x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Fiica revolutionarului Che Guevara cauta bani sa vina in Romania

Fiica revolutionarului Che Guevara cauta bani sa vina in Romania

10 Noi 2004   •   00:00

EXCLUSIV
Aleida, fiica legndarului revolutionar si simbol argentinian Ernesto "Che" Guevara, spune ca romanii sunt niste oameni deosebiti, iar poporul nostru are traditie in ceea ce priveste lupta pentru dreptate sociala si nationala. Ambasador mondial al pacii, ea asteapta doar o invitatie si un sponsor pentru a ajunge la Bucuresti, unde vrea sa aduca si celebra motocicleta a tatalui sau.

Sa lupti pentru a nu te simti umilit vreodata

Romanii sunt niste oameni deosebiti, iar poporul roman are traditie in ceea ce priveste lupta pentru dreptate sociala si nationala. Acestea sunt cateva dintre aspectele pe care Aleida Guevara, fiica celebrului revolutionar argentinian Che Guevara, le-a declarat intr-un interviu acordat la Londra corespondentului Jurnalului National.
VASILE ARCANU - Giurgiu

Click pentru a mari imaginea
ADMIRAT SI TEMUT. Che Guevara nu va fi uitat intrucat el a reusit sa raspandeasca spiritul revolutiei nu numai in Cuba, ci si in mai multe locuri pe planeta
Aleida si Camilo, doi dintre copiii lui Ernesto "Che" Guevara, ar accepta cu placere invitatia de a vizita plaiurile mioritice. Atat dr. Aleida Guevara - medic pediatru, cunoscut militant pentru drepturile omului, cat si fratele sau, Camilo Guevara - faimos artist plastic si fotograf, autor a numeroase expozitii pe intreg mapamond, ar putea vizita Romania, singurul impediment fiind lipsa unor sponsori care sa contribuie la cheltuielile de transport.

Camilo promite sa aduca in Romania, pentru a fi expusa, celebra motocicleta a lui "Che", cu care acesta, in urma cu 50 de ani, alaturi de Alberto Granado a traversat America Latina - calatorie ce a inspirat producatorii filmului "The Motorcycle Diaries".

Odraslele lui "Che" Guevara au auzit numai lucruri frumoase despre romani si despre Romania, de pilda, recent, Asociatia Romanilor din Austria, prin intermediul doamnei Romanasu, a facut o substantiala donatie Fundatiei patronate de Camilo Guevara, constand in medicamente de prima necesitate pentru copiii astmatici din Cuba.

AMBASADORUL MONDIAL AL PACII. Pe Aleiditia sau Aliusa, cum o alinta marele Che, am cunoscut-o cu cateva zile in urma, la Londra, la lucrarile Forumului Social European. Este o persoana modesta, am putea spune chiar una obisnuita. Sarmul sau, cat si mesajul pe care-l transmite atunci cand vorbeste au lasat cu gura cascata o multime de oameni, peste o suta de mii de europeni, sositi special la aceasta manifestare. Manata de intentii nobile, Aleida Guevara cutreiera pamantul, de aceea a venit la Londra in mijlocul unei delegatii cubaneze destul de numeroase. Prezenta ei a fost salutata in grandioasa Catedrala Southwark de insusi primarul Londrei, Ken Livingstone, la randul sau, un neinfricat pacifist, care ori de cate ori are prilejul se declara, pe fata, impotriva participarii trupelor britanice la razboiul din Irak, dar si un redutabil opozant al presedintelui Bush. Pe data de 15 octombrie, in Friends Meeting House din Bloomsbury, peste 700 de persoane au participat la cuvantarea Aleidei despre cel care i-a fost parinte, Che Guevara, alaturi de ea cuvantand Richard Gott si Steve Wilkinson. In Great Hall, din Alexandra Palace, a vorbit in termeni duri la adresa imperialismului Statelor Unite, alaturi de George Galloway de la "Weekly Workwer" - oficiosul Partidului Comunist Englez.

