasă şi mi-am dat seama ce aproape stau". Este extraordinar. După un film, o piesă de teatru, un spectacol, o emisiune televizată, trebuie să rămâi cu un gând. Dacă acel gând este şi pozitiv, şi ziditor, e şi mai bine.

  • În acest caz, aceasta este definiţia pe care aţi da-o televiziunii, imagini fără gânduri?
Aş da o definiţie destul de dură şi de neacademică: e o instituţie care tembelizează. Un izvor ce produce confuzie şi imoralitate. Aproape că nu mai ai la ce să te uiţi. Eram odată la mine la ţară, la Mărtineşti, lângă Cluj, şi am avut un defect la televizor: nu-l mai auzeam, nu mai avea sonor. Ne-am uitat fără sunet sau deloc aproape zece zile. Am ajuns la concluzia că e mult mai bine, ceea ce e trist.

  • Mai ales la politicieni e bine să te uiţi fără sonor, pentru că ştii exact ce spun. Aş putea să mă uit la ei fără sonor şi să scriu scriptul după aceea.
Şi asta e adevărat şi la fel de trist. Dar şi urmările sunt triste!

  • Vă place să vă retrageţi la ţară. E casa de vară?
E şi de vară, şi de iarnă.

  • Ştiu că vă ocupaţi personal de stupi. De unde această pasiune?
Pasiunea pentru stupi am luat-o din tradiţia familiei şi este un lucru minunat. Nu degeaba dacii cultivau albinele şi viţa-de-vie, amândouă conţin un fel de dumnezeire. Organizarea pe care o au albinele în stup este fenomenală. Stupul este format din albine, dar albina e importantă numai în funcţie de valoarea ei în cadrul stupului. Stupul însuşi este o vietate. De acolo înveţi respectarea legilor fundamentale ale naturii, pe care noi le-am uitat şi, uitându-le, am intrat într-o zonă înfundată. E ca şi cum ai juca şah fără să cunoşti măcar numele pieselor, darămite cum se mută. Acum este o formă de a te lăuda neînţelegând o proble­mă şi vorbind despre ea. Este o îndobitocire. La stup, legile nu sunt niciodată încălcate. Dacă se încalcă una, stupul se dezechilibrează. Când s-a dezechilibrat, albinele imediat refac echilibrul. Dacă striveşti o albină, în momentul acela celelalte te atacă imediat. Au ele un sistem de comunicare. În plus, albinele sunt fiin­ţe care nu cunosc lenea. Ele şi când se odihnesc fac ceva. Este ex­traordinar! Iar proporţiile care sunt în stup, numărul albinelor, numărul trântorilor, numărul puieţilor, matca sunt întotdeauna în echilibru. Oamenii fac legi pentru a le putea încălca.

  • Cât de departe este România de acest stup? Fac o paranteză: a venit uliul la geam. Am un uliu. Şi-a făcut cuib. Aici porumbei, acolo uliu...
Lăsaţi-l să-şi facă, pentru că am putea învăţa şi de la uliu ceva! Uliul, când vede găinile, intră în picaj şi prinde una, aproape întotdeauna pe cea mai plăpândă. Omul le omoară pe toate şi pe urmă constată că nu le poate mânca. Revenind la întrebarea dumneavoastră, România este foarte departe de organizarea "stupală". Omul are şi el instinct şi mai are şi creier. Şi mai are şi un suflet pentru dureri. Şi totuşi nu înţelege că legile naturii sunt regulile jocului. Adesea se duce înainte berbeceşte şi numai în restrişte se întoarce spre trecut, spre vremuri mai sfinte şi oameni mai mari.
Există totuşi o asemănare pe care o înţeleg mai bine stuparii: România seamănă cu un stup bezmetic. Stupii bezmetici sunt aceia din care, dintr-un motiv sau altul, dispare matca: ori că moare, ori că iese pentru împerechere şi numai vine, ori se îmbolnăveşte, ori pur şi simplu o omoară albinele. (Iată încă o asemănare!) Starea prelungită a familiei orfanizate face să dispară puietul şi atunci apare un fenomen extraordinar care nu ştiu dacă se mai întâmplă şi la alte vieţuitoare: instinctul face ca anumitor albine, care au ovarele atrofiate, să li se dezvolte iar ovarele şi să depună ouă. Numai că ouăle sunt nefecundate şi din ele or să iasă numai trântori. Astfel că, încet-încet, stupul se umple de trântori şi, în cele din urmă, va pieri de nemuncă şi de lipsa generaţiilor tinere.

