x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special "Imnul României mă răvăşeşte"

"Imnul României mă răvăşeşte"

de Loreta Popa    |    17 Aug 2008   •   00:00
"Imnul României    mă răvăşeşte"

DOINA MELINTE  ●  Sportivul are viaţa lui şi ea este una plină de sacrificii
În asemenea zile dense precum cele ale Jocurilor Olimpice, obositoare, dar încărcate de satisfacţii nebănuite, poţi cunoaşte calităţile unui sportiv adevărat, iar Doina Melinte este poate cel mai potrivit interlocutor.



DOINA MELINTE  ●  Sportivul are viaţa lui şi ea este una plină de sacrificii
În asemenea zile dense precum cele ale Jocurilor Olimpice, obositoare, dar încărcate de satisfacţii nebănuite, poţi cunoaşte calităţile unui sportiv adevărat, iar Doina Melinte este poate cel mai potrivit interlocutor.

Doina Melinte este singura atletă română care deţine un record mondial, obţinut în 1990 la East Rutherford pentru cea mai bună performanţă la proba de o milă. De asemenea, atleta este deţinătoarea a două medalii olimpice, obţinute în 1984 la Los Angeles. Născută la Hudeşti, judeţul Botoşani, în 1956, dar stabilită de mulţi ani în Bacău, atleta este în prezent director executiv la Direcţia pentru Sport a judeţului Bacău.

      Jurnalul Naţional: Cum a ajuns Doina Melinte atletă?

Doina Melinte: Am debutat în activitatea atletică în 1972 la Bistriţa, elevă fiind la Liceul economic. Mi-aduc aminte cu emoţie de acel moment. Eram elevă în anul I şi am cîştigat un concurs de cros. Apoi am plecat. Mi s-a transmis însă din colegă în colegă să mă întorc la stadion să vorbesc cu un profesor de educaţie fizică, pe nume Zanca Ioan, iar el mi-a sugerat atunci să vin şi să încep o carieră de atletă. Eram componentă a echipei de handbal a şcolii, îl aveam ca profesor de sport pe Ştef Dumitru şi din secunda respectivă am abandonat handbalul şi am început să practic atletismul.

      A fost greu, a fost uşor? Pentru că, se ştie, un sportiv are nevoie de muncă şi hotărîre ca să facă performanţă.

Diriginta mea, profesoară de matematică, Găureanu Ioana, ţinea foarte mult la mine şi a pus o vorbă bună la directorul liceului pentru ca eu să pot merge la antrenamente. Acesta nu accepta ieşirea mea din internat pentru a face sport. Antrenorul meu, Zanca Ioan, i-a spus dirigintei că sînt o sportivă de mare perspectivă şi ar fi păcat să mi se irosească talentul, aşa că ea şi-a luat inima în dinţi şi după o discuţie cu directorul am fost lăsată să merg la antrenamente.

      Şi după liceu ce a urmat?

La terminarea liceului trebuia să devin contabil, să mă urc în alt tren, metaforic vorbind. Pentru că fratele meu terminase ASE, familia mea s-a gîndit că şi eu trebuie să fiu tot economist. Nu am agreat niciodată contabilitatea şi am decis să dau la Sport. Anatomia lipsea din programa de învăţămînt, drept pentru care învăţam în particular. Am terminat liceul în 1976 şi am dat la Institutul Pedagogic Suceava. Am reuşit, dar a fost o admitere grea, erau 12 pe un loc. La un moment dat, cînd am dat măiestria la 800 de metri, i-am spus fratelui meu că, dacă eu nu iau admiterea, vreau să intru în Cartea Recordurilor ca făcînd greva foamei şi urcîndu-mă într-un copac. Am ajuns în Cartea Recordurilor în 1990, mai sînt încă, dar cu performanţele mele de pe stadion.

      Aţi renunţat dintr-o dată la atletism. De ce?


Moment unic. "La fiecare start de cursă sînt emoţii aparte, dar cucerirea titlului olimpic nu este egalată de nimic", este de părere cunoscuta atletă Doina Melinte

 La 36 de ani puteam să mai fac sport, dar am abandonat cariera sportivă, pentru că am vrut să spun stop. Acei pantofi cu cuie vor sta în cui. În 1993, cînd am plecat într-un turneu în America, nimeni nu a crezut că de fapt vor fi ultimele mele concursuri. Mi-am dorit foarte mult un copil, am spus că după aceea este prea tîrziu. Am renunţat la medalii pentru una mult mai preţioasă. Am o fetiţă de 14 ani, un Berbec cu personalitate, născută de Bunavestire. Eu sînt Săgetător, data reală de naştere fiind 17 decembrie, nu 27 decembrie. Săgetătorii sînt realişti, oameni cu picioarele pe pămînt. La mine ce e alb e alb, ce e negru e negru.

      E greu astăzi să faci performanţă?

Ca să faci sport de performanţă, într-adevăr, sacrificiile sînt foarte mari. Am început sportul în 1972 şi am terminat în 1993. După 21 de ani de sport aş putea să spun că a fost un sacrificiu. Mi l-am dorit şi totdeauna am zis că mai fac, că vreau să obţin nu ştiu ce medalie. Dar sportivul are viaţa lui şi este una plină de sacrificii. Vin şi satisfacţiile, dar ele sînt pe măsura muncii pe care o prestezi.  Copiii de azi cer prea mult şi dau prea puţin.

      Cu ce vă ocupaţi acum?


Din 1993 pînă în 1997 am fost director adjunct, iar din 1997 sînt director executiv la Direcţia pentru Sport a judeţului Bacău. Nu a fost nici greu, dar nici uşor. Am rămas în familia sportului românesc, dar atletismul este pe primul loc. Fiecare sportiv visează o medalie olimpică, iar cea mai mare satisfacţie a mea este că sînt campioană olimpică, am o medalie de aur şi una de argint. Cînd mă mai uit la concursuri de atletism regăsesc undeva într-un colţ că recordul aparţine Doinei Melinte din anul nu ştiu care…

      Dacă aţi lua-o de la început ce aţi face?

Dacă ar fi să o iau de la început, aş face tot sport de performanţă, dar aş privi altfel acest sport. Am circulat mult în această lume, dar am văzut puţin şi aş vrea să privesc alte lucruri cu mai mult interes. Atunci, interesul era sport, sport şi iar sport.



×
Subiecte în articol: sport melinte doina melinte sînt