x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Gigi Becali, presedintele nejucator

Gigi Becali, presedintele nejucator

de Eliza Popa    |    19 Feb 2007   •   00:00
Gigi Becali, presedintele nejucator

Steaua a dat bine cu capul in sezo-nul 2006 si a avut un profit de 4,2 milioane de euro. Gigi insa se bate cu pumnii in piept: de ce nu inte-leg odata hahalerele ca, de fapt, el "baga" bani in echipa.

Steaua a dat bine cu capul in sezonul 2006, a cheltuit 15 milioane de euro si a scos 19. Profit: 4.000.000 de euroi, cu care Gigi si-a cumparat palat "la sosea" cu 7 milioane. Plus 3-4 renovarea. Total: minus. Steaua joaca totusi prea prost pentru ca Gigi sa aspire la Palatul Parlamentului.

Numai din drepturile de televizare a incasat 2,5 milioane de euro. Daca meciurile s-ar fi difuzat la PRO TV, in afara de stiri l-am fi vazut pe Gigi prezentand grabit horoscopul zilei ca sa fuga apoi la emisiunea culinara. "Mass-media, dupa parerea mea, inseamna televiziunile unde oamenii vad in direct pe oameni." M-am pripit, Gigi nu crede in horoscop, ci in Dumnezeu. Daca totusi ar crede, precis Dumnezeu ar fi Berbec.

MERITA! Beletele, cu peluze si toate tribunele, inclusiv aia zero pentru VIP-uri ca Tariceanu, "va spun eu ce VIP e, Very Important Papagal!", s-au vandut ca painea calda, una foarte scumpa - 4.500.000 euro. Suporteri sau nu, oamenii dau navala la stadion, la aer curat, sa raspandeasca liber si consensual coji de seminte peste semeni.

"Stiti cat de mult scuip eu televizorul la mine acasa?" Cam de cate ori pocneste mingea in 90 de minute reclamele de pe marginea terenului. La 10 mii pocul, venitul din publicitate pe stadion ajunge la 850.000. Fie ploaie, vant, mocirla, indiferent de starea gazonului, "Steaua va purta zimbrul lui RAFO pe piept pentru un milion de euro. Asta inseamna ca Steaua nu-si murdareste tricourile decat pentru sume care merita". Si, pentru ca merita, echipa trebuie ajutata, soborata, aghesmuita. Nu, aghesmuita in nici un caz, singura distractie permisa o reprezinta cel mult "o jumatate de pasarica", spre disperarea ornitologilor. Dai un ban, da’ te bagi in fata la poarta Raiului, "mai ales ca Partidul Noua Generatie va fi biserica politicii romanesti, iar eu voi fi Sfantul Petru".

O OAIE, DOUA OI. Daca el va fi in poarta, la mijloc si pe aripi alearga membrii cotizanti. "Partidul Noua Generatie are o orientare de centru, cand la stanga, cand la dreapta, de la caz la caz." Ca sa o mai scurtam, Steaua a produs un profit de 4,2 milioane de euro. Io, adica Io, nu inteleg de ce se spune ca banii astia intra in buzunarele lu’ Gigi, care nu e patronu’ Stelei. Toate hahalerele astea care comenteaza nu inteleg ca El vrea sa faca ceva finut pentru tara si popor. Da egzemplu Palatu’, care este noul sediu al PNG. Chiar daca a vrut sa faca si o "aroganta", gandul lui e tot la popor, bai! La istoria lui, una noua, izvorata din subsolurile poleite din Aleea Alexandru.

Inconjurat de elite, el se va regasi spiritual, alternativ aici si la Muntele Atos, si va gandi, departe de hahalerele dezlantuite. "Atunci cand sunt suparat ma retrag intre oile mele si ma linistesc." Merita linistea. E nepretuita pentru oameni, iar pentru cei putini si alesi costa cu totul 10-11 milioane per bucata de palat, unde curvasarea odinioara Max Auschnit. Rugamintea este ca suporterii Stelei sa sublinieze pasajele care le-au placut din acest material si unde s-au identificat cu eroul povestirii, iar cu verde pe cele care nu le-au placut si nu le-au citit. Probabil alea in care Gigi se bate cu pumnii in piept ca baga bani in Steaua, dar el de fapt scoate. Dar de fapt nu scoate, ca Steaua nu e a lui.

CORECT!
"Daca ma respecti o data, te respect si eu tot o data. Daca nu ma respecti o data, eu nu te respect de cinci ori. (...) Daca marcam un gol la inceput, pe urma putem si jucam si la 0-0."
MODA
"Daca eu vreau sa imbrac camasa mortii asta inseamna ca sunt legionar? (...) Middlesbrough s-a calificat in fata lui Basel, fiindca mi-a facut mie Dumnezeu placerea sa jucam cu ei si sa-mi iau camasi din Anglia."
MARI ROMANI
"Eu zic ca, dupa Maniu si Coposu, nu-l vad pe altul care, cu demnitate si cu onoare, si cu putere, de fapt, si curaj sa duca acest partid unde este el. (...) Dupa ce-am vazut filmul Mihai Viteazul, mi-am zis ca vreau sa fac si eu pentru Romania ce-a facut Mihai Viteazul sau macar Amza Pellea. (...) Eu cu viata mea, in fiecare dimineata de cand ma dau jos din pat, fac istorie."
LACRIMI
"Nici nu stiti ce sensibilitate am eu in suflet, dar nu stiu sa ma exprim. Daca as sti, as vorbi mai frumos decat Liiceanu si Plesu."

CARISMA
"Ma sperie atractia acestui partid care o are la populatie. Am vorbit cu varu-meu Giovanni si cu Victor sa facem un partid care sa fim mai tari ca fratii Kennedy. Am fi condus Romania. Dar n-au vrut, fraierii. (...) Norica Nicolai ar da ani din viata ei ca sa stea cu mine la masa, ca sa ma simta langa ea. (...) M-am certat si cu Dragomir, dar fara jigniri. El m-a facut oligofren, eu l-am facut zdreanta, dar nu ne-am insultat. In schimb, Iancu e obraznic si umbla cu tot felul de jargoane care nu e bine sa le dai la presa."
Gigi Becali
Laser, frate!
×
Subiecte în articol: special steaua gigi