Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cercetarea sociologică romănească işi are rădăcinile la Drăguş, un sat din Ţara Făgăraşului. Ne-am rătăcit printre drăguşeni intr-una din zilele acestei toamne, şi astfel am asistat la un moment unic in istoria satului romănesc. Vizionănd cele trei filme documentare despre aşezarea lor, făcute la interval de o generaţie, locuitorilor din Drăguş li se derulau in faţa ochilor fragmente din propria viaţă.
Cercetarea sociologică romănească işi are rădăcinile la Drăguş, un sat din Ţara Făgăraşului. Ne-am rătăcit printre drăguşeni intr-una din zilele acestei toamne şi astfel am asistat la un moment unic in istoria satului romănesc. Vizionănd cele trei filme documentare despre aşezarea lor, făcute la interval de o generaţie, locuitorilor din Drăguş li se derulau in faţa ochilor nu doar fragmente din propia viaţă, ci şi imprevizibila istorie a satului pe parcursul a şapte decenii.
Pe drumul naţional Braşov - Sibiu, intre oraşele Făgăraş şi Victoria, turistul curios sau romănul posesor de autoturism ar putea poposi căteva ceasuri in Drăguş. Numai vreo 250 de kilometri despart Bucureştiul de localitatea amintită, insă nici un mijloc de transport in comun nu mai trece prin Drăguş. Drumul de coşmar dintre Braşov şi Sibiu, aflat "in curs de reabilitare", te face să crezi c-ai parcurs pe puţin dublul distanţei adevărate.
"ACTOR" IN TREI FILME. Urma să asistăm la "Ziua Drăguşului". Multe localităţi din Romănia organizează astfel de evenimente, dar te poţi aştepta la puţine surprize: prezenţi sau in absenţă, "fiii satului" şi "cetăţenii de onoare" ai comunităţii sunt evocaţi in alese cuvinte, autorităţile inaugurează oarece, taie o panglică şi anunţă cu măndrie locală demnă de toată stima că incă un an se adaugă celor mulţi scurşi de la prima atestare documentară. N-a fost aşa la Drăguş, unde organizatorii au legat evenimentul de intălnirea cu participanţii la lucrările Şcolii Academice de Sociologie Rurală ce se desfăşurau in acele zile la Bran.
De "ziua" satului s-au vizionat cele trei filme documentare despre Drăguş, realizate la interval de 40 de ani unul de altul. Unii dintre drăguşeni s-au regăsit pe ecran, in calitate de protagonişti-subiecţi ai cercetărilor sociologice, in toate cele trei pelicule, cei mai mulţi insă le-au apucat doar pe ultimele două. Amestecaţi discret printre spectatori, le puteam observa reacţiile cănd, in curgerea filmelor, pe ecran apăreau personaje din sală, copii sau adolescenţi in urmă cu 40 de ani. Din documentare am văzut nu doar urmele lăsate de timp pe chipul oamenilor alături de care s-a intămplat să petrecem o după-amiază, ci şi transformările succesive ale satului Drăguş in mai puţin de un veac. Pornind de la acest caz de excepţie, al unui sat romănesc care-şi cunoaşte trecutul nu doar din cărţi, ci şi din mult mai expresivele imagini, se naşte oarecum firesc intrebarea "De unde venim şi, mai ales, incotro ne-ndreptăm, romănii cu rădăcini in satul tradiţional?"
CEL MAI STUDIAT SAT. Comunitatea ascunde o unică aventură incepută in vara lui 1929, cănd la Drăguş s-a desfăşurat cea mai mare campanie monografică a Şcolii Sociologice de la Bucureşti, intemeiată de Dimitrie Gusti. Fondatorul şcolii romăneşti de sociologie a deplasat atunci o echipă impresionantă, formată din peste 80 de specialişti, care au rămas in sat două luni. Campania de la Drăguş e insemnată nu numai in istoria monografiilor rurale romăneşti, ci şi in cea mondială, ca o "experienţă de laborator" cu prilejul căreia s-au elaborat tehnici de cercetare deosebite.
