Dosarele Revoluţiei din decembrie 1989

de Vasile Surcel | 30 Mai 2008 • 00:00

CAMPANIE ● Ziarul nostru s-a implicat, constant, în elucidarea celor mai dramatice evenimente din istoria recentă a României
Elucidarea unor episoade neştiute ale Revoluţiei din Decembrie ’89, a fost urmărită cu atenţie de redactorii noştri. Documente de arhivă, unele necercetate nici măcar de justiţie, interviuri cu personalităţi aflate cîndva în mijlocul evenimentelor, toate la un loc au adus clarificări nesperate ale unei istorii recente care a schimbat radical soarta României.

Primăvara anului 2004: o perioadă în care, pentru mulţi dintre noi, Revoluţia din Decembrie 1989 se preschimbase deja într-un şir de întîmplări obscure, petrecute cîndva… în secolul trecut, dacă nu chiar în mileniul trecut. Atunci, într-o vreme în care atît presa, cît şi opinia publică păreau să fi uitat complet de acele evenimente dramatice, Jurnalul Naţional a redeschis "Dosarul Revoluţiei". Iar rezultatele acestui demers jurnalistic nu s-au lăsat aşteptate: justiţia a reluat cîteva anchete care pînă atunci lînceziseră pe la Parchetul General. Adevăraţii cîştigători ai acestei campanii de presă au fost însă tinerii, cei care în momentul prăbuşirii regimului comunist erau doar nişte copii. Pentru aceştia, toate articolele publicate de ziarul nostru pe această temă au însemnat infinit mai mult decît lecţiile sumare, predate în tot soiul de manuale alternative.

UN FILM CONTROVERSAT. Spre sfîrşitul lui februarie 2004, canalul de televiziune franco-german Arte a prezentat un documentar dedicat Revoluţiei române din Decembrie 1989. Jurnalul Naţional a scris pentru prima dată despre el la 23 februarie 2004, sub titlul "Ceauşescu a fost dat jos de CIA". Numit "Şah-Mat – strategia unei revoluţii", filmul era semnat de Susane Branstatter, care-l dedica "românilor curajoşi care au ieşit spontan în stradă în decembrie 1989". O dedicaţie politicoasă, care avea însă rolul de a face mai uşor de înghiţit un adevăr amar, total diferit de ceea ce ni se spusese oficial pînă atunci. Şi asta pentru că mesajul de bază al filmului era că, departe de a fi o victorie a poporului ieşit pe străzi, răsturnarea lui Ceauşescu fusese, de fapt, concretizarea unui plan minuţios, pus la cale de serviciile secrete străine. Produsă pe fondul "Revoluţiilor de catifea" din fostele ţări comuniste, "debarcarea" lui Ceauşescu era dorită, conform realizatorilor filmului, de toate "cancelariile" importante ale lumii. Şi asta pentru că "Măreţul Cîrmaci" devenise indezirabil marilor puteri, de la Moscova pînă în SUA. "Opunîndu-se Perestroikăi, Nicolae Ceauşescu refuza reformele lui Mihail Gorbaciov, izolîndu-şi ţara, atît faţă de Est, cît şi faţă de Vest. Orbit de cultul propriei personalităţi, dictatorul şi-a dat seama prea tîrziu că devenise incomod pentru Moscova şi Washington. Însăşi unitatea europeană era în joc, inclusiv reunificarea Germaniei în cadrul NATO. La sfîrşitul lui 1989, Ceauşescu era un obstacol jenant pentru toată lumea."

