x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Fostul ministru al Comunicațiilor, Valerian Vreme, achitat definitiv în dosarul “Licențe pentru Școli”

Fostul ministru al Comunicațiilor, Valerian Vreme, achitat definitiv în dosarul “Licențe pentru Școli”

de Ion Alexandru    |    26 Sep 2019   •   09:41
Fostul ministru al Comunicațiilor, Valerian Vreme, achitat definitiv în dosarul “Licențe pentru Școli”
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

După un proces de doi ani, fostul ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației din Guvernul PDL, Valerian Vreme, a fost achitat definitiv de un Complet de 5 Judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție într-un dosar care face parte din seria de anchete ultramediatizate ale DNA, cunoscute sub denumirea “Microsoft”. Este vorba despre un dosar în care Vreme era acuzat că a încheiat, ilegal, cu compania controlată de controversatul afacerist Claudiu Florică, un contract subsecvent pentru închirierea unor licențe “Microsoft” pentru unitățile școlare. Vreme a fost achitat pentru că fapta de care era acuzat de procurori nu este prevăzută de legea penală, după ce, în prealabil, a putut fi urmărit penal cu “sprijinul” președintelui Klaus Iohannis, care a avizat ancheta, la cererea DNA.

 

“Respinge ca nefondate apelurile formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Antcorupție și de apelantul inculpat Vreme Valerian împotriva Sentinței Penale nr. 630 din 1 noiembrie 2019 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 2483/1/2017”, se arată în minuta pronunțată, pe data de 24 septembrie, de Completul de 5 judecători de la ÎCCJ, sentința fiind una definitivă și ceea ce înseamnă că fostul ministru al Comunicațiilor, Valerian Vreme, a fost găsit nevinovat în dosarul “Microsoft”.

DNA i-a solicitat, în vara anului 2017, președintelui Klaus Iohannis, aviz în vederea punerii sub acuzare a lui Valerian Vreme pentru abuz în serviciu, transmitțând la Palatul Cotroceni un dosar care cuprindea nu mai puțin de patru volume cu copii xerox de pe actele originale de urmărire penală. Iar președintele a avizat imediat cererea procurorilor.

I-au imputat un prejudiciu de peste 11 milioane de euro

La data de 13 septembrie 2017, dosarul a și fost trimis în judecată, la Secția Penală de la Înalta Curte de Casație și Jstiție. Conform rechizitoriului întocmit de DNA – Structura Centrală, Valerian Vreme, în calitatea sa de ministru, era acuzat că, în perioada septembrie 2010 – februarie 2012, a încălcat dispozițiile legale cu privire la achizițiile publice și a încheiat cu compania reprezentată de Claudiu Florică, D.Con-Net AG, în calitate de lider al unei asocieri de firme, un contract ce avea ca obiect închirierea, pentru o perioadă de 16 luni și 13 zile, cu opțiunea de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a unor produse software Microsoft în școli

Procurorii arătau, atunci, că acest contract s-ar fi perfectat în condițiile în care Acordul-Cadru- Mamă “Microsoft”, încheiat de Gabriel Sandu în august 2009, nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent. Iar DNA arăta, la acel moment, că D.Con-Net AG a achiziționat licențele respective la prețul de 2.612.805 euro, pe care le-a revândut Ministerului Comunicațiilor cu 13.904.599 de euro. Iar diferența de 11.291.794 de euro ar fi reprezentat un folos patrimonial necuvenit pentru compania lui Claudiu Florică, în detrimentul bugetului Ministerului Comunicațiilor, care s-a și constituit parte civilă cu această sumă.

Dosarul s-a “fâsâit”, inițial, încă din data de 1 noiembre 2018, când Secția Penală de la ÎCCJ a dispus printr-o hotărâre care a fost atacată cu apel, dar pierdut în urmă cu două zile - achitarea lui Valerian Vreme pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în baza articolului 16, alineat 1, litera “b” din Codul Penal, respectiv pentru că “fapta nu este prevăzută de legea penală”.

 

Concluzia Înaltei Curți: Fapta pentru care Valerian Vreme a fost urmărit penal de DNA și trimis în judecată nu este prevăzută de legea penală

 

×