x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special "Filaj la procuror" - "Spălarea" ministrului David

"Filaj la procuror" - "Spălarea" ministrului David

de Carmen Vintila    |    Razvan Belciuganu    |    05 Dec 2007   •   00:00
"Filaj la procuror" - "Spălarea" ministrului David
Sursa foto: KARINA KNAPEK/

Comisia de Apărare din Camera Deputaţilor a dat crezare lui Cristian David, care a spus că filajul făcut asupra procurorului Marian Sintion a fost "legal". In urmă cu o lună, ministrul declara că nu a fost nici un motiv ca magistratul să fie urmărit şi invoca o "răzmeriţă" in serviciul secret.



Comisia de Apărare din Camera Deputaţilor a dat crezare, in unanimitate, motivelor invocate de ministrul Cristian David pentru justificarea urmăririi consilierului său, procurorul Marian Sintion.


Ministrul a ţipat ca din gură de şarpe că gestul de poliţie politică surprins in flagrant de Jurnalul Naţional este "legal". Dar Cristian David n-a mai pomenit nimic de "răzmeriţa" pe care o inventase la nivelul serviciului secret al Internelor acum o lună, imediat după filaj. A spus atunci şi la "Marius Tucă Show" şi la BBC că Marian Sintion a fost o victimă a scenariului unor membri ai DGIPI de la nivelul 2 şi 3. Mai mult, la BBC, Cristian David işi argumenta teoria complotului: "Nu există nici un motiv real pentru ca el să fie supravegheat. Toată povestea aceasta este cusută cu aţă albă". Dar ieri ministrul s-a sucit.


EXPLICAŢIE PUERILÃ.... "Acţiunea a fost una desfăşurată in concordanţă cu normele interne, cadrul legal existent şi nu sunt din acest punct de vedere nici un fel de dubii. Motivele filajului ţin de asigurarea protecţiei interne. Sintion era angajatul Serviciului de informaţii şi in această calitate avănd drepturi şi obligaţii", a susţinut previzibil David in faţa deputaţilor. "In anumite situaţii, Serviciul poate dispune măsuri care să asigure protecţia internă atăt la nivel individual, căt şi la nivel informativ şi instituţional. Protecţia internă nu presupune o informare prealabilă şi nu este o măsură pe care am dispus-o eu, ci Direcţia de protecţie internă", a intărit ministrul. Apoteotic şi in contradicţie cu declaraţiile anterioare, Cristian David a subliniat că "motivele care au stat la baza filajului au fost temeinice la momentul respectiv".

×
Subiecte în articol: special david