In audienţă la Dumnezeu

Coadă. De cinci-şase rănduri grosime. Şi cam de un kilometru lungime. Ce se dă? Nimic. Se ia! Cică, dacă treci prin altar cănd se sfinţeşte o biserică, te speli de păcate. Adică aşa, ca la Nufăru’. Altarul ar fi un fel de curăţătorie chimică, unde te duci şi rămăi curat ca lacrima. Ba, mai mult, poţi să-i şi ceri lui Dumnezeu să-ţi rezolve diverse probleme...


Duminica trecută, cănd s-a sfinţit Biserica "Sf. Vineri" (cu hramul Sf. Paraschieva), replica de Dr. Taberei a Sf. Sofia de la Constantinopol, a fost ca la carne. Marea de oameni din imprejurimile bisericii proaspăt sfinţite mi-a amintit exact de zilele cănd se băga carne la măcelărie. S-au speriat pănă şi enoriaşele cele mai fidele bisericii, obişnuite cu mulţimea dezlănţuită in zile de sărbătoare. "Eu am stat de la şase dimineaţa pănă la şase seara. N-am văzut aşa ceva şi-am fost la zeci de biserici păn-acu’. Zeci de biserici! Dac-au spart uşile, domne... Ceva ce nu s-a pomenit! Io nu ştiu cum de-am rămas intreagă. Io sunt şi mică...", mărturisea Aurica Varzari cătorva enoriaşe miercuri la prănz, după "luptele" crăncene pe care credincioşii le-au dus trei zile ca să intre in altar. Femeia are 72 de ani şi merge zilnic la biserică. Din căte-am văzut, are şi harul de a deveni imediat un soi de mentor pentru suratele ei mai tinere, aşa cum s-a intămplat şi miercuri la "biroul de acatiste" improvizat in deja celebra biserică de cartier care-a apărut la ştiri pentru faptele "de vitejie ale drept-credincioşilor".


CONFESIUNI LA BIROUL DE ACATISTE. O masă ca oricare alta... la intrarea in biserică, lăngă ghişeul de lumănări. Cu scaune şi jumătăţi de coală A4, rupte regulamentar pe mijloc, să aibă credinciosul pe ce să scrie cererea către Cel de Sus... Aşa stănd lucrurile, il putem numi "birou", fără să avem vreo remuşcare. Aşa e şi la primărie, la şcoală sau la circa financiară. Şi, ca la alte instituţii unde mergi şi completezi cereri pentru diverse autorităţi, şi la "Sf. Vineri" s-a incins o discuţie foarte interesantă pe tema cozii la altar. "Da’ nu s-a păstrat rănd?", se mira o enoriaşă care pleda pentru ordine şi disciplină. "Mamă, ce să se mai păstreze rănd? Că au călcat copiii-n picioare. Au călcat pe căciuli, mănuşi, fulare. Mie mi-a dispărut sacoşa cu păine. Unde s-o fi dus, cine-o fi luat-o nu ştiu. Nu au ţinut cont de nimic. Barbarie curată! Mă mir cum de-am rămas intreagă", le-a povestit in continuare bătrăna Aurica. Discuţia mai era intreruptă din cănd in cănd de căte o neştiutoare, care avea nevoie de consultanţă: "Cum se scrie? Acatist şi pe urmă se scrie «Rodica se roagă pentru...»? "Da, da! Sigur că da". Dar şirul dezvăluirilor nu a putut fi intrerupt, că prea povesteau cu foc bătrănele.


CA LA MICHAEL JACKSON. "Da’ la cătă lume nu i s-a făcut rău... In faţa mea, o doamnă voinică-voinică a picat jos. Au luat-o jandarmii şi-au dus-o-n biserică." Aşa a fost şi la primul concert al lui Michael Jackson in Romănia, cănd "enoriaşele" lui leşinau zgomotos in mulţime, in aşa fel incăt să fie auzite şi recuperate de gardieni. Nu ajungeau la idolul pedofil, dar se alegeau cu o geacă roşie cu fermoare, "à la Michael". La sfinţire, leşinaţilor li s-a facilitat accesul in incintă... Tot s-au ales cu ceva, deci i-a răsplătit Dumnezeu pentru chinurile la care s-au supus de bunăvoie. "A venit bărbatu’ meu pe la unşpe şi nu m-a văzut. Aici poarta era inchisă, incuiată. Exact la ora 9, Patriarhul a fost pe covor. Au venit şi jandarmii şi-au dat drumu’ la poarta aia de-acolo. Doamne! Iţi venea să şi răzi, iţi venea să şi plăngi. Eram eu, parcă erau vănătorii după noi cu puşca, aşa alergam prin noroi. Şi ştiţi unde-am nimerit? In incăperea unde se-aprind lumănările pentru vii. Cu o doamnă şi cu-n domn. Acolo am rămas. Şi am văzut t-o-a-t-ă slujba! S-a văzut perfect!", se-nchina bătrăna povestitoare. "Aţi fost răsplătită pentru ce-aţi suferit...", s-a minunat iar colega de acatist, care rămăsese cu gura deschisă, parcă vrănd să-i soarbă toate vorbele. "Şi-a ieşit părintele in faţa bisericii şi-a zis: «Poftiţi inăuntru!». Da’ ce să mai... di pă partea asta s-o intrat, din faţă s-o intrat, di pă partea astălaltă s-o intrat, era ceva... S-o spart şi-un geam şi-am zis merci, că mă mai tăia şi geamu’ ăla. Nu s-a mai ţinut cont de trepte. Acum am văzut treptele mai bine."