TEORIA CONSPIRAŢIEI. Pentru "decriptarea" realităţilor "oculte" ale Revoluţiei, realizatorii filmului au apelat, printre alţii, la Dominique Fonvielle, fost ofiţer DGSE – serviciile de informaţii franceze, care a prezentat un adevărat "curs" privitor la pregătirea şi aplicarea unui scenariu revoluţionar. Context în care el a afirmat că răsturnarea de regim din România a respectat toate etapele "scrise şi nescrise" predate la cursurile de manipulare, spionaj şi contraspionaj. Analizate la rece, considerentele teoretice, dar şi transformarea lor în acţiuni practice par dovada unui cinism fără margini, cinism ce caracterizează însă acţiunile politice din toată lumea şi din toate timpurile. Una dintre concluziile filmului era că SUA şi URSS au fost direct interesate de dispariţia lui Ceauşescu. De fapt, revoluţiile din estul Europei serveau mai ales intereselor SUA, dar preşedintele Bush l-a convins pe Gorbaciov că ele ar fi utile pe termen lung şi Moscovei. Iar schimbarea de regim din România convenea americanilor, care vizau atît "pacificarea" Europei de Sud-Est, cît şi stabilizarea relaţiilor româno-maghiare, state care urmau să fie admise în NATO. Ţinta mai îndepărtată, care este pe cale de a fi atinsă abia în zilele noastre, era controlul asupra petrolului din zona Mării Caspice şi a reorganizării traseelor oleoductelor care vor lega Asia Centrală de Balcani şi de restul Europei. Dincolo de pragmatismul acestor calcule geostrategice, Revoluţia Română a luat un curs dramatic: a fost o revoluţie sîngeroasă, în care au murit peste 1.800 de oameni. Anchetele ulterioare au arătat că, dintre acestea, în jur de 350 şi-au pierdut viaţa în ultimele zile ale regimului Ceauşescu. Restul, de aproape 1.500, s-au înregistrat după ce Ion Iliescu a vorbit public despre "teroriştii superinstruiţi, care trag din orice poziţie". Cu detaşarea unui zoolog care studiază o gîză sub microscop, Dominique Fonvielle concluziona: "Trebuie să faci victime, pentru că fără victime această revoluţie nu este niciodată credibilă. Aceste decese nu au fost inutile. Ele au servit la ceva, chiar dacă, din punct de vedere intelectual, manipulările care s-au petrecut sînt moralmente condamnabile. Este un eveniment care a permis avansarea spre libertate a poporului român". Iar concluzia lui este extrem de sugestivă: "Se poate juca pocher. Dar ei au jucat şah cu adevărat".

FRĂŢIA CIA – KGB. O zi mai tîrziu, la 23 februarie 2004, Jurnalul Naţional a publicat, sub titlul "CIA şi KGB şi-au dat mîna la Bucureşti", un amplu interviu realizat cu Suzanne Brandstatter, realizatoarea acelui film. În interviu ea a menţionat că pînă atunci nimeni nu reuşise să afle ce s-a întîmplat cu adevărat în ţara noastră, tocmai din cauză că subiectul fusese tratat ca un eveniment strict local. Context în care a simţit că "singurul mod în care puteam să explic evenimentele era să le abordez din afară, făcînd cercetări în mai multe ţări, printre care şi România, bineînţeles". Chestionată în legătură cu oamenii implicaţi în evenimente care i-au oferit informaţii, Suzanne Brandstatter a menţionat o serie de personalităţi, atît din ţară, cît şi de peste hotare. Printre "sursele" româneşti i-a amintit pe Ion Iliescu, Stelian Tănase, Laslo Tokeş, Victor Athanasie Stănculescu, Doina Cornea. Iar dintre cele străine i-a enumerat pe Robert Hutchings, director al Consiliului Naţional de Informaţii din SUA, congresmenul Cristopher Smith, Laszlo Hamos de la Fundaţia pentru drepturile ungarilor, precum şi foştii ofiţeri CIA Milton Bearden, Charlec Cogan şi Robert Baer. Chestionată în legătură cu identitatea serviciilor secrete care au ajutat CIA să pregătească revoluţia din România, cineasta a menţionat majoritatea serviciilor secrete occidentale din statele NATO, dar şi pe cel ungar şi mai ales KGB-ul sovietic.

OPINIA DISIDENTULUI SOVIETIC. Chestionat de ziariştii Jurnalului Naţional în legătură cu acest aspect, cunoscutul disident antisovietic Vladimir Bukovski a inversat "scara competenţelor", susţinînd că tot ceea ce s-a întîmplat în România în Decembrie ’89 a fost doar "opera" KGB. "Da, aşa-zisa «Revoluţie de catifea» din 1989, din estul Europei, a fost o operaţiune sovietică, cu scopul de a-i înlocui pe durii regimurilor comuniste cu variaţiuni ceva mai liberale. Decizia a fost luată la Moscova, prin ianuarie 1989, iar KGB a primit sarcina s-o aplice. Generalul Viktor Grusko a fost însărcinat cu această operaţiune. În ciuda pregătirilor, pînă la urmă s-a pierdut controlul asupra evenimentelor din mai multe dintre statele implicate, iar rezultatele nu au fost exact ceea ce şi-a dorit Moscova", a spus Bukovski. Concretizînd, el a mai afirmat că în România operaţiunea a avut mai mult succes, din punctul de vedere al Moscovei. Ei au vrut ca Iliescu să vină la putere ca rezultat al acestei operaţiuni, iar el a venit la putere. FSN, care a fost format la scurt timp după "Revoluţia" din 1989, avea cîţiva agenţi ai Moscovei printre membrii săi, care au fost identificaţi ca atare cu mult timp înainte de către generalul Pacepa, în cartea sa "Orizonturi roşii".

