Flăcări in noapte

Acest caz a fost rezolvat şi este relatat de colonelul (r) Dumitru Bucur, fost şef al Biroului criminalistic din cadrul Miliţiei judeţului Bihor.


21 octombrie 1978. Am revenit in comuna Ineu cănd noaptea era stăpănă peste aşezare. Sub cerul de toamnă orchestra nevăzută a greierilor işi trimitea ţărăitul, mereu acelaşi, spre covorul de stele. Rar, liniştea era destrămată de lătratul plictisit al unui căine. Probabil aşa arătase comuna şi in noaptea precedentă, cănd cunoscuse două evenimente ce i-au zguduit profund pe paşnicii săi locuitori.

Mai multe căpiţe de făn luaseră foc, iar flăcările ameninţau să mistuie şi casele din jur.

Din declaraţiile unor persoane rezulta că, inainte de a se produce focul, au auzit căţiva căini lătrănd, ceea ce i-a făcut să emită ipoteza prezenţei in comună a unui străin. Alţii au afirmat contrariul. Adică, nici vorbă de lătratul căinilor.

Cert era doar faptul că nu putea fi vorba de o neglijenţă. Focul fusese consecinţa unui act criminal. Intre probele ridicate găsisem un rest de material textil care emana un iz de benzină. Era mai mult ca sigur ceea ce rămăsese din torţa folosită la aprinderea căpiţelor. Urmele ridicate atestau că autorul incendiului a purtat cizme din cauciuc.

"Mama a fost omorătă"

In toiul frămăntărilor noastre cu privire la motivaţia abjectei fapte şi la posibilul ei autor, in sediu a intrat valvărtej un tănăr.

Mama a fost omorătă!... Casa ii numai sănge...

Vorbele lui disperate, gătuite, ne-au făcut să ne ridicăm in picioare. Ne-am uitat unii la alţii şi apoi privirile ni s-au oprit asupra tănărului. Era din comuna unde avusese loc incendiul. Lipsise peste noapte deoarece lucra in schimbul trei intr-o intreprindere orădeană. Am telefonat la procuratură şi la laboratorul medico-legal şi, insoţiţi de tănăr, am luat drumul către casa lui.

Am dat peste un tablou inspăimăntător. Femeia căruntă, imbrăcată in cămaşă de noapte, desculţă, zăcea intr-o baltă de sănge, cu capul aproape complet sfărămat. Lăngă ea, arma ucigaşului - un par.

Am trecut, impreună cu ofiţerul criminalist, la cercetarea incăperilor locuinţei. Nu am descoperit nici un indiciu care să ne ducă la mobilul omorului. După spusele tănărului, din cămară lipseau doar o bucată mare de slănină afumată şi o păine. Puteau ele motiva cruzimea cu care i s-a luat viaţa femeii? Doar dacă era opera unui bolnav psihic.

Ne-am intrebat dacă autorul omorului putea fi şi incendiatorul căpiţelor cu făn. Medicul legist sosit intre timp acolo fixase ora producerii morţii aproximativ in jurul aceleia cănd s-a produs şi incendiul.

Căutam să pun cap la cap ceea ce descoperisem. Optimismul criminalistului, izvorăt din identificarea şi ridicarea, de pe o sticlă de un litru aflată pe masa din camera unde femeia işi dăduse sfărşitul, a cinci urme digitale, nu m-a contaminat. Fiul victimei declarase că in după-amiaza zilei precedente băuse din ţuică două sau trei păhărele, după care se culcase. Seara s-a dus la serviciu. Acum, sticla era goală. Unde dispăruse ţuica? "Posibil, interveni tănărul, ca după plecarea mea cineva să-i fi cerut mamei să-i văndă ţuică. Obişnuia să văndă din vinul sau ţuica noastră. Ţinea să aibă banii ei. De la condamnarea tatei..."

Da, ştiam. Bătrănul Ion Budura era in penitenciar, unde executa o pedeapsă de trei ani pentru că săvărşise un furt din intreprinderea unde fusese paznic. Dar mai avea o meteahnă. Era de o gelozie patologică şi, din această cauză, toată viaţa soţiei sale, Maria, fusese un chin. Aflat in puşcărie, el ii scrisese nevestei şase scrisori in care ii imputa că acum, in lipsa lui, se lăfăie cu amanţii, insă nu va scăpa de dreapta lui judecată, pentru că atunci cănd se va elibera o va ucide. Femeia nu avea nici pe departe asemenea comportări şi
n-avea cum să-i scoată nebunului din cap ideea lui fixă.

