x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Gusa tipa ca din gura de sarpe

Gusa tipa ca din gura de sarpe

02 Dec 2004   •   00:00

Alianta D.A. este decisa sa nu recunoasca alegerile din 28 noiembrie, aducand in sprijinul demersului sau o noua acuzatie: in 20% dintre sectiile de vot procesele-verbale sunt eronate.

7.000 din cele 17.600 de sectii de vot la nivelul intregii tari au predat procese-verbale incorecte, a acuzat ieri Cozmin Gusa, membru in conducerea Aliantei. "La un asemenea nivel, peste 20% dintre sectii, consideram ca intregul proces electoral este viciat!", a afirmat el. Gusa a explicat ca soft-ul de scanare a proceselor-verbale nu ar fi primit un proces eronat, intervenindu-se uman pentru introducerea acelor procese verbale la numaratoare. "La BEJ s-a prezentat doar presedintele sectiei de votare, care, dupa o discutie cu oamenii din BEJ, a fost de acord cu modificarea proceselor, fara a mai fi asistat de reprezentantii celorlalte partide. Trebuia sa se duca inapoi in sectie si sa se numere din nou. Presedintele sectiei de votare este numit de prefect, care e membru PSD. E clara vicierea politica", a sustinut Gusa.

PROBE. El a venit cu o serie de exemple de nereguli indentificate de Alianta. Astfel, la Valcea, numarul buletinelor de vot folosite ar fi cu 421 mai mare decat numarul efectiv al votantilor. Procesele verbale predate BEJ-urilor nu ar fi avut completata rubrica pentru voturi nule, lasand astfel posibilitatea celor care "au vrut sa fraudeze sa-si faca reglajele", a sustinut Gusa. Membrii Aliantei au gasit procese-verbale in alb semnate doar de presedintele sectiei de votate si de reprezentantul PSD, nu si de ceilalti membri ai biroului sectiei de votare. Alianta asteapta de la BEC sa verifice si sa dea un raspuns si contestatiei legate de afacerea "Autobuzul", pentru care au adus probe. Gusa i-a cerut procurorului general Ilie Botos sa dea curs plangerii penale facute de D.A., acuzandu-l pe acesta ca "suspenda in Romania aplicarea legii penale". (Oana Stancu)

×
Subiecte în articol: eveniment guşă