x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Golănie electorală

Golănie electorală

de Cristiana Stamatescu    |    26 Mai 2009   •   00:00
Golănie electorală
Sursa foto: /Jurnalul Naţional

Cei care au trecut luni prin dreptul Teatrului Naţional "I.L. Caragiale” au putut vedea că la instituţia patronată de Ministerul Culturii şi condusă de Ion Caramitru se pune în scennă un nou spectacol: "PD-L: La Bine şi la Greu”.



Nu, nu zâmbiţi. Acela este locul unde Teatrul Naţional  îşi promovează piesele de la Sala Mare. Ultima oară, duminică,  a fost spectacolul "Eduard al III-lea", de William Shakespeare, în regia lui Alexandru Tocilescu. Aşă că, vă daţi seama frisoanele oamenilor de cultură când au observat, că peste noapte bătrânul Will a fost în locuit cu mai tânărul Boc.

Cum totul pe lumea asta are o explicaţie- cu o singură excepţie, dosarul Flota - am dat un telefon nu la Cotroceni, aşa cum ar fi fost logic, ci conducerii Teatrului Naţional.

Domnul Nicolae Scarlat, Director General Adjunct, a răspuns uimirii noastre precizându-ne că nu este vorba de o reclamă electorală permanentă, ci doar de una conjuncturală determinată de prezenţa la Sala Mare a unei întruniri PD-L. Mai mult, domnia sa ne-a asigurat că probabil după ce acţiunea politică se va termina, mash-ul va fi dat jos.

Lucru perfect adevărat. În ziua de luni Sala Mare a găzduit lansarea candidaţilor democraţi-liberali pentru euroalegeri, prilej cu care toţi iubitorii de teatru împreună cu doamna Elena Udrea şi-au reafirmat intenţia de a scoate ţărişoara din mlaştina economică pe care neiubitorii de teatru din celelalte partide au aruncat-o. Pe ea, pe ţărişoară, în mlaştină, nu pe ea, pe doamna Udrea - asta ca să fim clari şi să nu ne pomenim cu vreun proces pe cap.


LEGEA BUNULUI SIMŢ

Ca să punem punctul pe I, ceea ce s-a întâmplat luni a fost un caz tipic de golănie electorală. Nu poţi să pui pe o instituţie de cultură un banner politic. În primul rând din bun simţ. Legea bunului simţ este prima care a fost încălcată. Mâine-poimâine ne vom pomeni cu reclamă la vodkă (sau hai să zicem la rom) pe Ateneu. Sau ne vom pomeni - în cadrul campaniei de promovare a turismului ecumenic - că pe peretele de la Voroneţ atârnă un imens mash pe care scrie "Pepsi".

Mai mult decât atât nici nu este vorba de o reclamă pur comercială, ci de una electorală. În ultima vreme Ministerul Culturii lasă (şi chiar încurajează) instituţiile din subordine să obţină bani din închirieri de săli, de spectacole etc. O atitudine normală. Bannerele portocalii ( sau roşii cu trandafiraşi, sau galbene cu săgeţi) deasupra intrării principale a Teatrului Naţional înseamnă însă altceva. În primul rând o golănie. În al doilea rând...o încălcare a legii.
Pentru că, da, avem de-a face nu numai cu un obraz gros ci şi cu un off-side clar.

Articolul 15 din hotărârea 22/1997 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti privind aprobarea "Regulamentului local pentru construirea şi amplasarea firmelor şi reclamelor publicitare" stipulează clar: "Se admite amplasarea de reclame publicitare pe clădirile instituţiilor de învăţământ, cultură sau alte asemenea, numai dacă reclama are legătură cu obiectul de activitate a instituţiei respective şi cu obţinerea acordului forului tutelar."

Din câte ştim noi reclama electorală a PD-L nu are vreo legătură cu obiectul de activitate a instituţiei Teatrul Naţional. Decât că, spre exemplu, actualul minsitru al Culturii, Theodor Paleologu,  face parte din rândul democraţi-liberalilor. Acest lucru  -în speţă hotărârea la care facem referire - ar fi trebuit să-l cunoască şi directorul general al teatrului, Ion Caramitru, care - coincidenţă - a funcţionat ca Ministru al Culturii între 1996 - 2000, adică exact în perioada în care CGMB a votat hotărârea. Cât despre "obţinerea acordului forului tutelar", reprezentanţii Ministerului Culturii nu au fost de găsit, ieri dimineaţă, pentru lămurirea problemei.


VALOARE
Clădirea Teatrului Naţional nu face parte din patrimoniu, nu este un momenument istoric. Dacă îmi permiteţi o opinie de neinţiat în ale arhitecturii, este chiar urâtă. Dar are o valoare intrinsecă, pentru că este clădirea Teatrului Naţional. Ar avea această valoare şi dacă un nebun ar stabili ca de mâine Naţionalul să se mute într-o clădire Metro. 

În aceste condiţii, clădirii nu i se poate aplica şi articolul 28, din aceeaşi hotărâre care spune că "la amplasarea firmelor şi reclamelor publicitare pe imobile monument istoric cu o valoare arhitecturală şi ambientală (...) este necesar întocmirea unui studiu de impact, care va fi avizat şi aprobat în condiţiile legii." Deşi, ar fi trebuit să i se aplice. Nu de alta, dar e clădirea Teatrului Naţional

PS.
După consumarea reprezentaţiei, mash-ul spectacolului "PD-L: La Bine şi la Greu" a fost din nou înlăturat şi "Eduard al III-lea" al lui William Shakespeare reaşezat la locul lui.

Chiliman: "Noi nu am dat autorizaţie"
Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, pe teritoriul căruia este amplasat Teatrul Naţional, spune că nu I s-a cerut autorizaţie pentru afişarea unui mash electoral pe această instituţie. "Nu am dat autorizaţie pentru acel mash pentru că nici nu ni s-a cerut. Chiar dacă ni s-ar fi cerut, nu am fi dat-o pentru că Primăria Sectorului 1 nu aprobă publicitatea electorală pe instituţiile de cultură", ne-a declarat Chiliman.
Edilul mai spune că publicitatea electorală este gestionată de primările de sector, dar în cazul PD-L decizia a fost luată doar de directorul Teatrului, Ion Caramitru. Tariful pentru închirierea sălii de spectacol este 120 de milioane de lei, conform conducerii TNB. (Monica Iordache Apostol)


Ministerul Culturii: TNB are autonomie!
Conform legii, Ministerul Culturii, ca "for tutelar" al Teatrului Naţional ar fi trebuit să aprobe amplasarea mashului. Solicitat să-şi exprime poziţia, ministerul a dat un comunicat sec: "Teatrul Naţional Bucureşti este o instituţie subordonată MCCPN care beneficiază însă de autonomie proprie. Închirierea sălilor se face pe baza unor contracte încheiate între solicitanţi şi Teatrul Naţional Bucureşti. Detaliile legate de organizarea evenimentelor şi amplasarea bannerelor, în general şi de asemenea şi în cazul evenimentului organizat de PDL au fost stabilite prin contractul încheiat între cele două părţi".

×