x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special În numele frumuseţii

În numele frumuseţii

de Oana Georgescu    |    21 Sep 2008   •   00:00
În numele frumuseţii

Recent, la Sinaia şi Buşteni s-a desfăşurat ediţia a VI-a a Festivalului Valea Prahovei, devenit deja proiect cultural, istoric şi de agrement, care culminează cu finalele naţionale ale unor redutabile concursuri de frumuseţe.

Recent, la Sinaia şi Buşteni s-a desfăşurat ediţia a VI-a a Festivalului Valea Prahovei, devenit deja proiect cultural, istoric şi de agrement, care culminează cu finalele naţionale ale unor redutabile concursuri de frumuseţe.

 
De-a lungul unei săptămîni, în Sinaia şi Buşteni (oraşul Buşteni a găzduit în 2003 prima şi deocamdată unica finală internaţională – Miss Tourism Europe) au avut loc numeroase manifestări în cadrul Festivalului Valea Prahovei. Astfel, 30 de tinere concurente din toată ţara au sosit în “spaţiul montan” cu gîndul de a cuceri titlul Miss Tourism Queen România 2008 (eveniment din cadrul festivalului). Sala Oglinzilor din incinta Cazinoului Sinaia a găzduit Balul Rotary care a culminat cu prezentarea Colecţiei “Saint Tropez” a designerului Cătălin Botezatu şi cu jurizarea pentru acordarea titlului menţionat mai sus.

 
CARITABIL. Ana Maria Istrate (21 ani) din Galaţi a cîştigat finala naţională a concursului Miss Tourism Queen International şi va reprezenta România la finala mondială ce va avea loc, în aprilie 2009, în China, supranumită pe bună dreptate “Patria concursurilor de frumuseţe”.

Creşterea vizibilităţii culturale a Văii Prahovei, atît în România, cît şi în străinătate, promovarea atracţiilor turistice, definirea elementelor de patrimoniu turistic comun celor patru staţiuni (Sinaia, Buşteni, Azuga, Poiana Ţapului), crearea unei manifestări anuale de referinţă în domeniul modei şi punerea în valoare a şcolii româneşti de design vestimentar. Toate acestea au fost îndeplinite la fiecare ediţie a festivalului, dar obiectivul principal al acestei manifestări a fost unul caritabil – strîngerea de fonduri pentru iniţierea a două proiecte: reabilitarea monumentului istoric “Crucea Eroilor” de pe Caraiman şi constituirea unui fond de burse de studiu acordate elevilor care învaţă în şcolile de pe Valea Prahovei şi care au rezultate excelente la învăţătură şi situaţie materială precară sau cu probleme familiale. Pînă în prezent, s-a strîns suma de 42.500 RON. Prin urmare, scopul nobil şi caritabil al Festivalului Valea Prahovei a fost atins şi nu trebuie să uităm că frumuseţea este un veritabil mijloc de promovare a imaginii unei zone geografice sau a unei ţări.

×
Subiecte în articol: tentaţii