x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Fosta centrală a lemnului, dată unui crescător de porci

Fosta centrală a lemnului, dată unui crescător de porci

de Dorian Cobuz    |    Alexandru Boariu    |    17 Feb 2010   •   00:00
Fosta centrală a lemnului, dată unui crescător de porci
Sursa foto: /JURNALUL FOTO

Lichidarea patrimoniului Exfor, fosta centrală a lemnului, a încăput pe mâna unor killeri cu puternice legături în mediul politic. Subevaluate, bunurile au fost vândute unui crescător de porci din Fierbinţi - Ialomiţa. Micii afacerişti de pe platforma societăţii au fost aruncaţi în drum, lichidatorul - SC Finconta - cerând în instanţă anularea contractelor de vânzare-cumpărare.



Lichidarea societăţilor comerciale aflate în faliment, procedură menită să salveze ce se mai poate salva dintr-o firmă, s-a dovedit o afacere bănoasă doar pentru firmele de lichidare. Toţi ceilalţi implicaţi în acest proces, inclusiv statul, nu au decât de pierdut. Cazul  Exfor Bucureşti este elocvent din acest punct de vedere.

CONTRACTE ANULATE

La începutul anilor 2000, Exfor Bucureşti, fosta centrală a lemnului transformată în societate comercială, nu a putut evita falimentul şi a fost introdusă de Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (APAPS) în lichidare judiciară. Dar, înainte de asta, încercând să se redreseze financiar, Exfor a vândut o parte din active, pe care le închiriase deja unor privaţi, şi în care aceştia desfăşurau diferite activităţi de producţie. În anul 2006,  Finconta Cosulting SRL, lichidatorul numit de judecătorul sindic, a scos la vânzare în bloc activele Exfor, inclusiv activele deja cumpărate cu acte în regulă de micii investitori. Este vorba despre opt SRL-uri care s-au trezit chemate în instanţă pentru anularea contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate legal cu APAPS (actuala AVAS). Unul dintre avocaţii firmei de lichidare Finconta declara deunăzi cu cinism pe holurile Tribunalului Bucureşti: "Interesul meu este să execut cât mai mulţi şi cât mai repede, pentru a-mi încasa comisionul". Printre motivele invocate de Finconta în tribunal, pentru anularea unor contracte, se numără şi faptul că licitaţia s-ar fi ţinut la 11 zile de la anunţ, şi nu la 15, aşa cum prevedeau reglementările în vigoare. Lichidatorul a omis însă faptul că, potrivit Legii nr. 133/1999, chiriaşii aveau drept de preemţiune, adică doar dacă ei nu erau interesaţi respectivele active puteau fi vândute altora.

VÂNZARE DUBIOASĂ
Vânzarea făcută de lichidator ridică serioase semne de întrebare. Exfor a deţinut numeroase imobile şi terenuri situate în întreaga ţară, multe în zone de mare interes pe piaţa imobiliară, precum Periş, Măneciu, Câmpina, Sinaia, Piatra Arsă etc.  13,5 milioane de euro a plătit Suintest Fierbinţi, din judeţul Ialomiţa, pentru toate bunurile. "Numai sediul Exfor din Bucureşti, situat pe Şoseaua Pipera, cu 7.000 de metri pătraţi de teren şi 5.000 de metri pătraţi construiţi costa, în 2006, când piaţa imobiliară se afla la apogeu, mai mult decât a încasat Finconta pe toate activele Exfor", spune  Nicolae Baldovin, unul dintre micii oameni de afaceri căruia azi i-a mai rămas doar să se judece cu Finconta care a decis să-i desfiinţeze afacerea. "Suintest Fierbinţi a achitat preţul de cumpărare după mai mult de un an de la semnarea înţelegerii cu lichidatorul. Această întârziere era un motiv serios de reziliere a contractului, dar Finconta nu a făcut nimic" - mai spune Baldovin.

Mihai Acatrinei, asociatul majoritar al firmei Andy Prod Com '93, a pierdut nu numai afacerea pe care o pusese pe picioare, dar şi banii investiţi: "Am făcut amenajări costisitoare, de la structura de rezistenţă până la instalaţii şi utilaje... Am amenajat un depozit de materiale stratificate şi altele. M-au scos de acolo pe ploaie, multe produse s-au deteriorat iremediabil. Am pierdut o grămadă de bani". Vânzarea spaţiului deţinut de Acatrinei s-a făcut în 2006 de către lichidator, deşi acesta a obţinut abia după un an o decizie judecătorească de anulare a contractului prin care Andy Prod obţinuse respectivul spaţiu.