CE AU ZIS "AI NOŞTRI". Puşi în faţa acestor opinii, personalităţile române menţionate în film au avut opinii diferite. Ion Iliescu şi Laslo Tokes au refuzat să comenteze "scenariul lansat de acel film documentar". La fel de reticent s-a dovedit a fi şi poetul Mircea Dinescu, şi el un participant important la evenimente. În schimb, Petre Roman, fost prim-ministru în primul guvern postrevoluţionar, a declarat reporterilor noştri că s-a întîlnit cu realizatoarea filmului, căreia i-ar fi spus: "Uite care e povestea: eu nu ştiu nimic din toate astea. Evident că şi KGB, şi CIA şi alţii aveau oameni aici, dar CIA nici nu a crezut în schimbarea lui Ceauşescu". La fel de laconic a fost atunci şi gen. V.A. Stănculescu, care a afirmat în faţa ziariştilor noştri: "A venit şi a stat la mine timp de patru ore, după care a mai vorbit şi cu Petre Roman şi cu cine o mai fi vorbit". Privitor la teoria lansată în documentar, generalul a spus scurt că nu poate fi reală. "Oricine poate să vorbească şi să spună orice prostie, la fel cum se spune că sînt cel mai bogat om din România. De unde să ştiu ce fabulează unul şi altul? Nu ştiu cu cine a mai vorbit ea, unde s-o fi dus prin Ungaria sau Austria. Ce vreţi să spun acum, că am fost spion ungur? Informaţiile astea nu puteau fi reale".

OPINII DIVERGENTE. După vizionarea documentarului "Şah-mat: Revoluţia Română", o bună parte dintre cei nominalizaţi acolo şi-au exprimat opiniile privitor la film. Opinii consemnate de Jurnalul Naţional, care la 28 februarie 2004 titra: "Contraatacuri la «Şah-mat»". Chestionat de redactorii noştri în legătură cu acest subiect, Dan Iosif a replicat scurt: "O prostie. Să afli acum că Revoluţia a fost pusă la cale de CIA, după ce 14 ani s-a spus că a fost mîna KGB, este o prostie. Asta e o prostie mai mare decît mine. Cucoana asta vrea şi ea să-şi facă un nume cu filmul asta. Poate că au existat nişte scenarii, dar reacţia neaşteptată a poporului le-a răsturnat pe toate". Privitor la rolul jucat de Ion Iliescu, "Ioşca" a afirmat clar: "Este absurd ca, pînă acum, despre Iliescu să se spună că este agent KGB, iar acum să fie acuzat că a fost ales de CIA. Rasputin a fost mic copil faţă de ce i se pune în cîrcă lui Iliescu". Şi mai vehement a fost Sergiu Nicolaescu: "Am văzut un filmuleţ de rahat, o prostie, un amatorism, o porcărie plătită de unguri. Nu merită să îmi pierd vremea cu aşa ceva". Totuşi a continuat: "Revoluţia a fost făcută de poporul român. Ştiu asta, pentru că după ce am trăit acele evenimente la nivelul cel mai înalt m-am ocupat multă vreme de studierea lor". În plus, senatorul regizor l-a criticat pe Stelian Tănase, care în interviul acordat realizatorilor filmului "s-a făcut de c...t, făcînd pe misteriosul, că ce rol ar fi jucat el. Ce ştie Stelian Tănase?! Nu ştie nimic". Contactat şi el de redactorii noştri, Stelian Tănase, care probabil nu cunoştea încă opinia lui Sergiu Nicolaescu, s-a arătat supărat doar pe Mircea Dinescu, care i-a numit pe toţi cei care vorbeau în film "urechişti". Reamintind că este autorul unei cărţi de peste 1.000 de pagini privitoare la Revoluţie, Tănase afirmat că "teza filmului este falsă. Nu cred că regimul Ceauşescu s-a prăbuşit în urma unei conspiraţii a serviciilor secrete. Asta nu înseamnă că în ţară, atunci, nu au existat agenţi de informaţii străini". În schimb, Doina Cornea, celebra disidentă de la Cluj, a declarat redactorilor noştri că nu crede că CIA a pus la cale înlăturarea lui Ceauşescu, ci KGB. "Este o ipoteză, pentru că nu deţin documente în acest sens. Dacă CIA ar fi pus la cale înlăturarea lui Ceauşescu, acum am fi sub influenţa SUA". Totuşi, nu a exclus implicarea altor servicii secrete în Decembrie ’89. "S-ar putea, pentru că toată Europa voia să scape de Ceauşescu."