  • Ce seamănă cu România! România, ca un stup bezmetic!
Exact! Iar stupii bezmetici se distrug sau se adorm albinele cu un anestezic, cad pe fundul stupului, iar pe fagure se pune o matcă nouă. Ele se ridică aţipite, acceptă matca şi stupul poate să îşi revină la normal.

  • De unde luaţi această matcă?
Am cumpărat multă vreme. Acum deja am ajuns să-mi fac singur. Am trei nuclee unde tot timpul am trei mătci de rezervă.

  • Vă văd vrăjit... Ce vă place cel mai mult în această poveste a albinelor?
Un lucru fundamental: nu există minciună!

  • România e cuprinsă de minciună?
În România, şi adevărul e puţin mincinos! Toată lumea minte, dar nimeni nu minte în totalitate, ci doar nu spune tot adevărul. Oamenii care injectează forme ziditoare de existenţă sunt eliminaţi, ocoliţi, batjocoriţi. Ceea ce e îngrozitor de trist. În România nu mai există caractere, deşi sunt foarte mulţi oameni minunaţi şi de caracter din toate domenile, nu doar din artă, dar nimeni nu-i mai bagă în seamă!

  • Asta spun şi eu că este principala problemă a României. Din păcate, nu vine nimic din urmă care să îndrepte lucrurile!
Aici e buba! Cum spune Hamlet: "This is the rot!". Spun mereu, poate cineva mă şi înţelege că un actor nu trebuie să facă roluri, ci să recreeze destine! Dar asta nu o poţi face dacă nu-i cunoşti pe ceilalţi şi, ca să-i cunoşti, trebuie să te cunoşti mai întâi pe tine. Sunt foarte mulţi tineri actori care nu duc lipsă de talent, dar un actor se formează pe partitură. Or, ei nu primesc partitură, ci un loc în cor. Iar atunci când o primesc, nu ştiu ce să facă. Selecţia nu mai este ca altădată, nu mai sunt genuri de actori. Sunt prea multe şcoli de actori şi prea puţini profesori. Şi foarte multe metode de învăţare a superficialităţii. Uite, am revăzut zilele trecute – nu ştiu de câte ori – filmul "Naşul". Am urmărit în special doi actori care sunt oarecum punctele mele de sprijin: Marlon Brando şi Robert de Niro. Am văzut cu câtă minuţiozitate refac viaţa. Şi te uiţi la telenovelele noastre că viaţa e undeva atât de departe, aproape că nu se mai vede...

  • Cum vedeţi implicarea marilor actori în telenovele?
Mă doare, dar îi şi înţeleg, pentru că trebuie să trăiască şi să se adapteze la ceva în care nu mai cred. E greu să ai puterea lui Avram Iancu, care, fiind decorat de Împăratul, a refuzat spu­nând: Mărite împărate, noi nu am luptat pentru jucării, ci pentru drepturile neamului românesc! Cei mai tineri nici nu ştiu acest lucru, pentru că istoria nu se mai învaţă în şcoală. Ge­ne­ra­ţiile mai noi nu mai transmit mesajele vremii, ci nişte făcături doar. Nu poţi spune că au avut comuniştii o ideologie şi actorii au transmis-o. Mulţi au ocolit-o. Acum singura ideologie este libertatea prost înţeleasă, libertatea fără responsabilitate. Văd reclamele de pe stradă şi mă crucesc că nimeni nu le dărâmă: Fă ce-ţi doreşte sufletul, fă cum simţi! E adevărat că trebuie să ai această libertate în cuget, să te manifeşti cum simţi, însă având înţelegerea că-n momentul în care libertatea ta e prea mare intri în libertăţile celorlalţi. Un filosof german spunea că libertatea este a-ţi clădi fericirea fără să deranjezi fericirile celorlalţi.

  • Cum circulaţi între Cluj şi Bucureşti?
Cu maşina sau cu trenul, cu vagon de dormit. Cu maşina, vin pe Valea Oltului fie duminica, fie plecând foarte de dimineaţă, ca să evit aglomeraţia cel puţin până la Sibiu.

  • Revin la "Naşul". Pacino nu vă place?
Ba da, dar am aşteptat partea a treia, unde este zdrobitor. Trebuie să ne bucurăm că şi noi avem parte de globalizare: i-am vă­zut şi pe Al Pacino şi pe ceilalţi în telenovelele lor! În "Naşul", de­şi era foarte tânăr şi neintrat în conştiinţa publicului, în prima parte a fost uşor dezavantajat. Dar textul l-a spus dumnezeieşte!

