Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cănd ii ascultai căntănd te treceau fiorii. Iar cănd vorbeau cu patos despre Romănia şi regăsirea fraţilor de pe ambele maluri ale Prutului, in acei ani de confuzie (anii â90 - n.r.), parcă nu-ţi venea a crede. Era greu de inţeles de unde găseau forţa şi curajul de a spune lucrurilor pe nume. Doina şi Ion Aldea Teodorovici - 15 ani de la nedreapta moarte a talentaţilor artişti basarabeni.
⢠Adrian Păunescu: Tragicii miri ai iubirii, regăsirii şi morţii ⢠Grigore Vieru: Doina şi Ion Aldea-Teodorovici ca oaste ⢠Ultima flacără a romănismului ⢠Doina şi Ion, glas de ingeri in intuneric           Â
Cănd ii ascultai căntănd te treceau fiorii. Iar cănd vorbeau cu patos despre Romănia şi regăsirea fraţilor de pe ambele maluri ale Prutului, in acei ani de confuzie (anii â90 - n.r.), parcă nu-ţi venea a crede. Era greu de inţeles de unde găseau forţa şi curajul de a spune lucrurilor pe nume. Doina şi Ion Aldea Teodorovici - 15 ani de la nedreapta moarte a talentaţilor artişti basarabeni.
O moarte absurdă, intr-un accident de maşină, intr-o noapte de octombrie a anului 1992, undeva in Romănia, lăngă Urziceni. La Coşereni, acolo unde Doina şi Ion Aldea Teodorovici au fost furaţi de toamnă, s-a inălţat un monument in cinstea lor. Un omagiu modest pentru doi căntăreţi ai unităţii naţionale.
PATRIOŢI. Acum mai bine de 15 ani ne uluiau cu seninătatea cu care-şi clamau romănismul. Din păcate au plecat dintre noi inainte de a-şi termina de rostit mesajul. Nu ştiu ce ar spune acum Doina şi Ion, cu ce ochi ar privi incrăncenarea care domină relaţiile dintre Republica Moldova şi Romănia. Cătă amărăciune s-ar cuibări in inimile lor, care băteau pentru regăsirea fraţilor de pe malurile Prutului?
MĂHNIRE. Cum să le prezinţi Doinei şi lui Ion ştiri precum cea referitoare la incidentul de la vamă, de la Albiţa? Cum să le spui că vameşii moldoveni nu primesc pe teritoriul ţării nişte romăni? Cum să le povesteşti Doinei şi lui Ion că Romănia nu-şi poate deschide consulate la Cahul şi la Bălţi? Că fraţii noştri de dincolo de Prut sunt umiliţi şi jecmăniţi, pentru simplul fapt că au nevoie de o viză pentru a intra in Romănia? Poate ar fi bine să nu ne audă povestind aşa ceva.
CONTRASTE. Poate e doar un coşmar şi intr-o bună zi ne vom trezi şi ne vom felicita, pentru că nimic din toate acestea nu a fost adevărat. Iar glasul Doinei şi cel al lui Ion vor putea răsuna in continuare la posturile de radio din Republica Moldova sau Romănia, fără ca nimeni să-i considere desueţi. Ba chiar stănjenitori. Pentru că, intr-o perioadă in care noi abia ne dezmeticeam după anii grei de intuneric comunist, ei au făcut posibilă inţelegerea adăncă a apartenenţei noastre la acelaşi neam, la aceeaşi istorie. Ce act de curaj! Cine să ştie atunci ce aveau să insemne 15 ani la scara istoriei şi cu cătă amărăciune mai vorbim acum despre toate acestea?
NÃ...SCUŢI PENTRU A DÃ...RUI. Două inimi darnice, după cum i-a caracterizat poetul Dumitru Matcovschi pe Doina şi Ion. Pentru Matcovschi, "dăruiţii cu har nu se nasc in fiecare zi, nici in fiecare an. Iar Doinei şi lui Ion mult mai bine, dar şi mai frumos le-ar fi stat... să moară in toamna daurită a vieţii, de multă inimă, de mult suflet, de mult căntec".
CLIPA FATALÃ.... In noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, glasul celor doi interpreţi a fost curmat in timp ce maşina cu care se indreptau de la Bucureşti la Chişinău a intrat intr-un copac, la căteva zeci de kilometri de Bucureşti, in dreptul localităţii Coşereni. In acel moment, moartea soţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici a fost percepută ca o tragedie naţională. Multe elemente din dosarul morţii lor au părut atunci cel puţin neclare, dacă nu controversate, lăsănd loc speculaţiilor privind circumstanţele in care s-a petrecut accidentul.
