x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Flutură rochia…

Flutură rochia…

de Roxana Roseti    |    27 Iul 2008   •   00:00
Flutură rochia…

REVELAŢIE  ●  Take me to the Clouds Above
Imaginaţi-vă un neobişnuit cocteil, format din Copacabana, Ibiza, savoire vivre şi impresie felliniano-hawaiană şi, astfel, în vara aceasta, obţineţi rochia lungă!



REVELAŢIE  ●  Take me to the Clouds Above
Imaginaţi-vă un neobişnuit cocteil, format din Copacabana, Ibiza, savoire vivre şi impresie felliniano-hawaiană şi, astfel, în vara aceasta, obţineţi rochia lungă!

În primul rînd, The Times anunţă cu mare pompă că rochiile lungi şi vaporoase ale altor vremuri au revenit în atenţia creatorilor de modă. Pe principiul că "pe timpuri femeile purtau rochii lungi în fiecare zi, erau feminine şi pline de mister". Bine, bine, nu este vorba despre rochia de bal a Annei Karenina, dar ceva-ceva "karenian", "fellinian", "hawaian" tot este. Şi cînd te gîndeşti că în primii ani ai secolului al XX-lea marile artiste din Bucureşti introduceau rochia foarte lungă – cu trenă, cum i s-a spus. Prima cutezătoare a fost Agatha Bârsescu, în 1901. După ea a venit, cu mai mare succes (în 1910), tînăra Marioara  Voiculescu, a cărei apariţie pe scenă într-o rochie cu trenă lungă şi grea a stîrnit senzaţie. După un an (1911), rochia cu trenă a ajuns la hipodrom, la cursele de cai şi pe litoral, la Mamaia, unde, conform presei vremii, "era şic, era spectaculos să faci o plimbare pe plajă cu rochie albă cu trenă".  

   

IMPRIMEURI. Toate bune, sexy şi frumoase, dar specialiştii în domeniu spun că în această vară pentru a purta o rochie lungă femeile trebuie să ţină cont de unele reguli. Nu vă închipuiţi că aceşti specialişti s-au gîndit cumva la problemele întîmpinate de femei pe plan "local", în România. Adică, la tîrîtul rochiei lungi prin minunatul colb al Bucureştiului (de exemplu) sau prin autobuzul 331 ori tramvaiul 41 (tot de exemplu). Nu, nu, sfaturile lor se referă la faptul că rochia lungă se poartă cu balerini, şlapi, sandale gladiator, sandale platformă sau cu toc foarte înalt. Şi fac referire şi la imprimeuri. Adică, dacă îţi place să porţi o lungă rochie cu palmieri imprimaţi pe ea, să nu cumva să-ţi treacă prin minte să o porţi altundeva decît la Copacabana! Cică pentru toată ziua numai culorile curcubeului (mda, poate că aici au făcut o subtilă aluzie la România…).

   

AER. Daaaa, ce mai flutură rochia după cum bate vîntul "modiştilor"! Astfel, unii critici de modă occidentali consideră rochia mini "out of trend", dar nici lunga rochie din această vară nu le prea place, pe principiul că mai bun ar fi un tricou cu logo şi bermude. Dar un prinţ italian al hotelurilor braziliene nu vreţi!? În fine, nu ştim dacă de vină e trecerea de la mini la maxi, nu ne interesează în mod special că rochia mini este "out of trend", esenţialul este că vara aceasta bîntuie un aer de "Take Me to the Clouds Above" al celor de la U2, combinat cu o tentă de hippie-hippie-şic. Un aer pe care Galliano, de exemplu, l-a surprins foarte bine în colecţia sa Spring/Summer 2008 (ce cuprinde atît rochii mini, cît şi maxi sau lungi). Un aer de feminitate ce flutură, flutură rochia!

×
Subiecte în articol: tentaţii rochia