Emilia Comişel i-a continuat opera

Profesor universitar la Conservatorul din Bucureşti, etnomu­zicologul Emilia Comişel şi-a dedicat viaţa cercetării şi cule­gerii nestematelor folclorului românesc, dar mai ales a adu­nat laolaltă opera marelui său înaintaş.

Colaborator apropiat al lui Constantin Brăiloiu, prof. univ. Emilia Comişel s-a ocupat îndeaproape de publicarea operei maestrului cu un devotament fără precedent, mergând pe urmele lui Constantin Brăiloiu, pentru a lăsa generaţiilor următoare mărturii despre viaţa şi opera celui care a pus bazele etnomuzicologiei româneşti.

De altfel, doamna Comişel a avut doi îndrumători care au ştiut cum să atingă "coarda sensibilă", astfel încât folclorul a devenit parte din viaţa domniei sale. Este vorba despre prof. Gheorghe Comişel, tatăl, care i-a pus fetiţei de 6 ani vioara în mână şi care, alături de ceilalţi fii şi fiice, structurase o miniorchestră de cameră, iar de la concertele susţinute în curte, vecinii şi iubitorii de muzică erau nelipsiţi, apoi despre Constantin Brăiloiu, care i-a deschis noi orizonturi spre culegerea folclorului pur, înregistrarea şi materiali­zarea cercetărilor în studii şi cursuri pentru studenţi deosebit de importante.

Cum vremea a trecut, iar în luna aprilie doamna Comişel s-a stins, fiica domniei sale, prof. dr Irina Dragnea, la fel de îndrăgostită de folclor şi de cerce­tare, ne-a vorbit despre vasta activitate a celor două personalităţi: Constantin Brăiloiu şi Emilia Comişel.

"Mama, fiind exeget principal al lui Brăiloiu, era prima care scria despre Brăiloiu. Din '67 s-a ocupat numai de lucrările lui. Spre sfârşitul vieţii, mama n-a mai văzut deloc şi atunci am preluat eu corespondenţa. Materialul este al ei, ea a umblat prin toate ţările în care a avut activităţi Constantin Brăiloiu ori a trăit o perioadă, Elveţia, Franţa, Austria, a strâns material pe baza căruia a scris cele şapte volume de operă. I-a fost studentă şi continuatoare.

Dintre toţi studenţii, ea a fost mai tenace şi i-a publicat şi opera. Întâi a publicat articolele ştiinţifice. I-a contactat pe toţi cei care au avut corespondenţă cu Brăiloiu, dar şi colaborare. Unele demersuri s-au concretizat, altele nu. De aceea există unele scrisori ale lui Brăiloiu fără răspuns şi enorm de multe scrisori de la ceilalţi către Brăiloiu.

A fost o frumoasă cola­borare între Emilia Comişel şi profesorul universitar Francisc Laszlo de la Cluj, în care mama i-a oferit o serie întreagă de documente pe baza cărora el a scris şi la revista Muzica, şi a ţinut o serie de conferinţe în străinătate. În Ungaria a ţinut o conferinţă despre Brăiloiu, care i-a ajutat pe cercetătorii unguri să facă studii la ceangăii din zona Bacăului şi să ducă peste graniţă aceste înregistrări de folclor ceangăiesc, lucru destul de greu pe vremea războiului. Există şi o carte: «Constantin Brăiloiu, partizan al etnomuzicologiei fără frontiere»", spune doamna Irina Dragnea, căreia îi revine misiunea de a continua demersul doamnei Comişel de a publica opera lui Constantin Brăiloiu.

"Era foarte preţuit, iar el îşi alegea colaboratorii pe bază de caracter şi de capacitate profesională. Foarte riguros. A adunat în jurul său cei mai mari experţi europeni în domeniu. În afară de faptul că mergea în foarte multe locuri pentru a susţine conferinţe, a făcut culegeri în continuarea congresului şi mergea cu specialiştii de acolo să facă culegeri pe teren. Acolo unde a avut posibilitatea să meargă i s-au trimis enorm de multe materiale. Etnomu­zicologia porneşte de la el", adaugă doamna prof. dr Irina Dragnea.

Constantin Brăiloiu era neobosit căutător în culegerea folclorului românesc. Iată ce povesteşte doamna Irina Dragnea: "Pentru a face cercetare la Arhiva Societăţii Compozitorilor Români, mama făcea naveta de la Ploieşti, unde era profesoară, şi, sub îndrumarea lui Brăiloiu, alături de o serie de discipoli, între care Tiberiu Alexandru, Ilarion Cocişu, făcea transcrieri de muzică.

Mersul pe teren se desfăşura în prezenţa lui Constantin Brăiloiu şi a unor studenţi, fie împreună cu echipele sociologice ale lui Dimitrie Gusti. Foarte bun prieten îi era lui Brăiloiu Henri H. Stahl. De multe ori se desprindeau de grup şi plecau în culegeri ei doi. Era neobosit şi, noaptea, după ce toată lumea se ducea la culcare, el rămânea şi se pătrundea de cercetările de peste zi, făcea analize..."

Rigorile din perioada comunistă şi faptul că Brăiloiu nu s-a mai întors în România au condus la interzicerea totală.
"Datorită mamei a fost readus în atenţia lumii muzicale româneşti - adaugă prof. dr Irina Dragnea. Numele institutului de folclor îi poartă numele tot datorită mamei", completează doamna Irina Dragnea.

