x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Dumitru Prunariu ne-a dus in stele

Dumitru Prunariu ne-a dus in stele

02 Aug 2004   •   00:00

EDITIE DE COLECTIE

Presedinte al Agentiei Spatiale Romane, general-maior de aviatie, pilot de avioane, cosmonaut. Acestea sunt doar cateva dintre calitatile dobandite ale primului roman care a ajuns vreodata in spatiul extraterestru.
ANCA ALDEA

Primul roman in spatiul extraterestru a ajuns acolo unde se afla acum, la Moscova, in functia de ambasador al Romaniei, prin consecventa, prin munca si printr-o ambitie aproape iesita din comun. De altfel, toate realizarile lui Prunariu au fost posibile prin incununarea acestor valori.

Cand, in 1981, a iesit in spatiul cosmic, la doar patru ani dupa absolvirea Facultatii de Inginerie Aerospatiala din Bucuresti, pe figura primului - si deocamdata singurul - nostru roman ajuns printre stele nu s-a putut nici macar distinge vreo urma de oboseala, de stres sau de teama. Mai ales ca se antrenase, intr-un curs intensiv pentru cosmonauti, trei ani in asa-numitul "Oras Stelar" din fosta URSS.

IN SPATIU. La doar 29 de ani, Prunariu a zburat in spatiul extraterestru. Calatoria romanului, iesit pilot de pe bancile facultatii si devenit cosmonaut in anul extraordinarei sale experiente, a durat sapte zile, 20 de ore, 41 de minute si 52 de secunde. N-a fost singur. La bordul navetei Soiuz-40 romanul a fost insotit de colegul sau rus Leonid Popov, atunci in varsta de 36 de ani. Leonid avea experienta. Pana in ’80, Popov a petrecut 200 de zile in spatiul cosmic, de unde a studiat Terra, in micimea ei aparenta.

Ajunsi pe orbita, cosmonautul cercetator din Romania si comandantul din URSS au observat, timp de mai bine de o saptamana, campul magnetic al Pamantului. De-acolo de sus, de pe Statia Spatiala Saliut 6.

LA CEAUSESCU. La revenirea in tara, familia Ceausescu l-a primit "rece si distant", a declarat Prunariu anul trecut pentru Jurnalul National. "Primul chimist" al tarii, Elena Ceausescu, a comentat, in stilu-i binecunoscut, intoarcerea cosmonautului: "Ei, draga, cu tehnologia de-acum se ajunge una-doua in spatiu!".

CV

  • Dumitru Dinu Prunariu s-a nascut in 1952, la Brasov.
  • In 1976 a absolvit Facultatea de Inginerie Aerospatiala din cadrul Politehnicii Bucuresti.
  • A lucrat ca inginer pana in 1977, iar in 1978 a devenit ofiter activ in cadrul MApN. In 1981, dupa zborul in spatiu, a lucrat la Comandamentul Aviatiei Militare si la Facultatea de Aeronave.
  • Dupa 1990 a fost subsecretar de Stat si sef al Departamentului Aviatiei Civile in cadrul Ministerului Transporturilor. A avut mai multe functii, intre care reprezentant permanent al Asociatiei Exploratorilor Spatiului Cosmic la sesiunile Comitetului ONU pentru Explorarea in scopuri pasnice a spatiului extraatmosferic. In 1998 a fost numit presedinte al Agentiei Spatiale Romane, iar in 1999 a absolvit Colegiul National de Aparare.

    DOUA FIRI DIFERITE

    Este casatorit cu o fosta colega de facultate, Crina. Sunt nedespartiti. Familia Prunariu are doi fii - Catalin, nascut in 1975, si Daniel, nascut in 1977. In prezent, Catalin conduce Aeroclubul Aurel Vlaicu din Bucuresti. Pasiunea pentru zbor a fiului cel mare a inceput in copilarie, cand Catalin s-a apucat de parasutism. Mai tarziu a venit randul zborului cu motor si a obtinut doua licente in aceasta directie. Daniel nu a ales calea tatalui. A incercat, cand era copil. A sarit de trei ori cu parasuta. Dupa liceu, a urmat o perioada cursurile Facultatii de Studii Britanice din Budapesta, apoi, la Bucuresti, Facultatea de studii europene si relatii internationale.

    "UN BOLOVAN URIAS"

    "Zborul este impresionant, surprinzator! Ai ocazia sa-ti vezi Planeta si ramai toata viata in minte cu imaginea unui bolovan urias, frumos colorat, care se invarte greoi. (...) Apoi, este momentul revenirii din Cosmos, cand ai vrea in ora urmatoare sa te reintorci. In timp, intelegi ca o tara ca Romania, care nu are posibilitati economice ca o mare putere, planifica la intervale mult mai rare astfel de evenimente", a declarat Prunariu, anul trecut, intr-un interviu pentru Jurnalul National.

    In acelasi interviu, primul roman ajuns in spatiu a precizat ca toate natiunile "care au zburat au fost selectionate avand la baza si niste criterii de colaborare politica intre cei care organizeaza zborurile si cei care le efectueaza". El nu a exclus posibilitatea ca Romania sa lanseze in viitor cosmonauti.

    El a mai tinut sa precizeze ca acolo sus, deasupra "bolovanului urias", cosmonautii consuma "mancare pregatita - ciorbe, supa, felul doi gatit, produse deshidratate care se rehidrateaza la bordul navetei".

    SUMAR - EDITIE DE COLECTIE

    Cei care au pus cerul la picioarele omenirii

    Genii necunoscute

    Inginerii romani lucreaza pentru NASA

    Cercetarea aerospatiala romaneasca, in declin

    "Sa zbori ca si cum ar fi aripile tale"

    "Un pilot nu este deloc un supraom"

    Campioana la acrobatie

    Dumitru Prunariu ne-a dus in stele

    Pilotii care leaga civilizatiile

    Avioanele zboara cum le canta dirijorul

    Poarta romanilor catre Univers
  • ×
    Subiecte în articol: special prunariu