x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Fata lui Băsescu, notar de un milion de euro

Fata lui Băsescu, notar de un milion de euro

de Jurnalul National    |    26 Iul 2012   •   13:57
Fata lui Băsescu, notar de un milion de euro

Afacerea notariala a Ioanei Basescu, fiica presedintelui suspendat Traian Basescu, este prospera in ciuda crizei financiare. Dupa ce si-a mutat biroul in Bucuresti, in cea mai scumpa zona rezidentiala, Ioana Basescu a castigat peste 800.000 de euro.

Inceputul carierei a fost modest: in 2007 obtinea examenul de titularizare pentru un post in comuna Paunesti din Vrancea, dupa ce luase nota 5,70 la proba teoretica a concursului. Asta nu a impiedicat-o sa inchirieze o casa in micuta comuna unde si-a deschis un cabinet notarial. Sediul a fost pus la dispozitie de primarul comunei si amenajat cu tot dichisul. "Au venit cu mobila noaptea, iar pana dimineata totul a fost aranjat. Nu stiu ce este cu secretomania asta. Fac focul noaptea, aduc mobila dupa miezul noptii. Mie nu mi-a zis nimeni nimic, dar stiu tot ce misca zi si noapte in comuna mea", a spunea primarul Paunestiului, Vasile Dimitriu. Cu toate acestea, Ioana Basescu era rareori vazuta la notariat, activitatea acesteia fiind descrisa drept una de weekend. In ciuda activitatii sporadice, cifra de afaceri a cabinetului notarial a fost spectaculoasa. Potrivit surselor noastre, Cabinet notarial Basescu Ioana a avut venituri de aproape 900.000 de lei, echivalentul a cca 270.000 de euro calculat la cursul mediu din acel an.

Din Paunesti, in conac

Comuna Paunesti era prea mica insa pentru fiica cea mare a presedintelui. In anul 2008, Ioana Basescu isi muta cabinetul notarial in Bucuresti si isi cumpara un apartament de tip penthouse in complexul rezidential Baneasa detinut de omul de afaceri Puiu Popoviciu. In mijlocul cartierului s-a pastrat vechiul conac al fermei Institutului Agronomic pe ruinele careia si-a ridicat Popoviciu afacerea ajunsa acum dosar la DNA.

In acest conac s-a gasit un spatiu generos de inchiriat pentru notarita aterizata in Bucuresti. Afacerea biroului notarial incepe sa creasca precum cozonacii lui Pastorel Teodoreanu. Veniturile au crescut de la circa 350.000 de lei in 2008, la 950.000 de lei in 2009. Cum a reusit Ioana Basescu aproape sa isi tripleze incasarile intr-un an in care criza financiara mondiala incepuse sa faca ravagii in Romania iar Traian Basescu anunta necesitatea unei centuri de siguranta de la FMI, in valoare de 20 de miliarde de euro? Greu de raspuns.

Anul de gratie 2010, in care acelasi Traian Basescu a anuntat taierea salariilor cu 25% pentru bugetari, cresterea TVA de la 19% la 24% si disponibilizari masive, o prinde pe Ioana Basescu mai prospera ca niciodata. Veniturile cabinetului depasesc milionul de lei (circa 240.000 de euro la cursul mediu). {i in 2011, incasarile s-au mentinut constante, ajungand la circa 1,1 milioane de lei (circa 260.000 de euro la cursul mediu). La acest succes a contribuit si faptul ca Ioana Basescu a devenit notarul agreat la BRD pentru programul Prima Casa.


Cheltuieli fara numar

Desi castiga din notariat circa 20.000 de euro pe luna, Ioana Basescu are cheltuieli fara numar. Casa luata in Baneasa Rezidential a costat 544.000 de euro, fara TVA si finisaje. Subiectul acestui apartament a fost prilej de scandal public, nici Ioana, nici taticul neputand arata cat a costat de fapt. Explicatiile au fost un sir de confuzii legate de vanzari anterioare, si ele cusute cu ata alba. In acest sirag s-a bagat si o bila neagra de spalare de bani cu un teren tot in zona de nord, ajuns dosar pierdut prin seifurile de la Oficiul National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor.

Cum pofta vine mancand, investitiile in imobiliar au continuat. Ioana Basescu, notarita din Baneasa, avand clientela dirijata si-a bagat banii in construirea unei vile in Ilfov, la 17 kilometri de Bucuresti, in satul Creata. Vila ultramoderna este detinuta impreuna cu iubitul ei, Giovanni Francesco, asociat cu RCS-RDS in postul Music Channel. Asta-i muzica ce-mi place, fredoneaza notarita cand numara banii ce curg din frumoasa meserie. Pentru asta a hotarat si taticul, acum suspendat, sa dea bransei in care Ioana straluceste la venituri, decoratii. Patria recunoscatoare.

×