Împreună în pământul românesc

Ştefan Iordache n-a vrut să filmăm emisiunea de la Antena 1 decât în fundul curţii lui din comuna Gruiu de pe malul Snagovului, acolo unde, în prispa unei case ţărăneşti, se afla cuptorul de pământ şi lada de zestre veche de 150 de ani, întregind atmosfera lui de suflet românesc.

Făceam interviu televizat, aşezaţi pe scăunele mici, cu trei picioare, la o măsuţă oltenească pitică, vorbind despre arta unuia din piscurile teatrului şi filmului românesc, pe nume Ştefan Iordache. Şi a venit lângă noi Mihaela Tonitza Iordache. A adus cafele, în ceşti de lut, şi ne-a întrebat dacă vrem, la cuptorul de lut, să prepare o mămăligă terci cu brânză ţărănească. Îl învăluia pe Ştefan cu o privire adunând în ea toate frumuseţile de suflet ale unei femei dăruite şi deştepte. Îl alinta în orice clipă pe Ştefan: "Îţi aduc motanul negru să-l ţii în poală, că ştiu cât de bine te simţi când toarce la mângâierile tale." Şi i-a adus, pentru a avea inspiraţie la interviu, pisoiul cu cap rotund şi paşi moi.

După ce a plecat Mihaela de lângă noi, Ştefan a surâs. "Am moştenit dragostea pentru pisici de la taică-miu. Cât de ciudată e viaţa! Mor de bucurie când am pisoii lângă mine, dar mă sperii când, ducându-mă la premiera unei piese, mă intersectez în drum cu o pisică neagră sau cu un popă. De altfel, îmi vine şi să râd de superstiţiile mele, că mă duc la teatru pe acelaşi trotuar pe care am mers la premiere de succes."

Superbă iubire a fost între Mihaela şi Ştefan. Mihaela i-a fost nu numai nevastă, dar şi muză pentru toate succesele lui, i-a fost şi mamă, şi soră, înţelegându-l şi sprijinindu-l în ciudata şi frământata stare care îl ridica pe Ştefan Iordache la marile creaţii actoriceşti. Şi uriaşul actor avea zbuciume, cu sinuozităţi, când se întoarcea seara de la teatru, străduindu-se să se scuture de rolul jucat pe scenă, redevenind Ştefan Iordache.

În reprezentaţia de seară, Ştefan îl jucase pe Richard sau pe un actor bătrân neacceptând amurgul carierei, sau interpretase un barman aiurit şi beţiv. "Uneori mă întreb chiar eu cine mai este Ştefan Iordache, între atâtea personaje în care am pătruns şi care m-au cotropit." Mihaela îl aştepta acasă, cu o vorbă deşteaptă, şi îi liniştea frământările artistice, alăturându-i-se tabieturilor de artist, pentru că, după ce discutau lucruri interesante, în miez de noapte, Ştefan se apuca să repete şi să înţeleagă rolul viitor, viitoarea premieră având repetiţie de dimineaţă.

Extraordinar l-a susţinut sensibila şi deşteapta soţie, Mihaela, pe Ştefan când a suferit groaznic aflând diagnosticul-sentinţă al dragului prieten, Amza. Mihaela i-a domolit lui Ştefan chinul că Amza va muri. Ştiinţa a demonstrat că, dacă doi soţi s-au iubit enorm, atunci când unul moare, la unul-doi ani se petrece şi moartea celuilalt.

Mihaela şi Ştefan s-au iubit până la contopire într-o singură fiinţă şi până la urmă într-o singură soartă. Inimile lor băteau într-acelaşi tic-tac, respirau parcă prin acelaşi plămân şi, respectând această constatare a medicinii, Mihaela n-a putut supravieţui fără marea ei dragoste şi s-a stins la un an şi ceva după ce marele actor s-a ridicat la cer.

În emisiunile făcute în atmosfera atât de românească a casei din comuna Gruiu, Ştefan Iordache mi se destăinuia: "Mi-am făcut de acum crucea, mi-am scris şi numele pe distribuţia de pe cruce, doar cu un nume: Ştefan Iordache. Vreau să mă îngroape în pământ românesc, să crească pe pieptul meu iarbă românească şi să mă calce paşi de român." Mihaela îi va sta şi aici alături.