Printre altele, echipa condusă de profesorul Gusti a ajuns la concluzia că la inceputul secolului XX sătenii de-aici trăiau in limitele unei economii naturale foarte accentuate. Deşi marea problemă a satului consta in lipsa terenurilor agricole, era de-a dreptul o ruşine ca cineva să nu aibă in gospodăria lui tot ce trebuie vieţii. Motiv pentru care, o lungă perioadă, drăguşenii au fost nevoiţi să treacă peste Olt şi să lucreze "la sas" (in comunităţile săseşti adică). Unii au emigrat in "regat", iar in preajma primului război mondial, mulţi au plecat in America. Cu banii căştigaţi acolo şi-au construit in satul natal case imitănd modelul săsesc din aşezările vecine. De pe urma trecerii pe la Drăguş a echipei lui Gusti au rezultat 12 cărţi referitoare la viaţa socială a satului. Localitatea deţine astfel recordul de a fi cel mai studiat sat din Romănia tuturor timpurilor.
Tot atunci s-au realizat aici fotografii, dar şi primul film documentar sociologic din lume, intitulat "Drăguş - viaţa unui sat romănesc", graţie căruia satul tradiţional a rămas imortalizat pe peliculă. Filmările s-au realizat cu aparatură rudimentară, imprumutată de la Oficiul cinematografic al armatei. Pelicula a fost prezentată ulterior in ţară, dar şi la Paris. Astfel, Drăguşul devenea cunoscut ca sat reprezentativ al Romăniei.
IN ZORI MUNCITORI, SEARA ŢÃ...RANI. După ce-au dispărut formele rurale tradiţionale, măturate de tăvălugul schimbărilor după model sovietic, in 1970 a fost realizat un al doilea film documentar, care surprindea destinele celor filmaţi in 1929 şi "viaţa nouă" a localităţii. Intr-adevăr, se schimbaseră multe. "Principala sursă de venit atunci, işi aminteşte Vasile Pop, primarul localităţii, a fost salariul. Drăguşul se pomeneşte intre două oraşe - vechiul Făgăraş şi nou-construitul Victoria, oraşul fără biserici, fondat ca o «cetate a chimiei». Majoritatea drăguşenilor lucrau acolo. In fiecare dimineaţă, din Drăguş plecau cinci autobuze, trei la Făgăraş şi două la Victoria." "Această realitate a dus la apariţia a ceea ce numim «fenomenul dublului statut» - drăguşenii fiind dimineaţa muncitori şi seara ţărani", explică sociologul Codrina Şandru, originară din Drăguş.
AL TREILEA FILM. După alţi 40 de ani, in iarna lui 2006 o echipă de filmare a televiziunii publice a revenit la Drăguş şi a rezultat un al treilea film documentar, cu titlul "40*2", semnat de regizorul Titus Munteanu. Nu l-am putut urmări integral, din cauza unor amănunte tehnice. Drăguşenii cu care am stat de vorbă n-au fost prea elogioşi la adresa lui, considerănd că arată mai mult răul decăt binele din viaţa lor.
Satul, care e personaj şi temă in 12 cărţi de sociologie, trăieşte astăzi dramele "tranziţiei". Ce va mai pierde din tradiţii şi ce va achiziţiona din inovaţii? Va supravieţui in viitor pe harta Romăniei? Va deveni un "azil in aer liber" pentru drăguşenii reveniţi la pensie din străinătate? La astfel de intrebări doar timpul oferă răspunsuri. Şi, eventual, un al patrulea film, făcut peste incă 40 de ani!
Pe drumul naţional Braşov - Sibiu, intre oraşele Făgăraş şi Victoria, turistul curios sau romănul posesor de autoturism ar putea poposi căteva ceasuri in Drăguş. Numai vreo 250 de kilometri despart Bucureştiul de localitatea amintită, insă nici un mijloc de transport in comun nu mai trece prin Drăguş. Drumul de coşmar dintre Braşov şi Sibiu, aflat "in curs de reabilitare", te face să crezi c-ai parcurs pe puţin dublul distanţei adevărate.
