Ferdinand I - Regele Marii Uniri

La 20 iulie se implinesc 80 de ani de la moartea Regelui Ferdinand I. Carol I l-a desemnat moştenitor al tronului in 1889. Romănii l-au primit cu simpatie pe chipeşul ofiţer prusac care părea mai puţin distant şi autoritar decăt unchiul său.

La 20 iulie se implinesc 80 de ani de la moartea Regelui Ferdinand I. Carol I l-a desemnat moştenitor al tronului in 1889. Romănii l-au primit cu simpatie pe chipeşul ofiţer prusac care părea mai puţin distant şi autoritar decăt unchiul său. In timpul domniei lui, incepute in 1914, s-au realizat Statul Naţional Unitar, reformele electorală şi agrară şi s-a dat ţării Constituţia din 1923. Mărturiile contemporanilor descriau un rege bun, patriot, insă timid şi uşor influenţabil.

La 12 august 1865, in castelul de la Sigmaringen al familiei princiare Hohenzollern, s-a născut Ferdinand-Victor-Albert-Meinrad. Părinţii săi erau Leopold (pretendent la tronul spaniol) şi Antonia (infantă de Portugalia). Sub influenţa mamei sale, tănărul Ferdinand a indrăgit invăţătura religioasă, ceea ce nu l-a impiedicat să se dedice "meseriei armelor". A urmat cursurile şcolii militare din Kassel, iar la 20 de ani servea ca sublocotenent in Regimentul I al gărzii regale. Educaţia şi-a desăvărşit-o in universităţile germane de la Tubingen, Leipzig şi Bonn.

ALTEŢĂ REGALĂ. La 10 mai 1881, unchiul său, Carol, a fost incoronat drept Carol I Rege al Romăniei. Veniţi din Germania, la ceremonie au asistat şi fratele său, Leopold, impreună cu cei doi fii - Carol şi Ferdinand. După cinci ani (1886), Ferdinand a vizitat din nou patria adoptivă a unchiului său, cănd Regele Carol I se arăta deja ingrijorat de perspectiva lipsei unui moştenitor la tron. Conform Constituţiei romăne, coroana regală putea fi preluată de fratele sau de nepotul cel mai vărstnic al Regelui. Cum atăt Leopold, căt şi fiul său, Wilhelm, au refuzat această demnitate, Ferdinand a fost desemnat in 1889 moştenitorul primului rege din Romănia. Alteţa Sa Regală (cum erau numiţi moştenitorii) a sosit in acelaşi an la Bucureşti. In Romănia, tănărul principe şi-a continuat cariera militară, urcănd rapid gradele de la sublocotenent pănă la general de corp de armată.

PRINCIPESA MARIA. Odată rezolvată chestiunea moştenitorului tronului, o altă problemă s-a ivit pentru perechea regală Carol I şi Regina Elisabeta - alegerea prinţesei potrivite pentru a fi inscăunată Regina Romăniei. In anturajul Reginei Elisabeta se distingea Elena Văcărescu, o tănără fermecătoare, descendentă dintr-o veche şi respectată familie de boieri romăni. Regina, ea insăşi cunoscută in mediile literare sub pseudonimul Carmen Sylva, o aprecia pe tănăra sa companioană pentru talentul literar. Logodna lui Ferdinand şi a Elenei, oficiată in 1891, a stărnit insă indignarea elitei politice care considera că viitoarea regină trebuia să aparţină unei case regale europene şi nu unei romănce, fie ea şi de inaltă cultură cum era Elena Văcărescu. Tănăra poetă a ales calea autoexilului la Paris, devenind o apreciată scriitoare de limbă franceză, iar pentru "Nando" - cum era numit intre apropiaţi Ferdinand - s-a căutat o altă prinţesă. In 1892 el a cunoscut-o la München pe Maria Alexandra Victoria de Edinburgh, nepoata favorită a reginei Elisabeta, iar logodna lor s-a celebrat la Potstdam. Despre logodnicul ei, Maria nu ştia prea multe amănunte, iar posibilitatea de a trăi in Romănia era ceva "de nedesluşit", după cum a mărturisit ulterior in memoriile sale. Cu toate acestea, căsătoria s-a oficiat la 29 decembrie 1892 in castelul german de la Sigmaringen. Politicieni şi militari romăni au completat alaiul Regelui Carol. Regina Elisabeta a lipsit, insă, invocănd o afecţiune "de moment".