  • Asta pentru că tot vorbeam despre actorii tineri care spun doar textul pe dinafară...
Destinul m-a împins să fiu coleg cu toţi aceşti mari artişti ai lumii, deşi ne-a despărţit întotdeauna cortina de fier, chiar şi când s-a ridicat! Eu nu am vrut să mă fac artist. Niciodată nu m-am gândit la asta, deşi de mic spuneam tot timpul poveşti. De mic m-a înscris cineva în "clubul mincinoşilor" care, mai târziu mi-am dat seama, îţi exaltă sufletul, dar îl şi amăgeşte. Dar nu regret, am avut norocul să cunosc oameni extraordinari, care m-au format şi m-au zidit pentru că ştiau ce este teatrul şi ce este filmul. A face ceva ce nu cunoşti este cea mai mare imoralitate.

  • De ce vorbiţi la trecut?
Pentru că eu în teatru nu mai lucrez! Am ieşit din teatru total. Mai ales după scandalul cu artiştii la Cluj. Teatrul de la Cluj, din păcate, acum este la pământ. Mi-e lehamite să vorbesc despre capitolul acesta şi, vorba lui Adrian Păunescu, mă doare mâna unde ceasul simte vremea trecând.

  • Şi dacă v-ar propune cineva să jucaţi la Bucureşti?
Am avut oferte. Dl Dinu Săraru, de exemplu, m-a chemat la Naţional, am fost chiar distribuit într-o piesă, dar nu era ceea ce voiam. Dacă nu am mai jucat de zece ani şi aş intra acum într-un spectacol, nu pot intra decât cu condiţia de a da o lovitură. Doar aşa să joc şi eu în spectacol nu mă interesează. Nici pentru bani, nici pentru glorie, nici pentru alte lucruri. Atunci abia aş putea să fac o demonstraţie arătând practic ceea ce vorbesc, nu răcin­du-mi gura de pomană! Pentru asta îţi trebuie o piesă de această natură, un regizor mare şi un colectiv de actori care să mai crea­dă încă în teatru. Nu aş vrea să par negativist, mai sunt în ţară zvâcniri de teatru adevărat. Purcărete, de exemplu, cunoaşte foarte bine tehnica spectacolului, Victor Ioan Frunză e un mare regizor nebăgat în seamă în folosul unor apucaţi. Teatrul este o artă colectivă – ca şi filmul, de altfel –, şi numai acolo vor fi izbânzi mari, unde toată echipa e de cea mai bună calitate.

  • De ce s-a dus această lume? După ce spuneţi, e pe cale să apună...
E deja după deal, pentru că e un proces legic, cum spuneam. Ea trebuie să dispară. Cu tot ce facem închidem în fiecare zi câte un capitol. Capitolul teatrului de acum 20 de ani îşi trăieşte ultima pagină, pentru că şi spectatorii se dedau cu ceea ce le pre­zin­tă "specialiştii" care spun mereu: asta cere publicul! Şi nu ştiu că gustul îl impun cei care fac teatru, şi nu cei care-l consumă!


Urmează
Citiţi mâine despre rolul care i-a marcat destinul lui Dorel Vişan şi despre cum se bucură de filmele în care nu a jucat.

Citeşte mai multe despre:   special,   romania,   intr-o,   ştiu,   dorel,   poţi,   teatru,   teatrul,   visan,   artist,   actori

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

În ziua citării lui Maior la SIIJ, sistemul loveşte în Vîlcov, ca să o atingă pe Adina Florea

În ziua citării lui Maior la SIIJ, sistemul loveşte în Vîlcov, ca să o atingă pe Adina Florea
Galerie Foto Sistemul joacă “la rupere”, după ce Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a avansat cu ancheta în dosarul aducerii din Indonezia, în 2011, cu o aeronavă privată, a lui Nicolae Popa. Ieri,...

Regele Ferdinand revine la Oradea, după 100 de ani

Regele Ferdinand revine la Oradea, după 100 de ani
Foarte mulți români, nu doar orădenii, sunt revoltați, în aceste zile, după ce au văzut statuia voievodului Mihai Viteazul dată jos de pe soclu, în centrul orașului Oradea. Foarte puțini ştiau însă că pe...

Securiştii care au lucrat cu Băsescu înainte de ’89, colaboratori politici ai acestuia după 2004

Securiştii care au lucrat cu Băsescu înainte de ’89, colaboratori politici ai acestuia după 2004
Galerie Foto Toţi foştii agenţi şi ofiţerii de securitate care ar putea să elucideze trecutul de colaborator al lui Traian Băsescu, posesorul numelui de cod “Petrov”, au primit, după Revoluţie, dar cu precădere în...

