Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
GENIU ● Un băieţel de 7 ani scrie în poeziile sale: "Dacă noi sîntem mai răi, o să plece viitorul"…
La 4 ani şi jumătate a scris prima poezie. Acum a împlinit 7 ani, iar
în ziua în care va suna clopoţelul anunţînd sfîrşitul vacanţei va
publica primul volum de versuri. Îl cheamă Marcu Şerbănuţă, e din Iaşi
şi e "un poet întreg", aşa cum s-a autodeclarat încă de la prima
poezie. Lumea lui "nu e ca lumea asta". Pentru această lume, a noastră,
el e unul dintre cei care mai eliberează, din cînd în cînd, Speranţa
din cutia Pandorei.
GENIU ● Un băieţel de 7 ani scrie în poeziile sale: "Dacă noi sîntem mai răi, o să plece viitorul"…
La 4 ani şi jumătate a scris prima poezie. Acum a împlinit 7 ani, iar în ziua în care va suna clopoţelul anunţînd sfîrşitul vacanţei va publica primul volum de versuri. Îl cheamă Marcu Şerbănuţă, e din Iaşi şi e "un poet întreg", aşa cum s-a autodeclarat încă de la prima poezie. Lumea lui "nu e ca lumea asta". Pentru această lume, a noastră, el e unul dintre cei care mai eliberează, din cînd în cînd, Speranţa din cutia Pandorei.
Era o după-amiază de ianuarie a anului 2006. Copilaşul s-a trezit brusc din somnul amiezii şi, frecîndu-şi ochii, i-a spus mamei că vrea să scrie o poezie. "Bine, Mărcuţ", i-a zis mama zîmbind cu îngăduinţă, şi s-a ridicat după ceva de scris. "Spune-mi-o şi o scriu eu." "Iarna mea/ Te iubesc/ Nu ştiu ce să fac/ Dar ştiu unde să merg/ Flori dalbe au căzut pe jos." Mama şi-a privit surprinsă băieţelul. Pînă atunci, copilaşul tot mîzgîlea pe foi, iar de îl întreba ce face îi spunea că scrie o poezie. De atunci însă poeziile au căpătat glas şi formă, iar mama poartă în permanenţă la ea unelte de scris.
"Mami, îmi vine o poezie", îi spune Marcu în cele mai neaşteptate momente, iar ea se opreşte şi înţepeneşte versurile zburate de pe buzele copilului.
Următoarea poezie a venit cam după o lună, a avut şi titlu. "Interpretate cîntece": "Ochii blînzi/ Pielea-ntristată/ O, nu se poate!/ Îmi aduc de cineva aminte/ Icoană de înger…"
FERESTRELE. Dacă vrei să-l descrii pe Marcu, te blochezi la ochii lui. Sînt neobişnuit de mari, de un albastru liniştit. Iar genele, adevărate umbrare, adăpostesc generos lumina din spatele ochilor, ferind-o parcă să nu se voaleze ca un film nedevelopat, să nu se şteargă precum visele înainte de a ţi le aminti, cînd deschizi ochii către soare. Un zîmbet ştrengăresc îi atîrnă în colţul gurii, conturînd o gropiţă ghiduşă. E jucăuş, ştrengar şi zvăpăiat, ca mai toţi copiii de vîrsta lui, dar şi contemplativ, spontan şi năucitor de profund. "Dacă noi sîntem mai răi/ O să plece viitorul/ Şi nu o să mai avem/ Nici viitor, nici nimic" sau "Dacă vrei să fii cineva poţi fi, şi dacă vrei / Poţi să fii şi tot ce şi-au imaginat alţi copii". Mi-a mărturisit că cel mai mult îi place să se joace şi să se uite la televizor (la mare se uita la "Războiul Stelelor"). Eminescu este poetul lui preferat, dar nu i-ar plăcea să fie comparat nici chiar cu el, "prefer să fiu eu", mi-a spus el răspicat. Că, dintre poveşti, "Amintirile din copilărie" sînt în topul preferinţelor lui, iar ca anotimp… "Vă imaginaţi vreodată/ Cum e să fii un anotimp?/ Să fii pictor renumit/ Să fii unul dintre cei patru pictori/ şi să fii magician/ şi să faci să se mişte pictura?/ E o minune!" (Pictorii magicieni, 06.01.2008). "Ca anotimp…", mi-a răspuns după ce a stat puţin în cumpănă "…între toamnă şi vară!". "Toamna?", am întrebat eu surprinsă. "Da, pentru că atunci cad frunze şi-s colorate… sînt foarte frumoase! Eu am o colecţie de frunze. Mai îmi place toamna pentru că atunci pot face orice pariu cu un copac – sigur va pierde. Îmi rămîne lefter. Şi ştiu că la anul iar va avea frunze şi voi putea face din nou orice pariu cu el – şi din nou va pierde."
PREFAŢĂ. Marcu este deja în clasa a doua, iar la şcoală şi-a uimit învăţătoarea cum transformă în vers de poezie pînă şi exerciţiile din sala de sport sau problemele de matematică. "L-am descoperit pe micul poet... la prima oră de educaţie fizică", scrie ea în prefaţa volumului de versuri ce va fi lansat în septembrie. "Explicarea poziţiilor «drepţi!» şi «pe loc repaus!» s-a transformat în... poezie. "Sînt ca două aripi deschise" – a completat el atunci cînd le-am spus să aşeze picioarele cu călcîiele apropiate şi vîrfurile depărtate. A sunat frumos, copilăros, dar a venit şi certitudinea... poetului. În poziţia "pe loc repaus!" copiii învăţau să lase braţele uşor pe lîngă corp, iar copilul cu ochi albaştri din capătul rîndului (căci e şi cel mai mic din clasă) striga nestingherit: "Ca două crengi legănate de vînt".
