x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Grav bolnav - Yasser Arafat, eroul invins al palestinienilor

0
30 Oct 2004 - 00:00

SPECIAL

Liderul Autoritatii Nationale Palestiniene, Yasser Arafat, a fost dus ieri de urgenta la un spital din apropierea Parisului, fiind in stare critica. Desi nu se stie de ce boala sufera liderul palestinian, se discuta deja aprins problema succesiunii. Cea mai mare temere a palestinienilor este insa ca isi vor pierde eroul si ca in urma lui se va declansa haosul.

Un simbol al luptei palestiniene pentru independenta, Yasser Arafat este la un pas de moarte. Problemele de sanatate ale liderului Autoritatii Nationale Palestiniene sunt grave, iar vestile despre starea sa sunt asteptate cu sufletul la gura. Ce se va intampla dupa era Arafat este intrebarea pe care si-o pune acum toata lumea.
LAVINIA TUDORAN

IN STARE CRITICA. Yasser Arafat este foarte grav bolnav. Medicii straini care l-au consultat sunt rezervati, dar presa sustine ca liderul palestinian nu mai are mult de trait
Abou Ammar, adica Batranul. Asa ii spun palestinienii liderului lor, Yasser Arafat, aflat acum in stare critica. De patru decenii, simbolul luptei lor pentru independenta, din 1996 presedinte al Autoritatii Nationale Palestiniene. Multa vreme considerat un terorist de catre comunitatea internationala, fostul luptator de gherila a ajuns "presedintele Palestinei", stat pe care nu inceteaza sa-l promita unui popor care traieste din 1967 sub ocupatie israeliana.

EROU. Carismatic, tenace si calator neobosit, Arafat a reusit sa treaca peste multe esecuri si dezamagiri pentru a face recunoscuta cauza palestiniana drept o lupta nationala pentru independenta, inainte catalogata drept o simpla problema a unor refugiati, comenteaza agentia France Presse.

Usor-usor si-a castigat statutul de erou in Cisiordania si in Fasia Gaza. Expulzat in 1970 din Iordania de catre trupele regelui Hussein, apoi, in 1982, din Liban de catre armata israeliana, Arafat a reusit sa se ridice de fiecare data si asta l-a facut tot mai popular.

Arafat nu are acum rivali in teritoriile palestiniene. Castigator al Premiului Nobel pentru Pace in 1994, este iubit in ciuda criticilor potrivit carora coruptia si autocratia naruie Autoritatea Palestiniana.

PROMISIUNI NEIMPLINITE. Faptul ca nu si-a tinut multe dintre promisiuni este condamnat de catre palestinieni, dar totul paleste cand "Batranul" ia pozitie in fata Israelului, care, de altfel, l-a izolat in 2001 in cartierul sau general de la Ramallah. In ciuda amenintarilor Israelului cu expulzarea, Arafat nu pierde nici o ocazie de a promite ca intr-o buna zi, un copil palestinian va ridica drapelul palestinian in cetatea Ierusalimului.

"Batranul", care a avut o reintoarcere triumfala in 1994, in teritoriile palestiniene, viseaza sa ajunga in partea araba a Ierusalimului, pe care vrea sa o transforme in capitala unui viitor stat palestinian. Numai ca in cale ii sta dusmanul sau numarul unu, Israelul. Iar "Batranul", de cand este izolat la Ramallah, si-a cam pierdut aura trimfatoare.

YASSER ARAFAT

Boala liderului palestinian, Yasser Arafat, agita spiritele in randul poporului pe care il reprezinta. Oamenii se tem ca va izbucni haosul, de vreme ce lupta lor pentru independenta bate pasul pe loc, iar mai multe grupuri armate incep sa controleze strazile.

PROFIL

  • 1929 Mohhamed Abdel-Raouf Arafat al-Qudwa se naste la 24 august la Cairo, in Egipt
  • 1958 Formeaza Miscarea Fatah, al carei scop declarat este lupta armata impotriva Israelului
  • 1969 Devine presedintele Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei
  • 1970 Exilat din Iordania, impreuna cu membrii Organizatiei, gaseste adapost in Liban, apoi in Tunisia, in 1983
  • 1974 Purtand o arma a luptatorilor sai si o ramura de maslin, tine un discurs la Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite
  • 1988 Renunta la terorism si recunoaste statul Israel
  • 1990 Il sustine pe Saddam Hussein in razboiul din Golf si este izolat din punct de vedere politic
  • 1993 Semneaza, la Oslo, un acord de pace cu Israelul, prin care palestinienii au dreptul de a se autoguverna in Cisiordania si Fasia Gaza
  • 1994 Alaturi de premierul israelian, Itzak Rabin, si ministrul israelian de Externe, Shimon Peres, primeste Premiul Nobel pentru Pace
  • 1996 Devine liderul Autoritatii Nationale Palestiniene
  • 2001 Acuzat ca a instigat la atacuri asupra israelienilor, este incercuit de armata israeliana la cartierul sau general din Ramallah, de unde nu a mai avut voie sa iasa pana in prezent