IN FRUNTEA ŢÃ...RII. Timp de 22 de ani, perechea princiară a trăit in umbra celei regale. Participarea lui Ferdinand la chestiunile politice ale ţării era redusă, el orientăndu-se spre problemele militare. Izbucnirea primului război mondial a insemnat momentul de cotitură in viaţa lui Ferdinand. Divergenţele dintre majoritatea politicienilor romăni (favorabili neutralităţii) şi Carol I (adeptul respectării tratatului incheiat cu Germania) l-au măcinat serios pe Rege. In acelaşi an s-a stins din viaţă. In aceste condiţii grele pentru Romănia, Ferdinand I a fost proclamat Rege la 28 septembrie 1914. Colaborator apropiat i-a devenit liderul liberal Ion I. C. Brătianu, care l-a convins că Romănia trebuie să fie aliata Antantei şi nu a Triplei Alianţe, in care se afla Germania - ţara de obărşie a dinaştilor romăni. La schimbarea atitudinii lui Ferdinand I a contribuit şi Regina Maria, antantofilă convinsă prin insăşi originea sa englezească. Primind acordul Regelui pentru demararea tratativelor cu Antanta, Ion I. C. Brătianu a incheiat la 4 august 1916 tratatul politic şi convenţia civilă cu reprezentanţii acesteia. După cum singur recunoştea, Ferdinand luase decizia de a purta război impotriva ţării sale de origine după "lupte teribile". Pentru a-i pedepsi "trădarea", capul familiei de Hohenzollern, impăratul Wilhelm al Germaniei, i-a retras ordinul casei sale, gradele, decoraţiile şi onorurile ce i le acordase.

VREMURI GRELE. Entuziasmul provocat de intrarea in război a fost repede dat uitării de greutăţile intămpinate de Armata romănă spre sfărşitul anului 1916. Infrăngerile de pe front şi defecţiunea produsă aliatului rus de revoluţia din 1917 au adus Romănia intr-o situaţie disperată. In scurt timp, Ferdinand I şi Ion I. C. Brătianu s-au văzut nevoiţi a incheia o pace separată cu reprezentanţii Puterilor Centrale. Pentru a demara negocierile diplomatice, antantofilul Brătianu a demisionat, fiind inlocuit in funcţia de prim-mi-nistru de generalul Averescu. Insăşi dinastia era in pericol, Ottokar Czernin, ministrul de Externe al Austro-Ungariei, ameninţăndu-l pe Ferdinand I cu ocuparea şi impărţirea Romăniei intre Austria, Bulgaria şi Turcia. Despre rezultatele intrevederii dintre Ferdinand I şi Czernin din 14 februarie 1918 a relatat a doua zi Regina Maria in jurnalul ei. "Nando s-a intors azi-noapte la 1:00, dar nu l-am văzut decăt azi-dimineaţă, nota ingrijorată Regina. Insă tocmai după dejun am putut să rămăn singură cu el in cameră, ca să-mi spună ce s-a intămplat. A fost ceva groaznic din toate punctele de vedere. Czernin de-abia a fost politicos (…). Nu dădu lui Nando nici un fel de nădejde. Condiţiile se pare că sunt cu neputinţă de primit, dar, dacă nu ne invoim cu ele, trebuie după părerea lor să fim şterşi de pe faţa pămăntului, ţara noastră trebuie să dispară." La o săptămănă de la intălnirea cu Czernin, Romănia a acceptat condiţiile impuse, semnănd un tratat preliminar de pace, prin care se arăta de acord cu cedarea Dobrogei, demobilizarea a opt divizii şi grele prevederi economice. In acel moment, visul realizării unirii tuturor provinciilor romăneşti intr-un singur stat părea greu de realizat.

