Două luni de libertate

Cu două luni în urmă, la bordul unui elicopter, cuplul Nicolae şi Elena Ceauşescu părăsea Comitetul Central, puterea deţinută două decenii şi jumătate, iar peste câteva zile, chiar această lume. Au fost învinuiţi de toate relele posibile, asupra lor s-au revărsat şuvoaie de ură, asasinatul de la 25 decembrie li se va fi părut multora un act de dreptate.

Puţină apă a curs pe Dâmboviţa până a ajuns să se constate că cei doi reprezentau doar vârful icebergului. Şi aşa a început să fie puse în discuţie "structurile" şi să înceapă bătălia cu "sistemul". Greu de eliminat s-au dovedit a fi înseşi "structurile" limbii de lemn îndelung folosite de presa comunistă. Astfel că în primele luni după Revoluţie, atât presa apropiată noii puteri, cât şi cea "de opoziţie" scria în scheme, stereotipuri şi clişee aidoma celor incriminate.

"Caracterul de revoluţie al evenimentelor care se petrec la noi începând de la mijlocul lui decembrie 1989 a devenit după două luni încă mai evident decât în primele zile", oferea Tineretul liber un exemplu în acest sens, decupat parcă din manualele de marxism-leninism. Dacă în celelalte ţări estice avea loc un proces evolutiv, o "reformare a structurilor existente, o modificare a proprietăţilor şi relaţiilor care nu afectează identitatea profundă a societăţii", în România "asistăm la dislocarea abruptă a structurilor (sociale, economice, politice şi culturale) de tip comunist, la o schimbare radicală a identităţii societăţii, la un salt de anvergură istorică. (...) Nu e un proces uşor, căci, gândite de o minte diabolică, structurile ceauşiste reprezintă în genul lor un exemplu de perfecţiune".


CU OCHII LA VECINI
Mai avansată pe calea reformelor interne, Ungaria se gândea deja cum să se aşeze pe harta lumii şi dădea încă un semn de emancipare de sub tutela Moscovei. Presa românească prezenta o declaraţie a ministrului de Externe maghiar, Gyula Horn, făcute cu prilejul unei dezbateri organizate de Societatea naţională de ştiinţe politice: "Ideea dezmembrării NATO este o iluzie, deoarece Europa viitorului va avea nevoie de un sistem unitar de apărare pentru a face faţă ameninţărilor din afară". Încet, dar sigur, Uniunea Sovietică pierdea controlul politic asupra "sateliţilor" est-europeni. Dar "ursul sovietic" nu-şi jucase toţi aşii din mânecă. Economiile din regiune erau încă puternic dependente de URSS. De asemenea, Organizaţia Tratatului de la Varşovia (OTV) exista încă. Alianţa politico-militară patronată de Moscova apăruse în 1955, ca o reacţie târzie la coalizarea statelor occidentale în 1949, sub "umbrela" Statelor Unite. Alianţa botezată Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) fusese menită să apere Europa Occidentală de un eventual atac sovietic. La ora când Gyula Horn făcea această declaraţie, Ungaria era încă membră a OTV. Dar şeful diplomaţiei maghiare nu se mai raporta la NATO ca la un adversar. Mai mult chiar, recunoştea public utilitatea Alianţei Nord-Atlantice şi pentru viitor. Ca să apere pe cine, de cine? În uzanţele diplomatice nu încap răspunsuri tranşante la astfel de întrebări.


RADU CÂMPEANU DUCEA "POVARA ISTORIEI"
Era clar că "poporul" vrea să se exprime oricând, oriunde şi în orice problemă. "Oamenii de bine" participau la mitinguri şi demonstraţii "pro" şi "contra", dădeau declaraţii reporterilor, scriau la ziare. Rubrica "Ne scriu cititorii", prezentă în majoritatea ziarelor şi înainte de Revoluţie, îşi trăia acum a doua tinereţe. La 22 februarie, ziarul Tineretul liber, apropiat de FSN, publica un grupaj de scrisori de la cetăţenii care nu simpatizau Partidul Naţional Liberal şi pe liderul acestuia, Radu Câmpeanu.

Bunăoară, Constantin Dragomir, student în anul V la Medicină, se folosea de spaţiul tipografic oferit de gazeta "tineretului" pentru a-i cere socoteală liberalului: "În ziarul Tineretul liber din 14 ianuarie 1990, aţi afirmat «mai avem nevoie de cadre, căutăm tineri!». De ce tineri? Vă gândiţi desigur la forţa revoluţionară «necontaminată cu comunişti» şi care nu vor «frâna democraţia» sau poate că tocmai aceşti tineri nu cunosc adevărata istorie a PNL de la înfiinţarea sa din 1876?". Cititorul prezenta mai departe ceea ce ar fi fost în opinia lui "adevărata istorie a PNL", aşa cum apărea în presa de dinainte de 23 august 1944. În calitatea lui de ministru al Internelor, argumenta medicinistul, Ionel Brătianu ordonase masacrarea ţăranilor răsculaţi în 1907; în timpul guvernului liberal dintre 1922-1926, nivelul de trai se deteriorase, şi altele asemenea.
Din scrisoarea cititoarei Sofia Mihai este publicat doar atât: "Revoluţia are o aură sacră şi Frontul s-a născut sub influenţa acesteia. N-o pângăriţi prin protestele dumneavoastră".


PETROLIŞTII AMENINŢAU CU GREVA
Guvernul trăia prima zi a ultimatumului dat de sindicaliştii din industria petrolieră. O primă discuţie avuseseră cu premierul Roman la 7 februarie. Petroliştii se aleseseră atunci cu nişte promisiuni. Dar în două săptămâni nu s-a trecut de la vorbă la faptă, i-au reproşat sindicaliştii lui Gelu Voican Voiculescu la întâlnirea din ziua precedentă. Pentru alte ramuri din industrie s-au găsit soluţii, trebuie să se poată şi pentru noi, au argumentat liderii muncitorilor şi inginerilor din industria petrolului. Dacă până la 27 februarie nu le sunt satisfăcute revendicările, au ameninţat ei, vor opri lucrul pentru patru ore.