x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Dosarul „Insulina" asteapta sa se faca dreptate

Dosarul „Insulina" asteapta sa se faca dreptate

03 Mai 2004   •   00:00
Dosarul „Insulina" asteapta sa se faca dreptate

EDITIE DE COLECTIE

Nedreptate. Acesta e numele zodiei sub care a venit pe lume cea mai importanta descoperire a secolului trecut apartinand lui Paulescu. Nedreptate din partea canadienilor care si-au insusit un premiu nemeritat. Nedreptate din partea colegilor si autoritatilor din tara. Nedreptate din partea urmasilor.
MAGDA MARINCOVICI

In Ajunul Anului Nou 1920, seara tarziu, savantul Paulescu paraseste laboratorul, pentru ca in zori sa revina spre a consemna cea mai mare victorie: efectul extractului de pancreas la un caine bolnav de diabet. Este incununarea a 15 ani de cercetari in care laboratorul devenise a doua locuinta, iar descoperirea hormonului antidiabetic, o obsesie care-l va urmari pana in ultima clipa a vietii. Nimeni nu poate spune cu precizie cate asemenea momente de sarbatoare le-a petrecut savantul in laborator, in compania lucrarilor de specialitate, a unui caine supus experimentelor, animat de dorinta de a-i ajuta pe suferinzii de diabet.

31 august 1921

Publicarea la aceasta data, sub semnatura romanului Nicolae C. Paulescu, in Archives International de Physiologie, la numai trei luni de la primirea la redactie a valoroasei cercetari, marcheaza momentul descoperirii hormonului antidiabetic, botezat Pancreina. Din nefericire, aceasta este data de la care incepe scurgerea unui lung sir de nedreptati la adresa lui Paulescu si a operei lui.

In februarie 1922, extractul pancreatic continand hormonul antidiabetic, purificat de Collip la Universitatea din Toronto, este utilizat pe om de catre Banting, sub indrumarea lui Macleod si Bet. S-a dovedit ca grupul de canadieni in mod cert au cunoscut cercetarile deja publicate de Nicolae Paulescu. Dar in anul 1923, Premiul Nobel pentru Medicina este acordat canadienilor in detrimentul lui N. Paulescu, caruia i se face o nedreptate flagranta, nereparata nici pana azi. Culmea, tot in 1923, inainte ca Bating si Macleod sa fi primit Nobelul, Paulescu mai publica in Archives Internationales de Physiologie doua lucrari memorabile pentru efortul de purificare si utilizare terapeutica a Pancreinei, hormon izolat de cercetatorul roman si numit ulterior insulina.

Viciul furtului de lucrari stiintifice

La inceputului lui 1922, Paulescu inainteaza dosarul la Ministerul Industriilor si Comertului din Romania, solicitand un „Brevet de Inventie" purtand titlul „Pancreina si procedura fabricatiei sale", care a primit numarul de inregistrare 6255 din 10 aprilie 1922.

„Odinioara, am crezut si am invatat pe altii ca un om de stiinta poate lucra in singuranta deplina - intrucat am fost convins ca data publicarii lucrarilor sale il poate pune la adapost de orice nedreptate. Din pacate, sunt nevoit sa recunosc ca in aceasta privinta m-am inselat complet. Dar gasesc imposibil de suportat un alt viciu, mai urat inca, acela al furtului lucrarilor stiintifice facute de altcineva." Sunt cuvintele lui Paulescu asternute in 1923 in incercarea de restabilire a adevaratei paternitati a acestei descoperiri. Din nefericire, nedreptatea isi scoate din nou coltii. Colegii de breasla si autoritatile ii refuza sprijinul, atitudine de care se va izbi si din partea Academiei Franceze.

Deceptie

Pentru Paulescu stirea ca la Stokholm doi canadieni - Bating si Macleod - au primit Premiul Nobel pentru descoperirea insulinei a fost ca o lovitura de traznet. Initial, a considerat ca e o greseala. In lucrarea „Insulina", profesorul doctor Constantin Ionescu Targoviste, autorul lucrarii, consemneaza discutia pe care a avut fericirea sa o aiba cu fiul mecanicului care intretinea aparatura din laboratorul lui Paulescu, George Staicu. „In 1923, George Staicu avea 10 ani. Intr-o seara, povesteste copilul, tata a venit acasa foarte abatut. Ce s-a intamplat, l-a intrebat speriata mama? Profesorul - a raspuns tata - este distrus. Niste canadieni i-au furat lucrarile."

Paulescu se va adresa Comisiilor pentru Premiul Nobel de la Uppsala. Cu certitudine membrii acestei inalte comisii au stabilit, analizand punct cu punct descoperirea romanului, grava eroare. Dar cine s-ar fi putut incumeta sa-i aduca la cunostinta regelui Suediei, cel care onora cu inmanarea premiilor, ca s-a comis o nedreptate? Aceasta in conditiile in care, prin statutul Fundatiei Suedeze, Premiul Nobel este imprescriptibil.

