Doua paini si multa apa

Zbuciumul apelor pare sa se fi potolit. In urma lor a ramas o comuna ingropata in noroaie. Miroase a mal si a animale moarte. De jur-imprejur, numai ape statute, mocirla, oameni deznadajduiti, care duc in brate cate doua paini si cateva conserve primite "de la Primarie si Crucea Rosie", dupa cum ne-a spus viceprimarul comunei Ciolanesti, judetul Teleorman. In urma potopului au ramas si certurile dintre oameni.

Trei drumuri duc spre Ciolanesti, cum vii dinspre Rosiori. Ajunsesem la cativa kilometri de Balaci si a trebuit sa ne intoarcem. "Prapad mare, oameni buni, nu puteti merge pe drumurile alea." Asa ca ne-am intors la Rosiori si am luat-o spre Ciurari. "Mai e mult pana la Ciolanesti?", il intrebasem pe primul om intalnit in cale. Omul statea ingenuncheat langa ARO-ul lui, sa repare o roata dezumflata. "Vreo 13 kilometri." "Si cum e drumul?" "Bunicel, sunt vreo doua hopuri mari..." "Hai ca-i bine", ne-am zis. Drumul - in zigzag. Ocoleai o groapa, dadeai peste 10. Din loc in loc, drumul pietruit lucea. Balti peste tot. La un moment dat, Florin, soferul nostru, ne-a dat politicos jos din masina pe toti trei... "Asa ar fi mai bine." Am scapat de hopuri, "ne-am supravietuit", vorba unui coleg.

INCA O VIATA. Peste 500 de gospodarii distruse. Terenuri agricole mustind a ape. Case ai caror pereti stau sa cada. Oamenii, cu cizme sau desculti, isi tarasc picioarele pe ulitele inundate. Nu mai pot face nimic. Doar privesc deznadajduiti la ceea ce a mai ramas din agoniseala lor de-o viata. Cum ne-au zarit, au si inceput sa ne vorbeasca, crezand ca doar-doar putem sa-i ajutam si sa le rezolvam din necazuri. "Don’soara, veniti si la noi, sa vedeti ce nenorociri s-au abatut asupra noastra! Dumnezeu ne-a pedepsit destul!", spune nea Ion, in timp de ne arata cum peretii casei sale incep sa se surpe. Si-a scos omul toate cele de prin casa, le-a aruncat prin poduri, "ca macar lucrurile de moarte sa le mai poata salva".
Ochii nu i-au vazut niciodata asemenea potop. "Apele astea ne-au luat totul. Au venit de pe la Primarie de ne-au dat cate doua paini pentru fiecare om si niste conserve. E bine si asa. Dar casele cine ni le mai da?", zice tanti Florea. "Aveam hambarul plin de porumb. Pe tot ni l-a luat si ni l-a dus apa. Graul de pe camp este tot culcat. Dupa ce a zacut atatea zile in baltoaca, ce sa mai putem salva din el? Au venit oamenii astia de pe la Primarie, au facut tot soiul de liste, dar credeti ca se mai intorc? Nici gand. Asa vom ramane. Ne mai trebuie o alta viata!", isi varsa naduful femeia. Din cand in cand mai priveste catre curtea plina de ape sau la televizorul aruncat in curte, putrezit.

DERUTA. Nea Stefan, ramas fara directie

SARACI SI RAI. In comuna Ciolanesti, stapana este saracia. Asta uneste oamenii pe de o parte si ii dezbina pe alta. Strada principala se umple cand apare camionul ce transporta alimente. Atunci este si momentul in care satenii incep sa se certe. "Oameni care n-au avut apa in casa au venit repede sa se inscrie pe lista de ajutoare, in timp ce altii, cu peretii imbibati de apa, n-au apucat sa ia macar o paine", spune cu sfiala nea Vasile, dupa care continua: "Au zis unii ca nu trebuia sa ne apucam sa sapam santurile, ca apa o sa vina in curtile lor. Altii, in loc sa critice, ni s-au alaturat si au inceput sa sape alaturi de noi".
Pe langa alimentele date celor inundati, autoritatile au dat sfoara in tara cum ca toti locuitorii satului trebuie sa se prezinte la dispensar pentru a face un vaccin. Cu mic, cu mare, oamenii s-au prezentat la apel. Ce folos insa pentru bietii pensionari, cei trecuti de 60 de ani? "Noi cica nu avem dreptul", spune o mamaita de pe marginea santului. "Numai copiii si astia mai tineri. Noi, prea batrani. Pe noi nu ne mai asteapta decat moartea!"