SPECULAŢII. In 1992, foarte multă lume s-a intrebat: a fost accident sau o crimă? Din ce cauză nu a fost investigată moartea celor doi, cu atăt mai mult cu căt şoferul maşinii in care ei şi-au găsit sfărşitul a scăpat cu viaţă? Ce s-a intămplat de nu s-a redeschis cazul? Intr-un interviu acordat in noiembrie 2005 publicaţiei Ziarul de Gardă din Chişinău, fiul celor doi talentaţi interpreţi, Cristi Aldea Teodorovici, spunea că nu ştie prea multe detalii, pentru că era totuşi copil la momentul in care s-a produs tragedia. "Am vorbit in Romănia cu cineva să redeschidem cazul, dar e şi destul de tărziu... Atunci, ancheta s-a intrerupt pe motivul unui telefon care a fost primit de bunica. I s-a spus că, dacă ii este dragă viaţa mea, să nu mai continue cu cercetările. Atunci, acel avertisment ne-a pus pe gănduri pe toţi", povestea el.
Acum, la 15 ani de la nedreapta lor dispariţie, puţini sunt cei care le mai cinstesc memoria cum se cuvine. Aici şi acolo, in Moldova. Pentru că vremurile sunt altele şi noi, vremelnicii, parcă mai superficiali cu fiecare zi care trece.
DESTINE. Ion s-a născut la 7 aprilie 1954, in orăşelul Leova, din Republica Moldova. A studiat la şcoala de muzică "Ştefan Neaga", apoi la Colegiul de Muzică din Tiraspol, pentru ca ulterior să urmeze cursurile Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. De altfel, era un pasionat de literatură, teatru, pictură. A fost saxofonist in formaţia Contemporanul, conducător al formaţiei DiATe, conducător artistic la Teatrul "Mihai Eminescu", compozitor. Dăruirea cu care şi-a marcat intreaga carieră i-a fost onorată de mai multe ori (laureat al Premiului "Boris Glavan", laureat al Festivalului al XII-lea al Tineretului şi Studenţilor de la Moscova, Artist Emerit al Republicii Moldova). Post-mortem a fost decorat cu Ordinul Republicii.
In 1981, Ion s-a căsătorit cu Doina. Fiică de jurnalist şi profesoară de limba romănă, Doina (născută la 15 noiembrie 1958, la Chişinău) a absolvit Şcoala nr. 1 romăno-franceză de la Chişinău, iar ulterior cursurile Universităţii de Stat din Chişinău, Facultatea de Filologie, Limba şi Literatura Romănă. Doina şi Ion au avut un singur copil, pe Cristofor (Cristi), care avea aproape 11 ani in momentul dispariţiei părinţilor lui. Doina a fost şi profesoară de literatură universală, şi interpretă de muzică uşoară, dar şi dansatoare in ansamblul de dansuri populare "Moldovenească". Peste ani, Doina şi Ion au format celebrul duet, care a dat spectacole in Rusia, Germania, Mongolia, Algeria, Iugoslavia, Romănia. Pe Doina şi pe Ion romănii de pe ambele maluri ale Prutului şi-i amintesc in special pentru militantismul lor. Citeam undeva că, dacă in ziua de azi se vorbeşte romăneşte şi se invaţă in limba romănă in şcolile din Moldova, este şi datorită lor. Pasiunea pe care o puneau in tot ceea ce au intreprins in viaţa lor este, cred, neegalată. In 1991 au căntat la Marea Adunare Naţională, apoi au plecat la Festivalul de la Mamaia, unde Doina avea să spună romănilor: "Vin aici direct din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, să vă aduc salutul libertăţii noastre". Dar, mai presus de toate, in mai 1992, Doina şi Ion, impreună cu poeţii Grigore Vieru şi Adrian Păunescu, au căntat in faţa luptătorilor din războiul de pe Nistru, pentru a le ridica moralul. Găndiţi-vă doar la acest gest. Sacrificaţi căteva secunde meditaţiei şi căntăriţi, intr-o balanţă imaginară, importanţa lui, in comparaţie cu laşităţile prezentului.
INTREBÃ...RI
"Poate, cine ştie, dacă n-ar fi căntat cu atăta dăruire, mai erau printre noi?! Nu se făceau atăt de dragi lui Dumnezeu! Dar aşa să fie: ascultăndu-le glasul, Bunul se va indura de Neamul care ne are şi-i va intinde măna să se inalţe precum ii este menit. Aşa e de cănd lumea - pentru a inaripa un vis, a apăra o cauză, cineva (dar nu oricine!) trebuie să fie răstignit. Pentru aceasta se aleg cei mai buni, cei mai dragi şi irepetabili. De astă dată au fost Ei. Am pierde cel mai frumos căntec din memoria noastră dacă i-am uita!"
