Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Grupul pentru Dialog Social era în vara anului 1990 ţinta unor critici privind finanţarea. Voci din preajma puterii, şi nu numai, susţineau că membrii organizaţiei erau plătiţi în valută de forţe "ostile" României. Pentru a combate atacurile, GDS-ul a emis un comunicat de presă în care menţiona sursele de venit, publicat în ziarul Adevărul.
Grupul pentru Dialog Social susţinea că supravieţuia economic din donaţii şi beneficii realizate din propriile activităţi. În ceea ce priveşte donaţiile, situaţia nu era deloc roz, conform comunicatului de presă. Astfel, puteau vira bani GDS-ului numai persoane particulare şi doar în moneda naţională. Nu se strânseseră mai mult de 8.000 de lei de la începutul anului. Activităţile proprii constau în "cercetări în domenii de interes public", realizate pe baza unor contracte cu Radioteleviziunea Română, Ministerul Culturii şi o întreprindere din Oradea.
Din comunicatul GDS reiese că nici aceste fonduri nu mai erau aşa stabile ca în prima jumătate a anului. Astfel, Radioteleviziunea Română anulase contractul cu Grupul pentru Dialog Social la 30 iunie, după finalizarea a două faze de cercetare. Pentru aceste activităţi de consultanţă se încasaseră 100.000 de lei. Aceeaşi sumă se obţinuse şi de la Ministerul Culturii, unde ministru era Andrei Pleşu, membru al GDS. Contractul mergea în continuare, deşi ministerul ceruse de curând reducerea duratelor de cercetare. Al treilea contract, încheiat cu Întreprinderea "Înfrăţirea" din Oradea, se dovedise neprofitabil. Fabrica bihoreană intrase în faliment fără să onoreze plăţile pentru asistenţă tehnică pentru computere. Ce treabă o fi având Grupul pentru Dialog Social cu domeniul IT este greu de înţeles!
În comunicatul de presă, GDS-ul preciza că sumele primite de la cele două instituţii de stat - Radioteleviziunea şi Ministerul Culturii - nu erau aşa de mari precum ar părea la prima vedere. Lunar, Grupul pentru Dialog Social avea cheltuieli de 80.000 de lei, pe care le acoperea cu greu. Echilibrarea bugetului se realiza prin veniturile obţinute de Revista 22. În ultima vreme însă, din cauza creşterii preţurilor de producţie s-au redus şi beneficiile revistei, GDS-ul punându-şi problema cum va supravieţui tranziţiei.
De finanţări din afară, în valută, nici nu dorea să audă, susţinea comunicatul de presă. Până în august 1990 acceptase din străinătate numai ajutoare materiale, pentru folos propriu, sau pentru redistribuire către alte organizaţii ale societăţii civile.
GDS-ul era un fel de "interfaţă" a străinătăţii cu ONG-urile din România. Prin intermediul Grupului pentru Dialog Social, acestea primiseră 100 de maşini de scris, şase maşini de tratare de text, 20 de dictafoane, sute de dischete şi casete video. Mai mult, GDS-ul se ocupa şi cu acordarea unor burse finanţate din străinătate: 200 la număr, cu durata între şase zile şi nouă luni.