După ce Constantin Brăiloiu a plecat definitiv din ţară, Emilia Comişel a corespondat cu dascălul care i-a deschis orizonturile spre un domeniu extraordinar: cercetarea folclorului românesc. "Scria mic, dar citeţ", spune doamna Irina Dragnea în timp ce deschide un caiet în care se regăsesc însemnări ale lui Constantin Brăiloiu, notate minuţios, miniatural, aşa cum scria întotdeauna.

Prof. univ. etnomuzicolog Emilia Comişel a primit la un moment dat invitaţia de a participa la o conferinţă în Belgia, însă o serie de evenimente n-au făcut posibilă reîntâlnirea cu maestrul. "Brăiloiu instituise colocvii pentru muzicologie, era foarte exigent în alegerea colaboratorilor şi dorea să se întâlnească însă cu colaboratori din România, îi era dor de România. La ultimul colocviu a fost invitat Tiberiu Alexandru sau Emilia Comişel. Până la urmă nu a mai ajuns nici unul."

Prof. univ. Emilia Comişel a adunat întreaga viaţă documente, studii şi notiţe ale lui Constantin Brăiloiu. Unele i-au fost încredinţate chiar de soţia savantului, Lucia Brăiloiu, care n-a găsit curajul suficient de a fugi din România.

"Doamna Brăiloiu era o femeie înaltă, uscăţivă, avusese un accident în tinereţe şi avusese o hernie de disc, dar a avut voinţa să doarmă un an pe scândură ca să nu facă operaţie. I se îndreptase coloana vertebrală. Brăiloiu dorise să o aducă în străinătate, însă n-a avut curajul să plece din ţară. Ea i-a dat mamei foarte multe documente.
I s-a rechiziţionat o casă şi nu mai avea unde să le ţină. Am însoţit-o pe mama într-o vizită la doamna Brăiloiu. Eram copil, însă mi-o amintesc foarte bine", povesteşte doamna Irina Dragnea.

Constantin Brăiloiu şi-a continuat cercetările dincolo de graniţele României. A fondat la Geneva Arhiva Internaţională de muzică populară, iar repetatele scrisori de rechemare în ţară erau imposibil de luat în calcul din numeroase motive.

"Profesorul lui de suflet, Dumitru Georgescu-Kiriac, a fost primul muzician care a preconizat crearea unei instituţii pentru cercetarea folclorului muzical românesc. Era prieten cu Bela Bartók. Kiriac a învăţat de la Bartók cum să mânuiască aparatul de înregistrare. Când s-a înfiinţat Socie­tatea Compozitorilor Români, Bartók a fost conside­rat un membru de bază, pentru că a cules peste 9.000 de melodii româneşti din diferite zone. Le-a transcris în mod foarte conştiincios.

Colaborările dintre Bartók şi Brăiloiu au fost foarte fructuoase. Bartók a fost primul care s-a ocupat şi de versificaţia cântecului popular. De câte ori se făceau analizele folclorului românesc nu se puteau face separat, aşa cum la Facultatea de Litere separau poezia de melodie. Folclorul foarte greu poate fi scris pe note.

La colocviile internaţionale, ei discutau problema modului de culegere, criteriile de clasificare, de analiză, de notare a inflexiunilor vocale. De asemenea, prin crearea Societăţii Compozitorilor Români, Brăiloiu a pus şi bazele unor principii pentru dezvoltarea şcolii naţionale de compoziţie. El spunea că una dintre sursele de bază ale creaţiei culte româneşti a fost acest folclor românesc. Îl considera pe Enescu deschizător de drumuri şi un salvator şi creator al şcolii de compoziţie româneşti."

Savantul etnomuzicolog s-a stins la Geneva la 20 decembrie 1958, "doborât de muncă şi de dorul nestins pentru ţara pe care o părăsise". "Datorită mamei i-au fost aduse rămăşiţele pământeşti în ţară. A făcut toate demersurile oficiale, foarte greu...

Mama era prietenă cu Elena Ionescu, singura rudă în viaţă a lui Constantin Brăiloiu, pe vremea când Brăiloiu se stabilise la Paris. Elena i-a spus că s-au împlinit şapte ani de la înhumarea lui Brăiloiu şi, după şapte ani, trebuia să se plătească din nou concesiunea. Cum mama s-a nimerit atunci la Paris, Elena (Leana) a rugat-o să facă ceva, pentru că ea nu mai putea plăti. Era destul de săracă. Lucrase la Pasteur, era o  eminentă cercetătoare, însă era la pensie. Mama a făcut demersurile necesare. Trecuse perioada aceea de prohibiţie, însă nu-şi mai amintea nimeni de el. Atunci, ea s-a dus la Ministerul Culturii, a vorbit cu toţi factorii de răspundere şi a reuşit să ia aprobare pentru deshumare şi reînhumare în ţară. Brăiloiu avea loc de veci la Bellu, unde fusese înmormântată şi soţia sa, Lucia Brăiloiu. A fost apoi trimis pachetul cu rămăşiţele pământeşti. O cutie special făcută pentru a fi transportate rămăşiţele pământeşti."