x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special H5N1 - 115 focare de gripa aviara

H5N1 - 115 focare de gripa aviara

de Luiza Moldovan    |    Libiu Mateescu    |    30 Mai 2006   •   00:00
H5N1 - 115 focare de gripa aviara

Chiar daca focarele de gripa aviara se inmultesc pe zi ce trece, ajun-gand ieri la 115, responsabilii de la Bucuresti nu sunt ingrijorati de po-sibilitatea activarii clauzei de salvgardare pe sectorul sanitar-veterinar. Sau, mai bine zis, nu vor sa recunoa-sca acest lucru.

Isteria in masa a aviarei

Senzational! O gaina a murit si alte zece au fost ucise cu sange rece, ieri dupa-amiaza, pe Strada Lonea din Bucuresti, ca urmare a faptului ca o gaina a murit! Iritati si vadit entuziasmati de prezenta camerelor de luat vederi, localnicii au iesit pe strada sa dea declaratii.

O fata la menopauza ne intampina din capul strazii. Vrea sa-si pazeasca de masini catelusa care se trantise fix in mijlocul strazii. Isi ia caine- le-n brate si ne asigura ca ceea ce tine-n brate nu e o gaina, "ca ne-ati innebunit pe toti de cap, cu gainile voastre si cu bolile voastre". Dupa ce ne trimite in sange sau in spume (nu suntem siguri), localnica dispare in curtea de domiciliu.

Fosgaiala multa, tipe de la televizor care-si fac machiajul, copii entuziasmati de placutul incident al mortii unei gaini, tiganci cu fustele pana-n noroi care ne rad si rostesc constant cuvantul "carantina". Probabil ca e ultimul termen pe care l-au invatat acuma, recent, si le suna misto in gura.

CASA AVIARA. Unitatea epidemiologica (adica o casa normala) in discutie sta inchisa si magnifica, in timp ce vecinii se uita la poarta cu gura la mana. E supermisto ce se-ntampla. Un nene si o tanti ne expediaza cu doua, cel mult mai multe vorbe: "La ce-ati venit? Ati venit la circ? Ca nu va mai linisteste Dumnezeu odata! Voi ati inventat aviara". Pe cuvantul nostru, nenea e foarte iritat de du-te-vino-ul de pe Strada Lonea.

O tanti foarte simpatica are amabilitatea sa ne informeze ca nu ne poate informa. I-am multumit mult.

O GAINA CAFTITA. Familia in discutie e tanara, formata din mama (Simona), tata (Gheorghe) si copil. "Sunt o familie linistita", ne asigura o femeie de bine, "au avut ghinionul sa le moara o gaina-n curte si, acuma, poftim tevatura. De mai multe zile, doamna mi se plangea ca are o gaina mai lesinata. Credea c-o bat celelalte gaini. Cand colo, azi-dimineata au gasit-o moarta-n curte". Conchide: "Acuma... mai mor si gainile-astea, ce sa faca...".

UN IRITAT. "Ce veniti, ba, sa filmati, n-ati mai vazut gaini moarte? Acuma nu mai poate gainile sa moara ca ne bagati pe toti in carantina, ’rea-ti ai dreacu’ sa fiti de derbedei", ne doreste tot binele din lume un nene cu burta goala (la propriu).

Prezenti la fata locului sa tina sub control isteria, doi politisti se uita la tot teatrul de pe Strada Lonea ca la... aaa... ca la teatru. Linistitoare prezenta lor acolo, mai ales ca nimeni nu-i baga in seama, ei actionand, fireste, ca niste supermeni, la momentul oportun, niciodata mai devreme, ca sa nu-si dea nimeni seama.

Macovei ramane arestat

PRELUNGIRE. Patronul de la Patiprod Codlea, Florin Macovei, risca sa ramana in spatele gratiilor inca 30 de zile
Tribunalul Brasov a respins recursul inculpatului Florin Macovei, patronul de la Patiprod Codlea, impotriva hotararii Judecatoriei Brasov de a-l mentine in arest preventiv pe toata perioada de 20 de zile decisa de judecatorii Tribunalului Brasov la 21 mai.

Avocatii lui Macovei au depus o cerere de eliberare sub control judiciar a clientului lor la Judecatoria Brasov inca de saptamana trecuta, intemeiata pe probe care ar atesta nevinovatia inculpatului si responsabilitatea sefilor DSVSA Brasov. Dupa caruselul propunerilor de arestare preventiva ale Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov, respinse de Judecatorie, dar acceptate ulterior de Tribunal, cazul patronului Patiprod a ajuns din nou in instanta, judecatorii respingand veridicitatea noilor "probe" prezentate de Macovei. Acesta, ca si patronul Drakom, Vasile Dardala, vor ramane in arest preventiv, Parchetul Local Brasov lucrand deja la propunerea de prelungire a mandatului de arestare preventiva a celor doi.

