x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special "Ieşi afară, javră ordinară!". Răzbunarea lui Băsescu împotriva poliţiştilor care i-au cerut demisia, are efecte şi după 28 de luni

"Ieşi afară, javră ordinară!". Răzbunarea lui Băsescu împotriva poliţiştilor care i-au cerut demisia, are efecte şi după 28 de luni

21 Ian 2013   •   23:05
"Ieşi afară, javră ordinară!". Răzbunarea lui Băsescu împotriva poliţiştilor care i-au cerut demisia, are efecte şi după 28 de luni
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

După 28 de luni de la celebrul protest al poliţiştilor care au scandat la Cotroceni “ieşi afară, javră ordinară!”, represiunea împotriva participanţilor la miting şi a organizatorilor are încă urmări. Liderii sindicatelor poliţiştilor au fost târâţi prin instanţe pentru a-şi plăti amenzile de sute de milioane de lei. După mitingul din 24 septembrie 2010, Traian Băsescu a ordonat, plin de furie, disponibilizări masive în instituţiile din Ministerul de Interne. 10.000 de poliţişti, număr simbolic egal cu al participanţilor la corul “ieşi afară....”, au fost daţi afară. Ei se luptă şi acum să-şi recâştige o parte dintre drepturi. Organizatorii mitingului au fost cercetaţi de serviciile secrete, unii dintre ei acuzaţi că au purtat ilegal armele; mulţi au fost retrogradaţi sau mutaţi. Represiunea a fost condusă de omul de paie al regimului, Traian Igaş, ministrul care rămâne în memoria instituţiei cu o prestaţie sinistră.
______________________________________

Poliţiştii au fost hăituiţi de Băsescu
Liderii de sindicat ai poliţiştilor au cerut protecţie la Bruxelles, pentru a scăpa de răzbunarea preşedintelui, Traian Băsescu
24 septembrie 2010. A reprezentat una dintre cele mai negre zile pentru preşedintele României, Traian Băsescu. Palatul Cotroceni a fost luat cu asalt de aproximativ 6.000 de poliţişti, care au scandat ore în şir “ieşi afară, javră ordinară”. Nu a ieşit nimeni să le asculte doleanţele, pentru că Băsescu nu era în palat, iar consilierilor prezidenţiali le-a fost frică să se prezinte în faţa mulţimii furioase. În schimb, au fost întâmpinaţi de un batalion de jandarmi, echipaţi ca pentru război, gata să-i caftească în orice moment. Dezamăgiţi de lipsa de reacţie a preşedintelui, poliţiştii şi-au aruncat şepcile în curtea Palatului, în semn de protest faţă de condiţiile dure de austeritate şi de modul în care a decis Băsescu să conducă ţara. Liderii de sindicat susţin că poliţiştii au ieşit în stradă de foame, dar i-a supărat şi ignoranţa cu care au fost trataţi de Guvernul Boc şi de preşedintele ţării.

În urma protestului, Traian Băsescu s-a făcut foc şi pară pe poliţişti. De atunci au început şicanele împotriva poliţiştilor protestatari şi prigoana împotriva liderilor de sindicat care au avut curajul să-i ceară demisia preşedintelui ţării. Pentru început, zece lideri de sindicat au fost amendaţi de Jandarmeria Română cu suma de 100 de milioane de lei vechi. Ministrul de Interne, Vasile Blaga, a fost obligat să-şi dea imediat demisia, pentru că nu a vrut să ia măsuri împotriva sindicaliştilor. Acum, la mai bine de doi ani de când au ieşit în stradă, unii dintre poliţiştii protestatari au fost traşi pe linie moartă, iar câţiva dintre liderii de sindicat încă se mai târâie prin instanţe pentru a-şi anula amenda.

Executantul Igaş
Unul dintre liderii de sindicat care au ieşit să protesteze împotriva regimului Băsescu a fost comisarul-şef Ionel Babuş. Acesta a precizat că, imediat după terminarea protestului, ministrului de Interne Vasile Blaga i s-a impus să ia cele mai drastice măsuri împotriva liderilor de sindicat. Nu a vrut, motiv pentru care şi-a dat demisia. Apoi, biroul lui Nicolae Ceauşescu din clădirea Ministerului de Interne a fost ocupat de Traian Igaş, care părea dispus să-i sacrifice pe altarul patriei pe sindicaliştii care s-au revoltat împotriva preşedintelui. “El avea ca misiune ca liderii să fie  cuminţiţi, iar poliţiştii disciplinaţi. În schimb, a decis restructurarea a 10 mii de poliţişti. Apoi, s-au făcut presiuni mari pentru a nu mai clămpăni. Aceste ameninţări au fost voalat produse, pentru ca liderii să renunţe la sindicat”, a declarat Babuş. Tot el a mai precizat că la fiecare inspectorat serviciul secret al Internelor a făcut liste cu persoanele care au participat la protest, şi au fost trimise la Igaş, pentru ca poliţiştii să fie daţi afară: “În minister sunt 7.500 de poliţişti cu dosare penale. Pe aceştia trebuia să-i dea afară, nu oamenii fără pile care au participat la protest. Pe listă au căzut şi oameni care au fost la miting”. 

