x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Familia “Nepotescu” de la Iaşi

Familia “Nepotescu” de la Iaşi

de Cristinel C. Popa    |    19 Ian 2010   •   00:00
Familia “Nepotescu” de la Iaşi

În numele tatălui, şi fiul. Nepot şi frate, soţie şi amantă, ginere şi noră, cu toţii muşcă din acelaşi caşcaval. Au ajuns cu toţii la butoane trăgându-se unul pe altul. Încuscrindu-se, căsătorindu-se, năşindu-se. Şi la Iaşi, nepotismul a fost şi este în floare. Simirad, Solcanu, Cârlan şi Fenechiu sunt doar câteva nume... elocvente.



Unul dintre cele mai elocvente cazuri este cel al lui Constantin Simirad, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, fost primar în perioada 1992-2003. Simirad şi-a angajat fiul, Lucian, la societatea ieşeană de salubritate Salubris, unde lucrează şi în prezent. În 2008, în calitate de proaspăt şef al CJ, Simirad, încă membru PSD, l-a susţinut pe Lucian în campania pentru alegerile parlamentare, deşi fiul candida din partea PNL, şi au apărut împreună pe bannere electorale.

Asta înainte ca Simirad să treacă de partea lui Traian Băsescu şi să piardă calitatea de membru PSD. Tot anul 2008 a fost unul de succes pentru familia Simirad. În iunie, Constantin Simirad a câştigat şefia CJ, apoi, la scurt timp şi-a angajat celălalt fiu, pe Constantin, pe un post de consilier IT.

Dacă în 2007 Simirad junior a câştigat 18.000 lei în calitate de angajat al firmei Phoenix Com Sibiu, în 2008, veniturile sale au crescut la 24.000 lei. Simirad a explicat că şi fiul său avea dreptul să fie angajat în CJ, ca oricare, mai ales că a dat concurs.

ASCENSIUNEA FINUŢULUI FIN AL LUI FENECHIU
Cel mai bine căpătuit liberal care a trecut din funcţie în funcţie este Valerian Sălăvăstru, finul deputatului Relu Fenechiu, liderul PNL Iaşi. Fost angajat al Salubris Iaşi, societatea de salubritate subordonată Primăriei, Sălăvăstru a avut o ascensiune fulminantă o dată cu venirea la putere a liberalilor, în 2004. Proaspăt uns prefect, Radu Prisăcaru, bun prieten cu Fenechiu (căruia i-a oferit gratis un birou în Prefectură pentru a-şi amenaja biroul parlamentar), l-a adus pe finul acestuia ca şef al Cancelariei sale.

În această calitate, Sălăvăstru a luat multe decizii şi a fost acuzat în mai multe rânduri că a comandat diferite controale la inamicii politici. A fost numit, în acelaşi timp, şi şef al Corpului de Control al Prefecturii, având astfel, simultan, cele două funcţii. În iunie 2006, în urma unor nereguli descoperite de un audit la Salubris, la Compartimentul Achiziţii, pe care l-a condus, Sălăvăstru s-a autosuspendat de la şefia Corpului de Control, dar nu pentru mult timp.

A plecat din Prefectură abia după ce Radu Prisăcaru a fost arestat, în vara 2007, pentru luare de mită, într-un controversat dosar al retrocedării unor terenuri către Norina Forna, decan la Facultatea de Stomatologie, în care erau implicaţi şi alţi apropiaţi ai liderului PNL Relu Fenechiu. Însă Sălăvăstru nu a avut de suferit - a devenit directorul nou-înfiinţatului Inspectorat Regional pentru Protecţia Consumatorului, funcţie în care a rămas până în aprilie 2009.

CUMETRII ÎN SĂNĂTATE ŞI LA UNIVERSITĂŢI
Dacă în spitale fiecare şef de clinică şi-a adus rudele absolvente de Medicină, un exemplu concludent fiind cel al prof. dr Maria Covic de la Spitalul Parhon, care i-a lăsat fiului, Adrian Covic, moştenire funcţia de şef al clinicii de Nefrologie, la UMF iţele sunt şi mai multe, şi mai încurcate. Printre cei care şi-au promovat neamurile se numără prof. dr Gheorghe Scripcaru, de la Medicină Legală, a cărui noră lucrează la Morfopatologie, ba chiar şi fostul rector Carol Stanciu, care şi-a adus fiicele Oana şi Irina.

