x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special In Europa, criminalii mor de batranete

In Europa, criminalii mor de batranete

de Ana Ilie    |    Irina Cristea    |    16 Aug 2004   •   00:00

Abolirea pedepsei cu moartea a devenit ireversibila, cel putin pentru statele europene, cel putin pentru acelea dintre ele care fac parte sau aspira sa faca vreodata parte din Uniunea Europeana si Consiliul European.



Lumea nu va mai auzi prea curand despre violatori spanzurati in Polonia sau Irlanda, asasini ghilotinati in Franta sau teroristi adusi in fata plutonului de executie in Spania.

Din Andorra in Austria si din Ucraina in Marea Britanie, pedeapsa cu moartea a fost total abolita in 36 din cele 45 de state care compun Consiliul Europei. Desi este o organizatie internationala distincta fata de Uniunea Europeana, Consiliul are greutate in Europa si in lume, avand drept prioritati educatia, cultura si drepturile omului.

INTELEGERE. O conventie privind eliminarea pedepsei capitale exista din 1950. Sub titulatura "Conventia Europeana pentru Protectia Drepturilor Omului", documentul arata ca statele din Consiliu trebuie sa le garanteze cetatenilor respectarea drepturilor fundamentale. Astfel, articolul al doilea, intitulat "Dreptul la viata", stipula ca luarea vietii celui care se face vinovat de crime grave trebuie comutata in ani grei de inchisoare. Textul lasa o "portita" prin care pedeapsa cu moartea trecea drept acceptabila in cazul unor crime comise in vremuri de razboi sau cand razboiul era iminent. "Portita" cu pricina a fost inchisa in mai 2002, cand, printr-un amendament la conventie, membrii Consiliului Europei au refuzat pedeapsa capitala indiferent de infractiunea comisa, indiferent de circumstante.

DE NEVOIE.
Nu au fost de acord cu amendamentul din 2002 cateva state, printre care Rusia, Albania si Turcia. Ulterior insa, Turcia a acceptat sa renunte definitiv la pedeapsa capitala. Decizia a fost departe de a fi o concesie binevoitoare facuta civilizatiei occidentale. Desi nu are nici o legatura directa cu Uniunea Europeana, Consiliul militeaza pentru exact aceleasi principii sustinute de membrii ei. Prin urmare, la fel ca orice alt stat care isi doreste un viitor in Uniune, Turcia trebuia sa spuna adio pedepsei capitale. Ceea ce a si facut, intr-un final, tocmai pentru a-si netezi calea spre UE.
Practic, nu exista nici o sansa ca o tara europeana sa faca parte din Uniune cu tot cu pedeapsa capitala.


PEDEAPSA CAPITALA IN STATISTICI
# Pe cuprinsul globului, 112 tari au abolit pedeapsa cu moartea, prin lege sau in practica. Din acestea: 76 de tari si teritorii au abolit pedeapsa cu moartea pentru toate crimele
# 15 tari au abolit pedeapsa cu moartea pentru toate crimele, cu exceptia celor extraordinare, cum ar fi cele infaptuite pe timp de razboi
# 21 de tari pot fi considerate abolitioniste de facto: desi legea mentine pedeapsa cu moartea, in practica nu s-a mai desfasurat nici o executie in ultimii zece ani sau chiar mai mult
# 83 de tari inca mai au in vigoare si aplica pedeapsa cu moartea


Pedeapsa cu moartea a fost abolita, in ultimul deceniu, intr-un ritm de cel putin trei tari pe an. O data abolita, pedeapsa cu moartea este foarte rar reintrodusa. Din 1990, mai mult de 35 de tari au abolit legea care prevedea pedeapsa cu moartea sau, pentru ca o abolisera initial pentru crimele obisnuite, au decis sa o anuleze si in cazul crimelor exceptionale.

