Ferenc Ilyes, terorizat de secretul mortii lui Marian Cozma

Momente absolut emoţionante duminică seară, la sfârşitul meciului Vezsprem ­ Ademar Leon, scor 28-26. Cei peste 5.000 de oameni prezenţi în sală au rămas minute în şir pe locuri pentru a-l ovaţiona pe cel care a fost Marian Cozma, al cărui chip trona pe un ecran.

La îndemnul căpitanului de echipă, sârbul Dejan Perici, jucătorii s-au strâns la mijlocul terenului, aşa cum fac handbaliştii, după care au izbucnit în plâns. Apoi, într-un gest de solidaritate jucători ­ spectatori, handbaliştii au trecut prin dreptul tribunelor şi au bătut palma cu toţi cei aflaţi în primele rânduri.

Printre ei şi ultimul român rămas la echipă, Ferenc Ilyes, acum naturalizat maghiar. Acesta a fost susţinut din tribună şi de câţiva prieteni de la Odorheiul Secuiesc. După ce s-a despărţit de ei a acceptat să stea de vorbă cu Jurnalul Naţional, cu o singură condiţie: "Vorbim doar despre meci".

• Jurnalul Naţional: Felicitări, Feri! Cum de aţi reuşit să vă mobilizaţi după o săptămână atât de grea?

Ferenc Ilyes: Pentru noi a contat foarte mult să câştigăm acest meci, tocmai pentru că voiam să-i dedicăm lui Marian victoria. Aşa îi promisesem tatălui lui Marian când am fost la Bucureşti, la înmormântare.

• Nu v-a fost greu cu acest drum dus-întors până la Bucureşti, în perspectiva meciului?

Din contră, ne-a întărit. Am rămas foarte impresionat de ce am putut să văd la această înmormântare. E prima oară când am asistat la o înmormântare ortodoxă. M-a surprins şi faptul că şi televiziunile din Ungaria au transmis-o. Bine că am fost toţi, că altfel nu ştiu dacă rezistam.

• Chiar aşa, ce s-a întamplat când v-aţi strâns roată după meci, după care aţi izbucnit în plâns?

Când am fost la Bucureşti am fost la masă la un restaurant, unde a venit şi tatăl lui Marian. Acolo, el a întins mâna alături de noi, jucătorii, şi a strigat alături de noi: "Victorie". După meci, căpitanul de echipă, Perici, ne-a strâns pe toţi, şi în loc de "haira Veszprem", ne-a zis "aceasta e victoria lui Marian, e pentru el, pentru familia lui şi pentru toţi cei care l-au iubit". A fost un discurs spontan, venit din inimă. Imediat ne-au dat lacrimile, pentru că pentru el ne dorisem această victorie. Sunt sigur şi că s-a văzut clar acest lucru, deoarece la Vezsprem Marian nu va fi uitat niciodată.

• Tu ai fost cu el în seara aceea blestemată...

Ţi-am zis că nu vreau să vorbesc despre lucrul acesta.

• Ţi-a interzis cineva de la club sau de la Poliţie?

Nu, dar e de ajuns că am pierdut un prieten, ce rost mai are să povestesc ce s-a întâmplat.

• Este foarte important, pentru că sunt multe versiuni şi opinia publică trebuie să ştie adevărul.

De ce nu-i întrebi pe alţii?

• În afara ta, a lui Marian, a sârbului şi a croatului, cine a mai fost?

.............

• De ce nu vrei să ne ajuţi să lămurim acest mister?

Mie îmi e suficient că am vorbit cu tatăl lui şi i-am povestit lui tot ce s-a întâmplat. Restul nu mai are importanţă.

• Contează, pentru că acest caz s-ar putea muşamaliza.

Poate că într-o zi voi spune mai multe. Acum nu e momentul. E mai bine aşa.

• E adevărat că Marian a murit în braţele tale?

Nu pot să-ţi răspund.

• Spune-mi măcar dacă Marian a fost victima unei întâmplări sau dacă a fost ceva premeditat.

Nici asta nu pot să-ţi spun, dar îţi dau un sfat. Încearcă să ai grijă de tine.

• Tu din vară pleci de la Vezsprem?

Da, urmează să mă transfer la Lemgo, în Germania. Scuză-mă, dar acum trebuie să plec.