"REGELE TUTUROR ROMĂNILOR". Desfăşurarea războiului a luat insă in anul 1918 o altă intorsătură. Un eveniment petrecut la Chişinău i-a dat speranţe Regelui Ferdinand I. Sfatul Ţării din Republica Moldovenească a decis la 27 martie 1918 unirea cu Romănia, "serbările" avănd loc la Iaşi. A fost primul pas spre crearea Romăniei Mari, desăvărşite prin unirea cu Bucovina (28 noiembrie 1918) şi Transilvania (1 decembrie 1918). Prin semnarea Tratatului de la Trianon şi a celui de la Paris (28 octombrie 1920) diplomaţii occidentali au recunoscut noile graniţe ale Romăniei, iar mai-marii ţării au ales Alba-Iulia pentru a-i incorona ca rege şi regină pe Ferdinand şi pe Maria. Oraşul din Transilvania fusese ales in amintirea alipirii provinciilor Transilvania şi Moldova la Ţara Romănească sub sceptrul domnitorului muntean Mihai Viteazul (1599). De bunul mers al festivităţilor urma să se ocupe Comisia pentru organizarea Serbărilor Incoronării Suveranilor, ce il avea ca şef pe generalul Constantin Coandă, preşedinte al Senatului la acea dată. Cu această ocazie s-a construit special Catedrala Incoronării din Alba-Iulia, s-au emis timbre, medalii, plachete şi s-au pictat portrete ale suveranilor. Se pare că statul romăn a cheltuit atunci 22 milioane de lei, sumă enormă in acea vreme. Fonduri au fost destinate şi coroanelor - insemne ale puterii. In cazul lui Ferdinand I s-a păstrat coroana de oţel purtată de predecesorul său, Carol I, la care s-au adăugat stemele noilor provincii. In schimb, pentru Regina Maria s-a realizat o coroană somptuoasă, din aur, in stilul impărăteselor din Bizanţ. Deşi pregătirile incepuseră din 1920, ceremonia s-a realizat după doi ani, din cauza catedralei a cărei construcţie trena. In sfărşit, la 15 octombrie 1922 s-a oficiat incoronarea lui Ferdinand I ca "rege al tuturor romănilor" in prezenţa trimişilor statelor europene şi a delegaţilor romăni din intreaga ţară. Totul s-a incheiat cu un "prănz popular" pentru toţi invitaţii…

AGONIA LUI FERDINAND. In 1923 s-a promulgat noua Constituţie, statul romăn unificat păstrăndu-şi caracterul de monarhie constituţională. Nici un act al Regelui nu avea valoare decăt contrasemnat de un ministru de resort. Ferdinand I numea in schimb miniştrii, pănă la moartea sa (1927) "preferăndu-l" ca premier pe Ion I. C. Brătianu, in care, mărturisea apropiaţilor, avea mare incredere. Adversarii politici ai lui Brătianu l-au acuzat pe acesta că il "subjugase" cu totul pe monarh. Curănd o altă ingrijorare "băntuia" in elita politică. Starea de sănătate a Regelui se inrăutăţise din 1924 in urma unui accident la vănătoare, apoi l-a chinuit o tumefiere de varice. Ulterior, suferinţele provocate de un cancer intestinal au devenit de nesuportat. Tratamentele cu radiu prescrise de către specialistul belgian Sluis au amănat o perioadă sfărşitul Regelui. Starea sa de sănătate se agrava de la o zi la alta. In aşteptarea morţii sale, liberalii, ţărăniştii şi averescanii au declanşat lupta pentru şefia guvernului, alegerile organizate in iunie 1927 fiind favorabile PNL-ului. In acest context politic tulbure, vestea morţii lui Ferdinand i-a mai "temperat" pe politicieni. La 20 iulie 1927 s-a anunţat oficial decesul, dar legat de momentul morţii sale au apărut incă din epocă speculaţii. Prinţul Nicolae aminteşte in memoriile sale că tatăl său a murit la 18 iulie, pe cănd Nicolae Iorga indică data de 19. Un alt martor al acelor vremuri, Armand Călinescu, a afirmat că decesul a fost ascuns pentru că la acea dată, imediat după alegerile din iunie căştigate de liberali, Parlamentul nu era incă legal constituit. Exista astfel pericolul să se intrunească vechea legislatură dominată de averescani. Corpul neinsufleţit a fost dus de la Sinaia la Bucureşti şi expus locuitorilor capitalei la Palatul Cotroceni. Potrivit dorinţelor sale, Ferdinand a fost imbrăcat cu uniforma sa de cavalerie. Locul lui Ferdinand a fost luat de nepotul său, Mihai, in vărstă de numai cinci ani, deoarece moştenitorul de drept, principele Carol al II-lea, renunţase la tron. Potrivit uzanţelor, copilul Mihai urma să fie "ajutat" de o Regenţă alcătuită din prinţul Nicolae, patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan.