PE NIMENI. In sat, apele cele mari s-au retras. Nenorocirea e la ea acasa. Prin curti, pe ulite, oamenii privesc neputinciosi la ce le-a fost dat de Dumnezeu. "De ce nu mor io? De ce nu ma ia Dumnezeu la el? Ce ma mai tine aici?", aud o femeie care statea pe prispa, vorbind mai mult pentru ea. Ramasese doar cu amintirea casei ei dupa potopul de acum patru zile. "Era ora unu si jumatate noaptea de sambata spre duminica. Iesisem afara, dar nu ploua. Ziua a plouat mult. Dupa nici doua ore a dat necazul asta peste noi", povesteste o femeie. Stefan Moise s-a nascut in casa pe care apele astea nu i-au iertat-o. In miez de noapte iese omul afara si se trezeste cu apa pana la brau. Peretii casei mai mult ca sigur ca nu o sa mai reziste mult, dar omul ramane acolo. Si nu din incapatanare. N-are unde sa se duca.
"N-am pe nimeni, nu are cine sa ma ajute. N-am un leu sa-mi iau un pachet de tigari." Dar nici nu vrea sa plece din sat. Tot ce isi doreste este sa-si poata ridica o camaruta si o bucatarie, uite, aici, si imi arata unde anume, acolo, undeva in ograda lui, acum plina cu apa, ca un bazin. Nici nu vor sa se gandeasca ce vor face ei la iarna. "Nu stiti pe cineva din Bucuresti care vrea sa cumpere o casa la tara? E si cu vedere la apa...", e un fel amar al acestor oameni de a-si spune: "Vom trece noi si peste asta!".

S-A DUS TOTUL! N-au pomenit asa o "putere de apa" batranii satului. Case si gradini distruse de furia apelor in doar cateva minute, in puterea noptii. "Uitati, rosiile sunt toate clofecite (stricate - n.r.). Animalele imi stau in curte, ca grajdul e plin cu apa. Tin magarul in ciorofleaca asta, dar am ce face? N-am!", zice Milita Curisoiu, femeie venita in sat in urma cu sapte ani. Milita zice ca s-a tot rugat de oamenii de pe ulita sa-si sape fiecare un sant de scurgere a apei, "da’ am avut cu cine ma intelege? Va spun io, oamenii is rai, iar noi nu ne putem pune cu Dumnezeu. S-a saturat de rautatile noastre...". Casa ei pare ceva mai solida, asa ca apele n-au avut puterea sa o roada destul ca s-o puna la pamant.

Grija femeii au fost insa animalele. "Din astea traiesc. Dupa televizor nu-mi pare rau. Viata e grea. N-ai unde sa muncesti aici. Sotul meu a fost tractorist, dar de trei ani nu a mai gasit nici un loc sigur sa munceasca. Ne mai ducem cu ziua pentru o faina, ulei. Traim si din alocatia copilului." Dar e multumita ca a reusit sa salveze de la inec vaca, vitelul, magarul, cele cinci gaini si cei doi grostei (purcei). Nea Mihai traieste de 72 de ani in casa pe care o mai tin - cine stie pentru cata vreme - doar niste grinzi infipte in barnele de la acoperis.
Nevasta-sa, Leana, a "fugit" la fiica lor, tot in sat, dar care are casa mai rezistenta si nu a patit nimic. Nici nu vrea sa auda sa se intoarca la barbat, sa pice cumva acoperisul pe ea. Batranul nu se lasa dus. Sfarsit, cu lacrimi in priviri, obosit, vai de zilele lui, se uita la acoperis si zice: "Io aici stau! O cadea, n-o cadea, cum o vrea Dumnezeu!". A scos tot ce avea in casa si a dus, noaptea atunci, la fiica-sa. Numai dulapul nu l-a dus. Si patul pe care doarme intr-o casa mica, de om amarat, plina de crapaturi facute de ape si vreme.

SATUI DE APA. Animalele si munca pamantului - astea le asigura traiul oamenilor din Ciolanesti. Servicii au numai cei tineri, ceilalti lucreaza cu ziua pe la cei cativa mai instariti. Acum se multumesc cu ajutoarele primite de la "domn primar" si se roaga sa nu ploua. Am plecat de pe ulitele innegrite de atata namol cu inima stransa. Numai cei care traiesc pe propria piele nenorocirea provocata de furia apelor, numai cei care si-au vazut gospodaria distrusa, numai ei pot sti cata suferinta si intristare exista in sufletele lor. In urma noastra a ramas deznadejdea. Dar si speranta.
S-au saturat de apa si cum cerul apuca un pic sa se "supere" si sa se intunece, cum inima oamenilor sta o clipa pe loc. "Doamne fereste-te! Sa nu mai ploua!", spun ei repede. Singurii care se bucura de suvoaie, balacindu-si piciorusele, sunt doar copiii, care te privesc razand, fara sa priceapa ce nenorocire a dat peste sat.

OBICEI "Pai, vedeti, nici omul de la tara nu mai stie decat munca. Inainte, o sarbatoare crestina era respectata cu sfintenie, nu vedeai taran la sapa. Acum, oamenii merg pe camp, nu mai tin cont de cele crestine. Dumnezeu iarta o data, de doua ori..." Domnica Goanta despre sarbatori uitate LA POMANA "Oameni care n-au avut apa in casa au venit repede sa se inscrie pe lista de ajutoare, in timp ce altii, cu peretii imbibati de apa, n-au apucat sa ia macar o paine. Altii au zis ca nu trebuia sa ne apucam sa sapam santurile, ca apa o sa vina in curtile lor" Un nea Vasile despre rautate DISPERARE "N-am mancat de cateva zile. Cand ma uit in jur si vad cum mi s-a dus totul, nu mai stiu ce sa fac. Barem sa cada casa pe mine si sa mor naibii" Stefan Moise despre zilele amare