Încrengături de familii sunt şi la celelalte universităţi - Agronomie şi Medicină Veterinară şi Universitatea Tehnică, ba chiar la "Al. I. Cuza", actualul rector, Vasile Işan, hotărând la sfârşitul lui 2008 să interzică participarea la concursuri a rudelor până la gradul IV. Hotărârea a fost luată după ce s-a constatat că există nepotism chiar şi în rândul personalului auxiliar, de pază şi curăţenie. În urma unui control, conducerea universităţii a constatat că 30% din angajaţi poartă acelaşi nume de familie.





AVOCATUL APĂRĂ CE JUDECĂ NAŞUL
Justiţia pare a fi, de departe, domeniul în care se regăsesc cele mai multe clanuri. Membrii acestora sunt fie rude directe, fie naşi, fini ori cumetri. Justiţia ieşeană e dominată de procurori căsătoriţi cu avocaţi ori notari sau fini de cununie. De exemplu, acum câţiva ani, judecătoarea Lorena Tarlion a instrumentat dosarul pedofilului american Kurt Treptow, al cărui avocat a fost Liviu Bran, finul de cununie al judecătoarei.

Însă cele mai multe astfel de relaţii se regăsesc la notari, care par să facă parte dintr-o breaslă în care nu mai au acces decât rudele. Fost prefect de Iaşi în anii '30, Alexandru Bădărău are acum urmaşi notari. De altfel, poate cel mai influent nume de notar din Iaşi este Stela Bădărău, al cărei soţ, Dan Bădărău, este procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi (fiind şi naşul de cununie al fostului procuror general DNA Ioan Amarie).

Stela Bădărău este notar din 1980, atrăgându-şi şi fiica în branşă: după ce a terminat Medicina, aceasta, Daniela, s-a reorientat spre Drept, iar acum lucrează cu mama sa. Stela Bădărău a luat sub aripa ei notarială şi o nepoată, Iulia Şerban. Meseria de notar s-a păstrat şi în familia Frost. Silvia Frost este şi ea veche în branşă, iar acum i s-a alăturat şi fiul, Eduardo Levinos Frost, după ce, absolvent de Politehnică, s-a reorientat către Drept.

SOLCANU ŞI-A FĂCUT FIICA NOTAR
La Iaşi, notarii par să aibă înrudiri fericite şi cu justiţiabilii. De exemplu, unul dintre cei mai vechi notari, Georgeta Doina Maximovici, este căsătorită cu procurorul Doru Maximovici, coleg cu procurorul Dan Bădărău. Un alt cuplu de acest fel este cel al procurorului Renata şi al notarului Leonard Robert Urziceanu, care are birou deschis la Târgu Frumos. Notarul Raluca Răzuşi este fiica colonelului Barbu Răzuşi, fost prim-procuror militar, care a încetat din viaţă anul trecut, şi a avocatei Dorina Răzuşi.

La Ciurea are birou notarial Andi Claudiu Cheptine, soţul judecătoarei Diana Micu Cheptine, de la Tribunalul Iaşi. Însă nu doar rudele magistraţilor şi ale notarilor şi-au deschis birouri la Iaşi. Şi în cazul unor politicieni s-a întâmplat la fel.

De exemplu, Ioana Mădălina Solcanu, fiica fostului senator Ion Solcanu, are cabinet notarial în centru, după ce şi-a făcut stagiu cu ajutorul Stelei Bădărău. Şi notăriţa Claudia Gabriela Enache, care are cabinet chiar în cadrul Primăriei Tomeşti, localitate învecinată cu Iaşiul, este fiica fostului deputat PDSR Marian Enache, care a fost un timp şi ambasadorul României la Chişinău.


Secretara ajunsă director adjunct
După un divorţ rapid, fostul subprefect Florin Ungureanu (PD) s-a însurat din nou, de această dată cu cea pe care şi-o adusese secretară în Prefectură, Oana, şi cu binecuvântarea liderului PD-L Iaşi, Dan Cârlan, care i-a şi cununat. A urmat o tragedie. Ungureanu s-a împuşcat în cap, iar soţia a rămas cu un copil mic. Cârlan n-a uitat s-o ajute, iar Oana Ungureanu a ajuns director adjunct la Casa de Pensii.

×
Subiecte în articol: special