Iliescu: "Lovitura de stat ar fi fost o salvare"

Acuzat cu virulenta, inclusiv in emi-siuni tv, in legatura cu diverse ac-tiuni si momente din timpul Revolu-tiei din decembrie 1989, Ion Iliescu lamureste, prin intermediul Jurnalului National, rolul pe care l-a avut in acest moment de cotitura a istoriei.

Christian Silva/JURNALUL NATIONAL CRITICI. Ion Iliescu sustine ca, la 17 ani de la Revolutie, calomnia a ramas un instrument al luptei politice, iar campaniile de deformare a adevarului istoric s-au intensificat

Acuzat cu virulenta, inclusiv in emisiuni tv, in legatura cu diverse actiuni si momente din timpul Revolutiei din decembrie 1989, Ion Iliescu lamureste, prin intermediul Jurnalului National, rolul pe care l-a avut in acest moment de cotitura a istoriei. Printre altele, fostul presedinte dezvaluie ca, inca din 1984, a avut discutii cu o serie de personalitati despre "situatia din tara si ce s-ar putea face". Au trecut 17 ani de la Revolutia romana si constatam si astazi intensificarea unei intregi campanii de discreditare a ideii de revolutie si de deformare a adevarului istoric despre revolutie. O prima chestiune ce a fost lansata inca de atunci si care se perpetueaza si astazi - alimentarea confuziei dintre conceptul de revolutie si cel de lovitura de stat. Si semne de intrebare. Ce a fost: revolutie, revolta populara, lovitura de stat? Aceasta confuzie, care este alimentata, are doua surse. Pe de-o parte, la unii, lipsa de cultura politica elementara, neintelegerea conceptelor. La altii, din contra, este o actiune constienta, o diversiune cu caracter politic, pentru contestarea CFSN-ului, a noilor structuri de putere care au aparut, actiune ce s-a desfasurat pe fundalul luptei politice declansate o data cu aparitia partidelor politice.

REVOLUTIA ROMANA. Ce este o revolutie? Revolutia este un proces ce determina schimbari structurale, esentiale in societate. In 1989 a avut loc nu numai in Romania, ci pe un mare areal geografic, un proces de prabusire a unui sistem totalitar si de trecere la democratie. Revolutia romana a fost deci parte a unui proces general, ce exprima falimentul unui sistem concretizat prin procese interne de erodare, de compromitere, de disolutie a acestuia. Si in plan politic, si in plan economic, si in plan social. Toata lumea vorbeste de anul revolutionar 1989. Se vorbeste de revolutie de catifea in Cehoslovacia, evolutii pasnice in alte tari. Si tocmai la noi, unde procesul a avut caracterul cel mai radical si de profunda esenta populara, sa negam, sa contestam acest lucru, sa punem semnul intrebarii - a fost sau nu revolutie? - exprima, cum spuneam, pe de-o parte incultura, dar, fara indoiala, si ceva mai mult. Este o actiune politica si exprima o pozitie antinationala. Este o jignire la adresa poporului roman. Este o lipsa de respect fata de cei care s-au jertfit si care au mers cu tot sufletul si si-au dat viata pentru cauza revolutiei.

