Generalul Milea a fost impuscat cand era la telefon cu sotia sa

Jurnalul National cere Parchetului General sa cerceteze imprejurarile in care a fost impuscat fostul ministru al Apararii si sa spuna opiniei publice cine e asasinul.

Vaduva generalului se confeseaza: "Era noua fara ceva, dimineata. Am primit un telefon. Sotul meu era cu siguranta, pentru ca il cunosteam dupa respiratie. Eu tipam la telefon disperata: "Val, tu esti?". Apoi a fost un moment de liniste, pe urma o lupta si un zgomot de lovituri. Dupa care s-a auzit o impuscatura. Pana la urma, cineva a preluat telefonul si mi-a spus: "Doamna, stati linistita, zgomotele si impuscatura s-au auzit din strada". Si a inchis. Am auzit moartea sotului meu la telefon.

A acordat Jurnalului National un interviu dupa foarte multi ani de tacere, considerand ca mai este necesar inca un deceniu pentru ca misterul mortii sotului sau sa fie elucidat. Vorbeste temator si ma roaga inainte de a da drumul reportofonului sa cenzurez daca spune prea multe. Am incercat sa reconstituim impreuna cariera militara a generalului Milea asa cum a fost ea vazuta de-acasa. Un discurs aproape impersonal, in care de foarte putine ori ii este pronuntat numele generalului, ca si cum regulile militare s-ar fi instituit pana si acasa. Despre asa-zisa sinucidere a generalului Milea, Nicoleta Milea a vorbit cu noduri in gat. Nu crede ca asta a fost finalul generalului si considera ca va mai trece inca un deceniu pana ce lucrurile vor fi lamurite. Sotia generalului sustine ca ancheta care a fost facuta a avut si are inca o miza politica. Daniela Dumitrescu

• Jurnalul National: Cum l-ati cunoscut pe sotul dumneavoastra?

  Nicoleta Milea: Cred ca prima data ne-am intalnit in 1948 sau mai tarziu, nu-mi aduc bine aminte. Eram eleva in Arges, in clasa primara. Dupa terminarea Scolii Comerciale el a fost suplinitor la scoala din comuna (Leresti, Arges - n.n.). Asa era obiceiul, sa ai un an de pregatire suplimentara. Probabil ca de-atunci m-a tinut minte. Stateam in prima banca si probabil de-asta m-a remarcat. De atunci nu l-am mai vazut decat inainte de casatorie.

• Cand v-ati casatorit?

  Terminase Academia Militara ca sef de promotie. E si acum scris numele lui in aula Academiei, in marmura e scris... Fusese repartizat la Regimentul Mecanizat din Dobrogea, de la Basarabi. Atunci a venit in concediu in Arges si ne-am reintalnit la un bal. Asa era pe-atunci. Eu eram eleva in clasa a XII-a. Dupa balul asta de care va spun, el a cerut aprobarea mamei mele sa vina sa ma viziteze la gazda, in Campulung. Atunci mi-a propus sa ne casatorim. A fost o mare surpriza pentru mine, nu cunosteam nimic despre el decat ca era de la noi din comuna. M-a luat asa, pe nepregatite, nu mai avusesem nici o intalnire pana atunci. Am acceptat abia dupa doua zile. Trebuia sa dau Bacalureatul dupa casatorie. Dupa ce ne-am casatorit am plecat in Dobrogea la Comandamentul Regimentului Mecanizat. Era comandant acolo.

• Se spune ca era forte dur cu militarii...

  Da, era foarte dur, dar numai cu cei care nu-si faceau datoria si nu erau corecti. Altfel, a fost forte atasat de cei din subordinea lui. Cauta tot timpul sa le imbunatateasca conditiile, mai ales in perioada aceea cand au fost vremuri foarte dure pentru toti. Cred ca asta se intampla prin 1954. N-aveam alimente si lemne in Basarabi. O duceam cu totii foarte greu. Atat noi, familia, cat si soldatii. Acolo a avut primul incident care l-a costat suspendarea din functie.

• Ce s-a intamplat?

  Incercand sa usureze viata soldatilor a asfaltat niste alei in unitate. A facut o alee pentru tancuri de la cazarma pana la gara. Nu era o unitate foarte mare, dar asta i-a creat mari neplaceri. Nu aveai voie sa folosesti fonduri din economia nationala si el a facut asta, dar in mod legal. Acelasi lucru s-a intamplat si cu lemnele. Cel care ocupase functia lui inainte nu avusese timp sa faca aprovizionarea cu lemne a unitatii. Asta se facea o data pe an, iarna, in noiembrie. El a luat decizia de a aduce un tren de lemne si asta a deranjat foarte tare. A fost chemat la minister. Au vrut sa-i dea un vot de blam, dar pana la urma a fost suspendat din functie pentru cateva luni.