    RAZBOINIC

    "Israelienii se insala atunci cand cred ca negocierile sunt singura noastra alternativa. Pe Allah, ca se insala! Poporul palestinian este gata sa-si sacrifice si ultimul baiat si ultima fata pentru ca steagul palestinian sa fluture pe zidurile, bisericile si moscheile din Ierusalim"

    AMENINTARE

    "Cu totii suntem gata sa devenim martiri. Sa nu creada nimeni ca armele ne pot speria, pentru ca armele noastre sunt si mai puternice - armele credintei, armele martiriului, armele Jihadului"

    AVERTISMENT

    "Nu va fi niciodata pace fara un stat palestinan cu capitala in Ierusalimul de Est si cu drepturi depline pentru palestinieni. Nu putem exclude revenirea la arme. Daca Israelul nu-si poate indeplini obligatiile, nu va fi pace"

    PATRIE

    "Sacrificiul, hotararea si revolutia poporului palestinian au transmis lumii intregi ca singura sa patrie este Palestina. Pentru noi nu exista alta patrie si nu vom accepta o alta patrie" - Yasser Arafat, presedintele Autoritatii Nationale Palestiniene

    Aproape 12 ani de suferinte

    IRINA CRISTEA

    MACINAT DE BOALA. Desi se straduieste sa zambeasca, Arafat arata mai rau ca oricand
    O afectiune rara a sangelui, a carei cauza ar putea fi stabilita doar dupa analize amanuntite in strainatate, pare sa-l fi adus pe liderul palestinian, Yasser Arafat, la un pas de moarte. "Celulele sangvine care in mod normal distrug microbii sunt pe cale sa distruga trombocitele", a declarat pentru AFP, sub protectia anonimatului, unul dintre medicii care il ingrijesc pe Arafat. El a mai spus ca disfunctia poate fi cauzata de "o infectie de orgine virala, de cancer sau de un dezechilibru chimic al sangelui", dar ca e nevoie de analize suplimentare pentru stabilirea cu exactitate a cauzei.

    Criza din aceste zile este doar cea mai recenta problema de sanatate a lui Arafat, dintr-o serie indelungata, care le-a dat emotii, de-a lungul anilor, apropiatilor lui.

    OPERAT PE CREIER. Momentul-cheie a fost accidentul de avion suferit in 1992, in Libia. Desi a scapat cu viata, Yasser Arafat a trebuit operat pe creier in Iordania, unde medicii i-au eliminat un cheag de sange. Dupa aceasta interventie, zvonurile si speculatiile privind sanatatea liderului palestinian s-au inmultit. Dupa nici doi ani, surse medicale din Tunis au indicat ca Arafat a fost internat in urma unei crize cardiace. Membrii anturajului liderului palestinian au dezmintit cu fermitate informatia.

    PARKINSON? In 1997, an in care implinea 70 de ani, Arafat isi surprindea neplacut sustinatorii prin dificultatile de vorbire, tremurul mainilor si al buzei inferioare, precum si paloarea nefireasca pe care le afisa. Mai multi medici s-au intrecut atunci sa-si dea cu parerea despre boala de care ar suferi acesta. Cei mai multi au spus ca in mod sigur este vorba despre maladia Parkinson. Din nou, dezmintiri din partea Autoritatii Palestiniene, care a dat asigurari ca, in cel mai rau caz, Arafat este foarte surmenat in urma dificilelor discutii si tratative de pace cu israelienii.

    Dupa ce armata israeliana l-a blocat in complexul de la Ramallah, in 2001, starea de sanatate a lui Arafat s-a inrautatit. "Lipsa de somn", "insuficient oxigen" erau cauzele numite de unul dintre medicii sai personali, pentru a justifica aparitiile tot mai neconvingatoare ale liderului palestinienilor.