Ostilitate

Mă aflam, deci, in noaptea următoare producerii celor două evenimente in comuna Ineu. Tocmai mă apropiam de ograda victimei cănd căinele a venit la gard lătrănd zgomotos. "In noaptea precedentă de ce nu a făcut la fel?", m-am intrebat. Ferestrele casei erau măngăiate de lumina palidă şi tremurăndă a lumănărilor din jurul moartei. Căţiva săteni, rude şi vecini se aflau la priveghi. Fiul victimei, Mircea, m-a invitat in casă.

- Aţi dibuit criminalul?

Nu, i-am răspuns şi, protejat de el impotriva căinelui, am intrat in casă. Cei căţiva săteni şi-au intors privirile spre mine. M-am inclinat spre sicriul unde işi dormea somnul de veci nevinovata femeie şi am rămas, stingher, aproape de pragul uşii. Cu unii dintre ei discutasem după stingerea incendiului.

Informaţiile primite, chiar şi unele versiuni, desigur verosimile, m-au ajutat totuşi să formulez ipoteze clare de lucru.

Pentru colectivul nostru timpul avea o incomensurabilă valoare şi era drămuit minut cu minut. Nu numai eu eram prezent in plină noapte la datorie. De pildă, un coleg imi comunicase, cu puţină vreme inainte, rezultatul verificărilor legate de declaraţia lui Mircea. Altul reluase impreună cu conductorul căinelui ce urmărise traseul urmat de acesta, in noaptea precedentă, din locul unde i se pierduse urma.

Mircea refuză cooperarea

Mircea a revenit cu o tavă pe care se aflau pahare cu vin şi ţuică. I-am spus că nu beau şi l-am rugat să ieşim afară căteva minute.

Şi-a continuat drumul fără să-mi răspundă, ceea ce m-a determinat să-l urmez şi, făcănd legătura cu rezultatul verificărilor intreprinse de colegul meu la intreprindere, să-i adresez in gănd cuvinte nu tocmai frumoase, hotărăndu-mă in acelaşi timp să-l invit la sediul miliţiei.

A traversat curtea intrănd intr-o anexă a casei folosită, de regulă, pe timp de vară. L-am aşteptat, aprinzăndu-mi o ţigară, in timp ce căinele imi dădea tărcoale mărăind ameninţător. A ieşit cu aceeaşi tavă incărcată cu pahare.

- Aş dori să clarificăm impreună căteva aspecte, i-am spus. De ce
ne-aţi minţit că in noaptea precedentă aţi fost in intreprindere?

Clinchetul paharelor de pe tavă i-a trădat tremurul măinii.

- Eu sau cine i-a luat viaţa mamei vă interesează?

Evident, partea a doua a intrebării. Insă pentru a-i găsi răspunsul... avem nevoie de adevăr. Dacă persistaţi in susţinerea declaraţiilor iniţiale... s-ar putea ca asupra dumneavoastră să planeze o mare suspiciune.

- Că mi-am omorăt mama?

- Nu. Dumneavoastră ascundeţi un adevăr care ne poate conduce la asasin.

- Altceva n-am ce să vă spun.

Surpriza de la puşcărie

Am ajuns la Oradea in plină dimineaţă. Prima oprire am făcut-o la penitenciar. Voiam să port o discuţie cu bătrănul Ion Budura. Comandantul penitenciarului s-a arătat dispus să-mi faciliteze dialogul şi, in acest sens, a telefonat unui subaltern. Subalternul a venit după cinci minute şi mi-a comunicat că Ion Budura fusese eliberat inainte de termen, in ziua cănd se pusese foc căpiţelor de făn.

Gata, pentru mine cazul era acum rezolvat, ştiind că Ion Budura era piromanul şi criminalul căutat.

La miliţie, in faţa biroului meu mă aştepta ofiţerul criminalist care participase la cercetarea celor două evenimente. După felul cum m-a primit mi-am dat seama că are a-mi impărtăşi un fapt deosebit.