• Va amintiti despre ce fonduri era vorba?

  Nu, nu mi-a spus nimic despre asta. In orice caz, cei care l-au suspendat spuneau ca a facut asta ilegal si eu nu cred ca s-a intamplat asa. Dar apoi l-au avansat in functie, lucrurile s-au rezolvat. In 1959, l-au facut seful Scolii Militare de la Pitesti. Dupa vreo doi ani, a fost trimis la Academia Militara la un curs postacademic. Apoi a fost numit comandant la Divizia din Targu Mures. Acolo era o unitate mai dificila, dar n-a stat decat vreo zece luni.

• Cum a fost in 1968, in timpul invaziei rusesti? Cum ati perceput evenimentul respectiv?

  Eram la Cluj cand s-a intamplat asta. Nu aveam voie sa ascultam posturile straine de radio si nu stiam ce se intampla. Nici el nu mi-a spus prea multe. Stiu ca a primit un telefon sa se prezinte de urgenta la unitate, la Comandamentul Armatei. A plecat cu Militaru, erau imbracati de interventie, cu mantua cu diagonala. Trupele erau deja trimise catre frontiera. Aveau ordin sa nu lase trupe straine sa intre in tara. A plecat din Cluj si m-a lasat singura sa decid ce fac. Eram singura cu doi copii mici in grija. In imobilul in care locuiam mai statea o familie. El era de la contrainformatii si ma bazam ca o sa-mi spuna mai multe. Ne intelegeam foarte bine. Ne-a spus ca nu se va intampla nimic, dar, daca intra trupe straine in tara, va trebui sa ne refugiem undeva. Eram foarte speriata. Cand a plecat, Vasile ne-a imbratisat pe toti, nu stia daca se mai intoarce.

• Care era atmosfera Clujului?

  Habar n-am. Noi nu ieseam din casa. Asteptam vesti de la sot si nu plecam. Mai veneau rude pe la noi si vedeam ca sunt foarte ingrijorate, dar noi nu stiam cum sa interpretam asta.

• In ce relatii era sotul dumneavostra cu Militaru?

  Nu erau prieteni, erau doar colegi. Au lucrat bine la Cluj. N-a avut divergente cu el.

• Cum s-a consumat evenimentul?

  In noaptea cand s-a anuntat invadarea Ungariei, Ceausescu a dat de stire ca noi nu vom accepta asta. Atunci a plecat si sotul meu. Nu stiu mai multe sa va spun pentru ca eu nu aveam acces la nici un fel de informatii. Stiu doar ca s-a intors a doua zi si nu au mai fost probleme.

• Cum a ajuns seful Marelui Stat Major?

  El a trecut prin toate esaloanele de conducere. A luat-o de jos de la sublocotenent, comandant de companie, de pluton, a fost chiar la Garzile Patriotice. In 1974 a fost schimbat din Armata la Garzile Patriotice. Cand schimbi dramatic profesia te simti altfel. Si asta a fost un moment dramatic pentru el. Timp de trei-patru luni nu a vrut sa ia nici o decizie. A vrut sa inteleaga sistemul. Erau alte obiective si un stil aparte. Cam trei-patru ani a stat aici. Trebuia sa organizeze sistemul ca sa iasa bine.

• In ce relatii era cu Ceausescu? Unele voci spun ca avea chiar o relatie de amicitie?

  Erau in relatii de serviciu, ca intre subordonat si sef, Ceausescu fiind comandantul Armatei. Comandantul suprem al Armatei. Dar nu vorbea acasa despre asta. A vrut intotdeauna sa ne protejeze. Mai venea suparat cateodata, nici nu manca, dar nu comenta nimic. Cred ca asta ne-a ferit pe toti de multe probleme. Si s-a ferit sa fie un tip foarte popular. Mi-aduc minte ca a fost odata la Sibiu la un meci impreuna cu Ilie Ceausescu. Toata lumea din tribune l-a aplaudat cand si-a facut aparitia. A venit acasa socat. Mi-a spus: „Daca afla Ceausescu treaba asta, sunt terminat".

• La vremea respectiva, soldatii erau trimisi sa lucreze in agricultura, unii dintre ei la canal. Cum vedea generalul Milea lucrurile astea?