    CANCER LA STOMAC. Anul cel mai dificil de pana acum pare sa fi fost 2003. In septembrie, o echipa de medici l-a consultat la Ramallah, dupa ce vestitul pacient se luptase cu "o gripa rebela" si avusese "stomacul deranjat". Concluzia lor, cel putin cea facuta publica, a fost ca Arafat este sanatos tun. O saptamana mai tarziu, presa britanica specula pe marginea unui infarct suferit de Arafat. Tot atunci au aparut primele zvonuri care evocau o ipoteza mai sumbra decat toate celelalte: Yasser Arafat are cancer la stomac.

    DUS DE URGENTA LA TRATAMENT IN FRANTA

    TRASEU. Arafat a ajuns in Iordania cu elicopterul, apoi in Franta cu un avion pus la dispozitie de guvernul francez
    Un elicopter militar iordanian l-a transportat ieri-dimineata pe liderul palestinian de la complexul din Ramallah in Iordania. A fost prima etapa a unei calatorii a carei destinatie a fost Franta, tara care a acceptat cererea lui Arafat de a fi primit pentru ingrijiri si analize amanuntite. De altfel, Guvernul francez a pus la dispozitia pacientului un avion care l-a preluat din Iordania si l-a adus in conditii de siguranta in Franta. Arafat a fost internat la Spitalul Percy din localitatea Clamart, aflata in apropiere de capitala franceza.

    "Noi l-am primit, si tot ce pot face acum pentru dansul este sa ma rog sa-si revina cat mai repede", a spus presedintele francez Jacques Chirac, aflat la Roma pentru semnarea Constitutiei Europene.

    Arafat a ajuns la Paris dupa ce Executivul israelian si-a dat acordul pentru ca liderul Autoritatii Nationale Palestiniene sa paraseasca Ramallah. Mai mult, premierul Ariel Sharon a promis ca, la intoarcere, Arafat va fi primit inapoi pe teritoriul palestinian. Gestul sau a fost apreciat chiar si de lumea araba. Insusi presedintele Egiptului i-a multumit lui Sharon pentru ca i-a permis lui Arafat sa se trateze in strainatate. (Irina Cristea)

    "Fetisul americanilor"

    PORTRET. Pacepa l-a cunoscut pe Arafat cand acesta era mai tanar
    Unul dintre putinii romani care au avut ocazia sa-l priveasca in ochi pe Yasser Arafat si sa discute cu liderul palestinian este fostul general de Securitate Mihai Pacepa. Intr-un articol publicat in presa americana, Pacepa ii face lui Arafat un portret deloc magulitor. "Si-a construit cariera politica pretinzand ca nu a avut legatura cu nici unul dintre actele de terorism de care se face vinovat", scrie Pacepa, care crede ca SUA au acum o imagine la fel de gresita despre Arafat cum aveau, in urma cu cateva zeci de ani, despre Nicolae Ceausescu. "A sosit timpul ca americanii sa renunte la «fetisul» Arafat, asa cum au renuntat si la Ceausescu", este parerea fostului sef al Securitatii. Pacepa isi aminteste ca, atunci cand l-a vazut prima data pe liderul palestinian, a fost socat de asemanarile dintre acesta si seful KGB de atunci, generalul Sakarovski. "Vorbea ca o moara stricata si avea o idee fixa, pe care o tot repeta: ca «sionismul imperial» al Americii este «cainele turbat al lumii» si ca singura modalitate de a-l inlatura este exterminarea", scrie Pacepa. Fostul general dezvaluie si ca KGB a solicitat serviciilor secrete romane sa faciliteze sosirea lui Arafat la Moscova, via Romania. (Irina Cristea)

    Succesiunea, o chestiune delicata

    ANA ILIE

    URMASII. Premierul Qorei (foto dreapta) si predecesorul sau, Mahmud Abbas (foto stanga), au cele mai mari sanse sa-i urmeze la sefia Autoritatii Palestiniene lui Arafat
    In eventualitatea in care liderul palestinian, Yasser Arafat, va deceda, in urma misterioasei boli care il macina, nu este greu de presupus efectul pe care aceasta disparitie il va avea asupra palestinienilor.

    DISPERARE. In Ierusalim, palestinenii s-au repezit joi dis-de-dimineata sa cumpere ziare si sa-si deschida radiourile, pentru a afla cele mai recente vesti despre sanatatea liderului lor. Sunt si voci care cred ca o schimbare este binevenita, si palestinienilor le-ar fi mai bine fara Arafat. Sentimentul dominant este insa ca fara Arafat s-ar declansa haosul. Pe strazile din Ramallah, povestesc reporterii AFP, lumea vorbea joi ca cel mai bine ar fi ca liderul lor sa moara peste cateva luni, nu pentru a mai sta putin cu ei, ci pentru a permite crearea unui "aranjament politic" care sa evite haosul.