REVOLUTIA ALTOR TARI. Revolutia se poate promova pe diverse cai, in diverse modalitati - prin actiuni violente, lovituri militare, de stat, lovituri de palat, prin revolte populare mai mult sau mai putin pasnice, cu varsari sau nevarsari de sange. Portugalia a pus capat unei dictaturi si a trecut spre democratie printr-o lovitura militara. Armata a fost cea care a declansat procesul. Si s-a numit revolutia garoafelor. Militarii si-au pus cate o garoafa pe teava pustii. Si de aici si simbolul. Nu a fost nici o varsare de sange. Armata a inlaturat dictatura si a deschis calea organizarii democratice a societatii. In zona noastra, chiar Uniunea Sovietica, prin actiunea lui Gorbaciov si a generatiei lui, prin promovarea actiunii privind "perestroika", a inlesnit prabusirea unui imperiu fara varsare de sange. Sigur, au fost actiuni de incercare de stopare a miscarilor populare in Lituania, Gruzia, Armenia, Azerbaidjan. Acelasi lucru (evolutia pasnica) s-a intamplat in toate celelalte tari - cehii au realizat asa-numita "revolutie de catifea". In Polonia s-a realizat o "masa rotunda" initiata de putere, de generalul Jaruselski, care era seful statului, o masa rotunda cu reprezentantii Guvernului si ai societatii civile, in care au convenit sa treaca pe cale pasnica la reorganizarea societatii. A rezultat guvernul Mazowiecki in vara lui 1989. Bulgarii au cunoscut o initiativa din interiorul partidului. Intr-o plenara a Comitetului Central a fost destituit Jivkov si s-a inlesnit aceeasi trecere pasnica. In Romania, asa ceva nu a fost posibil, datorita trasaturilor dictaturii instaurate de Ceausescu. Si orice incercari au fost din start inabusite. Daca s-ar fi putut organiza la noi o lovitura de stat, initiata indiferent de cine - de factori politici, militari sau combinati - ar fi fost o salvare, aceasta ar fi putut inlesni evitarea varsarii de sange. Dar n-a fost sa fie.

DISCUTII INAINTE DE ’89. S-au creat si confuzii din acest punct de vedere din cauza unei formulari pe care a folosit-o generalul Militaru in seara de 22 decembrie. Eu, personal, am avut discutii incepand din 1984 cu diverse personalitati, printre care generalul Ionita, fostul ministru al Apararii, generalul Militaru, fost sef al Marelui Stat Major, Virgil Magureanu, care era la "Stefan Gheorghiu", un comandor, Radu Nicolae, pe care l-am cunoscut cand lucram la Consiliul National al Apelor; el se ocupa de problema protectiei calitatii apei in porturi. Am avut discutii privind situatia din tara si ce s-ar putea face. Vedeam cum se degradeaza viata si climatul general in tara, suspiciunile si intensificarea supravegherii unor persoane. A provocat comentarii, de exemplu, moartea suspecta a lui Trofin. Eu lucram la Ape. Aveam niste lucrari pe Valea Mostistei; am vizitat lucrarile respective. Se construiau lacuri de acumulare pentru sistemele de irigatii. Trofin era surghiunit, era director la un IAS de langa Calarasi. L-am vizitat. Era sanatos, dar total izolat si sub paza, cu santinela la intrarea in sediul unde si locuia. La cateva zile dupa aceea, fratele lui a mers si a luat masa cu el. A doua zi dimineata a aflat ca a murit in urma unui atac de cord. La inmormantarea lui nu a venit nimeni de la partid. Fusese membru in conducerea de partid, secretar al CC. Au fost prezenti doar trei fosti membri ai CC: generalul Ionita, Corneliu Manescu si cu mine. S-a si remarcat acest lucru. Fosti activisti, care au vrut sa participe la inmormantarea lui, au fost impiedicati sau au fost preveniti ca nu cumva sa participe.

La un moment dat, generalul Militaru a incercat niste contacte in armata. Fusese seful Marelui Stat Major si a avut discutii cu niste generali din Marele Stat Major. A fost "turnat" de acestia si a intrat intr-o ancheta. Si generalul Ionita a fost prevenit. De atunci am si incetat legaturile cu generalul Militaru, pentru ca mi-am dat seama ca nu este un om prea prudent. Ca de altfel si comandorul Radu Nicolae. In 1987, generalul Ionita a contractat un cancer galopant si in trei luni a decedat. In iulie 1987. Magureanu a fost scos de la "Stefan Gheorghiu" la inceputul anului 1989 si trimis la Focsani. Astfel incat grupul initial a fost dispersat.