C. Partole, scriitoare
INIMI DARNICE
"Nu cred că vom avea degrabă alte două inimi darnice ca inimile lor. Atăt de tineri şi atăt de nevinovaţi erau Doina şi Ion. De ce, mă intreb, anume peste ei s-a abătut năpasta? Unde era, de ce nu era ingerul lor de pază? Un gol a rămas, un mare gol in sufletul nostru. Noi am pierdut, Basarabia a pierdut, Ţara"
Dumitru Matcovschi, poet
RENAŞTEREA
"Am plăns copilăreşte la căntecele lor, ale Doinei şi ale lui Ion. Căt mai are artişti ca Vieru, Doina şi Ion Aldea Teodorovici, poporul romăn poate spera la o purificatoare renaştere. Ea se şi petrece"
Adrian Păunescu, poet
O moarte absurdă, intr-un accident de maşină, intr-o noapte de octombrie a anului 1992, undeva in Romănia, lăngă Urziceni. La Coşereni, acolo unde Doina şi Ion Aldea Teodorovici au fost furaţi de toamnă, s-a inălţat un monument in cinstea lor. Un omagiu modest pentru doi căntăreţi ai unităţii naţionale.
PATRIOŢI. Acum mai bine de 15 ani ne uluiau cu seninătatea cu care-şi clamau romănismul. Din păcate au plecat dintre noi inainte de a-şi termina de rostit mesajul. Nu ştiu ce ar spune acum Doina şi Ion, cu ce ochi ar privi incrăncenarea care domină relaţiile dintre Republica Moldova şi Romănia. Cătă amărăciune s-ar cuibări in inimile lor, care băteau pentru regăsirea fraţilor de pe malurile Prutului?
MĂHNIRE. Cum să le prezinţi Doinei şi lui Ion ştiri precum cea referitoare la incidentul de la vamă, de la Albiţa? Cum să le spui că vameşii moldoveni nu primesc pe teritoriul ţării nişte romăni? Cum să le povesteşti Doinei şi lui Ion că Romănia nu-şi poate deschide consulate la Cahul şi la Bălţi? Că fraţii noştri de dincolo de Prut sunt umiliţi şi jecmăniţi, pentru simplul fapt că au nevoie de o viză pentru a intra in Romănia? Poate ar fi bine să nu ne audă povestind aşa ceva.
CONTRASTE. Poate e doar un coşmar şi intr-o bună zi ne vom trezi şi ne vom felicita, pentru că nimic din toate acestea nu a fost adevărat. Iar glasul Doinei şi cel al lui Ion vor putea răsuna in continuare la posturile de radio din Republica Moldova sau Romănia, fără ca nimeni să-i considere desueţi. Ba chiar stănjenitori. Pentru că, intr-o perioadă in care noi abia ne dezmeticeam după anii grei de intuneric comunist, ei au făcut posibilă inţelegerea adăncă a apartenenţei noastre la acelaşi neam, la aceeaşi istorie. Ce act de curaj! Cine să ştie atunci ce aveau să insemne 15 ani la scara istoriei şi cu cătă amărăciune mai vorbim acum despre toate acestea?
NÃ...SCUŢI PENTRU A DÃ...RUI. Două inimi darnice, după cum i-a caracterizat poetul Dumitru Matcovschi pe Doina şi Ion. Pentru Matcovschi, "dăruiţii cu har nu se nasc in fiecare zi, nici in fiecare an. Iar Doinei şi lui Ion mult mai bine, dar şi mai frumos le-ar fi stat... să moară in toamna daurită a vieţii, de multă inimă, de mult suflet, de mult căntec".
CLIPA FATALÃ.... In noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, glasul celor doi interpreţi a fost curmat in timp ce maşina cu care se indreptau de la Bucureşti la Chişinău a intrat intr-un copac, la căteva zeci de kilometri de Bucureşti, in dreptul localităţii Coşereni. In acel moment, moartea soţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici a fost percepută ca o tragedie naţională. Multe elemente din dosarul morţii lor au părut atunci cel puţin neclare, dacă nu controversate, lăsănd loc speculaţiilor privind circumstanţele in care s-a petrecut accidentul.
SPECULAŢII. In 1992, foarte multă lume s-a intrebat: a fost accident sau o crimă? Din ce cauză nu a fost investigată moartea celor doi, cu atăt mai mult cu căt şoferul maşinii in care ei şi-au găsit sfărşitul a scăpat cu viaţă? Ce s-a intămplat de nu s-a redeschis cazul? Intr-un interviu acordat in noiembrie 2005 publicaţiei Ziarul de Gardă din Chişinău, fiul celor doi talentaţi interpreţi, Cristi Aldea Teodorovici, spunea că nu ştie prea multe detalii, pentru că era totuşi copil la momentul in care s-a produs tragedia. "Am vorbit in Romănia cu cineva să redeschidem cazul, dar e şi destul de tărziu... Atunci, ancheta s-a intrerupt pe motivul unui telefon care a fost primit de bunica. I s-a spus că, dacă ii este dragă viaţa mea, să nu mai continue cu cercetările. Atunci, acel avertisment ne-a pus pe gănduri pe toţi", povestea el.
