Ieudul din Deal şi Bârsana cea veche

Despre bisericile de lemn din Maramureş s-a dus faima pe toate meridianele lumii. Anual ele atrag mii de turişti străini, veniţi să admire aceste bijuterii arhitectonice ridicate în timpuri îndepărtate, când nu existau arhitecţi sau ingineri constructori. Ţăranul maramureşean a trebuit să înlocuiască armata de specialişti, să se transpună în locul acestora, luându-se doar după harul şi de multe ori genialitatea sa. Pentru că trebuie să fi fost atins de geniu, altfel nu avea cum să ridice aceste minunăţii pe pământ.

Nu ştim să mai fie pe continentul nostru construcţii de lemn realizate cu atâta măiestrie. Şi dacă ar mai fi, cu siguranţă bisericile din Maramureş reprezintă o culme a artei de a construi din lemn. La asta credem că s-au gândit experţii UNESCO atunci când au inclus în patrimoniul mondial opt biserici de lemn, construite între anii 1604-1792: Poienile Izei, Budeşti-Josani, Rogoz, Bârsana, Ieud-Deal, Şurdeşti, Deseşti şi Plopiş.

PE SUB PĂMÂNT CU CRUCILE-N BRAŢE
Bârsana este una dintre comunele mari şi frumoase ale Maramureşului, aşezată pe malul drept al Izei. Prima atestare documentară este din 22 septembrie 1326, atunci când Regele Carol Robert I de Anjou recunoaşte şi întăreşte printr-o diplomă pe cneazul Stanislau, fiul lui Stan. După două decenii, acelaşi cneaz este pomenit ca fiu al lui Bârsan. Antroponimul şi toponimul Bârsan(a) vine de la tradiţia locuitorilor care creşteau oi de rasă bârsană, specifică zonei, cu lână deasă, moale şi lungă. Şi astăzi urmaşii cneazului Stan Bârsan reprezintă cele mai multe familii din comună. Biserica de lemn a fost construită în anul 1720 în locul numit “Podurile Mănăstirii”. Este o biserică de mici dimensiuni, cu acoperiş dublu. La fel ca multe alte biserici din Maramureş, şi cea din Bârsana a cunoscut procesul strămutării. În anul 1806, a devenit biserică parohială, până atunci având rang de biserică mănăstirească, şi a fost mutată pe locul unde se află şi astăzi, denumit Jbâr. De acest loc se leagă o legendă cutremurătoare. Acolo, pe Dealul Jbârului, a existat un cimitir de ciumaţi, ca urmare o cumplitei molime ce s-a abătut şi asupra Maramureşului în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Aşa cum s-a procedat peste tot în acele vremuri cumplite, oamenii seceraţi de ciumă au fost înmormântaţi în grabă, fără servicii religioase. Pentru că fiecare supravieţuitor avea pe cineva îngropat în cimitir, s-a luat decizia mutării bisericii pe Jbâr, pentru a se ţine slujbele religioase cât mai aproape de cei dispăruţi. Există mulţi bârsăneni care cred sincer că o dată cu mutarea bisericii au luat-o la vale, pe sub pământ, cu rădăcinile crucilor putrezite în braţe şi morţii din “Podurile Mănăstirii”, ca să-şi continue somnul de veci la umbra bisericii, obişnuiţi fiind cu dangătul neasemuit al clopotelor, unic pe toată Valea Izei.

PICTURILE AU O VALOARE DEOSEBITĂ
Biserica este compusă din pridvor, pronaos şi naos care laolaltă formează un corp dreptunghiular, căruia i se adaugă absida altarului. Privită din afară, biserica pare de tip sală, însă interiorul este divizat prin pereţi despărţitori potrivit ritualului ortodox tradiţional. Pereţii exteriori sunt decoraţi cu motivul frânghiei răsucite, sculptat în relief. Pridvorul, adăugat mai târziu, are două niveluri, parter şi balcon, legate printr-o scară de lemn. Pronaosul este foarte îngust, cu un tavan scund de scânduri pe grinzi, lipsit de ferestre. Naosul are lăţimea maximă la nivelul parterului. Este separat de altar printr-un perete plin, străpuns de trei uşi: una împărătească şi două diaconeşti. Altarul are o boltă alcătuită din suprafeţe poligonale din scânduri îmbinate. Deasupra pronaosului se ridică turnul-clopotniţă format din trei secţiuni: turnul, foişorul şi coiful. Acoperişul bisericii are două niveluri. Învelitoarea întregii construcţii este din şiţă, care îmbracă şi turnul clopotniţei. Pe acoperiş se ridică trei cruci din fier forjat, două pe acoperişul principal şi una pe acoperişul altarului. Pictura a fost realizată în anul 1806 de Toader Hodor şi Ioan Plohod. Acest lucru reiese din inscripţia postată pe peretele sudic: “În anul Domnului 1806 am zugrăvit această beserecă eu Hodor Toader Zugrav din Vişeu de Mijloc şi eu Plohod Ion din Dragomireşti”. Pictura are o valoare deosebită, fiind cel mai coerent ansamblu decorativ din Maramureş, structurat după legile barocului. De la sud la nord, sunt pictate cetele îngereşti descrise de Dionisie Areopagitul în “Ierarhia cerească”: Ceata celor cu multe aripi, Ceata arhanghelilor, Ceata stăpâniilor, Ceata puterilor, Ceata heruvimilor, Ceata începătoriilor, Ceata Scaunelor şi Ceata domniilor. Toţi sunt reprezentaţi frontal, unii cu mâinile încrucişate ritualic pe piept, alţii cu globuri, arhanghelii poartă săbii cu vârful în sus şi au costume militare. Serafimii au trupurile acoperite doar cu aripi, iar heruvimii cu o mulţime de ochi, pentru că ei văd tot. Pictura naosului prezintă în paralel Geneza în 20 de episoade extrem de detaliate şi scenele Patimilor în 18 episoade. Mai există scene disparate care fac parte din câteva cicluri: momente din viaţa lui Iisus şi din apariţiile de după Înviere. O scenă ce ne atrage atenţia este Irodiada primind capul Sfântului Ioan Botezătorul. Figura Irodiadei, aproape nemodelată, are ca singure accente ochii mari, cu privire şăgalnică şi sprâncenele uşor arcuite sugerând astfel graţia şi frumuseţea femeii.