MINCIUNILE PATIPROD. Directorul Patiprod, Catalin Muntean, cercetat in stare de libertate, depune toate eforturile pentru eliberarea patronului sau, Florin Macovei, prezentand instantei si presei procesele-verbale de recoltare a probelor de origine animala de la puii de curca si de gaina morti in diferite perioade ale lunii aprilie. Probele de laborator, buletinele de analiza, notele de insotire sunt cel mai devreme datate din 26 aprilie, mult dupa ingroparea clandestina a pasarilor moarte pe platforma Patiprod si Drakom. Procesele-verbale nr. 75 si nr. 76, de la 26 aprilie 2006, consemneaza intr-adevar prelevarea de probe de organe de curcan si probe de sange de curcan si trimiterea lor la DSVSA Brasov.

BARBARIE. Echipele DSV-ului nu au mai stat pe ganduri cand au trecut la eutanasierea masiva a pasarilor din Codlea, chiar daca nu aveau solutiile necesare. Fostul director al Penitenciarului Codlea, avocatul Adrian Sas, a descris maniera barbara in care au fost lichidate pasarile la Codlea, unde locuieste in prezent: "Aveam 15 curcani mari, de 20 de kile, si alte pasari, gaini si rate. Au venit la mine in curte si mi-au zis ca le omoara, ca este ordin. Le-am cerut autorizatiile necesare si solutiile de eutanasiere. N-aveau. Ulterior a venit seful lor, care m-a atentionat sa nu ma impotrivesc. Aveau niste saci unde bagau pasarile si le asfixiau. Am plecat de acasa ca mi s-a facut rau. Unui vecin i-au luat gainile si le-au sucit gatul, iar pe puisorii de o zi i-au izbit de perete pana au murit. Este clar o incalcare a legii de protectie a animalelor si o barbarie", povesteste mahnit avocatul.

Concurs trucat pentru sefia DSV Ialomita

Victima colaterala a gripei aviare, Stelian Caramitru (foto), seful Directiei pentru Inspectii si Control din cadrul Autoritatii Nationale Sanitar- Veterinare, a fost destituit din functie de premierul Taricenu, pe motiv ca acesta nu s-a implicat in solutionarea crizei. Pentru o mai buna informare a premierului, redam pe scurt maniera in care Stelian Caramitru, fruntas al PNL Urziceni, a aterizat in aceasta functie extrem de importanta.

PROMOVARE PRIN DEVIERE. Pana in anul 2004, Stelian Caramitru a fost eternul candidat al PNL Ialomita la functia de primar al municipiului Urziceni. Varful competentei politice l-a atins dupa ce, in anul 1996, ca efect al castigarii alegerilor locale de catre CDR, Caramitru a fost ales in functia de viceprimar. La alegerile din 2004 a fost exclus de pe lista pentru Senat a Aliantei, dupa ce a fost identificat ca fiind implicat intr-o privatizare dubioasa alaturi de un membru PSD, pentru care a si fost cercetat penal. Cum nici pentru functia de prefect nu a avut mai multe sanse, Caramitru s-a pus pe frecat clanta la sediul central al PNL in speranta obtinerii unei functii publice. Oportunitatea s-a ivit abia in luna august, cand Directia Sanitar-Veterinara (DSV) Ialomita a scos la concurs un post de inspector. La concursul organizat de DSV, in august, 2005, Caramitru a fost singurul participant. Surse de incredere sustin ca acesta a dat cateva telefoane pentru a fi lasat nesupravegheat, in timp ce-si redacta lucrarea. La scurt timp dupa castigarea concursului, Caramitru, care era debutant in sistem, a fost transferat la ANSV si uns direct in functia din care a fost ejectat acum de Tariceanu. (Mihai Enciu)

Informare la Bruxelles

ORDIN. Premierul i-a trasat sarcini lui Flutur
Responsabilii de la Bucuresti nu sunt ingrijorati de posibilitatea activarii clauzei de salvgardare pe sectorul sanitar-veterinar. Sau, mai bine zis, nu vor sa recunoasca acest lucru. Si sustin sus si tare ca nu este vorba de o clauza care ar putea aduce amanarea integrarii, dupa cum ne-a declarat Oana Marinescu, purtatorul de cuvant al Executivului. "Domeniul sanitar-veterinar nu poate angrena clauza de salvgardare care sa amane aderarea la UE, ci cel mult clauze sectoriale. Autoritatile fac toate eforturile pentru gestionarea situatiei, iar masurile luate ne permit sa tinem situatia sub control si sa respectam normele europene sanitar-veterinare", a spus Oana Marinescu.

