x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Fals in acte la Ministerul Muncii

Fals in acte la Ministerul Muncii

de Veronica Micu    |    15 Mai 2004   •   00:00

Trei inalti functionari publici sunt acuzati de vicierea concursului organizat in cadrul MMSSF pentru ocuparea postului de inspector general adjunct pe relatii de munca, la Inspectia Muncii.

Despre masinaria birocratica care rasufla tot mai greoi si care se numeste Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei (MMSSF) a aflat tot contribuabilul roman. Cu toate acestea, platitorii de taxe au continuat „sa-si prinda urechile" pe holurile ministerului, intr-un limbaj surd cu o armata de functionari prea ocupati ca sa-si aduca aminte de ce au fost plantati in spatele birourilor. Si daca prin ziare au curs rauri de cerneala, semnaland cazuri sociale dureroase, articolele au trecut meteoric si fara sa-i atinga pe cei care isi sorb relaxati cafelele pe banii nostri. Ei sa fie sanatosi. In schimb, noi, chiar daca incepem sa ne obisnuim, nu putem refuza cititorilor nostri dreptul de a afla ce se mai intampla prin ministerul pastorit de fostul sindicalist Marian Sarbu.

In spatele usilor inchise

In ziua de 17.04.2003, in MMSSF a fost mai liniste ca oricand. In momentul cu pricina desfasurarea unui concurs organizat in vederea ocuparii fuctiei de inspector general de stat adjunct pe relatii de munca la Inspectia Muncii (IM) i-a facut pe salariatii ministerului sa paseasca in varful picioarelor. Amintim ca IM este una din institutiile subordonate MMSSF. Am dat evenimentului mentionat titulatura de „concurs", pentru ca asta este denumirea oficiala. Din informatiile noastre insa reiese ca numai despre un concurs nu a fost vorba, pentru ca in spatele usilor inchise s-au petrecut fenomene tare ciudate. De fapt, pentru functia de care am pomenit si remuneratia ei nu s-au intrecut decat doi functionari. Ambitiosii sunt Gheorghe Danut Radu si Valentina Contescu. Alaturi de acestia au asudat si membrii comisiei de examinare, condusi de Mihail Ciulcov, secretarul general al MMSSF. Examinatori au mai fost Oana Cazan, directorul Departamentului Juridic din minister, Gheorghe Toma, directorul general al MMSSF, Gheorghe Stambelu, secretar general al Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, si Tiberius Tanase Florin, director general in Ministerul Administratiei si Internelor. Aceasta minunata pleiada de inalti functionari ministeriali (cu o singura exceptie) a transpirat din cu totul alte motive decat cele ale candidatilor. Ca doar nimanui nu-i este usor sa fenteze ordinele de la stapanire.

Ministerul este chemat la bara

Avem onoarea de-a va informa ca fericitul castigator al concursului a fost Valentina Contescu, fosta sindicalista, vicepresedinta a CNS Cartel Alfa, condus de Bogdan Hossu, si fosta presedinta a organizatiei de femei din aceeasi structura. De altfel, doamna Contescu este renumita pentru militantismul aprig dovedit pe frontul razboiului egalitatii dintre sexe. Domnia sa este reprezentanta pentru Europa Centrala si de Est a Comisiei Mondiale a Femeilor Muncitoare (Commission mondiale des femmes travailleuses), o organizatie cu ramificatii in toata lumea. Dupa cum aratam mai sus, Valentina Contescu a triumfat in fata unui inamic, reprezentant al sexului opus. Numai ca invinsul, posesor al unui CV profesional impresionant, s-a pus pe un scandal monstru reclamand faptul ca respectivul concurs a fost trucat la modul grosolan, si ca artizanii blatului sunt chiar membrii comisiei de examinare. Cert este ca Gheorghe Danut Radu s-a inarmat cu argumente si dovezi destul de solide, apoi a plecat la razboi, oprindu-se drept in fata instantei de judecata.

Note falsificate

Asa am aflat ca notele concurentilor au fost modificate fara nici o jena de catre membrii comisiei de examinare in favoarea Valentinei Contescu. Tabelul cu note falsificate intr-un mod foarte vizibil a fost analizat la cererea reclamantului si de un criminalist, autorizat sa efectueze expertize grafologice. In avizul de specialitate, expertul Andreia Stanescu concluzioneaza: „La rubricatia din dreptul numelui "Mihail Ciulcov" se observa modificarea notei primului candidat (Valentina Contescu - n.r.) prin adaugarea unui "0" la primul situat dupa cifra "9" si astfel din nota "9,00" a rezultat nota "9,80". Aceeasi manevra a fost aplicata si in dreptul numeui "Oana Cazan", rezultand aceeasi nota, adica "9,80"".

