x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Evadarea la Craiova

Evadarea la Craiova

de Vladimir Ioan    |    Ovidiu Ciutescu    |    27 Oct 2007   •   00:00
Evadarea la Craiova
Sursa foto: rpressport.ro /

Cornel Stroe este unul dintre oamenii care au avut ocazia să ii schimbe traiectoria carierei. Despre transferul lui Nicolae Dobrin in Bănie, Stroe susţine că ar putea să scrie o carte.

Cornel Stroe este unul dintre oamenii care au avut ocazia să ii schimbe traiectoria carierei. Despre transferul lui Nicolae Dobrin in Bănie, Stroe susţine că ar putea să scrie o carte. "Ideea i-a aparţinut lui Adrian Păunescu, iar eu, ca şef al secţiei de fotbal, am materializat-o. Ştiam că va fi greu să-l luăm la Craiova, dar eram dispuşi să il ţinem doi ani pe tuşă, in carantină, şi apoi să-l folosim. Aşa suna regulamentul. A venit la noi in vara lui ’74. Trebuia să evoluăm in Cupa Campionilor cu Aatvidaberg IF. Dobrin semnase cu noi. In carnetul lui de jucător era trecut aşa: «Jucător legitimat la clubul Universitatea Craiova, cu drept de joc de la 1 iulie 1976». Constantin Cernăianu, antrenorul de atunci, nu a vrut să-l bage pe teren. I-a fost frică să nu fim penalizaţi. Nu am fi păţit nimic. Cu Dobrin in teren, Universitatea s-ar fi calificat şi ar fi măturat cu toţi pe jos in campionat cel puţin trei ani consecutiv." El şi-a amintit şi cum a ajuns Dobrin in Bănie. "Ne-am dus noaptea cu două camioane şi i-am incărcat lucrurile. Ziua era imposibil să-l iei pe Gicu din Piteşti. I-am dat un apartament pe Calea Severinului şi am aşteptat apoi să-l putem folosi. L-am pierdut repede. Cănd ne-am intors de la manşa retur a meciului cu suedezii, in Piteşti, ne-a oprit un miliţian. A cerut actele şoferului şi ne-a spus că nu ne amendează pentru că... Gicu e inapoi la Piteşti! Dobrin plecase, nu a vrut să mai aştepte să rezolvăm problema. Apoi a venit la noi Puiu Rapaport, preşedintele FC Argeş, şi i-am dat dezlegarea. Contra a 50.000 de lei de atunci. Atăt cheltuiserăm cu Gicu. Salariu, apartament..."


"Nici nu mai ştiu cum ne-am imprietenit. La un pahar de vin, după antrenamente vorbeam numai despre fotbal. De altfel, Gicu a fost indrăgostit mai mult de minge decăt de soţia sa, Gica". Florin Halagian: "Este cel mai bun fotbalist pe care l-am cunoscut. Lui Dobrin ii datorez multe dintre succesele mele ca antrenor!".

Narcis Coman



● Povestea lui Dobrin povestită de Dobrin ● Spectator de lux ● A umilit Dinamo ● Imposibil recurs pentru Prinţul din Trivale ● S-a refăcut cuplul Dumitrache - Dobrin ● Bisturiul care a salvat driblingul  ● In topul de suflet al lui Helmut Schon
Â

×
Subiecte în articol: ediţie specială dobrin