CONFUZII. Eu am incercat sa trimit o scrisoare la Europa Libera, care nu a mai ajuns. Canalele prin care incercam sa comunicam au fost blocate. Dar in vara lui 1989 a aparut la Europa Libera un text semnat: Frontul Salvarii Nationale. Ulterior am aflat ca textul apartinea profesorului Melian, de la Facultatea de Filologie a Universitatii din Bucuresti. Militaru, cu care nu mai aveam contacte, a banuit ca trebuie sa fie un text trimis de mine; de aceea, in discutia din seara de 22 decembrie asupra denumirii noii structuri a puterii, el a facut afirmatia ca "avem un Front al Salvarii Nationale", denumire care mie mi s-a parut chiar adecvata pentru titulatura acestei noi structuri provizorii. De aici, confuzii, speculatii: ca a existat o grupare constituita dinainte, ai carei membri s-au organizat intr-un complot si au preluat puterea. Nici unul dintre cei mentionati nu a intrat in prima componenta a Consiliului Frontului Salvarii Nationale. Generalul Ionita era mort. Radu Nicolae nu mai avea nici o legatura cu noi. Si Magureanu a venit ulterior; el nu a fost in Bucuresti la 22 decembrie. Generalul Militaru nu a fost inclus in prima structura a celor 39 de membri ai Consiliului Frontului Salvarii Nationale. Toate incercarile de a fabula pe aceasta tema - mai ales ale dlui Stoenescu - sunt pur si simplu speculatii gratuite.

SCENARII CONTESTATE. Sunt multe fabulatii in ceea ce ma priveste si poate o sa scriu pe tema Ariile calomniei. Tema Iliescu - KGB, spre exemplu, a alimentat o intreaga campanie. Nu am avut in viata mea astfel de relatii cu nici un fel de serviciu de informatii. Iar eu am fost sub o stricta supraveghere a Securitatii incepand din 1971, cand am fost scos din structura Secretariatului CC, din care am facut parte cinci luni, din februarie pana in iulie, dupa intoarcerea din Asia. Apoi, fabulatiile pe seama relatiilor mele cu Gorbaciov. Este inexact ca am fi studiat impreuna, ceea ce, de altfel, nu avea de ce sa fie compromitator. Mai mult, nu m-am vazut cu Gorbaciov niciodata inainte de 1990. Prima noastra intalnire a avut loc in iunie 1990, cand ne-am reunit la Moscova - sefi de state si guverne - pentru a discuta despre desfiintarea Tratatului de la Varsovia. Un an dupa aceea, in iunie 1991, la Praga, am semnat documentul de desfiintare a Tratatului, la care Gorbaciov nici nu a participat. A venit Ianaev, vicepresedinte, care voia sa-l rastoarne apoi pe Gorbaciov.

"OBSESIE MALADIVA". Mai mult, au aparut tot felul de fabulatii josnice: Iliescu Ilici, pentru a sublinia presupusele mele inclinatii proruse. Nu demult a mai aparut o inventie: Ivan Ilici. Nu stiu de unde au inventat o asemenea facatura. A fot lansata de un ziarist de la Ziua, care a scris o biografie falsa a mea. Pe mine, in familie, cunostintele, prietenii m-au numit intr-un singur fel: Ionel. Asta a fost numele meu dintotdeauna. Iar in familie n-avem decat nume romanesti: bunicul a fost Vasile, bunica - Maria, mama - Maria, fratii si surorile tatalui meu - Eftimie, Aristita, Virginia, Florica. Am avut trei frati: Eugen, Crisan, Mihai. In toata familia noastra nu au existat decat nume neaose, romanesti. Si in familia din sud, si in familia maramuresenilor de pe Valea Izei. Multe alte neadevaruri s-au vehiculat despre bunic, o matusa etc. Pana si despre sotie - fata din cartierul Crangasi-Giulesti, nascuta Serbanescu Elena (Nina) - unii au afirmat ca ar fi rusoaica. Obsesie maladiva!