Dupa ce va trageti un pic respiratia, ii dam din nou cuvantul expertului criminalist: „Analiza detaliata a tabelului individualizat releva alterari prin modificari si/sau ingrosari ale cifrelor in dreptul numelor "Mihail Ciulcov", "Oana Cazan" si "Tiberius Tanase". Celelalte doua nume, "Ghoerghe Toma" si "Gheorghe Stambelu", nu prezinta astfel de fenomene. Alterarile cele mai vizibile au fost efectuate in dreptul ultimului nume "Tiberius Tanase", la ambii candidati. Astfel, nota primului candidat a fost initial "9" sau "9,80" sau chiar "9,60" si prin adaugarea cifrei "1" si modificarea cifrei "9" in cifra "0", precum si a zecimalelor, a rezultat nota finala "10,00". Nota celui de-al doilea candidat (Gheorghe Danut Radu - n.r.) a fost modificata doar in zona zecimalelor, astfel incat ele au devenit "00" si a rezultat nota finala de "8,00". Modificarile analizate sunt de natura frauduloasa intrucat prin efectuarea lor s-au obtinut alte note decat cele initiale, asa cum s-a aratat".

Daca nu v-ati lamurit inca va redam si pasajul de sfarsit al concluziei grafologului: „Aceste modificari sunt prezente doar la rubricile din dreptul urmatoarelor nume: Mihail Ciulcov, Oana Cazan si Tiberius Tanase". Demn de consemnat este ca expertul a stabilit fara echivoc ca la rubricile de notare ale lui Mihail Ciulcov si ale Oanei Cazan „sunt elemente de anatomie grafica asemanatoare". Cu alte cuvinte, chiar cei doi functionari au operat modificarile ulterioare.

Obiectiunile lui Stambelu

Si ca sa va mai dam una tare, trebuie sa va mai spunem ca singurul examinator care a avut reticente sa semneze procesul-verbal privind lucrarile comisiei de concurs a fost Gheorghe Stambelu, secretarul general al Agentiei Nationale a Functionarilor Publici. Ulterior, acesta a revenit si si-a lasat pentru posteritate semnatura pe respectivul document, avand insa intelepciunea sa scrie deasupra propriei iscalituri doua cuvinte: „Cu obiectiuni". Cateva luni mai tarziu, Stambelu a raspuns memoriului trimis de pacalitul Gheorghe Danut Radu printr-o adresa oficiala unde se destainuie: „Dupa desfasurarea probei scrise si noatarea lucrarilor pentru care s-a intocmit un tabel nominal, s-a desfasurat proba urmatoare, respectiv inteviul. La finalul acestei probe am fost ultimul care am acordat nota. La intocmirea procesului-verbal nr. 33545/17.04.2003 am observat ca unul din membrii comisiei a modificat notele candidatilor ulterior. Intrucat aceasta modificare a condus la declararea ca admis a unui alt candidat decat cel care in mod normal urma sa fie declarat castigator, am semnat procesul-verbal, cu obiectiuni. Apreciez ca aceasta modalitate de notare, respectiv de modificare a notelor acordate dupa incheierea concursului, este nelegala".

Acestea fiind spuse, ne-am gandit sa dam o fuga si pe la ministerul lui Sarbu in ideea ca cineva ne va contrazice informatiile, si ca astfel ne vom plati impozitele mai linistiti.

Fara interviuri pe subiect

Desi eram chititi sa stam de vorba cu Mihai Ciulcov, secretarul general al MMSSF si presedinte al ciudatei comisii de examinare, acesta ne-a comunicat pe un ton extrem de grav ca nu poate sa dea interviuri presei pe subiect, pentru ca este parte in procesul deschis de Radu. Nu am mai avut timp sa ii explicam ca punctul de vedere al unui functionar public de rangul domniei sale este foarte util, pentru ca Ciulcov ne-a pasat fara drept de apel unui alt personaj implicat in povestea cu note falsificate. Este vorba de Oana Cazan, sefa Departamentului Juridic din minister. Nici de data aceasta nu am avut noroc, functionara ferindu-se de noi ca de leprosi. In situatia asta ne-am trezit in fata unuia dintre subordonatii dansei, ocupat sa infulece un sandvis enorm si care mult timp nu a inteles prezenta noastra in zona. Telefonul intempestiv pe care l-a dat sefei sale l-a mai destins putin pe juristul Ion Mihalcea, intr-atat incat sa ne informeze cu un ton de om plictisit: „Eu reprezint ministerul in proces. Acel concurs a fost organizat in conditiile legii, iar hotararile comisiei au fost legale si cel mai bun candidat a fost desemnat in functie. Reclamatiile lui Radu defaimeaza organizarea concursului. In cazul lui Tiberius Tanase s-a aratat ca acesta si-a dat seama ca a notat mai putin decat trebuia si a modificat nota in timpul concursului. Nicaieri nu scrie ca un membru al comisiei nu poate modifica nota in timpul examenului". Si cam atat...
×