"ACTOR" IN TREI FILME. Urma să asistăm la "Ziua Drăguşului". Multe localităţi din Romănia organizează astfel de evenimente, dar te poţi aştepta la puţine surprize: prezenţi sau in absenţă, "fiii satului" şi "cetăţenii de onoare" ai comunităţii sunt evocaţi in alese cuvinte, autorităţile inaugurează oarece, taie o panglică şi anunţă cu măndrie locală demnă de toată stima că incă un an se adaugă celor mulţi scurşi de la prima atestare documentară. N-a fost aşa la Drăguş, unde organizatorii au legat evenimentul de intălnirea cu participanţii la lucrările Şcolii Academice de Sociologie Rurală ce se desfăşurau in acele zile la Bran.
De "ziua" satului s-au vizionat cele trei filme documentare despre Drăguş, realizate la interval de 40 de ani unul de altul. Unii dintre drăguşeni s-au regăsit pe ecran, in calitate de protagonişti-subiecţi ai cercetărilor sociologice, in toate cele trei pelicule, cei mai mulţi insă le-au apucat doar pe ultimele două. Amestecaţi discret printre spectatori, le puteam observa reacţiile cănd, in curgerea filmelor, pe ecran apăreau personaje din sală, copii sau adolescenţi in urmă cu 40 de ani. Din documentare am văzut nu doar urmele lăsate de timp pe chipul oamenilor alături de care s-a intămplat să petrecem o după-amiază, ci şi transformările succesive ale satului Drăguş in mai puţin de un veac. Pornind de la acest caz de excepţie, al unui sat romănesc care-şi cunoaşte trecutul nu doar din cărţi, ci şi din mult mai expresivele imagini, se naşte oarecum firesc intrebarea "De unde venim şi, mai ales, incotro ne-ndreptăm, romănii cu rădăcini in satul tradiţional?"
CEL MAI STUDIAT SAT. Comunitatea ascunde o unică aventură incepută in vara lui 1929, cănd la Drăguş s-a desfăşurat cea mai mare campanie monografică a Şcolii Sociologice de la Bucureşti, intemeiată de Dimitrie Gusti. Fondatorul şcolii romăneşti de sociologie a deplasat atunci o echipă impresionantă, formată din peste 80 de specialişti, care au rămas in sat două luni. Campania de la Drăguş e insemnată nu numai in istoria monografiilor rurale romăneşti, ci şi in cea mondială, ca o "experienţă de laborator" cu prilejul căreia s-au elaborat tehnici de cercetare deosebite.
Printre altele, echipa condusă de profesorul Gusti a ajuns la concluzia că la inceputul secolului XX sătenii de-aici trăiau in limitele unei economii naturale foarte accentuate. Deşi marea problemă a satului consta in lipsa terenurilor agricole, era de-a dreptul o ruşine ca cineva să nu aibă in gospodăria lui tot ce trebuie vieţii. Motiv pentru care, o lungă perioadă, drăguşenii au fost nevoiţi să treacă peste Olt şi să lucreze "la sas" (in comunităţile săseşti adică). Unii au emigrat in "regat", iar in preajma primului război mondial, mulţi au plecat in America. Cu banii căştigaţi acolo şi-au construit in satul natal case imitănd modelul săsesc din aşezările vecine. De pe urma trecerii pe la Drăguş a echipei lui Gusti au rezultat 12 cărţi referitoare la viaţa socială a satului. Localitatea deţine astfel recordul de a fi cel mai studiat sat din Romănia tuturor timpurilor.
Tot atunci s-au realizat aici fotografii, dar şi primul film documentar sociologic din lume, intitulat "Drăguş - viaţa unui sat romănesc", graţie căruia satul tradiţional a rămas imortalizat pe peliculă. Filmările s-au realizat cu aparatură rudimentară, imprumutată de la Oficiul cinematografic al armatei. Pelicula a fost prezentată ulterior in ţară, dar şi la Paris. Astfel, Drăguşul devenea cunoscut ca sat reprezentativ al Romăniei.