"JOS MAINILE DE PE CUBA". Seara tarziu, Aleida a ridicat din nou tonul, de aceasta data la seminarul organizat de Cuba Solidarity Campain - pe tema "Jos mainile de pe Cuba", la care au fost de fata peste 500 de persoane. Au mai rostit alocutiuni medicul cubanez Raul Van Troi Navarro, Katrien Demuynck, de la Belgian Solidarity Campaign, si directorul Cuba Solidarity Campaign, Rob Miller.In fine, in ultima zi, duminica, 17 octombrie, Aleida s-a aflat in fruntea celor peste 100.000 de persoane participante la marsul pentru pace, care a pornit din Rusell Square si a parcurs itinerariul Waterloo Bridge, Westminster Bridge, Past Downing Street, punct final Trafalgar Square, unde totul a culminat cu un concert. Impreuna cu Aleida s-a aflat si grupul Nueva Trova insotit de cantaretul Gerardo Alfonso, veniti special din Cuba.
A MIS HIJOS
"Si alguna vez tienen que leer esta carta, será porque yo no est... entre Uds. Casi no se acordarán de mi y los más chiquitos no recordarán nada. Su padre ha sido un hombre que actÃşa como piensa y, seguro, ha sido leal a sus convicciones. Crezcan como buenos revolucionarios. Estudien mucho para poder dominar la t...cnica que permite dominar la naturaleza. Acu...rdense que la revoluci"n es lo importante y que cada uno de nosotros, solo, no vale nada. Sobre todo, sean siempre capaces de sentir en lo más hondo cualquier injusticia cometida contra cualquiera en cualquier parte del mundo. Es la cualidad más linda de un revolucionario. Hasta siempre hijitos, espero verlos todavía. Un beso grandote y un gran abrazo de Papá"
COPIILOR MEI
"Daca vreodata trebuie sa cititi aceasta scrisoare va fi pentru ca eu nu voi mai fi printre voi. Aproape ca nici n-o sa va mai amintiti de mine si cei mai micuti nu-si vor mai aminti nimic. Tatal vostru a fost un om care a actionat dupa cum a gandit si, sigur, a fost loial convingerilor sale. Cresteti ca buni revolutionari. Studiati mult pentru a putea stapani tehnica care domina natura. Amintiti-va ca revolutia este cea mai importanta si ca fiecare dintre noi, singuri, nu valoram nimic. Peste toate astea, sa fiti mereu capabili sa simtiti cea mai profunda nedreptate comisa impotriva oricui si in oricare parte a lumii. Este cea mai frumoasa calitate a unui revolutionar. Adio, copilasi, sper sa va mai vad! Un sarut urias si o mare imbratisare de la tata"

"E timpul actiunii impotriva tuturor nedreptatilor…"

Click pentru a mari imaginea
INTENTII NOBILE. Aleida Guevara cutreiera pamantul impartind mesaje de pace

Jurnalul National: Ce a insemnat pentru tine, fata marelui revolutionar, ultima scrisoare a tatalui tau? Poate fi ea considerata un testament al lui Che?
Aleida Guevara: Pentru mine si pentru fratii mei, dar chiar si pentru toti admiratorii marelui revolutionar Che Guevara, si ma refer in primul rand la tinerii zilelor noastre, aceasta ultima scrisoare a tatalui meu reprezinta in primul rand un gest de mare noblete - caracteristica majora a sufletului sau - o incurajare, dar si un indemn la responsabilitate si la un angajament de a nu te multumi doar cu ceea ce-ti ofera viata. Principalul e sa lupti pentru a nu te simti umilit vreodata. Numele Che Guevara, celebrul luptator deopotriva admirat si temut pentru curajul sau, nu va fi dat niciodata uitarii tocmai pentru ca el a reusit sa pastreze viu spiritul revolutiei, transmitandu-l nu doar in Cuba, ci in mai multe locuri de pe planeta.

Esti considerata "un ambasador mondial al pacii", pentru ce pledezi?
Dupa mine, orice om orbit de dorinta de putere face anumite lucruri prin care incalca drepturile elementare ale celorlalti. Deci, sunt, in primul rand, impotriva celor orbiti de putere, indiferent ca aceasta este de natura politica sau mai stiu eu de care. Despre SUA…