In 2002, potrivit raportului organizatiei Amnesty International (AI), 1.526 de prizonieri au fost executati in 31 de tari, iar 3.248 au fost condamnati la moarte in 67 de tari. AI estimeaza ca cifrele reale sunt cu siguranta mai mari. Din datele certe obtinute de AI reiese ca cele mai multe executii au avut loc in China, care detine "recordul" pe anul 2001, cu 2.468 de executii. Urmeaza Iranul, cu 139 de executii, Arabia Saudita, cu 79, si Statele Unite, cu 66. In aceste patru tari s-au inregistrat 90% din totalul executiilor in intreaga lume in 2001.
Sursa: Amnesty International, 2002



Europenii de abia au scapat de executii

De-a lungul si de-a latul batranului continent, tarile asa-zise civilizate au renuntat, spre surprinderea multora, destul de tarziu la aplicarea pedepsei cu moartea. Franta, spre exemplu, a renuntat abia in 1977, dupa o campanie sustinuta, la practica ghilotinarii, aparuta inca de pe vremea Revolutiei franceze. Cu toate acestea, inainte de abolirea pedepsei capitale, doi detinuti au intrat in istorie ca fiind ultimii criminali francezi ghilotinati: Jerome Carrein, executat la 24 iunie, si Hamida Djandoubi, caruia i s-a separat capul de trup la 10 septembrie 1977, la Marsilia, pentru viol, tortura si asasinat.

In Irlanda, ultimul detinut care a atarnat in streang inainte de abolirea pedepsei cu moartea a fost Michael Manning, in varsta de 25 de ani. El a fost spanzurat la 20 aprilie 1954, pentru uciderea Catherinei Cooper, o asistenta mai batraioara.

In Marea Britanie insa, ultima executie a avut loc la 13 august 1964 si, tehnic vorbind, a fost una dubla. Peter Anthony Allen, in varsta de 21 de ani, a fost spanzurat la Liverpool, iar Gwynne Owen Evans, in varsta de 24 de ani, la Manchester. Ambii barbati au fost condamnati la moarte pentru asasinarea laptarului John Alan West.

Spania a abolit pedeapsa capitala chiar si mai tarziu, in 1978, nu inainte de a-i duce in fata plutonului de executie, in 1975, pe cinci barbati acuzati de acte de terorism. Executia propriu-zisa a avut loc la 27 septembrie 1975. Trei dintre barbati au fost impuscati la Madrid: Jose Humberto Francisco Baena Alonso, de 24 de ani, Ramon Garcia Sanz, de 27 de ani, si Jose Luis Sanchez-Bravo Sollas, de 21 de ani, toti facandu-se vinovati de asasinarea unor politisti. Juan Paredes Manotas, in varsta de 21 de ani, a fost impuscat la Barcelona pentru o crima similara, in vreme ce Angel Otaegui Echevarria, de 33 de ani, a fost executat la Burgos.

In schimb, in Suedia s-a folosit ghilotina, pentru prima si ultima data, in 1910. Atunci, Alfred Ander a fost executat pentru jaf armat. Elvetienii au abolit pedeapsa cu moartea pe timp de pace in 1942, dupa ce, cu doi ani in urma, il decapitasera pe criminalul in serie Hans Vollenweider.

Mai aproape de noi, polonezii au organizat ultima executie in 1988, la Cracovia, pentru crime in serie. Cu toate acestea, 69% dintre polonezi doresc reintroducerea pedepsei capitale, scoasa din Codul Penal abia in 1998.

In Bulgaria, ultima executie a avut loc in noiembrie 1989, an in care au fost date 14 astfel de sentinte. Bulgaria a detinut, in decursul anilor â€TM80, recordul celor mai numeroase executii din Europa.


UMOR NEGRU
"Ei bine, domnilor, veti vedea in curand un Apple (mar - n.r.) copt" - George Apple, executat pe scaunul electric in 1928, la New York

RESEMNARE
"Astazi este o zi extraordinara pentru a muri. Va iert pe toti. Sper ca si Dumnezeu va va ierta" - Mario Murphy, executat prin injectie letala in 1997, in Texas

×
Subiecte în articol: special moartea ţări pedeapsa