O incursiune în lumea „foarte oltenilor”. Băilești. Realitatea e mai haioasă ca bancurile

O incursiune în lumea „foarte oltenilor”. Băilești. Realitatea e mai haioasă ca bancurile
Galerie Foto Se spune că sunt câteva locuri pe care este obligatoriu să le vizitezi în viață. Piramidele, Babilonul, Marele Canion, Cascada Niagara. Dar eu spun că Băileștiul trebuie inclus în acest „must do it”. Este...

Procurorul DNA, schimbat cu cel de la SIIJ în dosarul Alinei Bica

Procurorul DNA, schimbat cu cel de la SIIJ în dosarul Alinei Bica
Instanţa supremă consideră că poate participa la procesul în care se rejudecă apelul Alinei Bica doar un procuror de la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, şi nu procurorul desemnat de DNA....

Poliartrita reumatoidă este sistemică: atacă şi inima, plămânii, rinichii, sistemul nervos

Poliartrita reumatoidă este sistemică: atacă şi inima, plămânii, rinichii, sistemul nervos
În capitolul medicinii despre bolile reumatismale se încadrează două categorii: boli de uzură, de degradare a articulaţiilor, boli degenerative şi boli reumatismale inflamatorii, mai puţine, dar mai grave. Cea...

Ancheta în afacerea „Peştele contaminat” va urca spre înalţi funcţionari ai statului

Ancheta în afacerea „Peştele contaminat” va urca spre înalţi funcţionari ai statului
Galerie Foto Afacerea “Peştele contaminat”, care a ieşit la iveală în aceste zile, după ce procurorul Teodor Niţă, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, a luat urma unei reţele...

Ziua cuţitelor lungi. Verdictele care pot arunca în aer alegerile

Ziua cuţitelor lungi. Verdictele care pot arunca în aer alegerile
Galerie Foto Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă, astăzi, un nou termen în apelul formulat de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, în ceea ce presa a numit “Dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman”. Este f...

Înalta Curte a achitat-o pe Kovesi înainte de proces

Înalta Curte a achitat-o pe Kovesi înainte de proces
Judecătoarea Francisca Vasile, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a dispus ridicarea măsurii controlului judiciar instituit de Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie pe numele...

Sindromul „burnout” distruge și afacerea, nu doar angajații

Sindromul „burnout” distruge și afacerea, nu doar angajații
Una dintre „maladiile” contemporane care afectează, în egală măsură, angajații și companiile, este sindromul „burnout”. Atunci când oamenii sunt suprasolicitați și încearcă să rezolve toate...

O bancă nu-şi poate recupera datoriile de la o companie debitoare din cauza SRI

O bancă nu-şi poate recupera datoriile de la o companie debitoare din cauza SRI
Galerie Foto Aflată în procedura insolvenţei, compania Mira Telecom, abonată, de ani de zile, la contracte importante încheiate cu structurile de forţă ale statului, se află în litigiu cu Banca Transilvania. Mai exact,...

Minunile Poliției Locale: a pus cetățenii să atace metroul

Minunile Poliției Locale: a pus cetățenii să atace metroul
Galerie Foto Primăria Sectorului 4 din Bucureşti este decisă să facă ordine în construcţii şi a dispus demolarea tuturor construcţiilor ridicate ilegal în aria sa de acoperire. Numai că în graba lor de a se conforma ordin...

Povestea românilor care au ajuns în Coreea de Nord

Povestea românilor care au ajuns în Coreea de Nord
Galerie Foto Alexandra şi Adrian sunt doi tineri pasionaţi de călătorii, care îşi transformă fiecare vacanţă în documentare filmate pe care le postează pe canalul lor de youtube. Cei doi nu pot sta liniştiţi la plajă,...

Planul de anihilare a Secţiei speciale. Cum pot fi blocate dosarele lui Kovesi

Planul de anihilare a Secţiei speciale. Cum pot fi blocate dosarele lui Kovesi
Galerie Foto Numirea, de către Camera Deputaţilor, a procurorului Gheorghe Stan, şef în funcţie al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), ca judecător în cadrul Curţii Constituţionale are un...

Antitusivele, doar la recomandarea medicului

Antitusivele, doar la recomandarea medicului
Cu privire la plămâni şi boli ale aparatului respirator,  circulă în populaţie o serie de variante inexacte de tratamente şi modul lor de administrare. Prin urmare, încercăm să limpezim legendele din popor...
Serviciul de email marketing furnizat de