    DISCUTII. In orice caz, Comitetul central al Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP) si Comitetul central al Fatah, doua organisme prezidate de Yasser Arafat, trebuiau sa se intruneasca joi seara, in absenta liderului lor, pentru a analiza consecintele degradarii starii de sanatate a liderului palestinian.

    POSIBILITATI. Yasser Arafat a procedat in privinta succesiunii sale precum multi alti lideri arabi, adica a avut grija, de-a lungul vietii, sa nu le dea prea mai sperante locotenentilor sai si s-a asigurat ca nu are rivali. In orice caz, posibilii candidati la succesiunea lui Arafat se impart in doua categorii: persoanele in varsta, care au lucrat mult timp cu liderul palestinian, si figurile mai tinere, care au aparut recent pe scena politica. Cele din prima categorie au lucrat de-a lungul timpului cu OEP, in timpul exilului din Iordania, Liban si Tunis. Sunt persoane in care Arafat are incredere, insa populatia palestiniana nu le agreeaza prea mult. In aceasta categorie intra premierul Autoritatii Palestiniene, Ahmad Qorei, si predecesorul sau, Mahmud Abbas, doi politicieni creditati cu cele mai mari sanse la succesiune. In cea de-a doua categorie intra tinerii care au ramas in teritoriile ocupate atunci cand OEP actiona din exil si sunt lideri precum Mohammed Dahlan, fostul sef al securitatii din Fasia Gaza, si Jibril Rajoub, fostul sau omolog din Cisiordania.

    CE SPUNE LEGEA. Legea fundamentala a Autoritatii Palestiniene prevede insa ca, in eventualitatea disparitiei liderului Arafat, functia sa sa fie preluata de catre presedintele Consiliului legislativ, pentru o perioada de 60 de zile, timp in care vor fi organizate alegeri. Avand in vedere ca liderul parlamentului, Rawhi Fattuh, nu are o influenta prea mare, este foarte probabil ca fraiele puterii sa fie preluate de catre Abbas si Qorei. Cei doi si-au petrecut toata noaptea de miercuri spre joi la capataiul suferindului Arafat.

    ALTUL. Un alt posibil succesor este un lider local care s-a afirmat in timpul actualei Intifade, Marwan Barghuti, liderul miscarii Fatah pentru zona Cisiordaniei, considerat cel mai popular lider palestinian dupa Arafat. O problema in calea ascensiunii sale ar fi faptul ca in prezent Barghuti este intr-o inchisoare israeliana, unde ispaseste cinci condamnari la detentie pe viata.

  •  

    Ştiri din .ro















    PUBLICITATE
     





    Mai multe titluri din categorie

    Suspecta Kovesi, la un pas de suspendarea din magistratură

    Suspecta Kovesi, la un pas de suspendarea din magistratură
    Laura Codruța Kovesi, urmărită penal de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție pentru fapte deosebit de grave, legate de modul în care a fost finanțată aducerea în  țară, în anul 2011,...

    Darius, micul filantrop care i-a cântat lui Dalai Lama

    Darius, micul filantrop care i-a cântat lui Dalai Lama
    Galerie Foto Darius Condurache (11 ani) este un tânăr saxofonist şi pianist român care cântă la diverse evenimente organizate pe teritoriul Marii Britanii, în general cu scop caritabil, debutul în cariera sa făcându-l în...

    Scamatorie marca Mircea Băsescu: Din datornic la stat, să transformi statul dator la tine

    Scamatorie marca Mircea Băsescu: Din datornic la stat, să transformi statul dator la tine
    Mircea Băsescu, fratele fostului președinte Traian Băsescu, încearcă să pună mâna pe 1,1 milioane de lei de la stat, printr-o compensare a unei restituiri de TVA neefectuate de Direcția Finanțelor Publice cu...

    Dan Voiculescu: Globalizarea forțată anulează personalitatea și creativitatea individului

    Dan Voiculescu: Globalizarea forțată anulează personalitatea și creativitatea individului
    Profesorul Dan Voiculescu vorbește, în cadrul unui interviu acordat jurnalistului Ion Cristoiu, despre presiunea globalizării forțate, ca efect al postcapitalismului. Dialogul, pornit de la lucrarea “Doctrina...

