x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Fabry şi porumbelul voiajor

Fabry şi porumbelul voiajor

de Dr Geronimo Brănescu    |    03 Dec 2010   •   12:22
Fabry şi porumbelul voiajor

140831-pb080032.jpgPorumbeii belgieni, cei mai valoroşi din lume, au depăşit de mult încadrarea exclusivă în categoria hobby-urilor, generând uneori interese financiare substanţiale, mulţi dintre pasionaţi devenind, în unele cazuri, peste noapte din iluştri anonimi personaje nu numai celebre, ci şi foarte bogate

Sunt însă şi crescători care au valorizat diferit avantajele financiare obţinute din performanţele de excepţie ale unor porumbei călători, folosindu-le pentru afirmarea lor intelectuală. Este cazul lui Georges Fabry din Liege, care acum aproape 90 de ani a câştigat cu „negrul” său suficienţi bani pentru a se putea înscrie şi apoi întreţine la facultate. Şi bine a făcut, pentru că altfel omenirea pierdea prin el un ilustru farmacist. Astfel, negrul său (porumbelul, evident!), ce i-a oferit o şansă pe care acumulările familiei sale nu i-o permiteau în acel moment, provenea din linia aceluiaşi „Bronze 48” din 1944 ce i-a adus de altfel celebritatea şi lui Jaques Tournier, aşa cum scriam în episodul trecut. O pasăre care, iată, a influenţat atât de pozitiv mai multe destine.

Aşadar, o altă linie care a jucat un rol important în formarea porumbelului belgian modern de sport a fost cea a lui Fabry, Georges şi apoi Victor, din Liege. Bazată pe păsările Hansenne, ca structură de bază, în timp au fost introduşi porumbei celebri aparţinând liniilor Bricoux, Van Bruane, Havenith şi Collaer.

Extrem de pasionat, aristocratul farmacist Georges Fabry asigura condiţii cu totul special porumbeilor săi, acestora fiindu-le destinat întregul etaj al locuinţei sale, o proprie­tate respectabilă de altfel, în timp ce trei angajaţi curăţau crescătoria de două ori în fiecare zi. Ca particularitate a selecţei, familia Fabry evita pe cât posibil să aducă păsări noi.

Cel mai important aport extern fiind reprezentat chiar de păsări din propria linie care au performat în alte crescatorii. Pe această cale ei îşi asigurau revitalizarea liniei, păstrând însă comformitatea fenotipului. Tehnica de zbor se baza pe văduvie, fără împerechere înaintea sezonului de zbor, pentru a putea menţine astfel forma masculilor o perioadă cât mai îndelungată.

Reprezentant de seamă al columbofililor în înalta societate belgiană, farmacistul Georges Fabry a lăsat moştenire posterităţii nu numai o linie bine selecţionată, ci şi doi continuatori de bază ai pasiunii sale; din cei patru fii, doi ducând mai departe sportul columbofil: Georges Fabry Junior, medic veterinar, a zburat în tandem cu socrul său, sub numele de Nelis-Fabry, şi Victor Fabry, moştenitorul casei şi implicit a volierei părinteşti, deveniţi în timp şi ei nume de rezonanţă în sportul columbofil.

Desigur că şi în cazul crescătoriei Fabry, multe păsări au obţinut rezultate de excepţie, înscriindu-şi numele cu aldine în cartea de aur a columbofiliei internaţionale. Două însă trebuie negreşit menţionate: Heroine şi Porthos. Câştigătoare cu un avans de aproape o oră a locului I a naţionalului de la Saint Vincent, Heroine s-a dovedit a fi nu numai o sportivă, ci şi o reproducătoare foarte valoroasă, urmaşii săi obţinând performanţe remarcabile.

În ceea ce îl priveşte pe Porthos, B-1950-1195569, acesta deţine recordul financiar al timpului său, având peste două milioane de franci belgieni premii obţinute în anii 1952-1953. Celebritatea lui Porthos îi este însă dublată şi de nepotul său, B-1960-1000863, cunoscut şi sub numele de Halve Fabry, care a stat la baza poate celei mai celebre linii de porumbei din lume. Facem astfel un nou pas în istorie...

  • Pagină realizată cu sprijinul Federaţiei Române de Sport Columbofil din România

×