x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Festivalul Brânzei şi Pastramei

Festivalul Brânzei şi Pastramei

de Elena Stan    |    28 Sep 2008   •   00:00
Festivalul Brânzei şi Pastramei

RĂVĂŞITUL OILOR ● Două zile de sărbătoare la Bran
Branul îmbracă straie de sărbătoare timp de două zile, pentru a primi cum se cuvine bârsanele de la munte. Turiştii ajunşi în zonă pot degusta mâncăruri tradiţionale româneşti, diferite sortimente de brânzeturi şi pot cumpăra obiecte de artizanat.



RĂVĂŞITUL OILOR ● Două zile de sărbătoare la Bran
Branul îmbracă straie de sărbătoare timp de două zile, pentru a primi cum se cuvine bârsanele de la munte. Turiştii ajunşi în zonă pot degusta mâncăruri tradiţionale româneşti, diferite sortimente de brânzeturi şi pot cumpăra obiecte de artizanat.

Muzică şi voie bună, precum şi degustări de preparate specifice, mai ales pastramă de oaie şi bulz, însoţite de un pahar cu must abia făcut. Zilele acestea, iubitorii naturii şi ai sărbătorilor rustice sînt aşteptaţi la Bran, pe Platoul Inima Reginei, unde are loc Răvăşitul Oilor şi Festivalul Brânzei şi Pastramei. “Tradiţie cu o vechime de 40 de ani, Răvăşitul Oilor ia o amploare tot mai mare de la an la an. Aceasta este cea de-a patra ediţie a Festivalului Brânzei şi Pastramei”, ne-a explicat Maria Stoian.
GASTRONOMIE. Produsele din brânză sunt cele mai căutate de turiştii veniţi la festival

ACŢIUNI. Festivalul a debutat ieri cu o expoziţie gastronomică având diverse sortimente de brânză şi pastramă, turiştii putând achiziţiona produse la preţuri bune, de producător. Petrecerea a continuat spre seară cu o serbarea câmpenească. Astăzi, are loc o expoziţie de animale în aer liber, în cadrul căreia se vor prezenta mai multe rase de ovine. Aici vor avea loc vânzări şi schimburi de berbeci, urmând ca, la final, să se aleagă cele mai frumoase exemplare. Evenimentul va continua cu o expoziţie canină, la încheierea căreia cei mai frumoşi câini ciobăneşti vor fi premiaţi. Gurmanzii nu sunt uitaţi, deoarece pot degusta foarte multe feluri de brânză şi pastramă, iar cele mai reuşite produse vor fi premiate. Încheierea festivalului din această seară se face printr-o serbare câmpenească de neuitat, astfel încât turiştii să îşi dorească să revină şi anul următor, atunci când oile se întorc de la munte. Persoanele ajunse la Bran pot cumpăra de la meşterii populari numeroase obiecte făcute manual, cum ar fi vase de ceramică, obiecte de port popular, carpete, sculpturi, ţesături, blănuri şi multe altele.
CONCURS. Cele mai gustoase preparate au fost premiate

ORGANIZATORI. Evenimentul a fost posibil cu sprijinul autorităţii locale, ANTREC, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Braşov, Asociaţia Crescătorilor de Animale din zona Bran şi Asociaţia Cofetarilor şi Bucătarilor din România, precum şi al Poiana Negri. De asemenea, participă şi Ministerul Turismului, cu un stand cu pliante şi materiale de promovare a diverselor regiuni din România. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va fi prezent cu ultimele noutăţi despre programele de finanţare europeană, inclusiv la pensiuni.

Tradiţie respectată la sate

Coborârea oilor de la munte este un vechi obicei ce se marchează printr-un eveniment deosebit. După o vară de stat sus la munte, în grija ciobanilor, mioarele sunt coborâte în sat şi redate stăpânilor de drept, însă mai grase şi mai sănătoase. O dată cu înapoierea oilor, proprietarii primesc şi porţia de brânză cuvenită. Pe vremuri, acest ritual era cunoscut şi văzut numai de locuitorii satelor, însă acum poate fi observat şi de turişti. Răvăşitul oilor este de fapt o sărbătoare simbolică, ce marchează sfârşitul anului pastoral.

×
Subiecte în articol: eveniment