  N-a fost intotdeauna de acord cu trimiterea soldatilor in agricultura. O perioada s-a gandit ca e bine sa dea si armata un ajutor in sensul asta. Dar era un ordin impus de Ceausescu, n-avea cum sa i se impotriveasca. Era un ordin politic, de sus. Metroul, Canalul erau planificate sa fie terminate in cativa ani. Astea au ramas si se bucura toata lumea de ele. Dupa mine, mai rapid si mai constiincios decat armata nu putea sa faca nimeni lucrurile astea. Fiecare minister avea un tronson de canal. Atatia kilometri Armata, atata Tineretul...

• Ce va amintiti, cum a fost numit ministru in 1985?

  Cand a fost ridicat in grad, intotdeauna am aflat ultimii. Primeam telefoane ca a fost facut ministru si noi nu stiam nimic. N-a stiut nici Olteanu si nici el. Ceausescu a venit la Academia Militara si l-a propus pe el ministru. A spus ca tovarasul Olteanu va prelua o functie importanta la Primaria Capitalei. I-a multumit pentru tot ce a facut pentru Armata si apoi a spus ca functia de ministru va fi ocupata de tovarasul Milea. A fost si el foarte socat.

• Un an mai tarziu a fost primul ministru din lagarul socialist care a vizitat Statele Unite. Va amintiti daca avea un mesaj pentru presedintele american?

  A fost invitat cu un an inainte. Seful Marelui Stat Major din SUA a venit in Romania si atunci a facut invitatia. De fapt, trebuia sa plece generalul Olteanu. El era ministru la vremea aceea si invitatia era facuta de fapt pentru o functie. Am avut o caseta video din timpul vizitei, care mi-a disparut dupa 1990. Nu stiu cine mi-a luat-o. Acolo s-a desfasurat o aplicatie militara. Inainte de a se termina a fost invitat sa spuna care era solutia corecta pentru aplicatia aceea. Dupa ce a vorbit intr-o sala imensa, toata lumea a aplaudat. Asta am vazut pe caseta. Probabil ca aceasta caseta mai exista la minister, cred ca o are si cel care a fost la vremea respectiva comandantul Aviatiei Militare. Nu cred ca a avut un mesaj pentru presedintele american, in orice caz nu mi-a spus asta. A fost impresionat de logistica americanilor. A fost plimbat pe la mai multe arme. Nu stiu daca la noi se putea face ceva pe linie de tehnica militara. Parte din armament era la noi sub embargo, cel putin cel din tehnica speciala. Romania nu avea atatia bani pentru schimbul cu americanii. El era mandru ca a fost primul ministru care a ajuns acolo. Americanii l-au primit foarte bine. In momentul in care lucrezi cu profesionisti nu mai conteaza din ce bloc faci parte. Vorbesti aceeasi limba. Dupa asta, ministrul Apararii american l-a invitat la ranch-ul lui din Texas si n-a mai putut pleca. Nu i-au mai dat voie. La momentul respectiv era exclus sa ai astfel de relatii.

• Avea astfel de relatii si cu ministrul ungar al Apararii?

  Erau relatii relativ bune. Romania a avut intotdeauna probleme cu Ungaria. Stiu ca la inceputul anului 1989 era foarte suparat ca i-au luat granicerii si i-au trecut la Securitate. Eu ma bucuram ca-i luasera o belea de pe cap. Mereu treceau unii clandestin granita si era chemat la conducere pentru asta. Atunci mi-a spus: „Nici nu-ti dai seama ce complicatii poate avea problema asta". Atunci a trecut granita un cioban cu oi si atasatul militar al ungurilor in Romania l-a chemat pe Vasile si a fost putin dur cu el. Atasatul asta mergea foarte des pe la Clubul Dinamo. Cred ca juca fotbal, nu stiu ce facea pe-acolo. In orice caz, chestiunea cu ciobanul a fost foarte controversata.

• In decembrie 1989 a izbucnit Revolutia. Cum percepeati evenimentul? Aveati o explicatie pentru ceea ce se intampla in strada?

  Sigur ca acum lucrurile sunt mult mai usor de explicat. Ne era frica. Zgomotele din strada... multimea de oameni adunata in Bucuresti. El n-a mai venit acasa din 15 decembrie. Nu puteam face nimic, nu puteam sa ma gandesc la nimic. Si eu, si copiii ne intrebam ce face. Nu ne dadea nici un telefon, nu stiam nimic de el. In 17 a venit acasa fara sa ne anunte. Mi-a spus sa iau nepotii si sa ma mut de urgenta la Predeal. Acolo m-am cazat la una dintre vilele Armatei. Era o atmosfera foarte incordata, am vrut sa ma intorc si nu am avut cum. N-am putut lua legatura nici cu el, nici cu copii. Au intrerupt curentul electric si n-am mai putut face nimic. Nici la televizor nu ma puteam uita. Nu stiam ce se intampla si imi era ingrozitor de frica. Vila era pazita si inconjurata de caini.