Nedreptatea l-a urmarit pe Paulescu si dupa moarte, chiar din partea urmasilor. Profesorul Ionescu Targoviste relateaza un episod cutremurator, numit „sindromul Nitescu". „Cu o barbarie inca si mai mare, profesorul Nitescu, a carui actiune a fost aceea de a da jos placa memoriala de la facultate, a distrus intreaga colectie stiintifica pastrata cu grija in laboratorul Paulescu." Se pare ca nimeni nu are ragaz sa auda Cristul sculptat de Paciurea, de la capul mormantului savantului, care pare sa ceara recunoasterea protectorului sau.

Fair play-ul invinge uitarea

Din indepartata Scotie, dupa mai bine de 45 de ani, diabetologul Jan Murray incepe lupta de scoatere de sub semnul nedreptatii a dosarului Paulescu. Animat de spiritul de fair play, scotianul are meritul de a scoate straturile groase de uitare asezate pe acest dosar, incepand o lunga corespondenta cu specialisti de la Bucuresti. In mod ciudat, la prima scrisoare, expediata in octombrie 1968 catre prof. Grigore Benetato de la Facultatea de Medicina din Bucuresti, Jan Murray nu primeste nici un raspuns. Noroc ca scotianul nu cedeaza. Si in 17 noiembrie acelasi an trimite profesorului Pavel, singurul diabetolog cunoscut la acea vreme in Occident, o scrisoare in care solicita informatii pentru a „remedia aceasta uitare". Fost student al lui Paulescu, prof. Pavel apeleaza la nepotul de sora al savantului, dr. Constantin Angelescu, sa-i puna la dispozitie publicatiile timpului pentru a-l ajuta pe Murray in nobilul sau demers. Din acest moment, contributia lui Paulescu este treptat recunoscuta, in defavoarea grupului canadian, care intra intr-un declin continuu. Providentiala corespondenta dintre scotianul Murray si romanul Pavel. Deoarece prof. Pavel reuseste, in 1969, recunoasterea rolului lui Paulescu in descoperirea insulinei, directorul Fundatiei Nobel care precizeaza „ar fi trebuit sa primeasca, de asemenea, Premiul Nobel", ca si canadienii.

Nicolae C. Paulescu

Nicolae C. Paulescu s-a nascut in Bucuresti, la 30 octombrie 1869. Inca din anii de liceu, la „Mihai Viteazul", se remarca prin inteligenta, prin usurinta deprinderii limbilor straine (franceza, greaca, latina) si prin pasiunea pentru pian. Dupa absolvirea liceului, in toamna lui 1888, se inscrie la Facultatea de Medicina din Paris. Dupa 12 ani, se intoarce in tara si e nominalizat profesor la catedra de fiziologie. Timp de 30 de ani a fost seful acestei catedre. Timp de 30 de ani a venit zilnic la aceeasi ora cu trasura la facultate, consacrandu-se exclusiv cercetarii. Cea mai mare partea a operei o va elabora direct in limba franceza, multe dintre volume nefiind inca traduse in romana. Numele lui Paulescu este grevat nu numai pe descoperirea insulinei, ci si pe multe volume - „Hipofiza creierului", „Tratatul de Medicina Lancereaux-Paulescu" - si pe zeci de lucrari in domeniul medicinii interne, fiziologiei, cardiologiei, endocrinologiei.

Stiati ca…

VICTOR BABES este autorul primului tratat de bacteoriologie din lume, elaborat in colaborare cu savantul francez A. V. Cornil, in 1885. Este unul dintre fondatorii microbiologiei moderne, contribuind in mod substantial la studiul rabiei, leprei, difteriei, tuberculozei etc. El a introdus vaccinarea antirabica in tara noastra. Este autorul primului model rationalizat de termostat, al unor metode de colorare a bacteriilor si a ciupercilor din culturi si din preparate histologice etc.

GHEORGHE MARINESCU este intemeietorul scolii romănesti de neurologie. El este printre primii medici din lume care a aplicat in domeniul neurologiei metode histologice si histopatologice, precum si metoda anatomoclinica in cercetarea stiintifica. A adus contributii originale in domeniile fiziologiei, histologiei si clinicii sistemului nervos. Gheorghe Marinescu a efectuat exeperimental transplantul si culturile de tesut nervos. Prin studiile sale de histochimie poate fi considerat deschizator de drumuri in cercetarea histologiei normale si patologice a sistemului nervos.

ANA ASLAN este de trei ori unica in lume. In premiera mondiala, in 1952, prepara vitamina H3 (Gerovital), produs farmaceutic cu actiune in tratamentul fenomenului de imbatranire, a bolilor batranetii si al altor afectiuni: ateroscleroza, vitiligo, sclerodermie. Tot in 1952 infiinteaza Institutul de Geriatrie din Bucuresti, unic in lume, al carui mod de organizare a fost recomandat de Organizatia Mondiala a Sanatatii institutelor aparute ulterior. Este creatoarea conceptului de „profilaxie a imbatranirii".
×
Subiecte în articol: special premiul nobel