Un alt lider de sindicat care a participat la miting a fost Toader Paraschiv. După ce s-a căpătuit cu o amendă de 100 de milioane de lei vechi, a reuşit să o anuleze în instanţă, pentru că au fost aplicate cu încălcarea legii. “Odată, practic, se refereau în conţinutul lor, în care se preciza că eram organizatorii acelui miting. Or, organizatorii sunt stabiliţi prin proces-verbal la Primăria Capitalei. Pe de altă parte, nu s-a putut proba cu nimic afirmaţiile făcute de jandarmi acolo”. Legat de prigoana împotriva sindicaliştilor, Toader Paraschiv a spus că, în urma mitingului, preşedintele Băsescu a revenit de urgenţă la Cotroceni, vrând să declanşeze starea de urgenţă în cazul în care se provocau tulburări. “Preşedintele Traian Băsescu putea decreta starea de urgenţă şi să ia din prerogativele Poliţiei, pentru a le da instituţiilor militarizate ale statului. S-a văzut că informaţia s-a confirmat, pentru că atunci când s-a întors la Cotroceni şi nu ne-a mai găsit a renunţat la serviciile Poliţiei Române. Iar la Consiliul Suprem de Apărare al Ţării, preşedintele Traian Băsescu a zis să se ia măsuri ferme împotriva capilor răscoalei.” Practic, liderii de sindicat ai poliţiştilor urmau să plătească astfel cu vârf şi îndesat pentru sloganurile scandate de poliţiştii, dar şi pentru şepcile rămase în urma lor în curtea Palatului Cotroceni.  
__________________________________________________________

■ Jurnalul Naţional: Când aţi decis să protestaţi la Cotroceni?
■ Toader Paraschiv:
Ne-am consultat telefonic cu ministrul de Interne Vasile Blaga. S-a stabilit un traseu de la Guvern până la Cotroceni. Poliţiştii voiau să mergem pe Calea Victoriei, eu nu am fost de acord, pentru că era spaţiul prea mare. Mai ales că aveam provocatori printre noi. Erau oameni care destabilizau ordinea. Dar, după negocieri destul de lungi, şi cu aprobarea telefonică a primarului Sorin Oprescu şi cu acordul lui Vasile Blaga am plecat spre Cotroceni. Apoi, Vasile Blaga l-a sunat pe Marin Gruia şi l-a rugat să nu mai mergem la Cotroceni. Ca un amănunt care nu s-a cunoscut şi probabil o să-l nege acum, Vasile Blaga a dat telefon şi a zis: “Vezi că ăsta vrea să vă bateţi cu jandarmii, ca să se creeze dezordine şi să poată lua măsuri drastice. Adică, ăsta fiind preşedintele Băsescu. La vremea respectivă, inspector general era tot Tobă, care dădea telefon şi ne ruga să plecăm de acolo.

■ Ce s-a întâmplat la Cotroceni?
■ Acolo ne aşteptau forţele de ordine. Jos, la poartă, nu a mai putut fi stăpânit acel marş, dar a putut fi controlat. S-a scandat fel de fel de lozinci, printre care şi celebra “Ieşi afară, javră ordinară!”. După discursurile de rigoare, o delegaţie de zece persoane a fost invitată înăuntru pentru a discuta cu preşedintele. Am dat buletinele unui ofiţer de la Serviciul Pază şi Protecţie, apoi ne-am trezit toţi amendaţi. Acel ofiţer a dat datele jandarmilor, care ne-a aplicat câte o amendă de 10.000 de lei.

■ Cum a reacţionat preşedintele?
■ Din informaţiile pe care le-am avut noi la vremea respectivă şi modul în care ne transmitea şi discutam şi cu ministrul Vasile Blaga, care şi-a dat demisia, având în vedere că i s-a impus să ia măsuri împotriva liderilor de sindicat. Acesta nu a vrut să ia acele măsuri. Noi, având aceste semnale, am participat la Bruxelles pe 29 septembrie, unde era organizat un miting. Am pornit cu două autocare la Bruxelles, unde am adresat scrisori prin parlamentarii români Comisiei şi Uniunii Europene, prin care aduceam la cunoştinţă că urmează să se ia măsuri împotriva noastră, în urma unui miting paşnic.
____________________________

Arme la poliţişti?!
În urma mitingului de la Palatul Cotroceni, cinci poliţişti au fost acuzaţi că aveau asupra lor pistoalele de serviciu. Procurorii au verificat inclusiv dacă poliţiştii aveau arme sau nu, dacă există poliţişti care au aruncat cu caschete şi şi-au bătut joc de însemnele naţionale. În urma verificărilor, procurorii au decis să-i scoată de sub urmărirea penală, pentru că cei cinci predaseră armamentul din dotare în momentul în care au ieşit de la muncă. O parte dintre poliţiştii protestatari aveau asupra lor doar tocurile de pistol, cumpărate din banii personali. Liderul de sindicat Ionel Bambuş a spus că de fapt caschetele aruncate peste gardul Cotroceniului făceau parte din recuzita poliţiştilor la începutul anilor ’90. 

Răzbunare 
Preşedintele Traian Băsescu nu a stat cu mâna în sân după ce imaginea i-a fost terfelită de poliţiştii protestatari. Una dintre primele măsuri pe care le-a luat a fost să scoată maşinile Poliţiei Rutiere din coloana prezidenţială, folosite ca antemergător. Imediat a fost copiat de premierul Emil Boc. Însă, după ce a văzut că nu se descurcă în trafic fără Poliţia Rutieră, Emil Boc s-a răzgândit. Fostul preşedinte al Senatului, Mircea Geoană, declara atunci că gestul lui Traian Băsescu de a renunţa la escorta Poliţiei este o “jignire inutilă”, care nu îşi avea rostul.

×
Subiecte în articol: traian basescu politisti