Ce parere ai despre politica promovata de actualul presedinte al SUA?
Faptul ca refuza sa justifice masacrul pe care l-a ordonat in Irak si pe care nu-l mai poate controla sau opri, dar si in alte zone de pe glob, bunaoara mentinerea si luarea de noi masuri - draconice - as putea spune, in embargoul inuman impus poporului cubanez, lasa sa se inteleaga ca este un om lipsit de exercitiul democratiei. Dupa cum se stie, in spatele acestor actiuni stau anumite afaceri murdare. Pana la urma adevarul va iesi la iveala si el impreuna cu acolitii sai vor fi judecati de umanitate. Numai ca noi nu trebuie sa asteptam acest lucru, ci trebuie sa cerem tuturor fortelor progresiste sa ia atitudine. … Si Romania

Iti spune ceva numele Romania?
Traditia poporului dumneavoastra in ceea ce priveste lupta pentru dreptate sociala si nationala imi este cunoscuta. Miscarea de stanga din Romania s-a bucurat pana nu demult de apreciere. La fel de bine imi sunt cunoscute si actiunile unor romani generosi care au fost si sunt alaturi de poporul cubanez, oferind medicamente pentru copiii bolnavi de astm. Cred ca un om generos, care este alaturi de cel cu probleme, este un om deosebit. Romanii sunt deci niste oameni deosebiti.

Daca vei fi invitata in Romania vei accepta sa calci pe pamantul romanesc?
Eu calatoresc foarte mult. Accept toate invitatiile pentru ca ma onoreaza. Desigur, daca voi primi o invitatie din Romania o voi accepta. Singura problema care se pune, daca va fi invitat si Camilo, cu o expozitie de a sa, si cu motocicleta tatalui nostru, va fi aceea de ordin financiar, pentru ca deplasarea noastra peste Ocean cu atatea bagaje este una foarte costisitoare.

Doresti sa le transmiti ceva romanilor?
Sa ne ferim de ideile preconcepute ale unei lumi in care domina frica de cel puternic. Respectul pe care-l datoram este cel fata de lege, dreptate si adevar. Vointa nu este totuna cu destinul. Destinul ni-l cladim noi daca avem vointa. Istoria se scrie de catre oamenii energici, curajosi si cu principii. Daca luptam, destinele noastre nu vor fi controlate. Lupta noastra trebuie sa fie indreptata pe linia si din dorinta de a ne controla propriul destin.

El Comandante Ernesto "Che" Guevara, un nume inconjurat de o aura de mit

Click pentru a mari imaginea
PRIETENIE PE VIATA. Presedintele cubanez, Fidel Castro, spunea la moartea lui Guevara: "…Ai disparut fizic, insa nu te vom putea uita niciodata…"
Unul dintre legendarii luptatori pentru justitie sociala, ce se bucura de apreciere mondiala, este fara indoiala Ernesto Rafael Guevara Lynch. Faimosul "Che" s-a nascut pe 14 iunie 1928 in Spitalul Centenario din localitatea argentiniana Serna, situata in provincia Santa Fe. Parintii sai, arhitectul Ernesto Guevara Linch, descendent dintr-o familie spaniolo-irlandeza, si Celia Guevara de la Serna de la Losa, ce provenea dintr-o familia instarita, i-au transmis pasiunea pentru operele lui Karl Marx, Friedrich Engels, Sigmund Freud si Alfred Adler. L-au mai urmat alti patru frati si surori: Roberto, Celia, Ana María si Juan Martín.

STUDII. In 1942 incepe studiile secundare la Colegiul National "Dean Funes", din Cordoba, localitate aflata la 45 de kilometri de Alta Garcia. Che Guevara a studiat medicina in 1947, pe care o va absolvi in 1953, luandu-si chiar doctoratul la Universitatea din Buenos Aires, probabil, sunt de parere biografii sai, influentat de nefasta experienta de bolnav astmatic. Dupa o perioada petrecuta in La Paz, Bolivia, se stabileste in Guatemala, unde va lucra ca fotograf si ca scriitor de articole arheologice despre culturile inca si maya. In timp ce lucra la "General Hospital", in 1955, il va intalni pe Fidel Castro si impreuna vor pregati revolutia cubaneza, studiind si antrenandu-se militar. Este momentul in care a fost declansata cariera de revolutionar a lui Guevara. In urma absolvirii acestui "curs", capitanul Alberto Bayo il va declara ca fiind cel mai bun, alocandu-i numele "Che", nume care ii va aduce celebritatea.