CE ŞTIA PACEPA? Toate aceste dezbateri au luat o turnură aparte la 3 martie 2004, cînd Jurnalul Naţional a publicat articolul "Pacepa desfiinţează Revoluţia din Decembrie ’89", referitor la un alt film, prezentat de astă dată de postul maghiar Duna TV. Filmul era dedicat lui Ion Mihai Pacepa, fost şef al spionajului românesc, dar şi cel mai ilustru dintre "defectorii" regimurilor comuniste. Rezident în SUA, el a ocolit discret ideea posibilei implicări a CIA şi a mers pe "pista KGB". El i-a declarat realizatorului maghiar: "Şi eu m-am mirat cît de repede au reuşit agenţii serviciilor secrete sovietice să preia puterea politică după Ceauşescu. Înată ce s-au prezentat imaginile cu Ceauşescu fugind cu elicopterul, la televiziune a apărut generalul pensionar Militaru şi s-a proclamat comandat suprem al armatei. Acest Militaru este cel căruia, în 1978, microfoanele UM 920A i-au înregistrat convorbirea de la întîlnirea cu un informator sovietic, atunci cînd Moscova dorea să-l includă în aşa-numitul program «Dnester». Apoi, am fost din nou consternat. A apărut Ion Ilici Iliescu, fost secretar de partid, lider comunist pregătit la Moscova. Tatăl său l-a idolatrizat pe Lenin, motiv pentru care i-a dat fiului său numele Ilici. Acesta este acelaşi Iliescu pe care UM 920A a început să-l supravegheze în 1972, datorită unor legături secrete cu Moscova". Privitor la execuţia lui Ceauşescu, Pacepa a spus: "Noii lideri au dorit să îngroape secrete. Am motive serioase să cred că a fost executat deoarece ştia cel mai bine că Ion Ilici Iliescu şi Nicolae Militaru, precum şi alţi noi lideri erau agenţi de legătură cu servicul de informaţii sovietic. Sînt destul de neclare imaginile pe casetă, două cadavre culcate pe spate care nu au urme de rană nici la nivelul pieptului, nici la faţă, dar ale căror tîmple sînt într-o baltă de sînge. KGB obişnuia să-i împuşte în cap, din spate, pe condamnaţi. Acesta este stilul KGB".

Despre "Prinţişor"

În contextul redeschiderii "Dosarelor Revoluţiei", Jurnalul Naţional a reînviat, tot în primăvara anului 2004, figura unui personaj intrat oarecum în legendă: "Prinţişorul Nicu", mezinul familiei Ceauşescu. Este vorba despre articolele incluse în ciclul "Culisele procesului Nicu Ceauşescu". Adunate sub forma unor relatări, veritabile izvoare de "istorie orală", mărturiile publicate atunci au fost date de două persoane direct implicate în proces: avocata Paula Iacob, apărătoarea lui Nicu, şi fostul magistrat Doru Viorel Ursu, care a judecat acest proces la Sibiu. Două mărturii complexe care, trecînd de legendele ţesute cîndva în jurul "Prinţişorului", au redat imaginea unui om aflat "sub vremuri", care, la fel ca şi fratele şi sora sa, au trecut într-un timp relativ scurt prin întîmplări dramatice: ambii părinţi, atotputernicii care stăpîniseră o ţară întreagă, executaţi într-o cazarmă, iar ei înşişi acuzaţi de comiterea unor infracţiuni deosebit de grave, printre care şi cea de genocid. Vorbind despre Nicu, cu detaşarea celor 14 ani trecuţi de la proces, Doru Viorel Ursu a prezentat un altfel de om decît "Prinţişorul" despre care toată lumea vorbise cîndva cu ură: "Extrem de civilizat şi condescendent, faţă de instanţă n-avea pic de aroganţă. Urmărea cu o febrilitate extraordinară desfăşurarea procesului, întrebările puse. Era hăituit, marcat de situaţia în care se afla, dar avea o privire de om care luptă să-şi demonstreze nevinovăţia. Îşi nota tot şi avea o vorbă: "A, bon". Toată lumea credea că va face scandal, circ, dar n-a fost aşa. Era inteligent, extrem de atent şi cu răspunsuri clare. Declaraţia lui a fost ponderată, aproape neutră, demonstra că nu a fost în nici un fel implicat în vreo acţiune de represiune".

Nu rataţi!
În ziarul nostru de mîine vă prezentăm, în premieră, evenimentele petrecute în "culisele" Revoluţiei din Decembrie ’89.