- Te ascult, i-am spus, rupănd o foaie de calendar pe care am scris numele Ion Budura.

- Domnule colonel, ştiţi cui aparţin două dintre urmele digitale ridicate de pe sticla aceea din casa victimei?

- Ştiu, i-am spus şi i-am intins fila de calendar.

A citit şi ridicăndu-şi ochi spre mine am văzut uimirea ce-l stăpănea.

- Cum a fost posibil ca tocmai el...

- Am văzut noi lucruri şi mai extraordinare, nu? Execută, te rog, expertiza dactiloscopică.

De cum a părăsit criminalistul incăperea, am telefonat subofiţerilor din Ineu, dispunăndu-le să-l invite la postul de miliţie pe tănărul Mircea Budura.

Săngele apă nu se face

Peste mai bine de o oră eram in comună. Tănărul m-a privit cu o faţă ce trăda oboseala, dar şi un aer uşor euforic datorat, probabil, paharelor de vin sau ţuică băute la priveghi.

- Mă arestaţi, domnule colonel?, mă intrebă cu o ironie nedisimulată.

- Aş vrea, mai inainte de toate, să-mi răspunzi la unele intrebări.

- Sunt numai ochi şi urechi.

Am trecut din nou peste ironia din vorbele lui şi l-am intrebat:

- Unde sunt cizmele care s-au aflat pănă ieri noapte in cămară? Nu mi-ai spus nimic despre ele, deşi locul unde erau aşezate de aproape trei ani le-a păstrat bine desenul tălpilor.

- Aaa... Credeţi că m-am incălţat cu ele, am dat foc căpiţelor, apoi
mi-am omorăt mama, ca să nu mă divulge, şi cine ştie unde am aruncat cizmele? Aveţi imaginaţie...

- Nu, omorul s-a comis inaintea incendiului. Căt priveşte imaginaţia... Unde ai plecat de la serviciu după ora 24:00?

- Ei, asta nu vă pot spune, domnule colonel. Ar insemna să-mi trădez prietena.

- Ştii că nu-i vorba de nici o prietenă. Să-ţi spun eu unde ai fost?

- Mă rog, dacă ştiţi mai bine...

- Mirceo, in intreprindere fiind ai aflat, cu totul intămplător, că tatăl tău a fost liberat din penitenciar inainte de termen. Aducăndu-ţi aminte de conflictele anterioare dintre el şi mama ta, toate pe fondul unor bănuieli nefondate de infidelitate, ca şi de ameninţările cu moartea adresate din penitenciar, te-ai hotărăt să mergi acasă şi să preintămpini o nenorocire. Colegul tău, Tănase, te-a transportat pănă in marginea comunei cu autoturismul. Ai ajuns exact cănd căpiţele incepuseră să ardă, iar tatăl tău părăsea in fugă locul faptei. Te-ai luat după el. Lăngă lacul din apropierea pădurii, unde căinele nostru a pierdut urmele de cizme ale tatălui, am găsit şi urmele lăsate de pantofii tăi. Atunci incă nu ştiai că ii luase viaţa mamei. Abia cănd ai revenit, spre dimineaţă, in sat, ai constatat nenorocirea şi văzănd că lipsesc cizmele ţi-ai dat seama de ce a fost in stare să comită bătrănul. Totuşi, iţi este tată şi nu ai dorit să-l denunţi chiar tu. Acum, că faptele se prezintă aşa şi nu altfel, spune-mi de ce a dat foc căpiţelor de făn?

A răspuns suspinănd:

- Proprietarii căpiţelor au fost martori in procesul lui tata şi l-au demascat ca autor al furtului pentru care a fost condamnat.

- De aici am pornit şi noi bănuiala. Apoi... căinele vostru care nu a lătrat... Cred că este ascuns undeva in pădure. Ne duci la el?

- Nu, domnule colonel. Trebuie să inţelegeţi că nu o pot face. Vă indic insă locul unde il puteţi găsi. Dacă aflam atunci, noaptea, că a omorăt-o pe mama...

După două zile de libertate, Ion Budura a fost prins in pădurea comunei şi arestat.