x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Dosarul „Caracal”, verificat de Parchetul General. Familiile victimelor cer infirmarea rechizitoriului

Dosarul „Caracal”, verificat de Parchetul General. Familiile victimelor cer infirmarea rechizitoriului

de Ion Alexandru    |    14 Ian 2020   •   09:55
Dosarul „Caracal”, verificat de Parchetul General. Familiile victimelor cer infirmarea rechizitoriului

DIICOT a finalizat rechizitoriul în dosarul „Caracal” și a dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Dincă pentru săvârșirea a două infracțiuni de omor. Șefa interimară a DIICOT, Georgiana Hosu, a înaintat rechizitoriul pentru confirmare procurorului general interimar al României, Bogdan Licu. Acesta din urmă a anunțat că a primit documentele și că, în vederea soluționării cauzei, a constituit un comitet, format din procurori din cadrul Serviciului de Îndrumare și Control, dar și de la Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Acest colectiv urmează să analizeze actele de urmărire penală în cauză și va întocmi, la rândul lui, un referat cu propuneri.

Concret, propunerile celor care controlează actele făcute de DIICOT în acest dosar vor sta la baza deciziei pe care Bogdan Licu urmează să o ia cu privire la confirmarea sau la infirmarea rechizitoriului.

DIICOT se grăbește să trimită în judecată acest dosar pentru că pe 27 ianuarie expiră termnenul maxim în care Gheorghe Dincă poate fi ținut în arest preventiv, iar pentru ca eliberarea să nu devină obligatorie, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Olt trebuie să se pronununțe, la rândul lui, asupra legalității actelor de urmărire penală, înainte să înceapă judecata pe fond. Gheorghe Dincă a fost pus sub acuzare pentru uciderea Alexandrei Măceșanu și a Luizei Melencu în baza propriilor sale recunoașteri, la dosar existând date mai mult decât inconsistente care să conducă la certitudinea că victimele sunt într-adevăr ucise. Mai mult, în ceea ce o privește pe Luiza Melencu, suspectul și-a retras, săptămâna trecută, mărturisirea, și a dat o nouă declarație în care susține că tânăra se află în viață și că este traficată.

Familiile celor două victime au cerut procurorului general, prin intermediul avocaților, să infirme rechizitoriul și să solicite refacerea urmăririi penale. Unul dintre motivele pentru care s-a făcut această cerere este că la dosar există mai multe documente avizate de procuroarea Georgiana Hosu, deși era de competența lui Bogdan Licu să le avizeze sau nu. De asemenea, familia Măceșanu acuză faptul că DIICOT a refuzat să efectueze un număr important de acte de urmărire penală solicitate de avocat, cereri respinse fără temeinicie. (Ion Alexandru)

×