Din pacate, activarea unei clauze de salvgardare, chiar si sectoriale, are consecinte grave. In primul rand, ca pe domeniile respective nu vom primi finantarile promise de Uniunea Europeana. Iar daca nu respectam masurile de biosecuritate in fermele comerciale si nu vom reusi sa rezolvam problemele legate de sanatatea animalelor, ne vom lua adio si de la exportul de produse de origine animala catre pietele europene.

Cu toate acestea, premierul Calin Popescu Tariceanu a dat, ieri, sarcina Ministerului Agriculturii si ANSVA sa trimita o informare la Bruxelles, pentru a explica situatia si masurile dispuse pentru gestionarea acestui val de gripa aviara. (Florina Zainescu)

Aviara si in Sectorul 1

Testele rapide efectuate pe probe prelevate de la pasari provenite din gospodarii din Sectorul 1 au confirmat suspiciunea privind prezenta virusului gripei aviare. Constantin Savu, directorul DSV Bucuresti, a declarat ier ca in Strada Lonea, din Sectorul 1, la o gospodarie din apropierea restaurantului "Doi Cocosi" a fost gasita o gaina moarta, astfel ca toate pasarile din locatie au fost deja eutanasitate.

Pasarile de curte din perimetrele bucurestene in care este confirmata suspiciunea privind prezenta virusului gripei aviare, in urma testelor rapide, vor fi sacrificate imediat, a decis, sambata, primarul general al Capitalei, Adriean Videanu. Potrivit dispozitiei, "in situatia confirmarii existentei virsului gripei prin teste rapide - PCR, primariile Sectoarelor 1-6, precum si celelalte autoritati competente vor dispune uciderea pasarilor in unitatea epidemiologica suspecta si prelevarea de probe pentru examene de laborator". "In 99,9 la suta din cazuri, suspiciunea s-a confirmat pana la urma in virus", a declarat ieri primarul general Adriean Videanu. (Magda Colgiu)

Numire la ANSVSA

Roatis Chetan Radu este noul vicepresedinte al ANSVSA. Premierul Calin Popescu Tariceanu a semnat, ieri, decizia de numire a acestuia pe postul ramas liber dupa ce Dan Marcu, fostul titular, a fost destituit, pentru ca nu s-a implicat in combaterea gripei aviare. Decizia intra in vigoare in momentul publicarii in Monitorul Oficial.

Pierderi de milioane $

Unitatile avicole au inregistrat, in ultimele cinci luni, pierderi de 20,7 milioane de lei si estimeaza alte pagube, de 70 milioane de lei pentru luna mai, din cauza gripei aviare, pe fondul scaderii consumului intern si cresterii ponderii importurilor in consum, au declarat surse oficiale, citate de agentia Mediafax. In total, pierderile se cifreaza la aproape 33 milioane de dolari. Asta dupa ce, in octombrie-noiembrie 2005, dupa aparitia primelor focare de aviara, avicolele au inregistrat pierderi de 123,5 milioane de lei (aproape 45 milioane de dolari). Sumele includ atat pierderile provocate de restrictiile impuse de autoritati, stocurile mari de carne de pasare si costurile cu pastrarea acestora, oprirea exportului, neutilizarea oualor de incubatie si dezinfectia.

Romania importa inca din tarile virusate

Nu doar Romania are probleme cu gripa aviara, a declarat, ieri, Adrian Tibu, purtatorul de cuvant al Ministerului Agriculturii. "Gripa aviara este prezenta de mai multi ani in Asia de Est, Asia Centrala, in Orientul Mijlociu, Africa si de curand si in Europa. Pana astazi (n.r. - ieri) ea a fost identificata la pasari domestice sau salbatice in 23 de state din intreaga Europa, din Rusia pana in Franta si din Grecia pana in Suedia", a spus el. Insa cand a fost intrebat de ce Romania nu a sistat in aceste conditii importurile de pasari si carne de pasare, el a dat din colt in colt. Dupa aparitia gripei aviare, UE a luat decizia de a sista importurile de carne de pasare din Romania. Insa noi importam astfel de produse din tari in care a evoluat gripa aviara, in ferme sau in mediul salbatic. (Florina Zainescu)

115 FOCARE DE GRIPA AVIARA, LA 29.05.2006
Suspiciunile si confirmarile de gripa aviara vor fi numarate impreuna, deoarece si in cazul suspiciunilor se trece la eutanasierea pasarilor dupa confirmarea virusului prin testul rapid de confirmare, fara a mai astepta rezultatele de laborator. Potrivit datelor prezentate in sedinta de ieri a Comandamentului pentru combaterea gripei aviare, numarul focarelor (suspiciuni si focare confirmate) ajunsese ieri la 115, fata de 111 (88 de focare, 23 de suspiciuni) inregistrate duminica. Noile focare au fost inregistrate in judetele Iasi, Gorj si Arges.
×