IEUD-DEAL, CEA MAI VECHE DIN MARAMUREŞ
Fără discuţie, biserica bătrână din Dealul Ieudului reprezintă o culme a artei şi tehnicii de a construi biserici de lemn în Maramureş. Pentru valoarea ei deosebită, în anul 1999 a fost inclusă în patrimoniul UNESCO. Anul cel mai vehiculat pentru construcţia ei este 1364, fiind considerată cea mai veche din Maramureş. Ioan Mihaly de Apşa spunea în anul 1900 că este cea mai frumoasă din Maramureş. Nouă ani mai târziu, Ioan Bârlea a adunat inscripţiile din biserică în valoroasa colecţie de însemnări. Etnograful Tache Papahagi a remarcat în lucrările sale valoarea deosebită a picturilor murale. Victor Brătulescu a publicat, în 1941, 18 imagini şi 8 schiţe din biserică. În acest moment, pictura bisericii se află într-un vast proces de restaurare şi conservare. Cel care susţine că biserica datează din 1364 este Tit Bud, vicarul bisericii greco-catolice, pe la anul 1911, care se bazează pe o însemnare de pe grinda bisericii. Istoricul Radu Popa pune sub semnul întrebării afirmaţiile lui Bud, datând construcţia pe la anul 1717, după invazia tătarilor. Cercetătorul islandez Olafur Eggertsson, folosind metoda dendrocronologică, susţine ferm că biserica a fost ridicată în al doilea deceniu al sec. al XVII-lea.

ANSAMBLU PICTURAL DE EXCEPŢIE
Pictura murală acoperă întreaga suprafaţă interioară a bisericii şi a atras de mult interesul specialiştilor. Întregul ansamblu de o varietate decorativă deosebită nu este datat sau semnat. Asta nu înseamnă că le-a fost greu specialiştilor să atribuie corect lucrarea pictorului itinerant de biserici Alexandru Ponehalschi. De altfel, stilul său caracteristic se poate uşor distinge din alte picturi realizate în bisericile de lemn din Călineşti Căeni, Sârbi Susani, Budeşti Susani, Berbeşti, Deseşti. Istoricul de artă Marius Porumb notează: “În 1782, pictorul zugrăveşte mai multe icoane în biserica din deal din Ieud, fără să menţioneze şi ansamblul mural”. În arhiva bisericii apare informaţia că amândouă bisericile din Ieud au fost renovate în anii 1764-1765 de nobilul Mihai Balea. Trebuie să credem că ansamblul pictural de excepţie din Ieud-Deal este rezultatul unei comenzi concrete din partea patronului bisericii. Este posibil ca nobilului Balea să îi aparţină amploarea ansamblului pictural, şi nu meşterului zugrav, dar asta are mai puţină importanţă.

ÎN BISERICĂ ÎNCAP PESTE 300 DE CREDINCIOŞI
Biserica Ieud-Deal a fost concepută la vremea ei ca una cu dimensiuni mari, capabilă să primească până la 340 de credincioşi. Biserica are o tindă pentru femei (pronaos), nava bărbaţilor (naosul) şi altarul. Cele două spaţii pentru bărbaţi şi femei sunt egale. Înălţimea navei este egală cu lăţimea ei, o proporţie întâlnită şi la alte biserici maramureşene construite la începutul secolului al XVII-lea. Biserica este ridicată din bârne de molid, legate cu cheotori netede în dinte ascuns. Tălpile şi portalurile, mai expuse la umezeală, sunt făcute din lemn de stejar. Pereţii sunt ridicaţi din bârne fasonate cu securea şi barda, apoi rigidizaţi cu cuie de lemn.

PĂSTRĂTOARELE VECHII LIMBI ROMÂNEŞTI
Florin Pop, inspector de specialitate în Direcţia pentru Cultură Maramureş, a spus: “O biserică ne-ar invita mai degrabă la tăcere, şi nu la cuvinte. Totuşi, apropiindu-ne urechea de grinzile vechi de lemn, simţim cum urcă spre noi scâncete de copil, bocete de înmormântare, veselia nunţilor, zgomot de arme, cântece şi descântece bătrâne. Istoria acestor locuri este povestită în lemnul bisericilor, adevărate sanctuare ale Cuvântului, păstrătoare a unor monumente de cea mai veche limbă românească”.