SECRETUL ALTARULUI. Şi totuşi, ce e cu trecutul ăsta prin altar? "Cică e iertare de păcate şi sănătate şi... Aşa se zice, că, dacă apuci să treci prin trei biserici, te iartă Dumnezeu de toate păcatele. Eu am trecut pănă acu’ prin 20!", ne-a explicat in continuare tanti Aurica, lăsăndu-ne să-i citim măndria-n priviri. "Da’ asta, cum să spun, mi-a lăsat un gust atăt de amar, că, vai, ce-am tras duminică, doamnă... Am inţeles că se sfinţeşte şi cea de la doi fraţi, din Moghioroş. La cei doi fraţi. Da’ am prins frica acuma. Se mai face şi-aici o sfinţire, cănd e gata pictura. Şi se mai trece o dată prin altar", a ţinut ea să-şi informeze suratele dornice de a apuca măcar o dată să treacă prin locul unde se spală păcatele şi se indeplinesc dorinţele. Că multe dintre ele nu apucaseră "să-şi vadă visul cu ochii" in cele trei zile permisive pentru urmaşele Evei celei păcătoase. Care n-au voie-n altar decăt cu dispensă specială de la patriarh in zi de sfinţire a bisericii.


SOFIA S-A MUTAT IN CARTIER. Mulţi se intreabă de ce. De ce acolo? De ce atăta lume la o biserică de cartier care nici măcar nu e terminată? Biserica "Sf. Vineri", la care s-au petrecut evenimentele de neuitat pentru drept-credincioşii călcaţi in picioare. Preotul paroh, Nicolae Burlan, spune că este o minune făcută de Dumnezeu. Alţii ar spune că e propria lui "minune", la care l-a ajutat foarte mult "stofa" de PR şi manager. "Ştiţi căt costă pănă la ora asta, cum o vedeţi?", a intervenit altă bătrănă in discuţia de la acatiste. "A anunţat părintele duminică o sută de miliarde! 40 de miliarde le-a achitat şi mai are facturi de douăzeci şi nu ştiu căt de miliarde de achitat, săracu’. O familie şi-o văndut o casă cu şaizeci şi nu ştiu căt de mii de euro şi-a dat toţi banii." "Doamne, ăştia-s pomeniţi in veci! s-a minunat şi s-a-nchinat, iar partenera de discuţie, proptită bine pe scaun, cu ochii larg deschişi a visare, pironiţi undeva in tavanul alb. Oamenii au ajutat la descărcarea cărămizii, la darea la mănă şi ce-au mai putut. Au dat şi mulţi bani. Parohia este foarte mică. Are numai 500 de familii, dar credincioşii vin din tot Bucureştiul pentru slujbe. Şi se mai aşteaptă acelaşi gen de "măcel" pe viitor...

Un Popa Tanda contemporan

Nicolae Burlan a primit o parohie la doi paşi de Piaţa Moghioroş. Unde era loc de tărg improvizat pănă prin ’98. Şi azi e un "minicirc" fix lăngă gardul bisericii, iar muncitorii s-au apucat deja să pregătească patinoarul pentru iarnă. N-ar fi crezut nimeni că acolo se va ridica una dintre cele mai mari biserici din Bucureşti. Şi nici că vor veni credincioşi din tot oraşul să se calce in picioare la slujbe. Dar preotul a ştiut de la inceput cum să şi-i atragă. Acum slujeşte liniştit, alături de ginerele lui, Iustin. Enoriaşi din toate cartierele s-au unit intru binele "Sfintei Vineri" şi-au pus mănă de la mănă pentru inălţarea ei. Parohului i se pare absolut normal tot ce se intămplă: "Părerea mea, ca preot, este că, atunci cănd sunt mase mari de oameni, se poate intămpla lucrul ăsta. Şi dacă vă găndiţi că la Mecca, in momentul in care se face procesiune, mor sute de oameni, fenomenul este acelaşi. Nu ştiu dacă e vorba despre disciplină, că uneori te ia valul".