Acum, la 15 ani de la nedreapta lor dispariţie, puţini sunt cei care le mai cinstesc memoria cum se cuvine. Aici şi acolo, in Moldova. Pentru că vremurile sunt altele şi noi, vremelnicii, parcă mai superficiali cu fiecare zi care trece.
DESTINE. Ion s-a născut la 7 aprilie 1954, in orăşelul Leova, din Republica Moldova. A studiat la şcoala de muzică "Ştefan Neaga", apoi la Colegiul de Muzică din Tiraspol, pentru ca ulterior să urmeze cursurile Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. De altfel, era un pasionat de literatură, teatru, pictură. A fost saxofonist in formaţia Contemporanul, conducător al formaţiei DiATe, conducător artistic la Teatrul "Mihai Eminescu", compozitor. Dăruirea cu care şi-a marcat intreaga carieră i-a fost onorată de mai multe ori (laureat al Premiului "Boris Glavan", laureat al Festivalului al XII-lea al Tineretului şi Studenţilor de la Moscova, Artist Emerit al Republicii Moldova). Post-mortem a fost decorat cu Ordinul Republicii.
In 1981, Ion s-a căsătorit cu Doina. Fiică de jurnalist şi profesoară de limba romănă, Doina (născută la 15 noiembrie 1958, la Chişinău) a absolvit Şcoala nr. 1 romăno-franceză de la Chişinău, iar ulterior cursurile Universităţii de Stat din Chişinău, Facultatea de Filologie, Limba şi Literatura Romănă. Doina şi Ion au avut un singur copil, pe Cristofor (Cristi), care avea aproape 11 ani in momentul dispariţiei părinţilor lui. Doina a fost şi profesoară de literatură universală, şi interpretă de muzică uşoară, dar şi dansatoare in ansamblul de dansuri populare "Moldovenească". Peste ani, Doina şi Ion au format celebrul duet, care a dat spectacole in Rusia, Germania, Mongolia, Algeria, Iugoslavia, Romănia. Pe Doina şi pe Ion romănii de pe ambele maluri ale Prutului şi-i amintesc in special pentru militantismul lor. Citeam undeva că, dacă in ziua de azi se vorbeşte romăneşte şi se invaţă in limba romănă in şcolile din Moldova, este şi datorită lor. Pasiunea pe care o puneau in tot ceea ce au intreprins in viaţa lor este, cred, neegalată. In 1991 au căntat la Marea Adunare Naţională, apoi au plecat la Festivalul de la Mamaia, unde Doina avea să spună romănilor: "Vin aici direct din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, să vă aduc salutul libertăţii noastre". Dar, mai presus de toate, in mai 1992, Doina şi Ion, impreună cu poeţii Grigore Vieru şi Adrian Păunescu, au căntat in faţa luptătorilor din războiul de pe Nistru, pentru a le ridica moralul. Găndiţi-vă doar la acest gest. Sacrificaţi căteva secunde meditaţiei şi căntăriţi, intr-o balanţă imaginară, importanţa lui, in comparaţie cu laşităţile prezentului.
INTREBÃ...RI
"Poate, cine ştie, dacă n-ar fi căntat cu atăta dăruire, mai erau printre noi?! Nu se făceau atăt de dragi lui Dumnezeu! Dar aşa să fie: ascultăndu-le glasul, Bunul se va indura de Neamul care ne are şi-i va intinde măna să se inalţe precum ii este menit. Aşa e de cănd lumea - pentru a inaripa un vis, a apăra o cauză, cineva (dar nu oricine!) trebuie să fie răstignit. Pentru aceasta se aleg cei mai buni, cei mai dragi şi irepetabili. De astă dată au fost Ei. Am pierde cel mai frumos căntec din memoria noastră dacă i-am uita!"
C. Partole, scriitoare
INIMI DARNICE
"Nu cred că vom avea degrabă alte două inimi darnice ca inimile lor. Atăt de tineri şi atăt de nevinovaţi erau Doina şi Ion. De ce, mă intreb, anume peste ei s-a abătut năpasta? Unde era, de ce nu era ingerul lor de pază? Un gol a rămas, un mare gol in sufletul nostru. Noi am pierdut, Basarabia a pierdut, Ţara"
Dumitru Matcovschi, poet
RENAŞTEREA
"Am plăns copilăreşte la căntecele lor, ale Doinei şi ale lui Ion. Căt mai are artişti ca Vieru, Doina şi Ion Aldea Teodorovici, poporul romăn poate spera la o purificatoare renaştere. Ea se şi petrece"
Adrian Păunescu, poet
