x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Fete de aur medalii de argint

Fete de aur medalii de argint

de Vicentiu Neagoe    |    Mihai Igirosanu    |    19 Dec 2005   •   00:00

Intreaga Romanie s-a aflat cu sufletul alaturi de fetele echipei de handbal, care au avut un parcurs stralucit la Campionatul Mondial. Finala cu Rusia a fost pierduta, 23-28, dar performanta romancelor le-a adus stima si iubirea intregii tari. Lacrimile minunatelor sportive au fost si ale noastre.

In fata a 15.000 de spectatori, printre care s-au aflat presedintele Romaniei, Traian Basescu, si premierul Calin Popescu Tariceanu, nationala noastra a pierdut finala in compania echipei tarii-gazda, Rusia, scor 23-28 (12-17).

Inceputa extraordinar, cu 2-0 dupa doar un minut de joc, finala de la Sankt Petersburg avea sa continue nefericit pentru tricolore. Revenite dupa soc si biciuite de urletele antrenorului Trefilov, rusoaicele au pus stapanire pe meci.

BUCURIA SUCCESULUI. In ciuda esecului din finala, fetele noastre au savurat castigarea trofeului cuvenit locului doi, ridicat de Steluta Luca

DOMINARE. La pauza, handbalistele gazda conduceau cu 17-12 si era clar ca doar o minune mai putea intoarce soarta partidei. Repriza secunda n-a insemnat decat o agonie pentru elevele lui Gheorghe Tadici si Dumitru Musi, iar victoria din final a Rusiei a parut un deznodamant firesc.

PRESEDINTE. In "Palatul de Gheata" de la St. Petersburg, fetele noastre au fost incurajate de primii doi oameni ai Guvernului, presedintele Traian Basescu si prim-ministrul Calin Popescu Tariceanu, ajunsi in sala cu trei minute dupa startul intalnirii. La final, seful statului a coborat pe parchet si le-a imbratisat pe tricolore, incercand sa le consoleze dupa ratarea titlului mondial.

BONUS. Cu cateva ore inaintea finalei, un consilier al presedintelui Basescu l-a anuntat pe presedintele FR de Handbal, Cristian Gatu, ca Guvernul va ridica premiul cuvenit jucatoarelor pentru cucerirea medaliilor de argint la 30 de miliarde de lei , pana la 150 de milioane de persoana. Daca deveneau campioane mondiale, romancele ar fi primit 60 de miliarde. Portarul Luminita Hutupan si extrema stanga Valentina Ardean-Elisei au fost alese in echipa Campionatului Mondial.

SERBIA. In finala mica, Ungaria s-a impus cu 27-24 in fata Danemarcei, cucerind medaliile de bronz. Tot ieri, la St. Petersburg, a avut loc tragerea la sorti a play-off-ului pentru calificarea la Campionatul European 2006, din Suedia. Romania va evolua contra puternicei selectionate a Serbiei, care nu a participat insa la "mondialele" din Rusia.

SATISFACTIE
"Atat s-a putut. Ar fi bine daca am fi prezenti la toate turneele finale, acolo unde se impart medaliile" - Gheorghe Tadici

FERICIRE
"M-am gandit doar sa cucerim medaliile de aur, nu ca o sa fiu cea mai buna extrema" - Valentina Ardean-Elisei