CETATEAN CUBANEZ. In 1955 paraseste Mexicul pentru a lua parte la rasturnarea colonialismului din Cuba, la inceput ca doctor, apoi ca ofiter comandant. Dupa alungarea dictatorului Batista (la finele anului 1958), in februarie 1959, primeste titlul de cetatean cubanez. Dupa revolutie a fost seful Institutului National pentru Reforma Agriculturii, presedintele Bancii Nationale, ministrul Industriei si membru al Comitetului National al Planificarii din Cuba. In 1964 il gasim, ca sef al delegatiei, la Conferinta Organizatiei Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare de la Geneva din Elvetia. Intreprinde vizite de stat in Franta, Algeria, Cehoslovacia, Iugoslavia si URSS.

In decembrie prezideaza Adunarea Generala a ONU, de la New York. O buna bucata de timp va locui si in Africa (1965), unde va incerca sa fondeze Conferinta Tricontinentala, un organism ce avea drept scop incurajarea luptelor de gherila din Africa, Asia si America de Sud, pentru instalarea unui regim comunist. Viziteaza China, Mali, Congo, Guineea, Ghana, Dahomey, Tanzania, Egipt, Algeria. In 1966 revine in Cuba. Pe 3 noiembrie soseste in La Paz, dupa ce trecuse prin Madrid si Sao Paulo. Intra clandestin in Bolivia, ca functionar peruan, sub pseudonimul Adolfo Mena Gonzales, ca functionar al Organizatiei Statelor Americane. Asupra sa mai avea un pasaport uruguayan pe numele Ram"n Benítez Fernandez. Pe 7 noiembrie il gasim in localitatea ÑancahuasÃş, unde cu un grup de combatanti bolivieni, cubanezi si de alte nationalitati fondeaza Armata de Eliberare Nationala a Boliviei.

"COMANDANTUL RAMON". Intra si in Columbia, aici va fi cunoscut drept "comandantul Ramon" si "Fernando el sacamuelas". Dupa numeroase confruntari cu fortele militare boliviene, este tradat, apoi prins - din cauza unei severe crize de astm - si executat de catre soldatii bolivieni - aflati la ordinele agentilor CIA. Pe 8 octombrie 1967, intr-o duminica, la ora 13:10, in micuta scoala a oraselului La Higuera, din provincia Chuquisaca.

Pe 18 octombrie 1967, in Piata Revolutiei, din Havana, Fidel Castro informa cei peste 500.000 de cubanezi prezenti de moartea comandantului Ernesto Che Guevara, prin celebrele cuvinte: "… Imaginea si idealurile tale au ramas prezente in noi…"

FEMEILE SI COPIII DIN VIATA LUI
Che Guevara a avut doua sotii legitime, insa a avut si o aventura, in urma careia s-a ales cu inca un copil. Prima sotie a fost Hilda Gadea Acosta, o peruana, cu care se pare ca ar fi fost camarad de arme la asaltul cazarmii Moncada si cu care s-a casatorit pe 8 august 1955 la Tepotzotlán, o localitate in apropiere de Mexico. Pe 15 februarie 1956 se naste rodul dragostei lor, primul nascut, Hilda Guevara Gadea. In martie 1958, Ernesto avea sa cunoasca la Escambray o tanara cubaneza de 22 ani, Aleida March Torres, si pe 2 iunie 1959 va fi consfintit mariajul dintre cei doi, dupa ce a fost pronuntat divortul de Hilda Gadea, pe 22 mai 1959. Pe 17 noiembrie 1960 se naste, la Havana, Aleida Guevara March. Pe 20 mai 1962 vede lumina zilei fiul sau, Camilo, botezat astfel ca omagiu pentru bunul sau tovaras Camilo Cienfuegos, care a murit intr-un accident aerian. Vine la rand Celia, nascuta pe 14 iunie 1963, al patrulea copil al lui Che, al treilea si totodata ultimul cu Aleida. Numele Celia a fost pus in amintirea mamei lui Che. Pe 19 martie 1964 vine pe lume Omar Perez, fructul unei idile intre Ernesto Che Guevara si Lidia Rosa L"pez. Aleida este medic pediatru, Camilo, om de cultura, iar Celia lucreaza in domeniul cercetarii biologiei, oceanograficei si al ecologiei marine la Acvariul National al Cubei din Havana.
×