O alta fabulatie: ca eu as fi refuzat intrarea lui Coposu in biroul in care lucram noi in seara de 22 decembrie 1989. Am vazut reluata aceasta chestiune recent si prezentata ca un fel de marturie: ca, atunci cand noi ne adunasem ca sa redactam proclamatia catre tara, ar fi aparut Coposu, iar Barladeanu si Iliescu ar fi strigat "sa nu intre Coposu". Eu habar nu aveam de existenta lui Coposu in momentul acela. N-auzisem de numele acesta. Sunt oameni care l-au cunoscut si stiau de el. Eu, nu. Pentru prima data l-am vazut, am vorbit cu Coposu la intalnirea pe care am avut-o, impreuna cu Mazilu, cu delegatia PNTCD condusa de Coposu la data de 10 ianuarie 1990. A fost prima noastra intalnire. Dar se fabuleaza pe aceasta chestiune, de asemenea. Iar noi nu numai ca nu am vrut sa inlaturam pe nimeni, am cautat sa atragem partidele, pe masura ce s-au infiintat, in cadrul CFSN. Noi am emis decretul de la 31 decembrie 1989 privind conditiile de constituire de partide politice, in ideea pluralismului politic. Si asa au aparut partide. Am avut intalniri in luna ianuarie cu delegatia PNTCD, cu delegatia PNL, condusa de dl Campeanu, cu delegatia PSDR, condusa de Cunescu. Cu acest prilej i-am invitat pe toti sa-si desemneze reprezentanti care sa faca parte din CFSN. Ne-au refuzat! Ulterior am cautat altceva.

Christian Silva/JURNALUL NATIONAL INDIGNAT. "Ivan Ilici" - o fabulatie josnica in opinia fostului presedinte

CREAREA FSN SI CPUN. Ideea de a organiza un partid, sub denumirea de FSN, a aparut in momentul in care reprezentantii CFSN din teritoriu, din judete, vazand ca apar partide politice care isi construiesc filiale peste tot, isi amenajeaza sedii, incep sa elaboreze materiale electorale, au ridicat problema: "Si noi cu cine votam", vorba lui Caragiale. Noi ai cui suntem? Asa a aparut ideea organizarii unui partid. A fost o discutie intr-o reuniune a plenului CFSN. Unii spuneau sa-l denumim partidul revolutiei. Era si pozitia lui Barladeanu, printre altele. Cei mai multi s-au pronuntat insa pentru folosirea denumirii consacrate de Revolutie - Front al Salvarii Nationale, iar platforma sa politica sa fie platforma Revolutiei romane, cu cele zece puncte programatice. S-a supus la vot. Eu m-am abtinut pentru a nu influenta votul si pentru ca aveam o anumita temere in legatura cu confuzia posibila. Dar noi nu am decis atunci transformarea structurii de stat CFSN in partid, ci crearea unui partid a carui denumire a creat aceasta confuzie, urmand sa gasim o alta formula pentru structura de stat in care sa putem atrage alte partide. Experienta ne arata ca in CFSN nu doreau sa se integreze principalele partide ce se constituiau. Si asa s-a nascut ideea CPUN, ca noua structura de stat, idee conturata inca de la intalnirea de la 27 ianuarie cu domnii Coposu, Campeanu si Cunescu, la care a luat parte si Petre Roman si apoi, la 28 ianuarie, la "masa rotunda" de la Guvern, cu o delegatie condusa de domnul Coposu - urmare a demonstratiei organizate de PNTCD si PNL. Iar la 1 februarie am avut, precum se stie, adunarea cu reprezentantii celor 30 de partide care aparusera pana atunci, adunare unde s-a decis crearea CPUN. Dar mai ales in atmosfera electorala ce se nastea, pe masura ce au aparut partidele, calomnia a devenit un instrument al luptei politice si am fost permanent supusi unei asemenea campanii denigratoare, iar Piata Universitatii a devenit emitatorul principal a tot felul de asemenea formule. Ceea ce este mai regretabil este ca la 17 ani de la Revolutie asemenea teme se reiau si se amplifica.

CITITI MAINE Ion Iliescu isi continua marturisirile cu noaptea petrecuta sub gloante in sediul TVR.