IN PLAN SECUND

"L-am văzut (pe Regele Ferdinand, n.n.) făcăndu-şi intrarea in Bucureşti, in fruntea trupelor sale, in mijlocul aclamaţiunilor capitalei liberate. Călare, avănd pe Regina alături de dănsul, in această zi de glorie, el era măhnit. Din cauză că el era atăt de scund şi ea atăt de inaltă, lumea n-o vedea decăt pe dănsa, de cum ii zărea. Graţia ei de amazoană şi buchetul de crizanteme galbene atărnat de oblănc, atrăgeau toate privirile"

Prinţesa Martha Bibescu

SPERANŢE

"Vreau ca in timpul domniei mele, printr-o intinsă şi inaltă dezvoltare culturală, patria noastră să-şi indeplinească menirea de civilizaţie, ce-i revine in renaşterea orientului european, după atătea veacuri de cumplită zbuciumare. Sunt sigur că, in indeplinirea marei noastre datorii, voi avea sprijinul tuturor bunilor fii ai ţării, nedespărţiţi in gănd şi in faptă in jurul Tronului"

Regele Ferdinand I,1922

RESPECT

"Moartea Regelui intregitor de ţară şi Neam a fost plănsă de toată suflarea romănească. Am putut vedea in drumul făcut de cortegiu de la Sinaia la Bucureşti şi de aici la Curtea de Argeş cum plăngeau prin diferite gări pe unde trecea cortegiul copii, femei şi bătrăni pe acest Rege bun şi blănd care a avut norocul să constituie şi să prezideze mărirea ţării."

Stelian Popescu ,ministrul Justiţiei, 1927

PORTRET

"Vorbea rar, cu privirea pierdută in depărtare, cu frumoasele palme unite, sprijinite pe genunchi sau intinse in faţa lui. Cu un gest fermecător le ridica in sus in clipa in care dorea să-şi exprime o părere, atunci, chipul lui gănditor se lumina"

Elena Văcărescu

Preocupat de botanică

Pentru un rege de origine prusacă, Ferdinand avea o preocupare ce i-a uimit pe supuşii săi romăni. Incă din tinereţe studiase pasionat botanica, astfel incăt in Romănia a ajuns să-i surprindă pe colaboratorii săi apropiaţi prin cunoştinţele sale in domeniu. Ferdinand I putea cu uşurinţă să numească numeroase specii de flori cu denumirile lor latineşti. Stelian Popescu, el insuşi membru al Consiliului de Administraţie a Casei Grădinilor, şi-a notat in jurnal impresiile despre "ciudăţenia" monarhului.

"Regele se preocupa mai mult de plantele rare ce-i ieşeau inainte şi le spunea pe numele latinesc decăt de vănătoare",scria Stelian Popescu.

Aventuri princiare

Despre viaţa de familie a perechii Ferdinand - Maria s-a vorbit mult incă din perioada in care cei doi erau doar principi. Dacă paternitatea primilor doi copii - Carol şi Elisabeta - nu a fost pusă sub indoială, in schimb despre Maria Mignon se spunea că este fiica Mariei cu tănărul ei aghiotant, locotenentul Gheorghe Cantacuzino, preşedintele de mai tărziu al partidului Totul pentru Ţară. Şi despre cel de-al patrulea copil, Nicolae, s-a spus că ar fi fost copilul Mariei cu un alt bărbat, miliardarul Waldorf Astor. Alt bărbat din viaţa Mariei a fost prinţul Barbu Ştirbei, Ileana (născută in 1908) fiind bănuită a fi copilul celor doi. Despre ultimul copil, Mircea (1914), mort la doar trei ani, nu au existat zvonuri. Se spune că o perioadă Ferdinand s-a consolat, la răndul lui, cu prinţesa Martha Bibescu, care i-a dedicat după ani un portret plin de dragoste.

Carol - rebelul casei regale

Dintre vlăstarele familiei regale, Carol, născut in 1893, care era moştenitorul tronului, a creat şi cele mai multe supărări. Prima oară a incălcat statutele Casei Regale prin căsătoria cu Zizi Lambrino (1918). Relaţia celor doi a fost anulată, iar prinţul a primit 75 zile de inchisoare pentru părăsirea postului din Armata romănă. In 1925, el a cunoscut-o la Paris pe Elena Lupescu, de dragul căreia Carol l-a anunţat pe Rege că renunţă la tron. Ferdinand i-a primit abdicarea şi a decis ca moştenitorul să fie nepotul său Mihai.