x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Educaţia îi sufocă pe aleşi

Educaţia îi sufocă pe aleşi

de Monica Iordache Apostol    |    04 Mai 2010   •   00:00

Deputaţii din Comisia de învă­ţă­mânt mai au doar patru zile la dispo­ziţie pentru a redacta raportul asupra proiectului Legii educaţiei, dar până azi nu reuşiseră să dezbată decât 18 din cele 316 articole propuse de Mi­nis­terul Educaţiei.



Preşe­dintele Co­mi­siei, Cristian Dumitrescu (PSD), ar trebui să facă o nouă cerere de prelungire a termenului de predare a ra­portului, pentru moment conduce­rea Camerei Deputaţilor decizând doar ca parlamentarii din Comisie să-şi facă, săptămâna aceasta, propriul program de dezbatere şi să nu mai fie obligaţi să vină la şedinţele de plen.

„Probabil însă că nu va fi su­ficient să lucrăm toată săptămâna. Procedura de urgenţă nu are nici o raţiune în cazul unei legi atât de complicate precum Legea educaţiei. Sunt foarte multe amendamente, o parte venite chiar de la parlamentarii PDL", a explicat deputatul PNL Adriana Săftoiu. Comisia a avut la dispoziţie trei săptămâni pentru a ela­bora raportul, dar şedinţele din prima săptămână s-au epuizat cu discuţii despre program şi procedura de lu­cru.

Parlamentarii n-au avut a se lupta numai cu multitudinea de articole şi cu avalanşa de amendamente, ci şi cu faptul că la comisie erau de­puse trei proiecte de lege: unul al ministrului Daniel Funeriu (PDL), altul al PSD, elaborat de Ecaterina Andro­nescu, şi al treilea al PNL, elaborat de fostul ministru Cristian Adomniţei. Raportul final, înaintat plenului Camerei Deputaţilor, trebuie să ia în considerare toate cele trei proiecte, mai ales că cel al PSD are termen de adoptare tacită la 21 mai.

Elanul deputaţilor, care s-au am­biţionat să lucreze şi în week-end la proiectul de lege, n-a reprezentat însă soluţia de succes, aşa că va fi imposibil ca parlamentarii să parcurgă textele rămase până la sfârşitul acestei săptămâni. Riscul impunerii procedurii de urgenţă este acela de a se trece prin textul legii „ca raţa prin apă" şi de a se face „compromisuri ex­trem de mari", spune Adriana Săf­toiu.

Pe parcursul discuţiilor au venit amendamente chiar şi de la re­pre­zentanţii ministerului, care „îşi re­cu­nosc propriile erori în lege şi so­licită inclusiv ei modificări", a de­clarat Săftoiu pentru Jurnalul Naţional, adău­gând că aceasta este o do­vadă că legea are nevoie de co­recţii.
În timpul şedinţei de vineri, când deputaţii au renunţat până şi la pauza de masă pentru a mai putea avansa un pic în textul legii, a fost adoptat ar­ticolul care prevede că învăţă­mân­tul obligatoriu este de zece clase, prin includerea clasei pregătitoare în ciclul primar şi a clasei a IX-a în ciclul gimnazial. Membrii comisiei au votat astfel varianta propusă de Guvern, împotriva acesteia pronunţându-se doar reprezentanţii PSD.

Ministrul Educaţiei, Daniel Fu­neriu, prezent la dezbateri, a susţinut varianta Guvernului, arătând că aceasta este „o măsură fundamentală" şi că trecerea clasei a IX-a la gim­naziu este prevăzută pentru elevii care încep în acest an clasa a V-a. Funeriu a precizat că varianta Guvernului prevede un ciclu primar de 5 ani (prin includerea clasei pregăti­toa­re), 5 ani - ciclul gimnazial (prin in­cluderea clasei a IX-a) şi 3 ani cel liceal. El a propus şi un amendament potrivit căruia, până cel târziu în 2020, cursurile liceale să devină obli­gatorii.

O contradicţie a legii este însă prezentă în articolul 17, care vizează predarea religiei în şcoli, fiind adoptat aliniatul 1 care arată că religia va face parte din trunchiul comun - adică este disciplină obligatorie, la aliniatul 2 fiind prevăzută posibilitatea că, „la solicitarea scrisă a părin­ţilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie". Deputatul PNL Adriana Săftoiu şi deputatul PDL Sever Voi­nescu au propus să mai fie introduse două discipline - „comunicare" şi respectiv „etica", dar amendamentele au fost respinse, pentru că ministrul Funeriu a promis că va ţine cont de cele două propuneri în curriculum ca materii opţionale.

×