LICHIDATORI, DEMNITARI SAU OAMENI DE AFACERI?
Zilele trecute, cei doi investitori scoşi de pe platforma Exfor, Nicolae Baldovin şi Mihai Acatrinei, au solicitat judecătorului sindic scoaterea din acest dosar a lichidatorului, Finconta, invocând o serie de incompatibilităţi ale persoanelor din conducerea societăţii, precum şi unele proceduri dubioase folosite de aceştia. Florentina Şuşnea, asociat la Finconta, a deţinut, în perioada 2007-2008, funcţia de director general al Direcţiei Mari Contribuabili de la ANAF. De asemenea, Şuşnea este cenzor la câteva firme controlate de Sebastian Vlădescu. "Am lucrat la ANAF o scurtă perioadă, în 2008, când nu mai eram asociată la Finconta, deci nu este vorba de nici o incompatibilitate. În rest, discutaţi cu avocaţii firmei, nu cu mine", s-a mulţumit să comenteze Şuşnea. Avocata Ioana Toma a pledat în procese din partea Finconta împotriva micilor întreprinzători, cerând judecătorilor să le anuleze acestora contractele de vânzare-cumpărare. Ulterior, Ioana Toma s-a mutat la ANAF, pe funcţia de director la Direcţia Generală Juridică şi se ocupă inclusiv de rezolvarea sesizărilor celor daţi afară de la Exfor. "Dacă nu vă convine, nu aveţi decât s-o schimbaţi voi" - ne-a replicat Adrian Marghescu, celălalt asociat de la Finconta, cu care ne-a fost imposibil să purtăm un dialog civilizat.

5558-114073-agerpres_2921532.jpgÎncrengături

Afacerile Finconta sunt controlate de Şuşnea (foto) şi Adrian Marghescu. Acesta este "părintele" jocului piramidal "Europol", a fost cercetat de Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, alături de Paul Ţârdea. Printre altele, Marghescu a fost cenzor la Amgaz SA, firmă implicată în afaceri de anvergură cu societăţile de stat din domeniul gazelor naturale. Prin firmele Amgaz şi Amgaz Furnizare s-au învârtit Peter Braun (implicat în privatizarea ALRO Slatina, dar şi în afaceri imobiliare girate de primarul Adrian Videanu), Gabriela Popenici, o apropiată a lui Dorin Iacob, fostul consilier al preşedintelui Băsescu, dar şi Frank Barton Sidles II, care a fost asociat, la rândul lui, cu preşedintele PLD Theodor Stolojan, în Rolast Piteşti. De notat că unul dintre asociaţii firmei Amgaz Furnizare este Alin Ardelean, fiul celebrului şef al serviciului de informaţii al Ministerului de Interne, Virgil Ardelean, zis "Vulpea".

Sediul central din Pipera, revândut cu profit gras
Sediul central al fostei întreprinderi de prelucrare a lemnului, preluat în 2006 de Suintest Fierbinţi de la Finconta, dar plătit integral abia în 2008, a fost vândut mai departe la un preţ care ridică semne de întrebare cu privire la evaluarea acceptată de lichidator. Suintest Fierbinţi a transferat activul către ICR Exclusiv Imobiliare SRL, firmă la care unic asociat este Iancu Costin, asociat minoritar al Suintest şi administrator al societăţii, iar până în martie anul trecut a fost proprietarul real al combinatului de porci de la Fierbinţi. Respectiv, pachetul de 80% din acţiunile Suintest Fierbinţi SRL este deţinut de societatea C&R Prodimpex din Dridu, judeţul  Ialomiţa, din care Iancu s-a retras abia în martie 2009. Practic, vânzarea fostului sediu al Exfor s-a făcut între două societăţi controlate de aceeaşi persoană. În ianuarie 2010, ICR Exclusiv Imobiliare a vândut imobilul Grupului Musco SRL, cu 5,8 milioane de euro. Aşadar, vânzând doar unul singur din zecile de active preluate, Costin Iancu şi-a recuperat jumătate din suma achitată pe toate activele defunctei Exfor.

×
Subiecte în articol: special