IN ZORI MUNCITORI, SEARA ŢÃ...RANI. După ce-au dispărut formele rurale tradiţionale, măturate de tăvălugul schimbărilor după model sovietic, in 1970 a fost realizat un al doilea film documentar, care surprindea destinele celor filmaţi in 1929 şi "viaţa nouă" a localităţii. Intr-adevăr, se schimbaseră multe. "Principala sursă de venit atunci, işi aminteşte Vasile Pop, primarul localităţii, a fost salariul. Drăguşul se pomeneşte intre două oraşe - vechiul Făgăraş şi nou-construitul Victoria, oraşul fără biserici, fondat ca o «cetate a chimiei». Majoritatea drăguşenilor lucrau acolo. In fiecare dimineaţă, din Drăguş plecau cinci autobuze, trei la Făgăraş şi două la Victoria." "Această realitate a dus la apariţia a ceea ce numim «fenomenul dublului statut» - drăguşenii fiind dimineaţa muncitori şi seara ţărani", explică sociologul Codrina Şandru, originară din Drăguş. AL TREILEA FILM. După alţi 40 de ani, in iarna lui 2006 o echipă de filmare a televiziunii publice a revenit la Drăguş şi a rezultat un al treilea film documentar, cu titlul "40*2", semnat de regizorul Titus Munteanu. Nu l-am putut urmări integral, din cauza unor amănunte tehnice. Drăguşenii cu care am stat de vorbă n-au fost prea elogioşi la adresa lui, considerănd că arată mai mult răul decăt binele din viaţa lor.
Satul, care e personaj şi temă in 12 cărţi de sociologie, trăieşte astăzi dramele "tranziţiei". Ce va mai pierde din tradiţii şi ce va achiziţiona din inovaţii? Va supravieţui in viitor pe harta Romăniei? Va deveni un "azil in aer liber" pentru drăguşenii reveniţi la pensie din străinătate? La astfel de intrebări doar timpul oferă răspunsuri. Şi, eventual, un al patrulea film, făcut peste incă 40 de ani!
Telefonia mobilă şi portul de Drăguş
Ca nicăieri in altă parte, fiecare locuitor, de la cel mai mic la cel mai vărstic, deţine incă cel puţin un costum popular, pe care il imbracă obligatoriu in zilele de sărbătoare.
"Nu există nimeni in Drăguş să nu aibă costum popular", ne confirmă domnul Ioan Sofonea, directorul Şcolii Generale cu clasele I-VIII din localitate. Copiii şi adolescenţii din Drăguş trăiesc şi ei la graniţa dintre tradiţie şi tehnologia modernă: imbrăcaţi in costum tradiţional de Drăguş, se fotografiază unii pe alţii cu telefoane mobile de ultimă generaţie. In 2006, pentru prima dată de cănd există, in sat nu erau decăt trei prichindei, număr insuficient pentru a forma o clasă I primară. Restul sunt plecaţi impreună cu părinţii lor in Spania sau Italia.
Primăria eliberează aproximativ 60 de certificate de deces pe an, şi numai cinci-şase de naştere.
"Nu există nimeni in Drăguş să nu aibă costum popular", ne confirmă domnul Ioan Sofonea, directorul Şcolii Generale cu clasele I-VIII din localitate. Copiii şi adolescenţii din Drăguş trăiesc şi ei la graniţa dintre tradiţie şi tehnologia modernă: imbrăcaţi in costum tradiţional de Drăguş, se fotografiază unii pe alţii cu telefoane mobile de ultimă generaţie. In 2006, pentru prima dată de cănd există, in sat nu erau decăt trei prichindei, număr insuficient pentru a forma o clasă I primară. Restul sunt plecaţi impreună cu părinţii lor in Spania sau Italia.
Primăria eliberează aproximativ 60 de certificate de deces pe an, şi numai cinci-şase de naştere.