DESPRE POEZIE. "L-am întrebat odată, cînd era mic (în martie 2006 – n.r.) de unde-i vin versurile", ne-a povestit Anca Şerbănuţă, "şi mi-a dat o explicaţie care m-a lăsat fără răspuns": "Căsătoria este o zi specială pentru părinţi", s-a pornit el, "şi de sus, din cer, vine o lumină întîi la mami în burtică, apoi se transmite la mine şi se transformă în vers de poezie". "Dar nu toţi copiii spun poezii!", i-am răspuns eu. "Păi da, dar nici pentru toţi părinţii căsătoria nu e o zi sfîntă. Unii copii sînt buni la joacă, eu am cîştigat la vers de poezie. Copii văd lumina care vine de la biserică, să ştii de la mine asta!!!!! Eu cînd spun poezia simt lumina."
O explicaţie la fel de senină cu care şi-a alinat mama a venit în mai, la moartea bunicului. "Mami, moşu’ a atins curcubeul şi s-a mutat într-o altă lume", i-a spus Marcu, ştergîndu-i lacrimile de pe faţă… Multă lume îl întreabă pe Marcu ce îl inspiră. "Nimic", răspunde el candid. "Nu mă inspiră nimic. Le ştiu."
"EU ŞTIU…" "Opera este o clădire muzicală", a observat Marcu în martie 2006, cînd avea 4 ani şi 7 luni, apoi a ştiut că el este "un poet întreg", la o diferenţă de doar două zile. Puţin mai tîrziu, cam după o săptămînă, ştiinţa lui căpătase valenţe sociale. "Oamenii buni sînt prea leneşi ca să fure, hoţii sînt prea leneşi ca să muncească." Iar în noiembrie, acelaşi an: "…Soarele nu este doar aşa, rotund,/ eu ştiu că soarele are raze de lumină/ Noaptea nu este doar cer întunecat/ Eu ştiu…"
Şi, într-adevăr, poezii precum Ria, fetiţa fulg – în care este vorba despre o fetiţă care nu şi-a ascultat mama, a ieşit din casă şi… "acum ai devenit o picătură de apă/ Acum ai devenit un fulg/ şi îi spui vîntului/ să te ducă la Soare…" sau poezia "Sufletul este în spatele inimii/ şi vorbesc/ Dar în ultima vreme se poartă mai ciudat/ Parcă ascund ceva/ Nu ştiu ce au, dar nu mă bag în vorba lor / şi ascult şi fac linişte/ Dar nu ştiu de ce/ Vor să fac linişte?" (Sufletul şi inima – 05.06.2007) – te conving că el ştie…
Lui Marcu "îi vin" poeziile oricînd, oriunde. Viaţa picăturii i-a dictat-o mamei într-o după-amiază ploioasă, în taxi. "Picătura era sus în cer şi era bebeluş/ şi deodată a căzut pe geamul maşinii/ S-a făcut de şcoală, om mare şi bătrîn/ şi după asta a murit/ Toate astea s-au întîmplat/ Cît ea a alunecat pe geamul maşinii/ şi cînd o fi soare/ Picătura s-o ridica din nou la cer" (15.11.2006 – n.r.). Iar Ochiul prin umbră – poezie premiată cu Premiul Special al juriului la concursul de poezie organizat la Tabăra Naţională de Creaţie Muncel 2008 – i-a venit într-o noapte, pe la 11:00. "Prin fereastră luna se strecoară/ Prin fire adînci de argint/ Parcă mă priveşte prin umbră…"
Marcu a cîştigat Premiul I şi în urmă cu doi ani, la un concurs cu tema "Copiii inventează viitorul". "Era un concurs de desene", îşi aminteşte Florin, tatăl lui. "Toţi au stat înăuntru maximum 10 minute, la Marcu însă a trecut jumătate de oră şi tot nu mai ieşea. Cînd a ieşit era foarte senin. L-am întrebat ce-a făcut atît, iar el mi-a zis: «M-am simţit minunat! Am vorbit la oameni. Le-am explicat legile naturii». "
A publicat poezii şi în revista şcolii, iar volumul de versuri ce va fi lansat la 15 septembrie la Iaşi se numeşte "Eu sînt un poet întreg".
Auzind eu toate acestea, vă închipuiţi cît eram de dornică şi de curioasă să mă aştern la poveşti cu Marcu. Sau mai degrabă să se aştearnă el la poveşti … A venit lîngă mine şi m-a scrutat cu privirea liniştit şi totuşi nerăbdător să se întoarcă la joacă. Văzînd că tac, iar "scrînciobul" se legăna gol într-un cais, a fugit spre el aruncîndu-mi cu un zîmbet: "Geniul n-aşteaptă!".
Hobbyuri
Marcu Şerbănuţă face şi arte marţiale şi este şi la un cerc de teatru. Scena îi este familiară deoarece mama lui, Anca, lucrează la Opera din Iaşi, iar el s-a integrat perfect în decor. Pe scenă, Marcu se simte în elementul lui şi joacă atîtea roluri cît îi cere piesa interpretată. O astfel de demonstraţie ne-a făcut şi nouă anul ăsta, la mare, cînd a fost şi Scufiţa Roşie, şi Vînătorul, şi Bunicuţa. Şi acompaniat de o chitară gonflabilă a încercat şi o variantă rock a Ursului păcălit de vulpe.