GATU A ZBURAT CU AVIONUL
Calificarea fetelor in finala mondiala l-a determinat pe Cristian Gatu (foto), presedintele FR de Handbal, sa uite de teama pe care o are fata de zborul cu avionul. "N-am crezut vreodata ca, la 60 de ani, mai ajung sa urc intr-un avion, dupa ce am trait o experienta nefasta acum 19 ani si am jurat ca nu o sa mai fac asta. Dar fetele noastre, prin performanta pe care au obtinut-o, m-au obligat sa renunt la superstitii si sa vin in Rusia pentru a fi alaturi de ele", a declarat Gatu ieri-dimineata, la sosirea in Rusia. Dupa aterizarea la St. Petersburg, Cristian Gatu a glumit, spunand ca de fapt nu i-a fost niciodata frica de avion si de pericolul ciocnirii in aer cu o alta aeronava. Liderul federatiei a avut grija sa cumpere ciocolata si sampanie pentru minutele de dupa meci si pentru drumul de intoarcere acasa. In acelasi avion a calatorit si presedintele ANS, Florian Gheorghe, care a declarat ca premiile cuvenite handbalistelor vor fi dublate, "indiferent de locul ocupat de fete". Potrivit legii, pentru o medalie de aur la un Campionat Mondial de seniori, sportivii romani sunt premiati cu 150 de milioane de lei, in timp ce pentru ocuparea locului doi, acestia urmeaza sa primeasca suma de 100 de milioane. Legea prevede ca, pentru castigarea titlului Mondial, premiile pot fi suplimentate sau, cel mult, dublate.

FETELE TREBUIE SA DEA TONUL
"A fost un meci extraordinar, memorabil" au apreciat, aseara, la unison, la intoarcerea de la Sankt Petersburg, presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu-Tariceanu. "Din punctul meu de vedere, marele succes al echipei Romaniei a fost ca a jucat finala", a comentat Basescu. Seful statului a sustinut ca rezultatul dovedeste eficienta sistemului actual de finantare a sportului. Cuvantul de final i-a revenit premierului, care a urat baietilor sa imite selectionata feminina. (Aniela Nine)

SUCCES ISTORIC
Semifinala de sambata, contra Ungariei, a fost una plina de tensiune, dar cu un final emotionant si fericit. Romania a invins cu 26-24 (15-14), iar portarita Tereza Tamas-Paslaru a fost jucatoarea decisiva, prin paradele exceptionale din finalul meciului. "Sunt mandru de aceste fete. Mi-au produs multa satisfactie si fericire. De 31 de ani trudesc in handbal. Am dat multe valori si acum am ajuns la apogeu", a declarat dupa meci, cu lacrimi in ochi, antrenorul Gheorghe Tadici.

COMPLEX SFARAMAT
Pe langa calificarea in finala, victoria de sambata a adus si daramarea unui veritabil complex pe care handbalistele noastre il aveau in fata Ungariei. "Tricolorele" s-au impus dupa 32 de ani in fata adversarelor maghiare. Ultima victorie in fata vecinelor de la vest a fost realizat la Campionatul Mondial din 1973, cand echipa Romaniei a obtinut medaliile de argint.

DUPA 15 ANI
Succesul handbalistelor pregatite de Gheorghe Tadici a scos sporturile romanesti de echipa dintr-o adanca gaura neagra. Ultima performanta notabila a fost obtinuta in 1990, cand echipa masculina de handbal a cucerit medaliile de bronz la Campionatul Mondial gazduit de Cehia. De atunci, nici o echipa a Romaniei nu s-a mai aflat vreodata in prim-planul vreunei competitii mondiale sau europene de mare anvergura. La feminin, Romania are in palmares doua titluri mondiale la "tineret", in Brazilia, la Arcaju (1995) si in China, la Beijing (1999).

CAMPIOANE IN 1962
Reprezentativa feminina de handbal a iesit campioana mondiala in urma cu 43 de ani, cand, pentru prima oara, s-a renuntat la formula de handbal in 11, reducandu-se la 7 numarul jucatoarelor, formula valabila si astazi. Competitia din 1962 a fost gazduita chiar de Bucuresti, in fosta "groapa" a Facultatii de Drept. Elevele antrenorilor Constantin Popescu-Pilica si Nicolae Nedef au invins in finala echipa Danemarcei, cu scorul de 8-5.

ARGINT IN 1973
Dupa 11 ani de la titlul cucerit acasa, handbalistele romance si-au mai trecut in palmares o performanta de seama. La cea de-a 5-a editie a Campionatul Mondial desfasurat in Iugoslavia, "tricolorele" au pierdut finala, cu scorul de 11-16, in fata reprezentativei tarii-gazda.
×
Subiecte în articol: eveniment mondial finala