    Respingerea cărnii şi a pâinii, semne în cancerul de pancreas

    Respingerea cărnii şi a pâinii, semne în cancerul de pancreas
    Cancerul de pancreas este o boală parşivă fiindcă durerile nu apar decât târziu, dar alte simptome anunţă totuşi instalarea acestei maladii maligne. Despre aceste semne explică profesor doctor Mircea Beuran, de...

    Profesorul Dan Voiculescu: Trăim un moment de recalibrare politică și socială

    Profesorul Dan Voiculescu: Trăim un moment de recalibrare politică și socială
    Interviu eveniment acordat de profesorul Dan Voiculescu renumitului jurnalist Ion Cristoiu. Profesorul Voiculescu trage un semnal de alarmă: capitalismul devine din ce în ce mai puțin sustenabil, iar planurile pentru...

    Sechestrul penal pe moșia lui Băsescu, menținut de instanță. Afacerile omului din spatele fraudei cu terenuri prosperă

    Sechestrul penal pe moșia lui Băsescu, menținut de instanță. Afacerile omului din spatele fraudei cu terenuri prosperă
    Galerie Foto Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte, Traian Băsescu, încearcă, fără succes, să radieze din cărțile funciare ale terenurilor agricole achiziționate în 2013, la Nana, a sechestrelor penale...

    Hoda Barakat: Fac experimente pe personajele mele ca un om de ştiinţă nebun

    Hoda Barakat: Fac experimente pe personajele mele ca un om de ştiinţă nebun
    Hoda Barakat este o scriitoare libaneză de succes în întreaga lume. Locuieşte în Paris de mulţi ani însă scrie doar în arabă, limba de care s-a reîndrăgostit. Autoarea a fost recent în România să-şi...

    Audit pentru angajați, de la distanță

    Audit pentru angajați, de la distanță
    Dezvoltarea tehnologiei a dus într-o nouă eră și domeniul HR, care beneficiază astăzi de foarte multe produse mult mai ieftine și mai rapide decât în trecut. Simpla abonare la un site în spatele căruia se...

    Romgaz vrea să meargă în Azerbaidjan după gaze

    Romgaz vrea să meargă în Azerbaidjan după gaze
    Galerie Foto Extinderea pe pieţele externe, creşterea producţiei şi mărirea portofoliului sunt câteva din variantele luate în calcul de conducerea Romgaz pentru creşterea companiei. Adrian Volintiru, director general Romgaz,...

    Adio solniţă! Laptele, legumele, fructele conţin sare

    Adio solniţă! Laptele, legumele, fructele conţin sare
    Galerie Foto Cele mai frecvente cauze de deces sunt accidentele vascular cerebrale, cauzate de hipertensiunea arterială. Umblă multe legende despre hipertensiune, încercăm lămurirea lor. Interviu cu profesor doctor Daniela...

    ANAF cere curator fiscal pentru administrarea averii Elenei Udrea

    ANAF cere curator fiscal pentru administrarea averii Elenei Udrea
    Galerie Foto Teoretic, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în anulare pe care Elena Udrea a formulat-o împotriva sentinţei Completului de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituit...

    De la asigurări, la bijuterii cu emoţii

    De la asigurări, la bijuterii cu emoţii
    Galerie Foto De cele mai multe ori antreprenorii români sunt nevoiţi să se reinventeze pentru a putea supravieţui mediului concurenţial sau pentru a-şi găsi adevărata cale în afaceri. Alte ori însă, o puternică dorinţă...

    Lux marca Iohannis. 70.000 €, cheltuiți pe mese și scaune

    Lux marca Iohannis. 70.000 €, cheltuiți pe mese și scaune
    Galerie Foto Două mese pentru convorbiri, patru măsuţe de protocol, opt scaune şi patru fotolii. Acestea au fost obiectivele prioritare ale Administraţiei Prezidenţiale, la sfârşitul anului trecut, în perioada în care preş...

    VIP-urile anticorupţiei lui Kovesi, date afară în şuturi din DNA

    VIP-urile anticorupţiei lui Kovesi, date afară în şuturi din DNA
    Galerie Foto Chiar dacă, oficial, pe numele lui Ciprian Man şi Cristian Ardelean, procurorii de la DNA Oradea care discutau cum să le fabrice judecătorilor neobedienţi dosare penale, nu a fost încă începută urmărirea...
    Serviciul de email marketing furnizat de