• Copiii n-au incercat sa ia legatura cu dumneavoastra?

  Fetele au auzit la radio ca tatal lor este tradator. Pentru mine, asta a fost momentul suprem. Adica puteau sa spuna orice, dar nu asta. In momentul in care un om care a fost atat de dedicat armatei este facut tradator, asta e cel mai ingrozitor lucru. Este extrem de dureros. Ne-am simtit ingrozitor atunci, nici nu va puteti imagina.

• De ce credeti ca a fost facut tradator?

  Probabil pentru ca nu a vrut sa respecte ordinul lui Ceausescu. Nu a vrut sa traga in populatie. Este cumplit sa stii ca in cele mai grele momente din viata lui a fost complet singur. Trebuia sa ia decizii care nu erau conforme cu ceea ce simtea, dar, pe de alta parte, depusese un juramant. Nu stiu cati dintre civili inteleg asta. A depus un juramant de credinta si trebuia sa faca ceva care era impotriva vointei lui. Cel mai usor era sa-si puna piciorul in ghips. In momentul in care a fost sedinta CPEx-ului i s-a spus: „Te asteapta Curtea Martiala!". Ma intreb prin ce a putut sa treaca...

• Care erau pentru dumneavoastra, familia, consecintele acestui verdict?

  Ma gandesc cu groaza ce ar fi insemnat asta pentru noi. Probabil ca ne linsau, nu stiu. Asa era sistemul. Daca pe el il trimiteau la Curtea Martiala, pe noi ne-ar fi linsat. Probabil ca toti eram tradatori, am fi fost inchisi. Inventau ei un motiv. Fetele ma asteptau acasa, ziceau ca se gandisera ca, daca tot vin sa ne ia, macar sa ne ia pe toti.

• Dar vi s-a intamplat ceva?

  Noua nu. Dar cand au anuntat ca este tradator de tara, procurorul general de la Pitesti s-a deplasat cu o repeziciune fantastica la Primaria din Leresti. Si aici a spus ca vrea sa stie toate rudele tradatorului. A cerut sa i se faca o lista cu toti de la mama, nepoti, pana la verii indepartati. Imi povesteau dupa evenimente niste veri de-ai lui ca au fugit in munti. Voiau sa vina sa-i aresteze pe toti. Cand s-a dat al doilea comunicat si au spus ca nu mai e tradator, astia din primarie s-au intors. Au spus ca-l cunosteau pe Milea, ca n-avea cum sa fie tradator. Procurorul s-a intors si el si a spus ca o sa revina mai tarziu ca a intervenit ceva. Dar noi nu ne linistisem, eram ca intr-o cusca. Nu stiam daca o sa se revina asupra deciziei.

• In 22 decembrie ati primit vreun telefon de la generalul Milea?

  Da, pe la noua fara ceva, dimineata. Eu eram tot la Predeal. Banuiesc ca era sotul meu, nu am auzit nici o voce in telefon. El era cu siguranta, pentru ca il cunosteam dupa respiratie. Respira foarte greu. Eu tipam la telefon disperata, nu stiam ce se intampla. Am intrebat: „Val, tu esti?". Apoi a fost un moment de liniste, pe urma o lupta si un zgomot de lovituri. Dupa care s-a auzit o impuscatura. Pana la urma, cineva a preluat telefonul si mi-a spus: „Doamna, stati linistita, zgomotele si impuscatura s-au auzit din strada". Si a inchis telefonul. N-am apucat sa spun nimic, eram socata. Si nici nu am recunoscut vocea aceea. Am auzit moartea sotului meu la telefon.

• Cand ati aflat ca generalul Milea a murit si ce stiati despre acest eveniment?

  In 22 dupa-amiaza eram la Predeal. M-am dus sus la doamna Gusa si am gasit-o plangand pe canapea. N-a vrut sa-mi spuna nimic. M-a vizitat atunci seful Securitatii din Predeal si primarita din Predeal. Au fost foarte amabili si cumsecade. Mi-au adus un cos mare de trandafiri. De cand l-am vazut am zis ca ala e pentru inmormantare. M-au intrebat daca am tot ce imi trebuie. Ce sa-mi trebuiasca? Nu-mi trebuia nimic. Nu l-am putut vedea si nu am putut fi alaturi de el in momentele acelea cumplite. Acum toate erau degeaba.

• Cand ati ajuns in Bucuresti? Ati reusit sa vedeti cadavrul?

  Am ajuns in aceeasi zi. Nu m-am dus la CC ca ma linsau. Nu stiam unde este cadavrul, pentru ca nimeni nu-mi spunea nimic. Dupa doua zile de la eveniment mi s-a spus ca este dus la morga, dar ca nu pot sa-l vad pentru ca este pazit. Apoi l-au dus la Spitalul Militar, la morga de-acolo. Am fost la Spitalul Militar si, dupa ce am intrat acolo, anumiti medici mi-au spus ca nu trebuie sa raman pentru ca sunt o tinta sigura pentru cei care trag. Nu am apucat sa vorbesc cu nimeni, nu-mi spunea nimeni nimic. L-am inmormantat apoi, dar nu vreau sa-mi mai amintesc, imi face foarte rau, sunt foarte bolnava.

• Vi s-a dat certificatul de deces? Ce scria acolo?

  A fost inmormantat fara certificat de deces, n-au vrut sa mi-l dea. Am vorbit cu medicul care l-a autopsiat si mi-a spus: „Doamna, noi am facut tot ce ne-a stat in putinta". Mi-a spus ca inima a fost doar atinsa si ca, daca se intervenea, putea fi salvat. In fine, m-am dus sa fac galagie sa-mi dea certificatul de deces. Si mi-a spus ca nu stie ce sa scrie pe el. I-am spus ca, daca-i vine mai usor, sa spuna ca a murit langa sotie in pat. Mi-a eliberat un document pe care scria: „Mort prin impuscare". Nici asa, nici asa. Cred ca dupa zece ani o sa se spuna adevarul. Subiectul e inca sensibil. Au fost multe declaratii ale medicilor care l-au consultat. Asta nu se spune si nu se ia in seama. Se iau in seama numai declaratiile celor ca Parcalabescu.

• Ati primit de la Corneliu Parcalabescu carnetele pe care generalul Milea le avea in veston? Ce stiti despre aceste carnetele?

  Nu, nu am primit nimic, iar daca Parcalabescu a spus vreodata ca a vorbit cu noi, minte cu nerusinare. Intotdeauna s-a eschivat. Nici n-am incercat sa-l sun sa ne intalnim pentru ca n-ar fi venit. Si eu nu stiu cum as fi reactionat daca eram in fata lui. Carnetelele contineau, cred, secrete militare. El a avut tot timpul astfel de carnetele care erau depuse la arhiva ministerului.

• Dupa eveniment v-ati intalnit cu vreunul dintre cei care au fost in CC?

  M-am intalnit cu unul dintre capitanii care au fost acolo. Nu pot sa va dau numele. Fusese retrogradat inainte de moartea sotului meu. Chiar m-am mirat ca era un baiat bun. M-am intalnit cu el pe strada. Mi-a spus ca nu poate sa-mi povesteasca ce s-a intamplat atunci, dar ca un general va plati pentru asta. Nu pot sa va dau numele acestui general.

• Ati vazut dosarul anchetei?

  As fi vrut ca Procuratura sa faca lumina in treaba asta, dar nu s-a putut. Ceva e in neregula cu dosarul asta. Sigur ca e foarte greu sa-ti aduci aminte detalii, dar avand mai multe declaratii tot trebuie sa se lege ceva. Iar acolo nu se leaga nimic.

• Ce vi s-a parut in neregula in legatura cu dosarul?

  Ancheta a fost facuta poate nu de persoanele cele mai potrivite si a fost facuta sub presiune politica. Probabil ca, pe langa declaratiile care exista mai, sunt si alte lucruri de spus. Si oamenii aceia care ar trebui sa vorbeasca inca nu au ajuns la o varsta atat de inaintata ca sa poata sa spuna ce s-a intamplat cu adevarat. Cred ca ar trebui sa treaca ceva timp pentru ca lucrurile sa se linisteasca si sa nu mai existe miza politica. In sfarsit, ea nu mai este acum atat de pregnanta, dar ea a existat. Cine neaga lucrul asta nu cred ca e sincer.

• S-a sinucis generalul Milea sau a fost asasinat?

  Ambele variante sunt posibile. Dar el nu era genul de om care sa se sinucida. A iubit viata, a iubit oamenii... Noi avem parerea noastra, dar parerea noastra nu conteaza.

  ---

  CONTINUARE: Cazul "Vasile Milea" ingropat de la inceput